Ghid concis despre jertfa de Eid și sacrificarea rituală

Animalul este desemnat pentru jertfă prin unul dintre două lucruri:

**Primul este cuvântul:** omul spune: „Acesta este animalul pentru jertfă”, cu intenția de a-l desemna astfel. Dacă dorește numai să spună ce intenționează să facă în viitor cu el, animalul nu este desemnat prin aceste cuvinte: rostirea privește ceea ce va face în viitor, nu împlinirea desemnării.

**Al doilea este fapta**, de două feluri:

**Prima:** îl sacrifică având intenția jertfei de Eid. Odată ce îl sacrifică cu această intenție, i se aplică statutul jertfei.

**A doua:** îl cumpără cu intenția jertfei, ca înlocuitor al unui animal deja desemnat. De pildă, desemnează un animal pentru jertfă, acesta piere din neglijența sa, iar el cumpără altul cu intenția de a-l înlocui pe cel pierit. Prin însăși cumpărarea cu această intenție, noul animal devine jertfă, fiindcă înlocuiește un animal desemnat, iar înlocuitorul primește statutul celui înlocuit.

Dacă însă nu înlocuiește un animal desemnat, simpla cumpărare cu intenția jertfei nu îl desemnează astfel. Dacă ar cumpăra un sclav pe care intenționează să-l elibereze, acesta nu ar deveni liber prin simpla cumpărare. Dacă ar cumpăra ceva pentru a-l face waqf, acel lucru nu ar deveni waqf prin simpla cumpărare. Tot astfel, dacă ar cumpăra un animal cu intenția jertfei, el nu devine jertfă doar prin aceasta.

Odată ce animalul a fost desemnat ca jertfă, i se aplică următoarele reguli:²⁸

Folosirea animalului după desemnare

**Prima regulă:** nu este îngăduită o folosire care împiedică aducerea lui ca jertfă: vânzarea, dăruirea, punerea gaj și altele asemenea. Poate fi înlocuit numai cu unul mai bun, în folosul jertfei, nu pentru un scop personal. Dacă desemnează, de pildă, o oaie pentru jertfă, apoi se leagă sufletește de ea pentru un folos propriu, regretă și o înlocuiește cu una mai bună ca să o păstreze pe prima, aceasta nu este îngăduit. Ar însemna să ia înapoi pentru folosul său ceea ce a scos pentru Allah Preaînaltul, nu pentru binele jertfei.

Moartea proprietarului

**A doua regulă:** dacă omul moare după desemnarea animalului, moștenitorii au datoria să împlinească jertfa. Dacă moare înainte de desemnare, animalul este proprietatea lor și pot face cu el ceea ce doresc.

Munca, laptele și lâna animalului

**A treia regulă:** nu îi exploatează foloasele: nu îl întrebuințează la arat ori la lucruri asemănătoare și nu îl călărește decât dacă este nevoie și nu-i aduce vătămare. Nu mulge din laptele lui ceva care l-ar slăbi ori de care are nevoie puiul desemnat împreună cu el. Nu îi tunde lâna ori altele asemenea decât dacă aceasta îi este mai folositor animalului; atunci o tunde și o dă în milostenie, o dăruiește ori o folosește, dar nu o vinde.

Apariția unui defect după desemnare

**A patra regulă:** dacă animalul dobândește un defect care împiedică valabilitatea jertfei — de pildă, cumpără o oaie și o desemnează, apoi i se înfundă un ochi și devine vădit lipsită de vederea lui — există două situații:

**Prima:** defectul a apărut prin fapta ori neglijența lui. El trebuie să înlocuiască animalul cu unul de aceleași însușiri ori mai deplin. Defectul a apărut din pricina lui, așa că datorează înlocuirea cu unul asemenea, pe care îl sacrifică în locul lui. Potrivit părerii corecte, animalul cu defect rămâne proprietatea sa și poate face cu el ceea ce dorește, îl poate vinde ori altceva.

