Text integral · Pasaje · 13
Bunele practici ale sacrificării rituale
Sacrificarea rituală are bune practici care se cuvin respectate. Ele nu sunt condiții ale îngăduinței animalului sacrificat; acesta este îngăduit și fără ele. Printre acestea se numără:
**Prima:** îndreptarea animalului spre qiblah în timpul sacrificării.
**A doua:** buna purtare la sacrificare, prin folosirea unui obiect bine ascuțit, trecut peste locul sacrificării cu tărie și repeziciune. S-a spus că aceasta este una dintre bunele practici obligatorii, potrivit înțelesului vădit al cuvintelor Profetului ﷺ:
إِنَّ اللَّهَ كَتَبَ الْإِحْسَانَ عَلَى كُلِّ شَيْءٍ، فَإِذَا قَتَلْتُمْ فَأَحْسِنُوا الْقِتْلَةَ، وَإِذَا ذَبَحْتُمْ فَأَحْسِنُوا الذِّبْحَةَ، وَلْيُحِدَّ أَحَدُكُمْ شَفْرَتَهُ، وَلْيُرِحْ ذَبِيحَتَهُ
Allah a prescris buna purtare în toate. Când ucideți, faceți-o în cel mai bun chip; când sacrificați, sacrificați în cel mai bun chip. Fiecare dintre voi să-și ascută lama și să-i ușureze animalului suferința.48
Această părere este cea corectă.
**A treia:** cămilele să fie sacrificate prin înjunghiere la baza gâtului, iar celelalte animale prin tăiere. Cămila este înjunghiată stând în picioare, cu piciorul stâng din față legat. Dacă aceasta este greu, poate fi înjunghiată culcată. Celelalte animale sunt sacrificate culcate pe partea stângă. Dacă cel care sacrifică este stângaci, lucrând cu mâna stângă, le sacrifică pe partea dreaptă, dacă aceasta este mai ușor pentru animal și îi este cu putință.
Este din Sunnah să-și pună piciorul pe gâtul animalului, ca să îl poată stăpâni. A îngenunchea peste el și a-i ține picioarele nu are însă temei în Sunnah.
Unii învățați au amintit că unul dintre foloasele lăsării picioarelor libere este sporirea curgerii sângelui prin mișcare și zbatere.
**A patra:** să taie traheea și esofagul, pe lângă cele două vase mari de sânge. Vezi a opta condiție a sacrificării rituale.
**A cincea:** să ascundă cuțitul de animal când îl ascute, astfel încât animalul să nu îl vadă decât în momentul sacrificării.
**A șasea:** după pomenirea numelui lui Allah Preaînaltul să rostească takbīr-ul: „Allah este Cel mai Mare.”
**A șaptea:** când sacrifică jertfa de Eid ori ʿaqīqah, să îl numească, după pomenirea numelui lui Allah și takbīr, pe cel pentru care este adusă și să-I ceară lui Allah să o primească. Astfel spune:
بِسْمِ اللَّهِ، وَاللَّهُ أَكْبَرُ، اللَّهُمَّ مِنْكَ وَلَكَ عَنِّي (إِنْ كَانَتْ لَهُ) أَوْ عَنْ فُلَانٍ (إِنْ كَانَتْ لِغَيْرِهِ)، اللَّهُمَّ تَقَبَّلْ مِنِّي (إِنْ كَانَتْ لَهُ) أَوْ مِنْ فُلَانٍ (إِنْ كَانَتْ لِغَيْرِهِ)
În numele lui Allah! Allah este Cel mai Mare! O, Allah, de la Tine și pentru Tine, pentru mine (dacă jertfa este a sa) sau pentru cutare (dacă este a altcuiva). O, Allah, primește de la mine (dacă este a sa) sau de la cutare (dacă este a altcuiva).
Notele originale
Relatat de Muslim, Kitāb al-Ṣayd, capitolul despre porunca bunei purtări la sacrificare și ucidere (1955), din hadithul lui Shaddād ibn Aws, Allah să fie mulțumit de el.