Text integral · Pasaje · 22
Căutarea vindecării prin al-Fātiḥah
الاستشفاء بالفاتحة
Printre numele surei al-Fātiḥah se află „Cea îndestulătoare, cea vindecătoare”. În ea este vindecare pentru bolile inimilor și ale trupurilor. Dacă în inimă se află o țintă sau o intenție stricată, fățărnicie în adorare, mândrie, nedreptate, asuprire ori altceva asemănător, leacul se găsește în cea vindecătoare, sura al-Fātiḥah.
Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune:
كثيراً ما كنت أسمع ابن تيمية يقول: إياك نعبد فيه علاج للرياء، وإياك نستعين فيه علاج للكبرياء
„Îl auzeam adesea pe Ibn Taymiyyah spunând: «Numai pe Tine Te adorăm cuprinde leacul pentru fățărnicia în adorare, iar numai de la Tine cerem ajutor cuprinde leacul pentru trufie.»”
„Numai pe Tine Te adorăm” îndepărtează boala ostentației și a prefăcătoriei în fața făpturilor, amintindu-i robului de sinceritate, cea mai nobilă dintre trepte, și de măreața răsplată a Vieții de Apoi pentru oamenii sinceri. Allah Preaînaltul spune:
وَمَنْ أَرَادَ ٱلْـَٔاخِرَةَ وَسَعَىٰ لَهَا سَعْيَهَا وَهُوَ مُؤْمِنٌ فَأُو۟لَـٰٓئِكَ كَانَ سَعْيُهُم مَّشْكُورًا
„Cel care dorește Viața de Apoi și se străduiește pentru ea așa cum i se cuvine, fiind credincios — strădania unora ca aceștia va fi recunoscută.”
Coran 17:19
„Numai de la Tine cerem ajutor” îi arată robului sărăcia și nevoia sa față de Stăpânul său și faptul că Îi cere necontenit ajutor. Allah Preaînaltul spune:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلنَّاسُ أَنتُمُ ٱلْفُقَرَآءُ إِلَى ٱللَّهِ ۖ وَٱللَّهُ هُوَ ٱلْغَنِىُّ ٱلْحَمِيدُ
„Oameni, voi sunteți cei săraci, care au nevoie de Allah, iar Allah este Cel Bogat, Vrednicul de Laudă.”
Coran 35:15
La fel, toate celelalte versete din această sură tratează bolile inimilor și cuprind vindecare pentru ceea ce se află în piepturi. Dacă în trupuri există neputințe și boli, în al-Fātiḥah există vindecare. Abū Saʿīd, Allah să fie mulțumit de el, a relatat:
انطلق نفر من أصحاب النبي ﷺ في سفرة سافروها، حتى نزلوا على حي من أحياء العرب، فاستضافوهم فأبوا أن يضيفوهم، فلدغ سيد ذلك الحي، فسعوا له بكل شيء لا ينفعه شيء، فقال بعضهم: لو أتيتم هؤلاء الرهط الذين نزلوا، لعله أن يكون عند بعضهم شيء، فأتوهم فقالوا: يا أيها الرهط، إن سيدنا لدغ، وسعينا له بكل شيء لا ينفعه، فهل عند أحد منكم من شيء؟ فقال بعضهم: نعم، والله إني لأرقي، ولكن والله لقد استضفناكم فلم تضيفونا، فما أنا براق لكم حتى تجعلوا لنا جعلاً، فصالحوهم على قطيع من الغنم، فانطلق يتفل عليه ويقرأ: الحمد لله رب العالمين، فكأنما نشط من عقال، فانطلق يمشي وما به قلبة. قال: فأوفوهم جعلهم الذي صالحوهم عليه، فقال بعضهم: اقسموا، فقال الذي رقى: لا تفعلوا حتى نأتي النبي ﷺ فنذكر له الذي كان، فننظر ما يأمرنا، فقدموا على رسول الله ﷺ فذكروا له، فقال: وما يدريك أنها رقية؟ ثم قال: قد أصبتم، اقسموا واضربوا لي معكم سهماً، فضحك رسول الله ﷺ
