Zece cauze ale liniștii sufletești

Bolile, suferințele și relele inimilor sunt numeroase. Inimile se îmbolnăvesc, așa cum se îmbolnăvesc trupurile. Mai mult, bolile inimii au un efect puternic asupra celui care le poartă: invidia, dușmănia ascunsă, ranchiuna și alte boli ale inimii. Când aceste însușiri condamnabile și aceste boli rușinoase intră în inimi, le nimicesc; când ajung în piepturi, le întunecă. Din ele decurg strâmtorarea pieptului celui care le poartă, tristețea stării sale și o urmare și un sfârșit rău.

Cel care este însă ferit de aceste boli și a cărui inimă este plină de însușirile lor opuse — precum îndeplinirea celor încredințate, respectarea angajamentelor, sinceritatea și punerea altora înaintea sa — culege efectele acestora: deschiderea pieptului, odihna inimii și seninătatea sufletului.

Șaykh al-Islām Ibn Taymiyya, Allah să aibă milă de el, a spus în cartea sa Amrāḍ al-qulūb wa-șifāʾuhā:

„Coranul este vindecare pentru ceea ce se află în piepturi și pentru cel care are în inimă bolile îndoielilor și ale poftelor. El cuprinde dovezi limpezi care deosebesc adevărul de fals și înlătură astfel bolile îndoielii care strică cunoașterea, înțelegerea și percepția, astfel încât omul vede lucrurile așa cum sunt.

În el se găsesc înțelepciune și bună îndemnare, prin încurajare și avertizare, și istorisiri cu învățăminte care aduc îndreptarea inimii. Inima ajunge să dorească ceea ce îi este de folos și să se îndepărteze de ceea ce îi dăunează. Ea rămâne astfel iubitoare de dreapta călăuzire și potrivnică rătăcirii, după ce înainte dorea rătăcirea și ura dreapta călăuzire. Coranul înlătură bolile care dau naștere voințelor stricate, până când inima se îndreaptă. Atunci i se îndreaptă și voința și se întoarce la firea cu care a fost creată, așa cum trupul revine la starea sa firească. Inima se hrănește din credință și din Coran cu ceea ce o curăță și o întărește, așa cum trupul se hrănește cu ceea ce îl face să crească și îl ține drept. Curățirea și creșterea inimii sunt asemenea creșterii trupului.

În limbă, zakāh înseamnă creștere și sporire în bine. Se spune despre un lucru că zakā atunci când a crescut în bine. Inima are nevoie să fie îngrijită, ca să crească și să sporească până când ajunge deplină și sănătoasă, după cum trupul are nevoie să fie crescut prin alimentele care îi fac bine.

Odată cu aceasta, trebuie oprit ceea ce îi dăunează. Trupul nu crește decât dacă i se dă ceea ce îi este de folos și este ferit de ceea ce îi dăunează. Tot astfel, inima nu se curăță, nu crește și nu ajunge pe deplin sănătoasă decât prin dobândirea a ceea ce îi este de folos și îndepărtarea a ceea ce îi dăunează.”²¹