Fiți blânzi unii cu alții, oameni ai Sunnei!

Aproape de inovația punerii oamenilor la încercare prin persoane este ceea ce se petrece în această vreme: un mic grup dintre oamenii Sunnei a fost prins în discreditarea unor frați ai lor dintre oamenii Sunnei și declararea lor drept inovatori. Au rezultat părăsire, ruperea legăturilor și tăierea căii de a lua folos de la ei. Unele asemenea discreditări și declarații se întemeiază pe socotirea drept inovație a ceea ce nu este inovație. De pildă, cei doi învățați însemnați ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și Ibn ʿUṯaymīn, Allah să aibă milă de amândoi, i-au dat unei grupări o fatwa să intre într-un anumit lucru, considerând aceasta de folos. Micului grup nu i-a plăcut hotărârea și a reproșat-o acelei grupări. Lucrurile nu s-au oprit aici, ci reproșul s-a mutat asupra celor care colaborează cu ea prin prelegeri, descriși drept oameni care diluează metodologia predecesorilor. Totuși, acești doi învățați însemnați îi țineau acelei grupări prelegeri prin telefon.

Tot astfel s-a avertizat împotriva participării la lecțiile unei persoane fiindcă nu vorbește împotriva lui cutare ori a unei anumite grupări. Un fost student al meu de la Facultatea de Šarīʿa a Universității Islamice a purtat partea cea mai mare din aceasta. A absolvit în anul 1395–1396 H., pe locul 104 din promoția de 119 absolvenți.³ Nu este cunoscut pentru preocuparea cu cunoașterea; nu cunosc să aibă lecții de cunoaștere înregistrate ori vreo carte de cunoaștere, mică sau mare. Îndeletnicirea sa de căpetenie este discreditarea multor oameni ai Sunnei, declararea lor drept inovatori și avertizarea împotriva lor. Acest critic nu ajunge nici la glezna unora dintre cei criticați, atât de mare este folosul lecțiilor, prelegerilor și lucrărilor lor. Uimirea nu se sfârșește când un om cu judecată ascultă o casetă a lui cu înregistrarea unei lungi convorbiri telefonice între Medina și Algeria. Cel întrebat a mâncat acolo carnea multor oameni ai Sunnei, iar cel care întreba și-a risipit averea fără drept. Numărul celor despre care s-a întrebat a trecut de treizeci: între ei un ministru, oameni mari și mici și un mic grup pentru care nu este de plâns. De această înregistrare a scăpat cel despre care nu s-a întrebat în ea, iar unii dintre cei scăpați nu au scăpat de alte înregistrări ale lui cuprinse pe internet. El are datoria să se oprească din a mânca din carnea învățaților și a căutătorilor cunoașterii. Tinerii și căutătorii cunoașterii au datoria să nu dea atenție acelor discreditări și declarații de inovație care păgubesc și nu folosesc, ci să se ocupe cu acea cunoaștere folositoare care le aduce bine și un sfârșit lăudabil în această lume și în Viața de Apoi. Al-Ḥāfiẓ Ibn ʿAsākir, Allah să aibă milă de el, a spus în Tabyīn kaḏib al-muftarī (p. 29): „Să știi, frate — Allah să ne ajute pe noi și pe tine să dobândim mulțumirea Sa și să ne facă dintre cei care se tem de El așa cum se cuvine — că, într-adevăr, carnea învățaților, mila lui Allah fie asupra lor, este otrăvită, iar felul lui Allah de a-i demasca pe cei care îi micșorează este cunoscut.” În „Fiți blânzi unii cu alții, oameni ai Sunnei!” am inclus multe versete, hadithuri și relatări despre păzirea limbii de atacarea oamenilor Sunnei, îndeosebi a învățaților dintre ei. Cu toate acestea, scrierea nu i-a plăcut acestui critic. A numit-o nepotrivită pentru publicare și a avertizat împotriva ei și a răspândirii ei. Fără îndoială, cel care vede această critică și citește scrierea constată că judecata este într-o vale și scrierea în alta. Este așa cum spune poetul:

„Ochiul poate tăgădui lumina soarelui din pricina unei inflamații, iar gura poate tăgădui gustul apei din pricina bolii.”

Cât despre cuvintele fostului student care critică „Fiți blânzi unii cu alții, oameni ai Sunnei!”: „De pildă, se spune că metodologia șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și a șeicului Ibn ʿUṯaymīn diferă de metodologia celorlalți oameni ai Sunnei. Aceasta este fără îndoială o greșeală: adică ei nu dau multe răspunsuri, dar răspund celui care contrazice; dacă aceasta ar fi adevărat, ar fi potrivnic metodologiei oamenilor Sunnei și ai comunității și ar fi, în realitate, un atac la adresa celor doi șeici și a altora despre care s-ar putea spune aceasta!”