„Un grup dintre companionii Profetului ﷺ a plecat într-o călătorie. Au poposit lângă un trib arab și le-au cerut ospitalitate, dar aceștia au refuzat să-i găzduiască. Conducătorul tribului a fost înțepat de o vietate veninoasă. Au încercat pentru el orice, însă nimic nu-i folosea. Unii au spus: «Dacă ați merge la acei oameni care au poposit aici! Poate că vreunul dintre ei are ceva.» Au mers la ei și au spus: «Oameni buni, conducătorul nostru a fost înțepat. Am încercat totul, dar nimic nu-i folosește. Are vreunul dintre voi ceva?» Unul a răspuns: «Da, pe Allah, eu fac ruqyah. Însă, pe Allah, v-am cerut ospitalitate și nu ne-ați găzduit. Nu vă voi face ruqyah până nu ne stabiliți o răsplată.» S-au înțeles pentru o turmă de oi. El s-a dus, sufla ușor asupra lui, cu puțină salivă, și recita: «Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor.» Omul a fost ca și cum ar fi fost dezlegat din legături: s-a ridicat și a mers, fără nicio suferință. Le-au dat răsplata asupra căreia se înțeleseseră. Unii au spus: «Împărțiți-o!» Cel care făcuse ruqyah a spus: «Nu faceți aceasta până nu mergem la Profet ﷺ, să-i povestim ce s-a întâmplat și să vedem ce ne poruncește.» Au venit la Trimisul lui Allah ﷺ și i-au povestit. El a spus: «De unde ai știut că ea este ruqyah?» Apoi a spus: «Ați procedat bine. Împărțiți și puneți-mi și mie o parte alături de voi!» Iar Trimisul lui Allah ﷺ a râs.”5
Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus în cartea al-Jawāb al-kāfī:
مكثت بمكة مدة تعتريني أدواء ولا أجد طبيباً، فكنت أعالج نفسي بالفاتحة فأرى لها تأثيراً عجيباً، فكنت أصف ذلك لمن يشتكي ألماً وكان كثير منهم يبرأ سريعاً
„Am stat o vreme la Mecca. Mă încercau diferite boli și nu găseam medic. Mă tratam cu al-Fātiḥah și vedeam că avea un efect uimitor. Le recomandam acest lucru celor care se plângeau de dureri, iar mulți dintre ei se vindecau repede…”6
Pentru căutarea vindecării prin această sură, recitarea trebuie însoțită de certitudine și încredere în Allah Preaînaltul. Când certitudinea și încrederea în Allah se reunesc, robul are cel mai mare folos de această recitare.
Revenind la vindecarea bolilor inimilor prin ea: se știe că inimile se îmbolnăvesc de felurite boli, iar boala lor este mai gravă decât cea a trupului. Inima este temelia faptelor: îndreptarea ei îndreaptă trupul, iar stricarea ei strică trupul. Profetul, asupra lui binecuvântarea și pacea, a spus:
ألا وإن في الجسد مضغة إذا صلحت صلح الجسد كله، وإذا فسدت فسد الجسد كله ألا وهي القلب
„Cu adevărat, în trup este o bucată de carne: dacă ea este bună, întregul trup este bun, iar dacă ea se strică, întregul trup se strică. Cu adevărat, ea este inima.”7
De aceea Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Inima este rege, iar mădularele sunt ostașii săi. Când regele este bun, ostașii sunt buni; când regele se strică, ostașii se strică.” Inima este astfel, chiar într-o măsură și mai mare: dacă ea se îndreaptă, trupul o urmează în îndreptare; dacă se strică, trupul o urmează în stricăciune. Buna stare a oamenilor, statornicia lor, faptele lor bune și cuvintele lor drepte se întorc la buna stare a inimilor.
