Principii pentru înțelegerea tafsīrului

În limbă, tafsīr provine din al-fasr, adică descoperirea a ceea ce este acoperit.

În terminologie: lămurirea sensurilor Coranului cel Nobil.

Învățarea tafsīrului este obligatorie, după cuvintele lui Allah Preaînaltul:

O Carte binecuvântată pe care ți-am pogorât-o, pentru ca ei să-i cumpănească versetele și pentru ca cei înzestrați cu minte să ia aminte,

și:

Oare nu cumpănesc ei Coranul, sau inimile lor sunt zăvorâte?

Primul verset dovedește aceasta prin faptul că Allah Preaînaltul arată înțelepciunea pogorârii acestui Coran binecuvântat: oamenii să-i cumpănească versetele și să ia învățătură din ele.

Cumpănirea înseamnă cercetarea cuvintelor pentru a ajunge la sensurile lor. Fără aceasta, se pierde înțelepciunea pogorârii Coranului și el ajunge să fie doar cuvinte lipsite de înrâurire.

Totodată, nu este cu putință să iei învățătură din ceea ce cuprinde Coranul fără să-i înțelegi sensurile.

Al doilea verset dovedește aceasta prin faptul că Allah Preaînaltul îi mustră pe cei care nu cumpănesc Coranul și arată că aceasta ține de zăvorârea inimilor lor și de neajungerea binelui la ele.

Predecesorii comunității urmau această cale obligatorie: învățau atât cuvintele, cât și sensurile Coranului, pentru a putea lucra potrivit lui, așa cum voiește Allah. Nu este cu putință să lucrezi potrivit unui lucru al cărui sens nu-l cunoști.

Abū ʿAbd al-Raḥmān al-Sulamī a spus: „Cei care ne învățau Coranul, precum ʿUthmān ibn ʿAffān, ʿAbd Allāh ibn Masʿūd și alții, ne-au spus că, atunci când învățau zece versete de la Profet ﷺ, nu treceau mai departe până ce nu învățau cunoașterea și faptele pe care le cuprindeau.” Ei spuneau: „Astfel, am învățat împreună Coranul, cunoașterea și lucrarea.”

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyya a spus: „Obiceiul oamenilor nu îngăduie să citească o carte dintr-o știință, precum medicina sau socotitul, fără să-i ceară lămurirea. Cum ar putea face aceasta cu Cuvântul lui Allah Preaînaltul, care este ocrotirea lor și prin care le vin mântuirea, fericirea și buna rânduire a religiei și vieții lumești?” Învățații trebuie să-l lămurească oamenilor în scris ori prin viu grai:

Când Allah a luat legământ de la cei cărora li s-a dat Scriptura: «Să o lămuriți oamenilor și să nu o ascundeți!»

Lămurirea Cărții cuprinde atât cuvintele, cât și sensurile ei. Tafsīrul Coranului se numără, așadar, printre lucrurile pentru a căror lămurire Allah a luat legământ de la învățați.

Scopul învățării tafsīrului este atingerea unor ținte lăudabile și a unor roade mărețe: credința în relatările sale, folosirea învățăturilor lor și aplicarea prescripțiilor sale așa cum a voit Allah, pentru a-L adora pe Allah prin ele cu înțelegere limpede.

Datoria musulmanului în interpretarea Coranului

Când interpretează Coranul, musulmanul trebuie să fie conștient că lămurește din partea lui Allah Preaînaltul și mărturisește despre ceea ce El a intenționat prin Cuvântul Său. Să prețuiască gravitatea acestei mărturii și să se teamă să spună despre Allah ceea ce nu știe, căzând în ceea ce El a interzis și fiind astfel rușinat în Ziua Învierii. Allah Preaînaltul spune:

Spune: «Domnul meu a interzis numai nelegiuirile, văzute și ascunse, păcatul și asuprirea fără drept, să-I faceți lui Allah asociați pentru care El nu a pogorât nicio dovadă și să spuneți despre Allah ceea ce nu știți».

Allah Preaînaltul spune și:

În Ziua Învierii îi vei vedea pe cei care au mințit despre Allah cu fețele înnegrite. Oare nu se află în Gheena sălaș pentru cei trufași?

