Zece cauze ale liniștii sufletești

Printre cauzele liniștii sufletești se numără întoarcerea către Allah, Atotputernicul și Mărețul, îndreptarea sinceră către El, Preaînaltul, și desfătarea în adorarea Sa și în ascultarea de El.

Ascultarea și adorarea sunt odihna inimilor, alinarea sufletelor, bucuria ochilor și fericirea piepturilor.

Marele învățat Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Întoarcerea către Allah, Preaînaltul, a-L iubi din toată inima, îndreptarea către El și desfătarea în adorarea Sa: nimic nu deschide pieptul robului mai mult decât acestea. Ajunge uneori să spună: «Dacă voi fi în Paradis într-o stare ca aceasta, atunci voi avea, într-adevăr, o viață bună.»”¹¹

Un exemplu este rugăciunea. Câtă bucurie a ochilor, odihnă a minții și liniște pentru inima credinciosului se găsesc în ea! Profetul nostru, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Ridică-te, Bilāl, și adu-ne odihnă prin rugăciune!”¹²

Iar într-un alt hadith:

„Bucuria ochilor mei a fost pusă în rugăciune.”¹³

Marele învățat Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, enumerând faptele celor drepți, a spus:

„Îndată ce unul dintre ei se trezește din somn, primul lucru care îi vine în inimă este să se ridice pentru abluțiune și rugăciune, așa cum i-a poruncit Allah. După ce împlinește rugăciunea obligatorie a acelui timp, se ocupă cu recitarea Coranului și cu pomenirile până când răsare soarele, apoi împlinește rugăciunea de dimineață, aḍ-Ḍuḥā.

Apoi se îndreaptă către mijloacele de trai în care Allah l-a așezat. Când sosește rugăciunea obligatorie de la amiază, se grăbește să se purifice și să meargă la primul rând din moschee. Își împlinește rugăciunea obligatorie așa cum i s-a poruncit, desăvârșind condițiile, stâlpii, practicile recomandate și realitățile sale lăuntrice: smerenia, conștiința că Allah îl veghează și prezența inimii înaintea Domnului. Pleacă de la rugăciune după ce aceasta a lăsat în inima, în trupul și în toate stările sale urme care se arată pe chipul, pe limba și pe mădularele sale. Îi găsește roadele în inimă: întoarcerea către lăcașul veșniciei, desprinderea de lăcașul amăgirii și împuținarea goanei lacome după această lume și după bunurile ei grabnice.

Rugăciunea sa l-a oprit de la fapte rușinoase și de la rău, l-a făcut să iubească întâlnirea cu Allah și l-a îndepărtat de orice lucru care îl desparte de Allah.”¹⁴