Învățăminte din sura al-Fātiḥah

Una dintre îndrumările acestei sure este lămurirea și întărirea credinței în hotărârile lui Allah, una dintre temeliile credinței. Temeliile credinței sunt șase, arătate în Cartea lui Allah și Sunnah Trimisului Său ﷺ. Între ele se află credința în destin: Allah are putere asupra tuturor lucrurilor; ceea ce voiește Allah se împlinește, iar ceea ce nu voiește nu se împlinește; toate lucrurile se află sub orânduirea și cârmuirea Sa; nimeni nu-I poate răsturna judecata și nimeni nu-I poate respinge hotărârea.

Aceasta este o temelie a credinței fără de care robului nu-i este acceptată ascultarea și nu are folos de faptă. Când lui Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, i-a ajuns vestea despre un grup care tăgăduia destinul, el a spus: „Dacă-i întâlnești, spune-le că eu sunt dezlegat de ei și că ei sunt dezlegați de mine. Pe Cel pe care jură ʿAbd Allāh ibn ʿUmar, dacă unul dintre ei ar avea aur cât muntele Uḥud și l-ar cheltui, Allah nu l-ar primi de la el până nu crede în destin.” Apoi a relatat de la tatăl său lungul hadith al lui Jibrīl, în care acesta îl întreabă pe Profet ﷺ despre Islam, credință, desăvârșirea adorării, Ceas și semnele sale.⁷¹

Credința în destin este o temelie a credinței și o bază a religiei. Credința seamănă cu un copac care are o rădăcină fără de care nu poate sta:

Aceasta este pilda credinței dată de Allah în Coran. Credința este asemenea copacului cu rădăcină tare: dacă rădăcina este tăiată, copacul nu rămâne, ci moare. Credința are temelii trainice; dacă dispar toate ori unele dintre ele, nu rămâne credință. Acesta este sensul cuvintelor lui Allah:

Credința și Islamul nu se întemeiază decât pe aceste principii, între care se află credința în destin. De aceea s-a transmis de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi:

Cuvintele sale sunt limpezi: tăgăduirea destinului înseamnă tăgăduirea credinței și a unicității Celui Milostiv. Cuvintele imamului Aḥmad, Allah să aibă milă de el, lămuresc și mai mult:

Allah are putere asupra tuturor lucrurilor:

Cel care tăgăduiește destinul tăgăduiește puterea lui Allah și, astfel, Îl tăgăduiește pe Allah. Acesta este necredincios, nu musulman. De aceea al-Ḥasan al-Baṣrī, Allah să aibă milă de el, a spus:

Credința în destin este o mare temelie a credinței. Numeroase versete din Nobilul Coran o întăresc, arătând că toate lucrurile sunt prin hotărârea lui Allah:

Versetele care întăresc acest sens sunt foarte multe. Allah este Cel care a adus universul la existență din nimic și i-a creat pe oameni după ce nu existau:

Omul nu exista. Allah l-a adus la existență și i-a dat auz, văz, putere și voință. Toate acestea sunt prin hotărârea lui Allah: „Am hotărât, iar Noi suntem cei mai buni hotărâtori.” Allah are putere asupra tuturor lucrurilor. Nimic din univers nu se petrece decât prin voința, puterea și hotărârea Sa, deoarece universul este regatul lui Allah, de care dispune cum voiește și în care judecă după cum dorește, fără ca cineva să-I răstoarne judecata sau să-I respingă hotărârea:

Toate lucrurile sunt în hotărârea și în mâna lui Allah. El dispune de univers și îl orânduiește. Credința în destin este o mare temelie a credinței, iar al-Fātiḥah o întărește în multe locuri. „Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor” cuprinde lauda și preamărirea Lui, a numelor Sale cele mai frumoase și a atributelor Sale mărețe. Printre numele pentru care Îl lauzi se află al-Qadīr, Cel cu putere deplină. Allah este lăudat pentru numele, atributele, binefacerile și dăruirea Sa. Îl lauzi și pentru binefacerea credinței către care te-a călăuzit și pe care ți-a dăruit-o. Aceasta este credința ta în puterea lui Allah:

Călăuzirea ta către credință este un har de la Allah:

Credința este un dar de la Allah:

Toată porunca Îi aparține lui Allah. Când spui „Lauda Îi aparține lui Allah”, Îl lauzi pentru numele și atributele Sale, pentru măreția și slava Sa, desăvârșirea puterii Sale, marea Sa voință și cârmuirea și orânduirea universului. Lauda cuprinde credința în destin.

