Text integral · Pasaje · 73
Avertisment împotriva părăsirii căii lui Allah
التحذير من الخروج عن صراط الله
Trebuie știut că diavolul nu încetează să se străduiască să-l scoată pe rob de pe calea dreaptă a lui Allah printr-unul dintre două drumuri: drumul îndoielii înșelătoare sau drumul poftei. Îndoiala îl duce pe om la născociri și inovații în religie, iar pofta îl duce la păcate și lucruri interzise. Diavolul îl amăgește, uneltește, urzește împotriva lui și plănuiește să-l scoată de pe cale. Îi cercetează starea și înclinațiile: care drum îl va scoate mai ușor, îndoiala sau pofta?
Unii înaintași au spus că diavolul „adulmecă inimile”: privește spre ce înclină omul. Dacă găsește la el atașament față de religie și râvnă pentru ea, încearcă să-l scoată din religie prin îndoială. Îi micșorează mereu în ochi evlavia și ascultarea și îi face să pară neînsemnată adorarea pe care o împlinește. Omul începe să se împovăreze pe sine și pe ceilalți, până iese de pe calea dreaptă. La cel a cărui credință este slabă, diavolul vine prin pofte. Părăsirea căii drepte a lui Allah vine, așadar, fie din îndoială, fie din poftă.
Dacă abaterea vine din îndoială, aceasta este stricăciunea cunoașterii; dacă vine din poftă, este stricăciunea faptei. Religia lui Allah, calea Sa dreaptă, înseamnă îndreptare în cunoaștere și în faptă. Allah Preaînaltul spune:
هُوَ ٱلَّذِىٓ أَرْسَلَ رَسُولَهُۥ بِٱلْهُدَىٰ وَدِينِ ٱلْحَقِّ
„El este Cel care l-a trimis pe Trimisul Său cu călăuzirea și religia adevărului.”
Coran 9:33 — fragment
Învățații au explicat: cu cunoașterea folositoare și cu fapta dreaptă. Când acestea două sunt împlinite, robul merge pe calea dreaptă a lui Allah. După rugăciunea de dimineață, când rostea salutul de încheiere, Profetul ﷺ spunea:
اللهم إني أسألك علماً نافعاً، ورزقاً طيباً، وعملاً متقبلاً
„O, Allah, Îți cer cunoaștere folositoare, hrană bună și faptă primită!”37
Cunoașterea folositoare îl călăuzește pe om către drumul binelui, iar fapta dreaptă îl face să înainteze pe el, înălțându-l. Diavolul vrea să-l scoată de pe cale stricându-i fie cunoașterea, fie fapta. Dacă i se strică cunoașterea, omul devine rătăcit; dacă i se strică fapta, devine dintre cei asupra cărora s-a abătut mânia. De aceea, la încheierea surei, a spus: „Nu a celor asupra cărora s-a abătut mânia și nici a celor rătăciți.” Cei dintâi s-au stricat în faptă, iar ceilalți în cunoaștere. Omul nu scapă de mânia, ura și pedeapsa lui Allah decât dacă este călăuzit pe calea dreaptă și rămâne ferm pe ea, fără s-o părăsească prin îndoială sau poftă.
Drumul poftelor este o poartă primejdioasă pentru oameni. Mulți ies prin ea de pe calea dreaptă a lui Allah, urmând patima și chemătorii la pofte, care se întrec și concurează să-i împiedice pe oameni de la bine și să-i facă să cadă în vicii și lucruri interzise, prin foarte multe mijloace: canale de televiziune prin satelit, rețeaua internet, reviste degradante și multe alte căi. Ascultă în această privință, cugetând și luând aminte, cuvintele lui Allah Preaînaltul:
وَٱللَّهُ يُرِيدُ أَن يَتُوبَ عَلَيْكُمْ وَيُرِيدُ ٱلَّذِينَ يَتَّبِعُونَ ٱلشَّهَوَٰتِ أَن تَمِيلُوا۟ مَيْلًا عَظِيمًا
„Allah voiește să vă primească în pocăință, iar cei care urmează poftele voiesc să vă abateți într-o mare abatere.”