Bolile inimilor se întorc, în general, la două categorii: boala îndoielilor înșelătoare și boala poftelor. În cuvintele Preaînaltului se află leac pentru amândouă:
غَيْرِ ٱلْمَغْضُوبِ عَلَيْهِمْ وَلَا ٱلضَّآلِّينَ
„Nu a celor asupra cărora s-a abătut mânia și nici a celor rătăciți.”
Coran 1:7 — fragment
Cei asupra cărora s-a abătut mânia au o stricăciune a intenției și a țintei; cei rătăciți au o stricăciune în privința cunoașterii. Fiecare este extrem de primejdioasă pentru cel atins, fie că stricăciunea privește voința și intenția, fie că privește concepția și cunoașterea. Cel a cărui intenție se strică — Allah să ne ferească — nu are folos nici de știința sa, nici de versetele lui Allah Binecuvântatul și Preaînaltul care îi sunt recitate. De aceea El a spus:
مَثَلُ ٱلَّذِينَ حُمِّلُوا۟ ٱلتَّوْرَىٰةَ ثُمَّ لَمْ يَحْمِلُوهَا كَمَثَلِ ٱلْحِمَارِ يَحْمِلُ أَسْفَارًۢا
„Pilda celor cărora li s-a încredințat Tora, dar care apoi n-au purtat-o, este ca pilda măgarului care poartă cărți.”
Coran 62:5 — fragment
„Li s-a încredințat Tora”: ea le-a fost coborâtă în limba lor, le-a fost recitată și au înțeles-o. „Apoi n-au purtat-o”: au părăsit împlinirea ei din pricina stricăciunii intențiilor și voinței lor. Prin aceasta au atras mânia și nemulțumirea lui Allah. Allah i-a descris ca pe cei asupra cărora s-a abătut mânia: El le-a dat cunoștințe și la ei au ajuns versetele și dovezile Sale, dar au părăsit fapta, ascultarea poruncii lui Allah și supunerea față de Legea Sa. Sura tratează această boală, îndrumând la căutarea adăpostului la Allah de ea.
Cuvintele Preaînaltului „nici a celor rătăciți” tratează stricăciunea cunoașterii celui care are dorință să făptuiască și să adore, dar nu are știință; Îl adoră pe Allah fără cunoaștere, fără să vadă limpede și fără dovadă din Carte și Sunnah. Aceasta este rătăcire de care se caută adăpost la Allah. Dacă musulmanul rostește această cerere, cerându-I lui Allah să-l călăuzească pe calea Sa dreaptă și să-l ferească de calea celor asupra cărora s-a abătut mânia și a celor rătăciți, și o repetă în fiecare zi, de multe ori, așa cum i-a fost prescris, prin aceasta își tratează, cu îngăduința lui Allah, stricăciunea inimii. El continuă să-și simtă nevoia de îndreptarea intenției și a cunoașterii și marea nevoie de statornicie pe calea dreaptă. Îi cere neîncetat Domnului său, în fiecare zi, iarăși și iarăși. Acesta este unul dintre mijloacele legiuite prin care ajunge la orice bine, izbândă și fericire în această lume și în Viața de Apoi.
Această sură măreață, nobilă și binecuvântată a venit, așadar, ca să trateze toate felurile de boli ale inimilor și să îndrepte stricăciunea inimii celui căruia Allah i-a dăruit buna căutare a vindecării și folosul deplin de ea.
Notele originale
Relatat de al-Bukhārī (2276) și Muslim (2201).
Vezi al-Dāʾ wa-l-dawāʾ (al-Jawāb al-kāfī), p. 8, ediția ʿĀlam al-Fawāʾid. Imamul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, vorbește despre efectul surei al-Fātiḥah și în Zād al-maʿād, 4/176–178.
Fragment dintr-un hadith relatat de al-Bukhārī (52) și Muslim (1599).