Și în „Stăpânul lumilor” se află credința în destin, deoarece ea face parte din credința în stăpânirea lui Allah. Rostind acestea, crezi că Allah este Stăpânul lumilor și crezi în sensurile stăpânirii: creație, hrană, cârmuire, orânduire, darea vieții și morții.

„Cel Milostiv, Îndurătorul” cuprinde credința în destin, fiindcă nădăjduiești la mila lui Allah. Prin această speranță afli că ești sărac și ai nevoie de Allah, de călăuzirea, binefacerea, dăruirea, harul și mila Lui și că nu te poți lipsi de El nici cât ai clipi. „Numai de la Tine cerem ajutor” cuprinde credința în destin: Îi ceri ajutor lui Allah, pentru că El are putere asupra tuturor lucrurilor, în mâna Sa sunt frâiele treburilor și El dispune de creația Sa cum voiește.

„Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă” cuprinde credința în destin, deoarece ceri călăuzirea Celui în mâna căruia se află călăuzirea. Allah i-a spus Profetului Său ﷺ:

Când le ținea oamenilor predica, Profetul, asupra lui binecuvântarea și pacea, spunea: „Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm și Îi cerem ajutorul. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă să rătăcească nimeni nu-l poate călăuzi.”⁷⁶ În lungul hadith al lui Abū Dharr, Allah Preaînaltul spune:

Cereți-Mi călăuzire și vă voi da izbândă să-i urmați drumul. Profetul nostru, asupra lui binecuvântarea și pacea, îi îndemna pe companioni să-I ceară lui Allah călăuzirea. Lui ʿAlī i-a spus: „Spune:”

Iar în invocarea qunūt:

S-a transmis autentic că, în invocarea sa, el spunea:

Cea mai frecventă invocare a sa era:

Și „pe care i-ai binecuvântat” este credința ta că binefacerea vine de la Allah, fie că este sănătatea, averea ori călăuzirea către ascultare și credință. Sura indică și cuprinde credința în destin în multe feluri. Musulmanul care o repetă, simțindu-i sensurile și crezând în semnificațiile ei, trebuie să creadă în destin: toate lucrurile sunt prin puterea lui Allah; ceea ce voiește se împlinește, iar ceea ce nu voiește nu se împlinește; nu există putere de schimbare și nici tărie decât prin Allah Cel Preaînalt, Cel Măreț.

Fiecare musulman trebuie să cunoască însemnătatea credinței în destin, marele său rang și multele ei foloase pentru religia și viața robului. Ea dă inimii tărie, încredere în Allah, o legătură bună cu El, apropiere de ascultarea Sa, o simțire puternică a sărăciei față de El și căutarea adăpostului numai la El, cerând numai de la El, încrezându-se numai în El și cerându-I ajutorul. Îl face să-I ceară des călăuzire, izbândă și îndreptare și îi dă tărie în adorare, ascultare și răbdare la nenorociri.

Cel care crede în destin știe că ceea ce l-a atins nu putea să-l ocolească și ceea ce l-a ocolit nu putea să-l atingă. Allah spune:

Credința în destin este un mijloc de călăuzire a inimilor către orice bine, izbândă și înălțare în această lume și în Viața de Apoi. Profetul, asupra lui binecuvântarea și pacea, spune:

În toate stările sale, credinciosul caută adăpost la Allah: când este sănătos, ocrotit ori bogat, Îl laudă pe Allah; când este bolnav, rabdă și Îi cere; când este sărac, Îl cheamă pe Domnul său prin invocarea transmisă de la Trimisul Său ﷺ:

El caută adăpost la Allah fiindcă crede că toate lucrurile sunt prin puterea Sa. Credința în destin are astfel un efect binecuvântat și roade mărețe, nenumărate și de necuprins, în îndreptarea robului în religia și viața sa. Dacă omul desființează credința în destin, toate i se strică, este lipsit de orice bine și se întoarce cu dezamăgire, regret și căință în această lume și în Viața de Apoi. Aceasta ne arată că destinul este o temelie fără de care pomul credinței nu stă, nu rodește, nu înflorește și nu se coace. Cu cât credința robului în destin este mai puternică, cu atât binele din el se întărește, sporește, crește și se înmulțește.