**A doua:** defectul a apărut fără fapta ori neglijența sa. El sacrifică animalul, iar acesta este suficient, afară de cazul în care jertfa era deja o obligație în sarcina sa înaintea desemnării animalului. Acesta se afla la el ca un bun încredințat și a dobândit defectul fără fapta ori neglijența sa; nu are, așadar, nicio vină și nu datorează despăgubire.

Dacă jertfa era deja o obligație în sarcina sa înaintea desemnării animalului, el trebuie să-l înlocuiască cu unul sănătos, suficient pentru împlinirea obligației.

De pildă, spune: „Pentru Allah îmi asum prin legământ să aduc jertfă anul acesta”, apoi cumpără animalul și îl desemnează pentru legământul său. Dacă acesta dobândește un defect care împiedică valabilitatea jertfei, trebuie să-l înlocuiască cu unul sănătos și potrivit pentru jertfă. Animalul desemnat rămâne proprietatea sa. Dacă însă era mai valoros decât înlocuitorul, trebuie să dea în milostenie despăgubirea pentru scăderea valorii, adică diferența dintre cele două valori.

Pierderea ori furtul animalului

**A cincea regulă:** dacă animalul se pierde ori este furat, există tot două situații:

**Prima:** aceasta se întâmplă din neglijența lui. De pildă, îl lasă într-un loc neasigurat și animalul fuge ori este furat. Trebuie să-l înlocuiască cu unul de aceleași însușiri ori mai deplin și să-l sacrifice în locul lui. Animalul pierdut ori furat rămâne proprietatea sa; dacă îl găsește, poate face cu el ceea ce dorește, îl poate vinde ori altceva.

**A doua:** aceasta se întâmplă fără neglijența lui. Nu datorează despăgubire, afară de cazul în care jertfa era deja o obligație în sarcina sa înaintea desemnării. Animalul se afla la el ca un bun încredințat, iar cel căruia i se încredințează ceva nu datorează despăgubire dacă nu este neglijent. Dacă găsește animalul, trebuie să-l aducă jertfă, chiar dacă timpul sacrificării a trecut. La fel, dacă hoțul îl despăgubește pentru animal, trebuie să aducă jertfă ceea ce i-a fost dat în despăgubire, de aceleași însușiri și fără lipsuri.

Dacă jertfa era deja o obligație în sarcina sa înaintea desemnării, trebuie să sacrifice în locul animalului ceva care îi împlinește obligația. Dacă apoi îl găsește pe primul, acesta îi aparține și poate face cu el ceea ce dorește, îl poate vinde ori altceva. Dacă însă înlocuitorul sacrificat era mai puțin valoros decât el, trebuie să dea în milostenie despăgubirea pentru scădere, adică diferența dintre cele două valori.

Pieirea animalului

**A șasea regulă:** dacă animalul piere, există trei situații:

**Prima:** pieirea este pricinuită de ceva în care omul nu are nicio parte, precum boala, o nenorocire din ceruri ori o faptă a animalului însuși care îl omoară. Nu datorează despăgubire, afară de cazul în care jertfa era deja o obligație în sarcina sa înaintea desemnării. Animalul se afla la el ca un bun încredințat și a pierit dintr-o pricină pentru care nu poate fi tras la despăgubire. Dacă jertfa era însă deja o obligație înaintea desemnării, trebuie să sacrifice în locul lui ceva suficient pentru împlinirea obligației.

**A doua:** animalul piere prin fapta proprietarului. Acesta trebuie să sacrifice în locul lui unul de aceleași însușiri ori mai deplin, căci în acest caz datorează despăgubire.

