Ghid concis despre jertfa de Eid și sacrificarea rituală

**Sacrificarea rituală (dhakāh)** este fapta prin care devine îngăduit animalul care nu poate fi consumat fără ea: prin înjunghiere, tăiere ori rănire. Înjunghierea la baza gâtului este pentru cămile, tăierea pentru celelalte, iar rănirea este pentru animalul care nu poate fi stăpânit decât astfel.

Pentru sacrificarea rituală sunt cerute nouă condiții:

**Prima condiție:** cel care sacrifică să aibă judecată și discernământ. Nu este îngăduit animalul sacrificat de un om lipsit de judecată, beat, de un copil care nu are încă discernământ, de un bătrân care și l-a pierdut ori de alții asemenea.

**A doua condiție:** cel care sacrifică să fie musulman ori dintre Oamenii Cărții, adică să aparțină religiei iudeilor ori creștinilor. Animalul sacrificat de musulman este îngăduit fie că acesta este bărbat ori femeie, drept ori păcătos, în stare de puritate rituală ori de impuritate rituală. Și animalul sacrificat de cel dintre Oamenii Cărții este îngăduit, indiferent dacă ambii săi părinți au fost dintre Oamenii Cărții ori nu.

Musulmanii au căzut de acord că animalul sacrificat de cel dintre Oamenii Cărții este îngăduit, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Hrana celor cărora li s-a dat Cartea vă este îngăduită.

Profetul ﷺ a mâncat din oaia pe care i-o dăruise o femeie iudeică³⁷ și a mâncat pâine de orz și grăsime râncedă la care îl invitase un iudeu.³⁸

Cât despre ceilalți necredincioși, care nu sunt dintre Oamenii Cărții, ceea ce sacrifică nu este îngăduit, potrivit înțelesului cuvintelor Celui Preaînalt „Hrana celor cărora li s-a dat Cartea vă este îngăduită”. Expresia „cei cărora li s-a dat Cartea”, alcătuită dintr-un pronume relativ și propoziția lui, are înțelesul unei însușiri de care depinde regula: când însușirea există, regula se aplică; iar când lipsește, regula nu se aplică. Imamul Aḥmad a spus: „Nu cunosc pe nimeni care să fi spus contrariul, afară de vreun adept al inovației religioase.” Al-Khāzin a transmis în comentariul său consensul asupra acestui lucru.³⁹

Prin urmare, nu este îngăduit ceea ce sacrifică comuniștii și politeiștii, fie că asocierea lor se arată prin faptă, precum la cei care se prosternează idolilor, fie prin cuvânt, precum la cei care îl cheamă pe altcineva în afară de Allah. Nici ceea ce sacrifică cel care părăsește rugăciunea nu este îngăduit, pentru că, potrivit părerii mai întemeiate, el este necredincios, fie că a părăsit-o din nepăsare, fie că îi neagă obligativitatea. Nu este îngăduit nici ceea ce sacrifică cel care neagă obligativitatea celor cinci rugăciuni, chiar dacă se roagă, afară de cazul în care se numără printre cei care nu cunosc aceasta pentru că au îmbrățișat de curând Islamul ori dintr-un motiv asemănător.

Nu este obligatoriu să întrebi despre ceea ce a sacrificat musulmanul ori cel dintre Oamenii Cărții: cum a sacrificat și dacă a pomenit numele lui Allah sau nu. Mai mult, nici nu se cuvine o asemenea căutare, fiindcă ține de exagerarea în religie. Profetul ﷺ a mâncat din ceea ce sacrificaseră iudeii fără să îi întrebe.

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī și în alte culegeri, ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, a relatat că niște oameni i-au spus Profetului ﷺ:

„Niște oameni ne aduc carne și nu știm dacă au pomenit numele lui Allah asupra ei sau nu.” El a spus: „Pomeniți voi numele lui Allah asupra ei și mâncați-o!” Ea a spus: „Ei părăsiseră de curând necredința.”⁴⁰

Profetul ﷺ le-a poruncit să mănânce fără să întrebe, deși cei care o aduceau puteau să nu cunoască unele reguli ale Islamului, pentru că părăsiseră de curând necredința.

**A treia condiție:** să urmărească sacrificarea rituală, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Afară de ceea ce ați sacrificat ritual.

Sacrificarea rituală este o faptă anumită care are nevoie de intenție. Dacă nu a urmărit-o, animalul sacrificat nu este îngăduit. De pildă, un animal îl atacă, iar el îl taie numai ca să se apere.

**A patra condiție:** sacrificarea să nu fie pentru altcineva decât Allah. Dacă este pentru altcineva decât Allah, animalul nu este îngăduit: de pildă, dacă îl sacrifică pentru a cinsti un idol, pe cineva îngropat într-un mormânt, un rege, un părinte ori altceva asemenea. Temeiul îl constituie cuvintele Celui Preaînalt:

Vă este oprită mortăciunea...

Până la cuvintele Sale:

Și ceea ce a fost sacrificat pe altarele idolilor.

**A cincea condiție:** să nu fie pomenit asupra animalului numele altcuiva decât Allah. De pildă, să spună: „În numele Profetului”, „al lui Jibrīl” ori „al cutăruia”. Dacă a pomenit asupra lui numele altcuiva decât Allah, animalul nu este îngăduit, chiar dacă a pomenit alături și numele lui Allah. Temeiul este cuvântul Celui Preaînalt „Vă este oprită mortăciunea”, până la:

Și ceea ce a fost închinat altcuiva decât Allah.