Trebuie știut că discutarea problemelor destinului se face în două feluri. Primul este ca omul să se cufunde în ele numai cu rațiunea sa și gândirea sa limitată, părăsind cuvântul lui Allah și al Trimisului Său ﷺ. Pune deoparte Coranul și Sunnah, apoi intră cu mintea, gândirea și opinia sa simplă în problemele destinului și în subtilitățile judecăților sale. Acesta este fals și rătăcire, care nu-l duce decât la pierzanie, după cum spune Allah:

Din aceasta face parte să discute destinul contestându-L pe Allah, hotărârea și judecățile Sale, spunând — Allah să ne ferească —: „De ce a făcut Allah cutare și nu cutare? De ce a hotărât așa și nu altfel?” Allah i-a oprit pe robii Săi de la aceasta:

Fiecare atom al universului Îi aparține. De aceea contestarea lui Allah este unul dintre cele mai false lucruri și dintre cele mai rătăcite rătăciri. Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

Acestea sunt trei lucruri la pomenirea cărora ni s-a poruncit să ne abținem. În privința destinului, este vorba de abținerea de la discutarea lui în chip fals și interzis, amintit mai înainte. „Destinul este taina lui Allah”, după cum spun înaintașii. Cel care încearcă să dezvăluie această taină prin rațiunea sa limitată și gândirea sa slabă nu ajunge decât la rătăcire și pierzanie.

Trebuie să ne abținem de la discutarea destinului în modul interzis. Aceasta nu înlătură legitimitatea revenirii la textele religioase și folosirea lor pentru a cunoaște, în lumina lor, credința în destin. Aceasta nu intră în „când este pomenit destinul, abțineți-vă”. Tot astfel, „când sunt pomeniți companionii mei, abțineți-vă” cere abținerea de la insultarea, atacarea și vorbirea despre ei cu altceva decât bine și frumos. Nu oprește pomenirea meritelor și virtuților lor, așa cum au făcut învățații hadithului în cărțile lor. Allah i-a lăudat pe cei care împlinesc dreptul companionilor:

Cât despre discutarea stelelor prin ceea ce se numește știința influenței lor, credința în ele și atribuirea întâmplărilor pământești lor, aceasta nu este îngăduită. Este îngăduită folosirea pozițiilor stelelor pentru a stabili direcția de rugăciune și a cunoaște drumul:

Qatādah a spus: „Allah a creat aceste stele numai pentru trei lucruri: le-a făcut podoabă pentru cer, le-a făcut mijloace de călăuzire și le-a făcut proiectile împotriva diavolilor. Cel care caută în ele altceva și-a dat propria opinie, și-a greșit partea, și-a pierdut câștigul și s-a împovărat cu ceea ce nu cunoaște.”⁸⁷

Al doilea fel, cel corect, este ca omul să discute problemele destinului în lumina dovezii. Atunci ajunge, cu îngăduința lui Allah, la orice cuvânt drept și faptă bine îndrumată. Textele arată că robul nu crede în destin până nu crede în cele patru trepte ale sale, indicate de Cartea lui Allah și Sunnah Trimisului Său ﷺ.