Coran 4:27
Adică să vă abateți de la calea dreaptă a lui Allah și de la drumul drept. Există mulțimi de oameni care urmează poftele și doresc ca și ceilalți să se încline mult către ele, așa cum au făcut ei, ca lucrul acesta să nu rămână numai la ei. De aceea ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el, spunea: „Femeia care preacurvește ar dori ca toate femeile să preacurvească.” Cel care cade în lațurile poftelor și se murdărește cu ele nu vrea să fie singur în comunitatea și neamul său. Vrea ca și alții să-i urmeze drumul. De aceea se străduiește să-l amăgească pe cel neatins, ca să-l tragă și să-l încline spre drumul poftelor. De aici — mai ales în vremea noastră — inventivitatea lor în prezentarea mijloacelor poftei, în prinderea oamenilor și stoarcerea banilor lor, în aruncarea lor în lațurile poftelor interzise și ale plăcerilor neîngăduite de care Allah i-a oprit și i-a avertizat pe robii Săi.
Robul trebuie să se ferească de păcate, nelegiuiri și de intrarea în ceea ce-L mânie pe Domnul Cel Măreț. Această sură binecuvântată te călăuzește, cu îngăduința lui Allah, să te îndepărtezi de asemenea vicii. Allah Preaînaltul spune:
إِنَّ ٱلصَّلَوٰةَ تَنْهَىٰ عَنِ ٱلْفَحْشَآءِ وَٱلْمُنكَرِ
„Rugăciunea oprește de la fapta rușinoasă și de la ceea ce este reprobabil.”
Coran 29:45 — fragment
Al-Fātiḥah este cel mai însemnat stâlp al rugăciunii, după cum s-a transmis în hadithul qudsī:
قسمت الصلاة بيني وبين عبدي نصفين
„Am împărțit rugăciunea între Mine și robul Meu în două jumătăți.”38
El a numit al-Fātiḥah „rugăciune”. Rugăciunea care oprește de la fapta rușinoasă și de la ceea ce este reprobabil este însă cea în care omul meditează, cugetă și cercetează cuvântul lui Allah, mai ales această sură măreață, un mare stâlp al rugăciunii. Ea îl călăuzește pe rob, cu îngăduința lui Allah, spre calea Sa dreaptă.
Dacă în fiecare zi credinciosul recită cu luare-aminte „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă”, iar apoi sufletul îl îndeamnă s-o părăsească printr-o poftă, o plăcere ori o faptă interzisă, se va opri, va lupta cu propriul suflet și se va strădui să-l țină în frâu, să-l împiedice și să-l întoarcă de la intrarea în ceea ce Allah a oprit ori de la părăsirea căii Sale drepte, împlinind cuvintele Lui:
وَٱلَّذِينَ جَـٰهَدُوا۟ فِينَا لَنَهْدِيَنَّهُمْ سُبُلَنَا ۚ وَإِنَّ ٱللَّهَ لَمَعَ ٱلْمُحْسِنِينَ
„Pe cei care se străduiesc pentru Noi îi vom călăuzi pe căile Noastre. Allah este cu cei care fac bine.”
Coran 29:69
Păcatele de care Allah i-a oprit pe robii Săi sunt de două feluri: mari și mici. Allah Preaînaltul spune:
وَكُلُّ صَغِيرٍ وَكَبِيرٍ مُّسْتَطَرٌ
„Orice lucru mic sau mare este însemnat.”
Coran 54:53
Este scris împotriva robului și îl va întâlni în balanța faptelor sale rele în Ziua Învierii. În alt verset, Allah Preaînaltul spune:
وَيَقُولُونَ يَـٰوَيْلَتَنَا مَالِ هَـٰذَا ٱلْكِتَـٰبِ لَا يُغَادِرُ صَغِيرَةً وَلَا كَبِيرَةً إِلَّآ أَحْصَىٰهَا ۚ وَوَجَدُوا۟ مَا عَمِلُوا۟ حَاضِرًا ۗ وَلَا يَظْلِمُ رَبُّكَ أَحَدًا
„Ei vor spune: Vai nouă! Ce este cu această carte, care nu lasă nimic mic sau mare fără să-l numere? Vor găsi de față tot ce au făptuit, iar Stăpânul tău nu nedreptățește pe nimeni.”
