Fiți blânzi unii cu alții, oameni ai Sunnei!

În această vreme unii oameni ai Sunnei s-au preocupat unii de alții prin discreditare și avertizare, din care au rezultat dezbinare, neînțelegere și ruperea legăturilor. Se cuvenea — ba chiar era obligatoriu — să existe între ei iubire și milă și să stea într-un singur rând în fața adepților inovațiilor și patimilor care contrazic oamenii Sunnei și ai comunității. Aceasta se întoarce la două cauze:

**Prima:** printre oamenii Sunnei din această vreme se află unii a căror îndeletnicire și preocupare de căpetenie este urmărirea și căutarea greșelilor, în cărți ori în înregistrări, apoi avertizarea împotriva celor de la care provin. Printre greșelile pentru care o persoană este discreditată și împotriva ei se avertizează se află, de pildă, colaborarea cu o asociație prin prelegeri ori participarea la întruniri. Șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și șeicul Muḥammad ibn ʿUṯaymīn, Allah să aibă milă de amândoi, țineau acelei asociații prelegeri prin telefon. I se reproșează intrarea într-un lucru pentru care tocmai acești doi învățați însemnați îi dăduseră o fatwa. Este mai potrivit ca omul să-și pună la îndoială propria părere decât părerea altuia, mai ales dacă este o opinie pentru care marii învățați au dat o fatwa. După cele petrecute la înțelegerea de la al-Ḥudaybiyya, unii companioni ai Profetului ﷺ spuneau: „O, oameni, puneți-vă la îndoială propria părere în religie!”

Printre cei discreditați sunt unii al căror folos este foarte mare, prin lecții, cărți ori cuvântări. Se avertizează împotriva lor fiindcă nu sunt cunoscuți ca vorbind împotriva lui cutare ori a unei anumite grupări. Discreditarea și avertizarea au ajuns chiar la puținii rămași în unele țări arabe, al căror folos este larg și ale căror eforturi sunt mari în arătarea, răspândirea și chemarea la Sunna. Fără îndoială, avertizarea împotriva unor asemenea oameni taie drumul dintre căutătorii cunoașterii și cei de la care ar putea lua folos în cunoaștere și purtare.

**A doua:** unii oameni ai Sunnei, când văd greșelile altuia dintre oamenii Sunnei, scriu un răspuns împotriva lui. Acesta răspunde prin alt răspuns. Apoi fiecare se ocupă să citească scrierile vechi și noi ale celuilalt și să-i asculte înregistrările, pentru a culege greșeli și a vâna defecte, unele putând fi simple scăpări de limbă. Face aceasta singur ori prin altcineva. Fiecare încearcă apoi să adune cât mai mulți susținători care să-l condamne pe celălalt. Susținătorii fiecăruia se străduiesc să laude cuvintele celui sprijinit și să-l osândească pe celălalt, obligându-l pe oricine îl întâlnesc să adopte o poziție față de cel pe care nu-l sprijină. Dacă nu face astfel, îl declară inovator, urmând declararea celeilalte tabere, și apoi îl părăsesc. Fapta acestor susținători ai uneia dintre părți, care o osândesc pe cealaltă, este una dintre cele mai mari cauze ale ivirii tulburării și răspândirii ei pe scară largă. Lucrurile se înrăutățesc când fiecare parte și susținătorii ei publică pe internet ceea ce îl discreditează pe celălalt. Tinerii oamenilor Sunnei din diferite țări, ba chiar continente, ajung să urmărească mereu ce se publică pe site-urile unora și altora: vorbe duse de colo-colo, care nu aduc bine, ci pagubă și dezbinare. Susținătorii ambelor părți ajung asemenea celor care trec mereu pe la aviziere ca să vadă ce anunțuri noi au apărut. Seamănă și cu cei pătimași ai cluburilor sportive, fiecare sprijinind o echipă, între care apar apoi ceartă, înstrăinare și dispută.

Calea de a fi ferit de aceste tulburări este următoarea:

**În primul rând**, în privința discreditării și avertizării trebuie avute în vedere următoarele:

**1.** Cel care se ocupă cu discreditarea învățaților și a căutătorilor cunoașterii și cu avertizarea împotriva lor să se teamă de Allah. Să-și cerceteze propriile defecte pentru a scăpa de ele, în loc să se ocupe cu defectele altora. Să aibă grijă să-și păstreze faptele bune și să nu se poarte de parcă nu le-ar mai suporta, împărțindu-le celor pe care a ajuns să-i discrediteze și să-i atace. El are mai multă nevoie decât alții de acele fapte bune în Ziua în care nici averea, nici fiii nu vor folosi, afară de cel care vine la Allah cu o inimă sănătoasă.

**2.** În locul discreditării și avertizării să se ocupe cu dobândirea cunoașterii folositoare și să fie serios și stăruitor în ea, pentru a lua și a da folos. Este bine pentru om să se ocupe cu învățarea, predarea, chemarea și alcătuirea cărților, dacă poate, pentru a fi dintre cei care clădesc. Să nu se ocupe cu discreditarea învățaților și căutătorilor cunoașterii dintre oamenii Sunnei și cu tăierea căilor prin care se ia folos de la ei, ajungând dintre cei care dărâmă. Un asemenea om preocupat de discreditare nu lasă după moarte o cunoaștere folositoare; oamenii nu pierd prin moartea lui un învățat care le folosește, ci scapă de răul său.