**A treia:** animalul piere prin fapta altei persoane decât proprietarul. Dacă acea persoană nu poate fi pusă să despăgubească — precum tâlharii —, cazul primește regula animalului pierit printr-o pricină în care omul nu are nicio parte, după cum s-a arătat la prima situație. Dacă poate fi pusă să despăgubească — de pildă, o persoană anume îl sacrifică și îl mănâncă, îl omoară ori altceva —, ea trebuie să-l înlocuiască cu unul asemenea și să-l dea proprietarului ca acesta să-l aducă jertfă, afară de cazul în care proprietarul o iartă de aceasta și împlinește el însuși ceea ce se cuvine pentru înlocuire.

Sacrificarea de către altcineva

**A șaptea regulă:** dacă animalul este sacrificat înaintea timpului sacrificării, chiar cu intenția jertfei de Eid, primește regula animalului căruia i s-a pricinuit pieirea, după cele arătate mai sus. Dacă este sacrificat în timpul rânduit, iar cel care îl sacrifică este proprietarul ori împuternicitul său, jertfa și-a împlinit rostul. Dacă cel care îl sacrifică nu este nici proprietarul, nici împuternicitul său, există trei situații:

**Prima:** îl sacrifică având intenția jertfei pentru proprietar. Dacă proprietarul primește aceasta, jertfa este suficientă. Dacă nu o primește, potrivit părerii corecte, nu este suficientă. Cel care a sacrificat trebuie să dea proprietarului un animal asemenea, pentru ca acesta să-l aducă jertfă, afară de cazul în care proprietarul îl iartă de aceasta și împlinește el însuși ceea ce se cuvine pentru înlocuire. S-a spus și că jertfa este suficientă chiar dacă proprietarul nu primește aceasta; este părerea cunoscută în școlile lui Aḥmad, al-Shāfiʿī și Abū Ḥanīfah, Allah Preaînaltul să aibă milă de ei.²⁹

**A doua:** îl sacrifică având intenția jertfei pentru sine, nu pentru proprietar. Dacă știa că animalul îi aparține altcuiva, jertfa nu este suficientă nici pentru el, nici pentru proprietar. Trebuie să dea proprietarului un animal asemenea, ca acesta să-l aducă jertfă, afară de cazul în care proprietarul îl iartă de aceasta și împlinește el însuși ceea ce se cuvine pentru înlocuire. S-a spus și că jertfa este suficientă pentru proprietar, iar cel care a sacrificat datorează despăgubirea pentru carnea împărțită.

Dacă nu știa că animalul este al altcuiva, jertfa este suficientă pentru proprietar. Dacă cel care a sacrificat îi împărțise deja carnea, trebuie să îi dea proprietarului o cantitate asemenea, afară de cazul în care proprietarul primește felul în care el a împărțit-o.

**A treia:** nu are intenția jertfei pentru nimeni. Aceasta nu este suficientă pentru niciunul dintre ei, din lipsa intenției. S-a spus și că este suficientă pentru proprietar.

Ori de câte ori jertfa este suficientă pentru proprietar într-una dintre situațiile de mai sus, dacă a rămas carnea, proprietarul o ia și o împarte ca jertfă. Dacă cel care a sacrificat a împărțit-o deja, iar proprietarul primește aceasta, cel care a sacrificat nu datorează despăgubire. În caz contrar, îi dă proprietarului o cantitate asemenea, pentru ca acesta să o împartă ca jertfă.

Două precizări

**Prima:** dacă jertfa piere după sacrificare, este furată ori este luată de cineva căruia nu i se poate cere înapoi, iar proprietarul nu a fost neglijent, acesta nu datorează despăgubire. Dacă a fost neglijent, datorează partea care trebuie dată în milostenie și o dă în milostenie.

**A doua:** dacă animalul fată după ce a fost desemnat ca jertfă, puiului i se aplică toate regulile mamei arătate mai sus. Dacă a fătat înainte de desemnare, puiul are un statut de sine stătător: nu o urmează pe mamă în faptul de a fi jertfă, pentru că ea nu a devenit jertfă decât după ce el s-a despărțit de ea.