Coran 18:49 — fragment
Allah a cuprins toate acestea:
أَحْصَىٰهُ ٱللَّهُ وَنَسُوهُ
„Allah le-a numărat, în vreme ce ei le-au uitat.”
Coran 58:6 — fragment
Plăcerea interzisă se stinge și se sfârșește la timpul ei, dar îi rămân urmările rele, după cum s-a spus în versuri:
تفنى اللذاذة ممن نال صفوتها من الحرام ويبقى الإثم والعار تبقى عواقب سوء من مغبتها لا خير في لذة من بعدها النار
„Plăcerea celui care i-a gustat dulceața se stinge, dacă este din ceea ce-i oprit; rămân păcatul și rușinea. Rămân urmările rele pe care le aduce; nu este bine într-o plăcere după care urmează Focul.”39
Unul dintre înaintași spunea: „Săvârșesc un păcat și îi văd urmarea în purtarea soției mele și în purtarea animalului meu.”40 Acestea sunt urmări din această lume; cele din Viața de Apoi sunt mai mari și mai primejdioase.
Allah i-a lăudat pe robii Săi credincioși pentru că evită păcatele mari și nu cad în ele, în multe versete ale Cărții Sale. El spune:
ٱلَّذِينَ يَجْتَنِبُونَ كَبَـٰٓئِرَ ٱلْإِثْمِ وَٱلْفَوَٰحِشَ إِلَّا ٱللَّمَمَ ۚ إِنَّ رَبَّكَ وَٰسِعُ ٱلْمَغْفِرَةِ
„Cei care evită păcatele mari și faptele rușinoase, afară de micile greșeli — Stăpânul tău este cuprinzător în iertare.”
Coran 53:32 — fragment
وَٱلَّذِينَ يَجْتَنِبُونَ كَبَـٰٓئِرَ ٱلْإِثْمِ وَٱلْفَوَٰحِشَ وَإِذَا مَا غَضِبُوا۟ هُمْ يَغْفِرُونَ
„Cei care evită păcatele mari și faptele rușinoase și care, atunci când se mânie, iartă.”
Coran 42:37
إِن تَجْتَنِبُوا۟ كَبَآئِرَ مَا تُنْهَوْنَ عَنْهُ نُكَفِّرْ عَنكُمْ سَيِّـَٔاتِكُمْ وَنُدْخِلْكُم مُّدْخَلًا كَرِيمًا
„Dacă evitați păcatele mari de care sunteți opriți, vă vom șterge faptele rele și vă vom primi într-un loc de intrare nobil.”
Coran 4:31
Cel care merge pe calea dreaptă a lui Allah trebuie, așadar, să cunoască păcatele mari pentru a se feri de ele: să cunoască păcatul mare, pedeapsa pentru săvârșirea lui și versetele și hadithurile care avertizează împotriva lui. Această cunoaștere, cu îngăduința lui Allah, te călăuzește să-l eviți și să nu cazi în el.
Lucrările despre acest subiect sunt multe. Printre cele mai bune se află al-Kabāʾir de imamul al-Dhahabī, Allah să aibă milă de el. Autorul a lucrat bine și a adus folos: a prezentat păcatele mari și a adăugat observații foarte prețioase, de care are nevoie fiecare musulman. A amintit în carte răspunsul lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, când a fost întrebat dacă păcatele mari sunt șapte: „Sunt mai aproape de șaptezeci.”41 Al-Dhahabī a spus: „Pe Allah, Ibn ʿAbbās a spus adevărul…”42 Lucrurile pe care Allah le-a interzis robilor Săi, amenințându-i și avertizându-i pentru săvârșirea lor, sunt multe: nu sunt șapte, nici zece, nici douăzeci.