Sursele interpretării Coranului

Pentru interpretarea Coranului se revine la următoarele:

a. Cuvântul lui Allah Preaînaltul. Coranul se explică prin Coran, căci Allah Preaînaltul este Cel care l-a pogorât și cunoaște cel mai bine ceea ce a intenționat prin el. Exemple:

1.

Prietenii lui Allah nu vor avea nicio teamă și nu vor fi mâhniți.

El i-a lămurit pe „prietenii lui Allah” prin versetul următor:

Cei care au crezut și s-au temut de El.

2.

Și ce te va face să știi ce este cel care vine noaptea?

Al-ṭāriq este lămurit în versetul următor:

Steaua cu strălucire pătrunzătoare.

3.

Iar pământul, după aceea, l-a întins.

„L-a întins” este lămurit în cele două versete următoare:

A scos din el apa și pășunea lui; și munții i-a întărit.

b. Cuvintele Trimisului lui Allah ﷺ. Coranul se explică prin Sunna, căci Trimisul lui Allah ﷺ transmite de la Allah Preaînaltul și cunoaște cel mai bine dintre oameni ceea ce Allah a intenționat prin Cuvântul Său.

Exemple:

1.

Cei care au făcut binele vor avea cea mai frumoasă răsplată și un adaos.

Profetul ﷺ a lămurit „adaosul” drept privirea la Fața lui Allah Preaînaltul, după cum relatează explicit Ibn Jarīr și Ibn Abī Ḥātim din hadisurile lui Abū Mūsā²³ și Ubayy ibn Kaʿb.²⁴ Ibn Jarīr l-a relatat și din hadisul lui Kaʿb ibn ʿUjra.²⁵ În Ṣaḥīḥ Muslim,²⁶ Ṣuhayb ibn Sinān relatează de la Profet ﷺ un hadis în care spune: „Atunci El va îndepărta vălul și nu li se va fi dăruit nimic mai drag decât privirea la Domnul lor, Preaputernicul și Preamăritul.”

Apoi a recitat:

Cei care au făcut binele vor avea cea mai frumoasă răsplată și un adaos.

2.

Pregătiți împotriva lor tot ce puteți din putere.

Profetul ﷺ a lămurit „puterea” drept tragerea. Muslim²⁷ și alții îl relatează din hadisul lui ʿUqba ibn ʿĀmir, Allah să fie mulțumit de el.

c. Spusele companionilor, Allah să fie mulțumit de ei, îndeosebi ale celor învățați și preocupați de tafsīr, deoarece Coranul a fost pogorât în limba și în epoca lor. După profeți, ei erau cei mai sinceri în căutarea adevărului, cei mai feriți de patimi și cei mai curați de împotrivirea care stă între om și izbândirea adevărului.

Exemplele sunt foarte numeroase, printre ele:

1.

Dacă sunteți bolnavi ori în călătorie, dacă unul dintre voi vine de la locul de ușurare ori ați atins femeile.

S-a transmis autentic de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, că a lămurit „atingerea” drept raport sexual.²⁸

d. Spusele urmașilor companionilor care s-au preocupat să preia tafsīrul de la companioni, Allah să fie mulțumit de ei. Acești urmași sunt cei mai buni oameni după companioni și mai feriți de patimi decât cei veniți după ei. Limba arabă nu se schimbase mult în epoca lor, astfel încât erau mai aproape de înțelegerea corectă a Coranului decât cei ulteriori.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyya a spus:²⁹ „Dacă ei — adică urmașii companionilor — cad de acord asupra unui lucru, nu încape îndoială că acesta este o dovadă. Dacă se deosebesc, părerea unora nu este o dovadă obligatorie nici pentru ceilalți, nici pentru cei de după ei. Se revine atunci la limba Coranului, la Sunna, la limba arabă în general sau la spusele companionilor în acea privință.”

El a mai spus: „Cine părăsește părerile și interpretarea companionilor și a urmașilor lor pentru ceva care le contrazice greșește prin aceasta; ba chiar introduce o inovație, chiar dacă depune efort de judecată și greșeala îi este iertată.” Apoi a spus: „Cine le contrazice spusele și explică Coranul altfel decât l-au explicat ei a greșit atât în dovadă, cât și în ceea ce deduce din ea.”

e. Sensurile religioase sau lingvistice pe care le cer cuvintele potrivit contextului. Allah Preaînaltul spune:

Ți-am pogorât Cartea întru adevăr, ca să judeci între oameni după ceea ce ți-a arătat Allah;

Noi l-am făcut un Coran arab, ca să pricepeți;

Nu am trimis niciun trimis decât în limba neamului său, ca să le lămurească.