Iar în hadithul qudsī autentic, Allah Preaînaltul a spus:

Cel care săvârșește o faptă în care Îmi asociază pe altcineva, îl las pe el și asocierea sa.⁴¹

**A șasea condiție:** să pomenească numele lui Allah Preaînaltul asupra animalului, spunând la sacrificarea lui: „În numele lui Allah.” Cel Preaînalt a spus:

Mâncați din cele asupra cărora a fost pomenit numele lui Allah, dacă voi credeți în semnele Sale.

Iar Profetul ﷺ a spus:

Mâncați din animalul sacrificat cu o unealtă care face sângele să curgă și asupra căruia este pomenit numele lui Allah.⁴²

Dacă numele lui Allah Preaînaltul nu este pomenit asupra animalului, acesta nu este îngăduit, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Nu mâncați din cele asupra cărora nu a fost pomenit numele lui Allah.

Nu există deosebire între a lăsa pomenirea numelui lui Allah cu bună știință și în cunoștință de cauză, din uitare ori din necunoaștere,⁴³ din pricina caracterului general al acestui verset. Profetul ﷺ a făcut din pomenirea numelui o condiție a îngăduinței, iar condiția nu cade prin uitare și necunoaștere. Dacă ar lua viața animalului fără să îi facă sângele să curgă, din uitare ori necunoaștere, acesta nu ar fi îngăduit. La fel este și când lasă pomenirea numelui, fiindcă același vorbitor a vorbit despre amândouă în aceeași rostire; nu se justifică deosebirea între ele.

Dacă cel care sacrifică este mut și nu poate rosti pomenirea numelui, îi este suficient semnul care o arată. Cel Preaînalt a spus:

Temeți-vă de Allah atât cât puteți!

**A șaptea condiție:** sacrificarea să fie făcută cu un obiect ascuțit care face sângele să curgă, fie din fier, piatră, sticlă ori altceva. Profetul ﷺ a spus:

Mâncați din animalul sacrificat cu orice face sângele să curgă și asupra căruia este pomenit numele lui Allah, afară de dinte ori unghie. Vă voi lămuri aceasta: dintele este os, iar unghia este dintre cuțitele abisinienilor.⁴⁴

Într-o relatare a lui al-Bukhārī:

Afară de dinte și unghie: dintele este os, iar unghia este dintre cuțitele abisinienilor.⁴⁵

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī se relatează:

O sclavă a lui Kaʿb ibn Mālik, Allah să fie mulțumit de el, îi păștea oile la Salʿ. A văzut că una dintre oi era pe moarte, a spart o piatră și a sacrificat-o cu ea. I-au amintit aceasta Profetului ﷺ, iar el le-a poruncit să mănânce din ea.⁴⁶

Dacă îi ia viața printr-un lucru neascuțit — de pildă, îl sugrumă ori îl lovește cu electricitate sau cu altceva până moare —, animalul nu este îngăduit. Dacă a făcut aceasta până când animalul și-a pierdut simțirea, apoi l-a sacrificat potrivit Legii religioase cât încă avea viață stabilă, acesta este îngăduit, potrivit cuvântului Celui Preaînalt „Vă este oprită mortăciunea”, până la:

Animalul sugrumat, cel omorât prin lovire, cel căzut de la înălțime, cel împuns și cel din care a mâncat o fiară, afară de ceea ce ați sacrificat ritual.

Viața stabilă are două semne: unul este ca animalul să se miște, iar celălalt, ca din el să curgă cu putere sânge roșu.

**A opta condiție:** să facă sângele să curgă prin sacrificarea rituală. Profetul ﷺ a spus:

Mâncați din animalul sacrificat cu o unealtă care face sângele să curgă și asupra căruia este pomenit numele lui Allah.⁴⁷

Dacă animalul nu poate fi stăpânit — precum unul care a fugit, a căzut într-o fântână ori într-o peșteră sau altele asemenea —, este suficientă curgerea sângelui din orice parte a trupului. Mai bine este să aleagă ceea ce îi ia viața mai repede, fiindcă este mai ușor pentru animal și îi pricinuiește mai puțină suferință.

Dacă animalul poate fi stăpânit, sângele trebuie să curgă din gât, între partea lui de jos și cele două laturi ale fălcii, prin tăierea celor două vase mari de sânge care înconjoară traheea.

Împlinirea mai deplină este să taie împreună cu ele traheea — calea respirației — și esofagul — calea mâncării și a băuturii —, pentru a înlătura astfel ceea ce susține viața animalului, sângele, și căile lui: traheea și esofagul. Dacă se mărginește la tăierea celor două vase mari de sânge, sacrificarea face animalul îngăduit.

**A noua condiție:** să fie îngăduită de Legea religioasă sacrificarea animalului. Ceea ce nu este îngăduit este de două feluri:

**Primul:** ceea ce a fost oprit pentru dreptul lui Allah Preaînaltul, precum vânatul sanctuarului și vânatul în starea de iḥrām. Acesta nu devine îngăduit, chiar dacă a fost sacrificat ritual. Cel Preaînalt a spus:

Vă sunt îngăduite animalele de turmă, afară de ceea ce vi se va citi, fără să vă îngăduiți vânatul cât sunteți în starea de iḥrām.

Vă sunt îngăduite vânatul mării și hrana ei, ca folos pentru voi și pentru călători. Vânatul uscatului vă este însă oprit câtă vreme sunteți în starea de iḥrām.

**Al doilea:** ceea ce a fost oprit pentru dreptul unei făpturi, precum un animal însușit pe nedrept ori furat, dacă îl sacrifică cel care și l-a însușit ori l-a furat. În privința îngăduinței lui există două păreri ale oamenilor cunoașterii. Vezi cele două păreri și dovezile lor în lucrarea integrală a autorului, Aḥkām al-Uḍḥiyah wa-l-Dhakāh, pp. 88–90.