Apoi a enumerat în al-Kabāʾir peste șaptezeci de păcate mari, aducând pentru fiecare o serie de dovezi din Cartea lui Allah și Sunnah Profetului Său, asupra lui binecuvântările și pacea lui Allah. Ți se cere să citești cartea întreagă și să cunoști aceste păcate cu intenția de a le evita și de a sta departe de ele. Cere-I lui Allah să te ferească să cazi în vreunul dintre ele, ca să mergi pe calea Sa dreaptă fără strâmbătate.
Omul trebuie să învețe și să dobândească înțelegerea religiei. Printre temeliile mersului pe calea dreaptă se află cunoașterea călăuzirii, ca s-o urmezi și s-o împlinești, și cunoașterea falsului și a interzisului, ca să te ferești de ele. De aceea Profetul, asupra lui binecuvântarea și pacea, a avertizat comunitatea în multe împrejurări împotriva păcatelor mari. El a spus:
اجتنبوا السبع الموبقات: الشرك بالله، والسحر، وقتل النفس التي حرم الله إلا بالحق، وأكل الربا، وأكل مال اليتيم، والتولي يوم الزحف، وقذف المحصنات المؤمنات الغافلات
„Feriți-vă de cele șapte păcate nimicitoare: asocierea cu Allah, vrăjitoria, uciderea sufletului pe care Allah l-a oprit, afară de un drept legitim, consumarea dobânzii, însușirea averii orfanului, fuga în ziua luptei și învinuirea de desfrâu a femeilor caste, credincioase și nevinovate.”43
Abū Bakrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat:
قال النبي ﷺ: ألا أنبئكم بأكبر الكبائر؟ ثلاثاً، قالوا: بلى يا رسول الله. قال: الإشراك بالله، وعقوق الوالدين، وجلس وكان متكئاً، فقال: ألا وقول الزور. قال: فما زال يكررها، حتى قلنا: ليته سكت
„Profetul ﷺ a spus de trei ori: «Să nu vă vestesc cele mai mari dintre păcatele mari?» Ei au spus: «Ba da, Trimis al lui Allah!» El a spus: «Asocierea cu Allah și neascultarea părinților.» Apoi s-a așezat drept, după ce stătuse rezemat, și a spus: «Și vorba mincinoasă!» A repetat-o fără încetare, până când ne-am spus: «De s-ar opri!»”44
Salamah ibn Qays al-Ashjaʿī, Allah să fie mulțumit de el, a relatat:
قال رسول الله ﷺ في حجة الوداع: ألا إنما هن أربع: أن لا تشركوا بالله شيئاً، ولا تقتلوا النفس التي حرم الله إلا بالحق، ولا تزنوا، ولا تسرقوا. قال: فما أنا بأشح عليهن مني، إذ سمعتهن من رسول الله ﷺ
„Trimisul lui Allah ﷺ a spus în Pelerinajul de Rămas-bun: «Sunt numai patru: să nu-I asociați nimic lui Allah, să nu ucideți sufletul pe care Allah l-a oprit decât cu un drept legitim, să nu preacurviți și să nu furați.» Nu am fost niciodată mai atent să le păstrez decât de când le-am auzit de la Trimisul lui Allah ﷺ.”45
Privește acest sfat măreț! Profetul ﷺ și-a sfătuit comunitatea, i-a lămurit lucrurile și a călăuzit-o spre calea dreaptă a lui Allah, după cum i-a poruncit Allah:
وَإِنَّكَ لَتَهْدِىٓ إِلَىٰ صِرَٰطٍ مُّسْتَقِيمٍ صِرَٰطِ ٱللَّهِ ٱلَّذِى لَهُۥ مَا فِى ٱلسَّمَـٰوَٰتِ وَمَا فِى ٱلْأَرْضِ ۗ أَلَآ إِلَى ٱللَّهِ تَصِيرُ ٱلْأُمُورُ
„Tu călăuzești, cu adevărat, către o cale dreaptă: calea lui Allah, ale Căruia sunt cele din ceruri și cele de pe pământ. Către Allah se întorc toate lucrurile!”
