Zece îndrumări pentru vremuri de încercare

A avea o bună părere despre Allah este o convingere pe care credinciosul trebuie să o păstreze vie în orice clipă. Ea devine cu atât mai necesară în fața evenimentelor mari și a nenorocirilor grave.

Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, relatează că Profetul ﷺ a spus: „Allah, Atotputernicul și Mărețul, a spus: «Eu sunt așa cum crede robul Meu despre Mine. Dacă se așteaptă la bine de la Mine, îl va avea; iar dacă se așteaptă la rău, îl va avea.»”¹

Buna părere despre Allah îl însoțește pe musulman în toate treburile, împrejurările și preocupările sale, până în ultima clipă a vieții. Tot binele se află în Mâna lui Allah și la El se întoarce cârmuirea tuturor lucrurilor. Tot binele acestei vieți și al Vieții de Apoi pe care robul îl speră și îl așteaptă este supus hotărârii și cârmuirii lui Allah.

Jābir ibn ʿAbd Allāh al-Anṣārī, Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând, cu trei zile înainte de moartea sa: «Niciunul dintre voi să nu moară decât având o bună părere despre Allah, Atotputernicul și Mărețul.»”²

Cei care cred în Allah sunt cei care au o bună părere despre El, mai ales atunci când se petrec evenimente grave. Ei se deosebesc de oamenii politeismului și ai ipocriziei, despre care Allah a spus:

Allah a lăudat starea companionilor Profetului ﷺ și buna lor părere despre Stăpânul lor în ziua de la Uḥud, când s-au întâlnit rândurile credincioșilor cu cele ale necredinței și ale asocierii de parteneri lui Allah. El a spus:

Abū Ṭalḥah, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Ațipirea ne-a cuprins pe când eram așezați în rânduri, în ziua de la Uḥud. Am fost printre cei pe care i-a cuprins ațipirea în acea zi: sabia îmi cădea din mână și o ridicam; cădea iar și o ridicam.” El a mai spus: „Cealaltă parte erau ipocriții, care nu aveau altă grijă decât propriile persoane. Erau cei mai lași, mai înspăimântați și mai lipsiți de sprijin pentru adevăr: «Gândeau despre Allah, fără dreptate, gândurile neștiinței.» Credința pe care o pretindeau era mincinoasă; erau oameni ai îndoielii și ai bănuielilor față de Allah.”³

Ibn Kathīr, Allah să aibă milă de el, a comentat cuvintele lui Abū Ṭalḥah: „Lucrurile sunt așa cum a spus. Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune:

Adică pe oamenii credinței, ai certitudinii, ai statorniciei și ai încrederii sincere în Allah. Ei erau încredințați că Allah Își va ajuta Trimisul și îi va împlini ceea ce nădăjduia. De aceea a spus:

Adică ațipirea nu îi cuprindea, din pricina neliniștii, a disperării și a fricii lor.

[…] Ei au crezut că, atunci când politeiștii au biruit pentru un timp, aceasta era încheierea luptei și că Islamul și adepții săi pieriseră. Așa se întâmplă cu oamenii îndoielii și ai bănuielilor: când are loc un eveniment înfricoșător, le vin asemenea gânduri urâte.”⁴

Astfel, în pofida mâhnirii și a strâmtorării mari care se abătuseră asupra lor, credincioșii aveau o bună părere despre Allah și încredere în El: că îi va ajuta pe aliații Săi credincioși, va da putere religiei Sale și îi va face să biruiască asupra vrăjmașilor lor.

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus: „Cu cât robul are o părere mai bună despre Allah, o nădejde mai bună în El și o încredere mai sinceră în El, cu atât Allah nu-i va înșela nicidecum așteptarea. El, Preaslăvitul, nu înșală nădejdea celui care nădăjduiește și nu lasă să se piardă fapta celui care lucrează.”⁵