Sad · 38:30–40

Versetele 30 la 40

Dupa ce Allah l-a laudat pe Dawud si a amintit ceea ce i s-a intamplat si ceea ce a savarsit, l-a laudat pe fiul sau Sulayman, pacea fie asupra amandurora: „Noi i l-am daruit lui Dawud pe Sulayman”, adica l-am binecuvantat cu el si i-am adus bucurie. „Ce rob minunat!” Sulayman era descris prin ceea ce aduce lauda: „El se intorcea mereu la Noi”, cu cainta, iubire, pomenire, rugaminte si smerenie, straduindu-se sa obtina Multumirea lui Allah si punand-o mai presus de orice.

De aceea, „cand, spre seara, i-au fost infatisati caii de rasa”, adica aceia care ridica un picior atunci cand stau si sunt rapizi si alesi, avand o infatisare frumoasa, admirata mai ales de regi, el a ramas sa-i priveasca pana cand soarele s-a ascuns. Caii l-au facut sa intarzie de la rugaciunea de seara si de la pomenirea lui Allah. A regretat ceea ce se petrecuse si s-a apropiat de Allah prin ceea ce-i distrase atentia, punand Iubirea lui Allah mai presus de iubirea altora. El a spus: „Am pus iubirea bunurilor mai presus de pomenirea Domnului meu”. Verbul care exprima iubirea cuprinde aici sensul de a da intaietate: el daduse intaietate iubirii bunurilor, prin care aici se inteleg caii, fata de pomenirea Domnului sau, pana cand soarele s-a ascuns dupa val.

„Aduceti-i inapoi la mine!” Caii au fost adusi, iar el „a inceput sa le loveasca gambele si gaturile”, adica i-a lovit cu sabia peste gambe si gaturi.⁵³

„Noi l-am incercat pe Sulayman”, adica l-am pus la incercare si i-am luat stapanirea din pricina unei abateri pricinuite de firea omeneasca, „si am aruncat pe tronul sau un trup”, adica un diavol pe care Allah l-a hotarat sa se aseze pe tronul lui si sa conduca imparatia pe durata incercarii lui Sulayman. Apoi Sulayman s-a intors la Allah si s-a cait.

El a spus: „Doamne! Iarta-ma si daruieste-mi o stapanire care sa nu se cuvina nimanui dupa mine. Tu esti Daruitorul!” Allah i-a raspuns, l-a iertat, i-a inapoiat stapanirea si i-a adaugat una pe care nimeni nu a dobandit-o dupa el: supunerea diavolilor, care zideau ceea ce voia si se scufundau in mare, scotandu-i margaritare si podoabe. Printre ei erau razvratiti, pe care i-a legat in lanturi si catuse. Allah i-a spus: „Acesta este darul Nostru”, asadar bucura-te de el; „daruieste” cui voiesti „sau opreste” de la cine voiesti, „fara socoteala”, adica nu este nicio vina asupra ta in aceasta si nu ti se va cere socoteala, fiindca Allah Preainaltul cunostea desavarsirea dreptatii lui Sulayman si buna lui judecata.

Sa nu crezi ca aceste daruri i-au fost date lui Sulayman numai in aceasta lume, fara ca el sa aiba parte de ele si in Viata de Apoi. Dimpotriva, in Viata de Apoi el va avea un bine maret. De aceea Allah a spus: „Iar la Noi el are parte de apropiere si de un sfarsit frumos”, adica este dintre cei apropiati si cinstiti cu toate felurile de daruri ale lui Allah.