Dacă sensul religios se deosebește de cel lingvistic, se adoptă sensul religios, deoarece Coranul a fost revelat ca să lămurească religia, nu limba. Dacă însă există o dovadă care dă întâietate sensului lingvistic, se adoptă acesta.

Exemplu de deosebire în care sensul religios are întâietate sunt cuvintele despre ipocriți:

Să nu faci niciodată rugăciunea pentru vreunul dintre ei care a murit.

În limbă, ṣalāh înseamnă invocare; aici, în sens religios, înseamnă să stai înaintea celui mort și să te rogi pentru el într-un fel anume. Are întâietate sensul religios, fiind cel intenționat de vorbitor și cunoscut destinatarului. Interzicerea oricărei invocări în favoarea lor se întemeiază pe altă dovadă.

Exemplu de deosebire în care sensul lingvistic are întâietate datorită unei dovezi:

Ia din averile lor o milostenie prin care să-i cureți și să-i purifici și roagă-te pentru ei.

Ṣalāh înseamnă aici invocare. Dovada este relatarea lui Muslim³⁰ de la ʿAbd Allāh ibn Abī Awfā: „Când Profetului ﷺ i se aducea milostenia unui neam, se ruga pentru ei. Tatăl meu i-a adus milostenia și el a spus: «O, Allah, binecuvântează familia lui Abū Awfā!»”

Exemplele în care sensul religios și cel lingvistic coincid sunt numeroase: cerul, pământul, adevărul, minciuna, piatra și omul.

Deosebirile întâlnite în tafsīrul transmis

Deosebirile întâlnite în tafsīrul transmis sunt de trei feluri:

Primul: deosebirea de formulare, fără deosebire de sens. Ea nu schimbă sensul versetului. De exemplu:

Domnul tău a hotărât să nu adorați decât pe El.

Ibn ʿAbbās a explicat qaḍā, „a hotărât”, prin „a poruncit”, Mujāhid prin „a îndemnat cu tărie”, iar al-Rabīʿ ibn Anas prin „a făcut obligatoriu”. Aceste explicații au același sens sau sensuri apropiate; deosebirea nu afectează înțelesul versetului.

Al doilea: deosebirea atât de formulare, cât și de sens, versetul putând cuprinde ambele sensuri, fiindcă nu se contrazic. Versetul se înțelege și se explică prin amândouă. Părerile se împacă socotindu-se că fiecare a fost dată ca exemplu pentru sensul versetului ori ca una dintre formele sale. De exemplu:

Recită-le vestea celui căruia i-am dat semnele Noastre, dar el s-a desprins de ele; Satana l-a ajuns și a devenit dintre cei rătăciți. Dacă am fi voit, l-am fi înălțat prin ele, dar el s-a lipit de pământ și și-a urmat pofta.

Ibn Masʿūd a spus că era un bărbat dintre fiii lui Israel. De la Ibn ʿAbbās se transmite că era un bărbat din Yemen; s-a spus și că era un bărbat din al-Balqāʾ.

Aceste păreri se împacă înțelegând că versetul le cuprinde pe toate, căci le îngăduie fără contradicție, fiecare părere fiind menționată cu titlu de exemplu.

Alt exemplu:

Și un pocal plin.

Ibn ʿAbbās a explicat dihāq prin „plin”, Mujāhid prin „unul după altul”, iar ʿIkrima prin „limpede”. Între aceste păreri nu este contradicție, iar versetul le cuprinde pe toate; se înțelege, așadar, prin toate, fiecare exprimând o latură a sensului.

Al treilea: deosebirea de formulare și de sens, când versetul nu poate cuprinde ambele sensuri deoarece se contrazic. Atunci versetul se înțelege potrivit sensului mai puternic, indicat de context sau de altă dovadă.

De exemplu:

El v-a interzis numai mortăciunea, sângele, carnea de porc și ceea ce a fost închinat altuia decât lui Allah. Cine este silit de nevoie, fără să caute neascultarea și fără să depășească măsura, nu săvârșește păcat. Allah este Iertător, Îndurător.