Coran 42:52–53 — fragment
Primele trei dintre cele împotriva cărora a avertizat se află în descrierea robilor Celui Milostiv:
وَٱلَّذِينَ لَا يَدْعُونَ مَعَ ٱللَّهِ إِلَـٰهًا ءَاخَرَ وَلَا يَقْتُلُونَ ٱلنَّفْسَ ٱلَّتِى حَرَّمَ ٱللَّهُ إِلَّا بِٱلْحَقِّ وَلَا يَزْنُونَ ۚ وَمَن يَفْعَلْ ذَٰلِكَ يَلْقَ أَثَامًا يُضَـٰعَفْ لَهُ ٱلْعَذَابُ يَوْمَ ٱلْقِيَـٰمَةِ وَيَخْلُدْ فِيهِۦ مُهَانًا إِلَّا مَن تَابَ وَءَامَنَ وَعَمِلَ عَمَلًا صَـٰلِحًا فَأُو۟لَـٰٓئِكَ يُبَدِّلُ ٱللَّهُ سَيِّـَٔاتِهِمْ حَسَنَـٰتٍ ۗ وَكَانَ ٱللَّهُ غَفُورًا رَّحِيمًا
„Cei care nu cheamă alături de Allah altă divinitate, nu ucid sufletul pe care Allah l-a oprit decât cu un drept legitim și nu preacurvesc. Cel care face aceasta va întâlni pedeapsa. Pedeapsa îi va fi înmulțită în Ziua Învierii și va rămâne în ea umilit, afară de cel care se pocăiește, crede și împlinește fapte drepte. Unora ca aceștia Allah le schimbă faptele rele în fapte bune. Allah este Iertător, Îndurător.”
Coran 25:68–70
Cât de frumos este ca omul să-și ceară socoteală acum, cât se află în această lume, în casa faptei, înainte ca Allah să-i ceară socoteală în Ziua Învierii, în casa răsplății!
ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, spune:
ارتحلت الدنيا مدبرة وارتحلت الآخرة مقبلة، ولكل واحدة منهما بنون، فكونوا من أبناء الآخرة ولا تكونوا من أبناء الدنيا؛ فإن اليوم عمل ولا حساب، وغداً حساب ولا عمل
„Lumea a pornit îndepărtându-se, iar Viața de Apoi a pornit apropiindu-se. Fiecare dintre ele are fii. Fiți dintre fiii Vieții de Apoi și nu fiți dintre fiii acestei lumi. Astăzi sunt fapte fără socoteală; mâine este socoteală fără fapte.”46
Învățații, sfătuind această comunitate, au arătat prin ce se deosebește păcatul mare de celelalte. Dacă Allah și Trimisul Său ﷺ pomenesc un lucru, îl interzic și îl urmează de vestea că El Se mânie pe făptuitor, îl blestemă ori îi pregătește Focul, acesta este un păcat mare. La fel, când pentru el este rânduită o pedeapsă legală în această lume: uciderea făptuitorului, lapidarea, biciuirea, tăierea mâinii sau altele asemănătoare. Tot astfel, lucrul despre care Profetul spune „nu este dintre noi” este mare.
Al-Dhahabī și alți învățați au indicat aceste reguli în lucrările dedicate păcatelor mari. Dacă dobândești înțelegere în acest domeniu, cunoști păcatele mari, faptul că sunt multe, definiția lor și textele care avertizează împotriva lor, vei avea cunoașterea prin care Allah te ferește de căderea în aceste lucruri cumplite și de săvârșirea acestor fapte îngrozitoare. Robul trebuie să dea atenție acestui subiect, ca să meargă pe calea dreaptă a lui Allah fără abatere sau strâmbătate. Îi cer lui Allah să ne cinstească pe noi și pe voi cu îndepărtarea de ceea ce a interzis și să ne dea izbândă în împlinirea poruncilor Sale.
