Text integral · Pasaje · 16
Pomenirea neîncetată a lui Allah
دوام ذكر الله
Stăruința robului în pomenirea lui Allah, Preaînaltul, este una dintre cele mai mari cauze pentru dobândirea seninătății inimii, a odihnei sufletului și pentru îndepărtarea grijii și a mâhnirii. Mai mult, nicio suferință nu este înlăturată și nicio greutate nu dispare decât prin pomenirea lui Allah și căutarea sinceră a adăpostului la El. Allah, Preaînaltul, a spus:
ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ وَتَطْمَئِنُّ قُلُوبُهُم بِذِكْرِ ٱللَّهِ ۗ أَلَا بِذِكْرِ ٱللَّهِ تَطْمَئِنُّ ٱلْقُلُوبُ
„Cei care cred și ale căror inimi se liniștesc prin pomenirea lui Allah. Oare nu prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile?”
Coran, ar-Raʿd 13:28
Robul care își voiește binele trebuie, așadar, să Îl pomenească mult pe Allah, Atotputernicul și Mărețul, în toate stările sale, după cum a spus Preaînaltul:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ ٱذْكُرُوا۟ ٱللَّهَ ذِكْرًا كَثِيرًا وَسَبِّحُوهُ بُكْرَةً وَأَصِيلًا
„O, voi cei care credeți, pomeniți-L pe Allah cu pomenire multă și slăviți-L dimineața și seara!”
Coran, al-Aḥzāb 33:41–42
Opusul pomenirii este nepăsarea: un întuneric în inimă, o însingurare apăsătoare în piept și o amărăciune a vieții. De aceea, Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a spus:
„Cel care Îl pomenește pe Domnul său și cel care nu Îl pomenește pe Domnul său sunt asemenea celui viu și celui mort.”15
Pomenirea este bucuria ochilor celui care pomenește, odihna minții sale și o răsplată bogată, înmulțită, pe care o va întâlni în Ziua Învierii. Ea aduce roade lăudabile și numeroase foloase pentru rob, în această lume și în Viața de Apoi. Nepăsarea, în schimb, este o însingurare apăsătoare în piept și atrage grijile și mâhnirile.
Imamul Ibn al-Qayyim a înfățișat în amănunt foloasele pomenirii în introducerea cărții sale al-Wābil aṣ-ṣayyib. A amintit că pomenirea are o sută de foloase și a enumerat mai mult de șaptezeci dintre ele.16
Pomenirea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, este cel mai bun lucru cu care pot fi ocupate momentele, în care pot fi cheltuite răsuflările și cu care pot fi petrecute orele.
Prin ea se liniștesc inimile credincioșilor, sufletele lor își găsesc odihna, certitudinea lor crește și credința lor sporește.
Ea este semnul fericirii și calea izbânzii în această lume și în Viața de Apoi. Mai mult, orice bine, fericire, alinare, odihnă și seninătate, în această lume și în Viața de Apoi, depind de împlinirea pomenirii lui Allah, Atotputernicul și Mărețul.
Ea este suflul și viața inimilor și cauza creșterii și puterii lor. Din ea decurg răsplăți mărețe și binefaceri cuprinzătoare, în această lume și în Viața de Apoi, al căror număr nu îl poate cuprinde decât Allah, Atotputernicul și Mărețul.
De aceea, Allah, Atotputernicul și Mărețul, i-a spus Profetului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui:
وَلَقَدْ نَعْلَمُ أَنَّكَ يَضِيقُ صَدْرُكَ بِمَا يَقُولُونَ فَسَبِّحْ بِحَمْدِ رَبِّكَ وَكُن مِّنَ ٱلسَّـٰجِدِينَ
„Știm că pieptul ți se strânge din pricina celor pe care le spun. Slăvește-L, așadar, pe Domnul tău aducându-I laudă și fii dintre cei care se prosternează!”
Coran, al-Ḥidjr 15:97–98
Marele învățat as-Saʿdī a spus:
„Adică: înmulțește pomenirea lui Allah, slăvirea Sa, lauda adusă Lui și rugăciunea. Acestea îți lărgesc și îți deschid pieptul și te ajută în treburile tale.”17
Notele originale
Relatat de al-Bukhārī în Ṣaḥīḥ, nr. 6407, și de Muslim în Ṣaḥīḥ, nr. 779. Formularea îi aparține lui al-Bukhārī.
Al-Wābil aṣ-ṣayyib, pp. 94–198.
Taysīr al-Karīm ar-Raḥmān, p. 435.