Ibn ʿAbbās a spus: fără să caute mortăciunea și fără să depășească măsura mâncând din ea. S-a spus și: fără să se răzvrătească împotriva conducătorului și fără să fie într-o călătorie păcătoasă. Prima interpretare este mai puternică: versetul nu dovedește a doua interpretare, iar scopul îngăduirii celor menționate este înlăturarea nevoii extreme, care există și în răzvrătirea împotriva conducătorului, și în călătoria interzisă, și în alte împrejurări.

Alt exemplu:

Dacă divorțați de ele înainte să le atingeți, după ce le-ați stabilit darul nupțial, atunci li se cuvine jumătate din ceea ce ați stabilit, în afară de cazul în care ele renunță sau renunță cel în mâna căruia este legătura căsătoriei.

ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, a spus că cel în mâna căruia este legătura căsătoriei este soțul. Ibn ʿAbbās a spus că este tutorele. Prima părere este mai puternică, fiind indicată de sens și deoarece în această privință s-a relatat un hadis de la Profet ﷺ.

Traducerea Coranului

În limbă, „traducere” se folosește pentru sensuri care țin de lămurire și clarificare. În terminologie: exprimarea unui enunț într-o altă limbă. Traducerea Coranului este exprimarea sensului său într-o altă limbă. Traducerea este de două feluri:

Primul: traducerea literală, în care traducerea fiecărui cuvânt este pusă în dreptul lui.

Al doilea: traducerea sensului, numită și explicativă, în care sensul enunțului este exprimat într-o altă limbă fără păstrarea fiecărui cuvânt și a ordinii lor.

De exemplu:

Noi l-am făcut un Coran arab, ca să pricepeți.

Traducerea literală ar reda cuvintele acestui verset unul câte unul: întâi innā (إنا), apoi jaʿalnāhu (جعلناه), apoi qurʾānan (قرآنا), apoi ʿarabiyyan (عربيا) și așa mai departe.

Traducerea sensului ar reda înțelesul întregului verset, fără a urmări separat sensul fiecărui cuvânt și ordinea lui. Ea este apropiată de o explicare generală.

Statutul traducerii Coranului

În opinia multor învățați, traducerea literală a Coranului cel Nobil este imposibilă, deoarece acest fel de traducere cere condiții care nu se pot împlini în cazul lui:

a. Să existe, în limba în care se traduce, cuvinte corespunzătoare elementelor limbii din care se traduce.

b. Să existe, în limba în care se traduce, particule purtătoare de sens egale ori asemănătoare celor din limba din care se traduce.

c. Cele două limbi să se asemene în ordinea cuvintelor la alcătuirea propozițiilor, a construcțiilor adjectivale și a celor de anexare. Unii învățați au spus că traducerea literală ar fi posibilă pentru o parte dintr-un verset sau ceva asemănător. Totuși, chiar dacă ar fi posibilă în asemenea cazuri, ea este interzisă, deoarece nu poate reda sensul pe deplin și nici nu poate avea asupra sufletelor înrâurirea Coranului în limba arabă limpede. Nu există nici o nevoie care s-o impună, fiind suficientă traducerea sensului.

Prin urmare, chiar dacă traducerea literală este realizabilă pentru unele cuvinte, ea este oprită de Lege. Excepție face traducerea unui anumit cuvânt în limba celui căruia i se vorbește, pentru ca acesta să-l înțeleagă, fără traducerea întregii construcții: aceasta nu prezintă nicio problemă.

Traducerea sensurilor Coranului este, în principiu, permisă, deoarece nu cuprinde acel impediment. Ea poate deveni obligatorie când este mijlocul de a transmite Coranul și Islamul celor care nu vorbesc araba: transmiterea lor este obligatorie, iar ceea ce este indispensabil împlinirii unei obligații devine obligatoriu.

Permisiunea are însă condiții:

Prima: traducerea să nu fie făcută un înlocuitor al Coranului, astfel încât oamenii să se mulțumească cu ea și să renunțe la el. De aceea trebuie scris Coranul în limba arabă, iar alături această traducere, ca o explicație a lui.

A doua: traducătorul să cunoască sensurile cuvintelor în ambele limbi și înțelesurile cerute de context.

A treia: să cunoască sensurile termenilor religioși din Coran. Traducerea Coranului cel Nobil nu se primește decât de la cineva vrednic de încredere în această sarcină, musulman și statornic în religia sa.