Cele patru trepte ale credinței în destin

Întâi: credința în știința lui Allah, care cuprinde ceea ce a fost, ceea ce va fi și ceea ce nu a fost, dar cum ar fi fost dacă ar fi fost. El, Preaslăvitul:

El a spus:

Dacă Allah i-ar întoarce pe asociatori la viața lumească, ei ar reveni la necredință. Aceasta nu se va întâmpla, dar Domnul Cel Măreț știe cum ar fi dacă s-ar întâmpla, întemeindu-Și dovada împotriva lor:

A doua temelie: credința că Allah a scris destinele făpturilor și tot ceea ce va fi în Tableta Păstrată:

Profetul, asupra lui binecuvântarea și pacea, a spus:

Din credința ta în destin face parte să crezi că toate lucrurile sunt scrise în Tableta Păstrată:

A treia temelie: credința în voința împlinită a lui Allah și puterea Sa cuprinzătoare. Ceea ce Allah voiește se împlinește, iar ceea ce nu voiește nu se împlinește:

Toate lucrurile sunt prin voința lui Allah. În univers nu poate exista mișcare sau nemișcare, viață sau moarte, coborâre sau înălțare, călăuzire sau rătăcire decât prin voința lui Allah. Un beduin a fost întrebat: „Prin ce L-ai cunoscut pe Stăpânul tău?” A spus: „Prin răsturnarea hotărârilor și destrămarea planurilor.” Printre cuvintele frumoase ale musulmanilor se află: „Ceea ce Allah voiește se împlinește și ceea ce nu voiește nu se împlinește.”

A patra temelie: credința că Allah este Creatorul tuturor lucrurilor:

În al-Fātiḥah a spus: „Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor.” Lumea înseamnă tot ce este în afară de Allah. Tot ceea ce este în afară de Allah este creat și adus la existență de Allah. Un învățat a adunat cele patru trepte ale credinței în destin într-un singur vers:

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, spune: „Toate lucrurile sunt prin destin; chiar și așezarea palmei tale pe bărbie, astfel, este prin destin.” Dacă ai crezut că toate lucrurile sunt prin destinul lui Allah și că tot ce se petrece în univers — călăuzire, credință, îndreptare, necredință și altele — nu se întâmplă decât prin voința Lui, îți poate veni în minte întrebarea: „De ce să mai făptuim?” Este întrebarea pe care companionii i-au pus-o Profetului ﷺ.

ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, a relatat: „Eram cu Profetul ﷺ în cimitirul Baqīʿ al-Gharqad, la o înmormântare. El a spus:”

ʿImrān ibn Ḥuṣayn, Allah să fie mulțumit de el, a relatat: „Am spus: «Trimis al lui Allah, pentru ce făptuiesc cei care făptuiesc?» El a spus:”

Profetul ﷺ le-a răspuns companionilor cu lumină, strălucire și vindecare pentru inimile credincioase. Acesta este răspunsul drept și cuvântul bine îndrumat în problema care se ridică: „Făptuiți, căci fiecăruia îi este ușurat ceea ce a fost creat să facă.” Răspunsul cuprinde două principii însemnate în acest domeniu, fără de a căror împlinire oamenii nu au fericire.

Primul principiu: credința că robul are voință, după cum arată „Făptuiți!” Celui fără voință nu i se spune „Fă!” și nici „Lasă!” Toate poruncile și interdicțiile Coranului arată că robul are voință. Allah a creat această voință în tine, ți-a arătat cele două drumuri — al binelui și al răului —, ți-a trimis mesagerii, a coborât Cărțile și a lămurit calea. Tu cunoști drumul care duce la bine și drumul care duce la rău. De aceea musulmanul se îndreaptă către ascultare și se îndepărtează de lucrurile interzise, prin izbânda dăruită de Allah. Cel silit să facă o faptă fără alegerea sa nu este tras la răspundere pentru ea:

Al doilea principiu: credința că toate lucrurile sunt prin destinul și voința lui Allah, după cum a spus Profetul ﷺ: „Fiecăruia îi este ușurat ceea ce a fost creat să facă.” Credința în destin trebuie însoțită de două lucruri: întâi, sprijinirea pe Allah, încrederea în El și încredințarea tuturor treburilor Lui; al doilea, împlinirea cauzelor și folosirea mijloacelor. Cel înzestrat cu minte să mediteze asupra următoarelor hadithuri:

Trebuie să pricepem, în această privință măreață, că împlinirea cauzei și lupta cu sine pentru faptă fac parte din credința în destin. Allah le-a alăturat în: „Numai pe Tine Te adorăm și numai de la Tine cerem ajutor”; și în:

Izbânda este numai în mâna lui Allah. În El mă încred și la El mă întorc.