Sad · 38:21–26

Versetele 21 la 26

Dupa ce Allah a amintit ca i-a dat Profetului Sau Dawud judecata hotaratoare intre oameni si ca era cunoscut pentru aceasta, astfel incat oamenii veneau la el, a amintit vestea a doi impricinati care au venit cu o pricina pe care a facut-o incercare si invatatura pentru Dawud, din pricina unei abateri savarsite de el. Allah l-a iertat si a randuit ca aceasta pricina sa ajunga la el.

Allah i-a spus Profetului Sau Muhammad: „A ajuns la tine vestea celor care se certau?” Este o veste uimitoare. „Cand au escaladat zidul incaperii de rugaciune” a lui Dawud, adica locul sau de adorare, fara ingaduinta si fara sa ceara voie, si nu au intrat pe usa. Cand au intrat astfel, el s-a speriat. Ei au spus: suntem doi impricinati, nu te teme; „unul dintre noi l-a nedreptatit pe celalalt”, asa ca „judeca intre noi cu adevar”, adica prin dreptate, „nu fi nedrept” si nu te abate cu noi de la adevar, „si calauzeste-ne spre calea cea dreapta”.

Din aceasta s-a inteles ca cei doi urmareau adevarul limpede. Cand asa stau lucrurile, nu se va crede despre ei decat ca spun adevarul. Dawud nu s-a simtit ofensat de povatuirea lor si nici nu i-a dojenit. Unul a spus: „Acesta este fratele meu”, frate in religie, rudenie sau prietenie, ceea ce impunea sa nu-l nedreptateasca; dar nedreptatea lui era cu atat mai grea. „El are nouazeci si noua de oi”, adica sotii. Aceasta era o mare binefacere, care ar fi trebuit sa-l faca multumit cu ceea ce ii daruise Allah. „Iar eu am o singura oaie”, dar el a ravnit si la ea. „El mi-a spus: Da-mi-o mie”, lasa-mi-o in grija si renunta la ea in favoarea mea, „si m-a biruit in vorba”, adica m-a invins in discutie; nu a incetat sa staruie asupra mea pana cand a dobandit-o sau era pe punctul de a o dobandi.

Dawud a spus, dupa ce a auzit vorbele lui si a inteles din context ca aceasta era realitatea, fara sa mai fie nevoie ca celalalt sa vorbeasca - astfel ca obiectia ca ar fi judecat inainte de a-l asculta nu-si are locul -: „Te-a nedreptatit cerandu-ti oaia ca sa o adauge oilor lui”. Aceasta este purtarea obisnuita a asociatilor si a celor care au bunuri in comun: „Multi dintre cei care se asociaza se nedreptatesc unii pe altii”, fiindca nedreptatea este o insusire a sufletelor. „In afara de cei care cred si fac fapte bune”, caci credinta si fapta buna pe care le au ii impiedica de la nedreptate. „Insa cat de putini sunt!” Asa cum Allah Preainaltul a spus: „Putini dintre robii Mei sunt multumitori” [Saba 34:13].

„Dawud si-a dat seama” atunci cand a judecat intre ei „ca Noi il incercasem”, adica l-am pus la incercare si am trimis asupra lui aceasta pricina ca sa ia aminte. „A cerut iertare Domnului sau” pentru ceea ce savarsise, „a cazut prosternandu-se si s-a cait”, intorcandu-se la Allah prin cainta sincera si adorare. „Noi l-am iertat pentru aceea”, pentru abaterea care venise de la el, si l-am cinstit prin tot felul de daruri: „iar la Noi el are parte de apropiere”, de o treapta inalta si de apropiere de Noi, „si de un sfarsit frumos”, adica un loc de intoarcere ales.

Pacatul savarsit de Dawud, pacea fie asupra lui, nu a fost amintit fiindca nu este nevoie sa fie cunoscut; a starui in cautarea lui inseamna a te impovara cu ceva pentru care nu exista folos. Folosul este ceea ce ne-a istorisit Allah despre Blandetea Sa fata de el, despre cainta si intoarcerea lui, despre inaltarea treptei sale dupa cainta, deasupra celei pe care o avusese inainte.

„O, Dawud! Noi te-am facut loctiitor pe pamant”, ca sa implinesti randuielile religioase si lumesti. „Judeca intre oameni cu adevar”, adica prin dreptate. Aceasta nu se poate face decat prin cunoasterea datoriei, cunoasterea realitatii si puterea de a implini adevarul. „Nu urma dorinta”, adica nu partini pe vreunul dintre impricinati din pricina rudeniei, prieteniei, iubirii sau urii fata de celalalt, „caci ea te va rataci de la Calea lui Allah” si te va scoate de pe drumul drept. „Cei care se ratacesc de la Calea lui Allah”, mai ales cei care o fac cu intentie, „vor avea o pedeapsa aspra, fiindca au uitat Ziua Socotelii”. Daca ar fi pomenit-o si teama ei s-ar fi asezat in inimile lor, nu ar fi inclinat spre dorinta ispititoare.