Companioni cunoscuți pentru tafsīr

Mai mulți companioni au fost cunoscuți pentru tafsīr. Al-Suyūṭī îi menționează printre ei pe cei patru califi: Abū Bakr, ʿUmar, ʿUthmān și ʿAlī, Allah să fie mulțumit de ei. Totuși, de la primii trei nu s-au transmis multe relatări, fiind ocupați cu califatul și fiind mică nevoia de a transmite tafsīrul, întrucât cei care-l cunoșteau erau numeroși.

Dintre companionii cunoscuți pentru tafsīr mai sunt ʿAbd Allāh ibn Masʿūd și ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās. Vom prezenta pe scurt viața lui ʿAlī ibn Abī Ṭālib și a acestor doi, Allah să fie mulțumit de ei.

1. ʿAlī ibn Abī Ṭālib

Era vărul Trimisului ﷺ, soțul Fāṭimei — Allah să fie mulțumit de el și de ea — și primul dintre rudele sale care a crezut în el. Este cunoscut sub acest nume, iar kunyā-urile sale sunt Abū al-Ḥasan și Abū Turāb.

S-a născut cu zece ani înainte de începerea misiunii Profetului ﷺ și a crescut în casa lui. A participat alături de el la toate expedițiile, purtând stindardul în cele mai multe.

A lipsit numai de la expediția de la Tabūk, când Profetul ﷺ l-a lăsat în grija familiei sale și i-a spus:

„Nu ești mulțumit să ai față de mine rangul pe care Hārūn l-a avut față de Mūsā, doar că după mine nu va mai fi niciun profet?³¹”

Despre meritele și virtuțile sale s-a transmis cât nu s-a transmis despre altcineva. Două grupuri s-au pierdut din pricina atitudinii față de el: nāṣibiții, care i-au arătat dușmănie și au încercat să-i ascundă meritele, și rāfiḍiții, care au exagerat în ceea ce pretindeau a fi iubire față de el și i-au născocit merite de care nu avea nevoie și care, la o privire atentă, sunt mai degrabă cusururi.

El, Allah să fie mulțumit de el, era cunoscut pentru vitejie și agerime, alături de cunoaștere și curăție sufletească. Emirul dreptcredincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, căuta ocrotire de o problemă grea la care să nu fie prezent Abū al-Ḥasan. Printre exemplele gramaticienilor se numără: „O pricină fără Abū al-Ḥasan care s-o rezolve.” De la ʿAlī se relatează că spunea: „Întrebați-mă, întrebați-mă! Întrebați-mă despre Cartea lui Allah Preaînaltul. Pe Allah, nu există niciun verset despre care să nu știu dacă a fost pogorât noaptea sau ziua.” Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, a spus: „Dacă ne vine ceva sigur de la ʿAlī, nu-l schimbăm cu altceva.” Se mai relatează de la el: „Ceea ce am luat din tafsīrul Coranului am luat de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib.” Era unul dintre membrii consiliului pe care ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, îi desemnase să aleagă califul. ʿAbd al-Raḥmān ibn ʿAwf i-a propus califatul, dar el nu l-a acceptat decât cu niște condiții, dintre care unele nu au fost primite. Apoi ʿAbd al-Raḥmān i-a jurat credință lui ʿUthmān, iar ʿAlī și oamenii au făcut la fel. După ʿUthmān, lui ʿAlī i s-a jurat credință ca și calif. A rămas astfel până când a fost ucis ca martir în Kūfa, în noaptea de șaptesprezece Ramadan, în anul patruzeci după Hijra. Allah să fie mulțumit de el.

2. ʿAbd Allāh ibn Masʿūd

El este ʿAbd Allāh ibn Masʿūd ibn Ghāfil al-Hudhalī. Mama sa era Umm ʿAbd, după care era numit uneori.³² A fost dintre primii care au primit Islamul, a împlinit ambele emigrări și a participat la Badr și la expedițiile de după ea.