Răspunsul are mai multe aspecte:

**Primul aspect:** scrierea nu spune că șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, nu dă multe răspunsuri. Dimpotrivă, răspunsurile sale sunt numeroase. În scriere (p. 51) se spune: „Răspunsul să fie cu blândețe, bunătate și dorință puternică de a-l feri de greșeală pe cel care greșește, atunci când greșeala este limpede și vădită. Trebuie consultate răspunsurile șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, pentru a lua folos din felul în care trebuie dat răspunsul.”

**Al doilea aspect:** nu am discutat metodologia șeicului Ibn ʿUṯaymīn, Allah să aibă milă de el, în răspunsuri, fiindcă nu cunosc vreo lucrare mică ori mare a lui în acest domeniu. L-am întrebat pe unul dintre discipolii săi apropiați, care mi-a spus că nu știe să aibă vreun răspuns. Aceasta nu îl micșorează, fiindcă era preocupat cu stabilirea și răspândirea cunoașterii și cu alcătuirea cărților.

**Al treilea aspect:** metodologia șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, diferă de a fostului student care discreditează și a celor asemenea lui. Calea șeicului se caracterizează prin blândețe, bunătate și grija ca cel sfătuit să ia folos și să fie luat de mână către calea siguranței. Criticul și cei asemenea lui se caracterizează prin asprime, îndepărtarea oamenilor și avertizare. Pe mulți dintre cei discreditați în înregistrările sale, șeicul ʿAbd al-ʿAzīz îi lăuda, se ruga pentru ei și îi îndemna să cheme și să-i învețe pe oameni. Îndemna și la a lua folos și cunoaștere de la ei.

Așadar, nu i-am atribuit șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz lipsa răspunsului către alții, iar despre Ibn ʿUṯaymīn nu am vorbit în chestiunea răspunsurilor. Cele spuse de critic nu corespund cu ceea ce este în scriere și sunt una dintre cele mai limpezi dovezi ale confuziei și lipsei sale de verificare. Dacă așa se poartă cu un text scris, cum va fi cu ceea ce nu este scris?!

Cât despre cuvintele celui care critică scrierea: „Eu, de fapt, am citit scrierea și am cunoscut poziția oamenilor Sunnei față de ea. Poate ați văzut răspunsurile unor învățați și șeici. Nu cred că răspunsurile se vor opri aici: mai sunt și alții care vor răspunde, căci, după cum spune poetul:

«A venit Šaqīq, înfățișându-și sulița; și printre verii tăi se află sulițe.»”

Răspunsul este că oamenii Sunnei pe care îi are în vedere sunt cei a căror metodologie diferă de cea a șeicului ʿAbd al-ʿAzīz, Allah să aibă milă de el, pe care am arătat-o mai înainte. Prin aceste cuvinte el trezește zelul celor pe care nu-i cunoaște să atace scrierea, după ce trezise zelul celor cunoscuți. Eu, în realitate, nu am înfățișat o suliță, ci un sfat pe care criticul și cei asemenea lui nu l-au primit. Sfatul pentru cel sfătuit seamănă cu leacul pentru bolnav. Unii bolnavi folosesc leacul, chiar amar, pentru folosul pe care îl nădăjduiesc. Iar pe unii dintre cei sfătuiți patima îi oprește de la sfat: nu îl primesc, ba chiar avertizează împotriva lui. Îi cer lui Allah pentru toți izbândă, călăuzire și ocrotire de uneltirea și viclenia lui Satana.

Alături de fostul student care discreditează s-au aflat trei persoane:⁴ două în Mecca și Medina, amândouă foști studenți ai mei la Universitatea Islamică din Medina. Primul a absolvit în anul 1384–1385 H., al doilea în 1391–1392 H. Al treilea se află în extremitatea sudică a țării. Al doilea și al treilea i-au descris pe cei care distribuie scrierea ca inovatori: o declarare generală și globală. Nu știu dacă au știut ori nu că au distribuit-o învățați și căutători ai cunoașterii care nu sunt descriși prin inovație. Sper să-mi trimită, dacă există, observațiile pe care și-au întemeiat această declarare generală, pentru a le cerceta.

Șeicul ʿAbd ar-Raḥmān as-Sudays, imam și predicator al Moscheii Sacre, a ținut de la amvonul ei o cuvântare în care a avertizat împotriva atacurilor oamenilor Sunnei unii asupra altora. Atragem atenția asupra ei, fiindcă este importantă și folositoare.

Îi cer lui Allah să le dea tuturor izbândă în ceea ce Îl mulțumește, în înțelegerea religiei, statornicia în adevăr și preocuparea cu ceea ce îi privește în locul a ceea ce nu îi privește. El este Ocrotitorul acestui lucru și are putere asupra lui. Allah să-l binecuvânteze, să-i dăruiască pace și binecuvântare Profetului nostru Muḥammad, familiei și companionilor săi!