Dacă Allah te cinstește cu îndepărtarea de aceste păcate mari, privește făgăduințele generoase și locul de intrare nobil pe care ți l-a pregătit:
ٱلَّذِينَ يَجْتَنِبُونَ كَبَـٰٓئِرَ ٱلْإِثْمِ وَٱلْفَوَٰحِشَ إِلَّا ٱللَّمَمَ ۚ إِنَّ رَبَّكَ وَٰسِعُ ٱلْمَغْفِرَةِ
„Cei care evită păcatele mari și faptele rușinoase, afară de micile greșeli — Stăpânul tău este cuprinzător în iertare.”
Coran 53:32 — fragment
A legat cuprinderea iertării de evitarea păcatelor grave. El mai spune:
إِن تَجْتَنِبُوا۟ كَبَآئِرَ مَا تُنْهَوْنَ عَنْهُ نُكَفِّرْ عَنكُمْ سَيِّـَٔاتِكُمْ وَنُدْخِلْكُم مُّدْخَلًا كَرِيمًا
„Dacă evitați păcatele mari de care sunteți opriți, vă vom șterge faptele rele și vă vom primi într-un loc de intrare nobil.”
Coran 4:31
S-a explicat că „locul de intrare nobil” este Paradisul; s-a explicat și că înseamnă orice bine și orice fericire pe care robul le dobândește în această lume și în Viața de Apoi. Profetul ﷺ a spus:
الصلوات الخمس، والجمعة إلى الجمعة، ورمضان إلى رمضان، مكفرات ما بينهن، إذا اجتنب الكبائر
„Cele cinci rugăciuni, de la o vineri la alta și de la un Ramadan la altul, șterg păcatele dintre ele, dacă sunt evitate păcatele mari.”47
Pentru păcatul mare este necesară pocăința. Păcatele mici sunt șterse de faptele bune, cu îngăduința lui Allah, după cum El spune:
إِنَّ ٱلْحَسَنَـٰتِ يُذْهِبْنَ ٱلسَّيِّـَٔاتِ
„Faptele bune îndepărtează faptele rele.”
Coran 11:114 — fragment
Profetul ﷺ a spus:
وأتبع السيئة الحسنة تمحها
„Urmează faptei rele cu una bună: o va șterge!”48
Însă fapta bună nu șterge păcatul mare, fiindcă pentru acesta trebuie să te pocăiești. Abū Saʿīd, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:
أما أهل النار الذين هم أهلها، فإنهم لا يموتون فيها ولا يحيون، ولكن ناس منكم أصابتهم النار بذنوبهم، أو قال: بخطاياهم، فأماتهم الله تعالى إماتة، حتى إذا كانوا فحماً أذن بالشفاعة، فجيء بهم ضبائر ضبائر، فبثوا على أنهار الجنة، ثم قيل: يا أهل الجنة أفيضوا عليهم، فينبتون نبات الحبة تكون في حميل السيل. فقال رجل من القوم: كأن رسول الله ﷺ قد كان بالبادية
„Locuitorii Focului care sunt ai lui nu vor muri în el și nici nu vor trăi. Însă pe unii dintre voi Focul îi va atinge din cauza păcatelor lor — sau a spus: a greșelilor lor —, iar Allah Preaînaltul îi va face să moară. Când vor fi devenit cărbune, va fi îngăduită mijlocirea. Vor fi aduși în grupuri și așezați pe malurile râurilor Paradisului. Apoi se va spune: «Oameni ai Paradisului, turnați apă peste ei!» Vor încolți cum încolțește sămânța purtată de torent.” Unul dintre oameni a spus: „Parcă Trimisul lui Allah ﷺ ar fi locuit în pustiu!”49
Aceasta este starea celor care săvârșesc păcate mari: preacurvia, furtul, neascultarea părinților, minciuna, înșelăciunea, bârfirea și purtarea vorbelor. Oare nu ni se cuvine, acum cât trăim, să cercetăm aceste păcate mari, să le cunoaștem, să ne ferim de ele și să-I cerem Domnului nostru să ne îndepărteze de ele? Să nu ne continuăm viața nepăsători, ca și cum lucrul acesta nu ne-ar privi și nu ne-ar interesa, până când sorocul îl surprinde pe om și Îl întâlnește pe Allah cu asemenea păcate și fărădelegi grave! Musulmanul trebuie să-și dorească binele, să se teamă de Domnul său și să se îndepărteze de ceea ce Allah i-a oprit.