A învățat de la Profet ﷺ mai bine de șaptezeci de sure. La începuturile Islamului, Profetul ﷺ i-a spus: „Ești un tânăr care va fi învățat.”³³ El a mai spus: „Cine vrea să recite Coranul proaspăt, așa cum a fost pogorât, să-l recite potrivit recitării fiului lui Umm ʿAbd.”³⁴ În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī,³⁵ Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, spune: „Companionii Trimisului lui Allah ﷺ știu că sunt dintre cei care cunosc cel mai bine Cartea lui Allah.” El a mai spus: „Pe Allah, în afară de care nu există altă divinitate, nu a fost pogorâtă nicio sură din Cartea lui Allah fără să știu unde a fost pogorâtă și niciun verset fără să știu despre cine a fost pogorât. Dacă aș cunoaște pe cineva mai învățat decât mine în Cartea lui Allah, la care s-ar putea ajunge călare pe cămile, aș călători la el.” Era dintre cei care-l slujeau pe Profet ﷺ, având grijă de sandalele sale, de apa sa de purificare și de perna sa. Abū Mūsā al-Ashʿarī a spus: „Eu și fratele meu am venit din Yemen și, o vreme, îl socoteam pe ʿAbd Allāh ibn Masʿūd unul dintre membrii familiei Profetului ﷺ, văzând cât de des intra el și mama sa la Profet ﷺ.”³⁶ Din pricina tovărășiei neîntrerupte cu Profetul ﷺ, a fost înrâurit de el și de călăuzirea lui.

Ḥudhayfa a spus despre el:

„Nu cunosc pe nimeni mai apropiat de Profet ﷺ în purtare, ținută și înfățișare decât fiul lui Umm ʿAbd.³⁷”

ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb l-a trimis la Kūfa ca să-i învețe pe oameni religia lor și l-a trimis pe ʿAmmār ca emir. A spus: „Amândoi sunt dintre companionii aleși ai lui Muḥammad ﷺ; urmați-i!” Apoi ʿUthmān l-a numit peste Kūfa, după care l-a înlocuit și i-a poruncit să se întoarcă la Medina. A murit acolo în anul treizeci și doi și a fost îngropat la al-Baqīʿ, având mai bine de șaptezeci de ani.

3. ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās

Era vărul Trimisului lui Allah ﷺ și s-a născut cu trei ani înainte de Hijra. A stat aproape de Profet ﷺ, fiind vărul său și având-o pe mătușa sa maternă Maymūna căsătorită cu Profetul ﷺ. Profetul ﷺ l-a strâns la piept și a spus: „O, Allah, învață-l înțelepciunea!” În altă relatare: „Cartea”.³⁸ Când i-a pregătit apa de abluțiune, i-a spus: „O, Allah, dă-i înțelegere în religie!”³⁹ Prin această invocare binecuvântată a devenit marele învățat al comunității în răspândirea tafsīrului și a jurisprudenței. Allah Preaînaltul i-a dăruit râvnă pentru cunoaștere, străduință în căutarea ei și răbdare în primirea și transmiterea ei.

A dobândit astfel un rang înalt, încât emirul dreptcredincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, îl chema în adunările sale și îi primea părerea. Emigranții au spus: „De ce nu-i chemi și pe fiii noștri, așa cum îl chemi pe Ibn ʿAbbās?” El le-a răspuns: „Acesta este tânărul vrednic de cei vârstnici: are o limbă care întreabă și o inimă care pricepe.” Într-o zi i-a chemat și l-a adus printre ei, ca să le arate ceea ce văzuse el la acesta. ʿUmar a întrebat: „Ce spuneți despre cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Când vine ajutorul lui Allah și biruința”,

recitând sura până la capăt (al-Naṣr, 110:1–3). Unii au spus: „Ni s-a poruncit să-L lăudăm pe Allah și să-I cerem iertare când ne dă biruința”, iar alții au tăcut. ʿUmar l-a întrebat pe Ibn ʿAbbās: „Și tu spui la fel?” El a răspuns: „Nu.” „Atunci ce spui?” „Ea vestește sfârșitul vieții Trimisului lui Allah ﷺ, pe care Allah i l-a făcut cunoscut. Când vine ajutorul lui Allah și biruința — cucerirea Meccăi — acesta este semnul sfârșitului vieții tale; slăvește-L atunci pe Domnul tău, aducându-I laudă, și cere-I iertare, căci El primește căința.” ʿUmar a spus: „Nu cunosc din ea decât ceea ce cunoști tu.” Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Ce bun tâlcuitor al Coranului este Ibn ʿAbbās! Dacă ar fi ajuns la vârsta noastră, niciunul dintre noi nu l-ar fi egalat”, adică nu i-ar fi fost deopotrivă. Ibn ʿAbbās a mai trăit treizeci și șase de ani după el; ce crezi despre cunoașterea pe care a dobândit-o după aceea?