Oricâte și de orice fel ar fi păcatele tale, Allah primește pocăința celui care se pocăiește. Nimănui dintre noi nu-i este îngăduit să deznădăjduiască de mila lui Allah ori să-și piardă speranța în alinarea Sa. Omul trebuie să se grăbească la pocăință, întoarcere și revenire la Allah. El iartă păcatul celui care se pocăiește, oricât de mare ar fi. Privește această chemare binecuvântată din Coranul măreț:
قُلْ يَـٰعِبَادِىَ ٱلَّذِينَ أَسْرَفُوا۟ عَلَىٰٓ أَنفُسِهِمْ لَا تَقْنَطُوا۟ مِن رَّحْمَةِ ٱللَّهِ ۚ إِنَّ ٱللَّهَ يَغْفِرُ ٱلذُّنُوبَ جَمِيعًا ۚ إِنَّهُۥ هُوَ ٱلْغَفُورُ ٱلرَّحِيمُ
„Spune: O, robii Mei care ați întrecut măsura împotriva voastră, nu deznădăjduiți de mila lui Allah! Allah iartă toate păcatele. El este Iertătorul, Îndurătorul.”
Coran 39:53
Este bine pentru om și un sfat bun pentru sine să se teamă de Allah, să se pocăiască de toate păcatele și să se lupte cu sine pentru aceasta:
وَٱلَّذِينَ جَـٰهَدُوا۟ فِينَا لَنَهْدِيَنَّهُمْ سُبُلَنَا ۚ وَإِنَّ ٱللَّهَ لَمَعَ ٱلْمُحْسِنِينَ
„Pe cei care se străduiesc pentru Noi îi vom călăuzi pe căile Noastre. Allah este cu cei care fac bine.”
Coran 29:69
Un alt lucru legat de pocăință ne arată marea generozitate și imensa bunătate a Domnului nostru, deși Lui nu-I folosește ascultarea celor ascultători și nu-I dăunează neascultarea celor păcătoși. Allah spune:
مَّنِ ٱهْتَدَىٰ فَإِنَّمَا يَهْتَدِى لِنَفْسِهِۦ ۖ وَمَن ضَلَّ فَإِنَّمَا يَضِلُّ عَلَيْهَا
„Cel care urmează călăuzirea o urmează pentru sine, iar cel care rătăcește rătăcește numai împotriva sa.”
Coran 17:15 — fragment
Allah Preaînaltul spune în hadithul qudsī:
يا عبادي! لو أن أولكم وآخركم وإنسكم وجنكم كانوا على أتقى قلب رجل واحد منكم، ما زاد ذلك في ملكي شيئاً؛ يا عبادي! لو أن أولكم وآخركم وإنسكم وجنكم كانوا على أفجر قلب رجل واحد منكم، ما نقص ذلك من ملكي شيئاً
„O, robii Mei! Dacă primii și ultimii dintre voi, oamenii și jinnii voștri, ar avea toți inima celui mai evlavios om dintre voi, aceasta nu ar adăuga nimic domniei Mele. O, robii Mei! Dacă primii și ultimii dintre voi, oamenii și jinnii voștri, ar avea toți inima celui mai nelegiuit om dintre voi, aceasta nu ar scădea nimic din domnia Mea.”50
Privește generozitatea lui Allah și marea Sa bunătate față de cel care se pocăiește. Profetul, asupra lui binecuvântarea și pacea, spune:
لله أشد فرحاً بتوبة عبده، حين يتوب إليه، من أحدكم كان على راحلته بأرض فلاة، فانفلتت منه وعليها طعامه وشرابه؛ فأيس منها، فأتى شجرة فاضطجع في ظلها، قد أيس من راحلته؛ فبينما هو كذلك، إذا هو بها قائمة عنده، فأخذ بخطامها، ثم قال من شدة الفرح: اللهم أنت عبدي وأنا ربك، أخطأ من شدة الفرح
„Allah Se bucură mai mult de pocăința robului Său, când acesta se întoarce la El, decât unul dintre voi care se afla cu animalul său de călărie într-un ținut pustiu. Animalul a scăpat de la el, ducându-i hrana și apa. Omul și-a pierdut speranța să-l mai găsească, s-a dus la un copac și s-a întins la umbra lui, deznădăjduit. Pe când se afla astfel, animalul era deodată lângă el. L-a prins de căpăstru și, de bucurie mare, a spus: «O, Allah, Tu ești robul meu, iar eu sunt stăpânul Tău!» A greșit din pricina bucuriei prea mari.”51
Allah Se bucură de pocăința celor care se pocăiesc și iubește ca robii Săi să se întoarcă la El. A trimis mesagerii și le-a poruncit în Cartea Sa învățaților și chemătorilor la religie să-i îndrume pe oameni și să-i cheme la pocăință. Poarta pocăinței este deschisă omului și se închide numai prin unul dintre două lucruri: când sufletul ajunge în gât și omul vede moartea — pocăința celui care vede moartea este respinsă, asemenea pocăinței Faraonului când l-a ajuns înecul; ori când soarele răsare de la apus. Când oamenii îl văd, vor crede toți, însă atunci pocăința nu mai folosește. Pocăința folositoare este cea făcută cât timp cele de apoi sunt încă nevăzute. Fiecare dintre noi trebuie să-și dorească binele, să vină la Allah pocăit și întors la El și să se străduiască să rămână ferm pe această cale dreaptă.
Prin urmare, una dintre temeliile statorniciei pe calea dreaptă este ferirea de păcatele mari. Ea cere mai multe lucruri: cunoașterea păcatelor mari; lupta cu sine pentru îndepărtarea de ele; grija de a nu cădea în ele; pocăința pentru cele trecute; iar deasupra tuturor, cererea ajutorului de la Allah pentru a fi ferit de ele și a rămâne statornic în dreptate.
Notele originale
Relatat de Ibn Mājah (925). Al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a declarat autentic în Ṣaḥīḥ Sunan Ibn Mājah (762).
Relatat de Muslim (395).
Menționat de imamul ʿAbd al-Raḥmān ibn Muḥammad ibn ʿAbd al-Raḥmān al-ʿUlaymī al-Maqdisī în al-Manhaj al-aḥmad fī tarājim aṣḥāb al-imām Aḥmad, 1/94.
Din cuvintele lui al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ, Allah să aibă milă de el. Formularea din Ḥilyat al-awliyāʾ, 8/109, este: „…și recunosc aceasta în purtarea măgarului meu și a slujitorului meu.” Vezi și al-Dāʾ wa-l-dawāʾ de Ibn al-Qayyim, p. 134.
Transmis de Ibn Jarīr al-Ṭabarī, 6/651.
Vezi al-Kabāʾir de al-Dhahabī, ediție îngrijită de șeicul Mashhūr Ḥasan Āl Salmān, p. 89, Maktabat al-Furqān, Emiratele Arabe.
Relatat de al-Bukhārī (2766) și Muslim (89).
Relatat de al-Bukhārī (2654) și Muslim (87).
Relatat de Aḥmad (4/339). Al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a declarat autentic în al-Silsilah al-ṣaḥīḥah (1759).
Al-Bukhārī l-a citat fără lanț complet, într-o formulare afirmativă, înaintea hadithului 6417.
Relatat de Muslim (233).
Relatat de al-Tirmidhī (1987). Al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a considerat bun în Ṣaḥīḥ Sunan al-Tirmidhī, 2/373.
Relatat de Muslim (185).
Relatat de Muslim (2577).
Relatat de Muslim (2747).