Ibn ʿUmar i-a spus cuiva care-l întrebase despre un verset: „Du-te la Ibn ʿAbbās și întreabă-l. Dintre cei rămași, el cunoaște cel mai bine ceea ce i-a fost pogorât lui Muḥammad ﷺ.” ʿAṭāʾ a spus: „N-am văzut vreodată o adunare mai nobilă în cunoașterea religioasă și mai plină de teamă de Allah decât adunarea lui Ibn ʿAbbās. La el veneau cunoscătorii jurisprudenței, cunoscătorii Coranului și cunoscătorii poeziei; pe toți îi adăpa dintr-o vale largă.”

Abū Wāʾil a spus: „Ibn ʿAbbās ne-a ținut o cuvântare pe când conducea pelerinajul” — adică fusese pus de ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el, să-l conducă. „A început sura al-Nūr, recitând și explicând, iar eu spuneam: «N-am văzut și n-am auzit cuvintele vreunui om asemenea lui. Dacă l-ar auzi perșii, romanii și turcii, ar primi Islamul.»” ʿUthmān l-a numit să conducă pelerinajul în anul 35, iar ʿAlī l-a numit peste Baṣra. După uciderea lui ʿAlī, a plecat în Ḥijāz și s-a stabilit la Mecca. Apoi a plecat la al-Ṭāʾif, unde a murit în anul șaizeci și opt, la vârsta de șaptezeci și unu de ani.

Urmași ai companionilor cunoscuți pentru tafsīr

Mulți dintre urmașii companionilor au fost cunoscuți pentru tafsīr, printre ei:

a. Cei din Mecca, discipolii lui Ibn ʿAbbās, precum Mujāhid, ʿIkrima și ʿAṭāʾ ibn Abī Rabāḥ.

b. Cei din Medina, discipolii lui Ubayy ibn Kaʿb, precum Zayd ibn Aslam, Abū al-ʿĀliya și Muḥammad ibn Kaʿb al-Quraẓī.

c. Cei din Kūfa, discipolii lui Ibn Masʿūd, precum Qatāda, ʿAlqama și al-Shaʿbī. Vom prezenta pe scurt viața a doi dintre aceștia: Mujāhid și Qatāda.

1. Mujāhid

El este Mujāhid ibn Jabr al-Makkī, clientul lui al-Sāʾib ibn Abī al-Sāʾib al-Makhzūmī. S-a născut în anul douăzeci și unu după Hijra și a învățat tafsīrul Coranului de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei. Ibn Isḥāq relatează de la el: „Am parcurs Coranul înaintea lui Ibn ʿAbbās de trei ori, de la început până la sfârșit, oprindu-l la fiecare verset și întrebându-l despre el.” Sufyān al-Thawrī spunea: „Dacă îți vine tafsīrul de la Mujāhid, îți este de ajuns.” Al-Shāfiʿī și al-Bukhārī s-au sprijinit pe tafsīrul său; acesta din urmă citează adesea din el în Ṣaḥīḥ. Al-Dhahabī spune la sfârșitul biografiei lui: „Comunitatea este de acord asupra rangului lui Mujāhid ca imām și asupra primirii relatărilor lui ca dovadă.” A murit la Mecca în prosternare, în anul o sută patru, la vârsta de optzeci și trei de ani.

2. Qatāda

El este Qatāda ibn Diʿāma al-Sadūsī al-Baṣrī. S-a născut orb, în anul șaizeci și unu, și s-a străduit să caute cunoașterea. Avea o memorie puternică și spunea despre sine: „N-am spus vreodată unui povestitor de hadisuri: «Repetă-mi!» Niciodată n-au auzit urechile mele ceva fără ca inima mea să-l păstreze.” Imām Aḥmad l-a pomenit pe larg, vorbind despre cunoașterea, înțelegerea religioasă, cunoașterea părerilor diferite și tafsīrul său. L-a descris ca având memorie puternică și înțelegere și a spus: „Rar găsești pe cineva care să-l întreacă; poate pe cineva asemenea lui.” A mai spus: „Este cel cu memoria cea mai puternică dintre oamenii Baṣrei; nu auzea ceva fără să-l memoreze.” A murit la Wāsiṭ în anul o sută șaptesprezece, la vârsta de cincizeci și șase de ani.