**3.** Căutătorii cunoașterii dintre oamenii Sunnei, de pretutindeni, să se îndrepte spre cunoaștere, citind cărți folositoare și ascultând înregistrările învățaților Sunnei, precum șeicul Ibn Bāz și șeicul Ibn ʿUṯaymīn, în loc să se preocupe de a-l suna pe cutare ori cutare și de a întreba: „Ce părere ai despre cutare ori cutare?” „Ce spui despre cuvintele lui cutare împotriva lui cutare și ale lui cutare împotriva lui cutare?”

**4.** Când căutătorii cunoașterii întreabă despre starea unor oameni preocupați de cunoaștere, trebuie să se adreseze conducerii instituției de fatwa din Riad, pentru a întreba despre ei și dacă se poate apela la ei pentru hotărâri și pentru a lua cunoaștere. Cel care cunoaște starea unor persoane anume poate scrie conducerii instituției de fatwa, arătând ceea ce știe despre ele, pentru a fi cercetat. Astfel, dacă se emite o critică ori o avertizare, ea va veni de la o autoritate pe care te poți sprijini în fatwa și în arătarea celor de la care se ia cunoaștere și cărora li se cer hotărâri. Fără îndoială, autoritatea la care se apelează pentru fatwa în chestiuni este cea la care trebuie să se apeleze și pentru a afla cui i se cere fatwa și de la cine se ia cunoaștere. Nimeni să nu se facă singur autoritate în asemenea lucruri însemnate. Din buna practicare a Islamului de către om face parte părăsirea a ceea ce nu-l privește.

**În al doilea rând**, în privința răspunsului dat celui care greșește trebuie avute în vedere următoarele:

**1.** Răspunsul să fie cu blândețe, bunătate și dorință puternică de a-l feri de greșeală pe cel care greșește, atunci când greșeala este limpede și vădită. Trebuie consultate răspunsurile șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, pentru a lua folos din felul în care trebuie dat răspunsul.

**2.** Dacă greșeala împotriva căreia s-a răspuns nu este limpede, ci este dintre lucrurile în care cel care răspunde poate avea dreptate ori poate greși, trebuie consultată conducerea instituției de fatwa pentru a hotărî. Dacă greșeala este limpede, cel căruia i s-a răspuns trebuie să se întoarcă de la ea: întoarcerea la adevăr este mai bună decât stăruința în neadevăr.

**3.** Dacă un om i-a răspuns altuia, și-a îndeplinit datoria. Să nu se preocupe apoi cu urmărirea celui căruia i-a răspuns, ci cu acea cunoaștere care îi aduce lui și altora un mare folos. Aceasta era calea șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el.

**4.** Niciunui căutător al cunoașterii nu-i este îngăduit să-l pună pe altul la încercare, cerându-i să adopte o poziție față de persoana căreia i s-a răspuns ori față de cel care a răspuns: dacă este de acord, scapă, iar dacă nu este de acord, este declarat inovator și părăsit. Nimeni nu poate atribui oamenilor Sunnei o asemenea dezordine în declararea inovației și ruperea legăturilor. Nimeni nu poate nici să-l descrie pe cel care nu urmează acest drum haotic ca diluând metodologia predecesorilor. Îndepărtarea folositoare între oamenii Sunnei este aceea care îi folosește celui îndepărtat: de pildă, a tatălui față de fiul său, a șeicului față de discipolul său, precum și cea venită de la cineva cu rang și poziție înaltă. Îndepărtarea unor asemenea oameni îi poate folosi celui îndepărtat. Dar dacă unii studenți îi părăsesc pe alții, mai ales pentru lucruri care nu îngăduie aceasta, celui părăsit nu-i folosește deloc; aduce înstrăinare, întoarcerea spatelui și ruperea legăturilor. Šayḫ al-Islām Ibn Taymiyya a spus în Majmūʿ al-fatāwā (3/413–414), vorbind despre Yazīd ibn Muʿāwiya: „Corectă este poziția imamilor: să nu fie ales pentru o iubire aparte și nici blestemat. Chiar dacă a fost păcătos ori nedrept, Allah îi iartă pe păcătos și pe nedrept, îndeosebi dacă a făcut fapte bune mari. Al-Buḫārī a relatat în Ṣaḥīḥ de la Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, că Profetul ﷺ a spus: «Primei armate care atacă Constantinopolul îi este iertat.» Conducătorul primei armate care l-a atacat era Yazīd ibn Muʿāwiya, iar împreună cu el era Abū Ayyūb al-Anṣārī, Allah să fie mulțumit de el…

Trebuie păstrată cumpătarea în aceasta și evitată pomenirea lui Yazīd ibn Muʿāwiya și punerea musulmanilor la încercare prin el, căci aceasta este dintre inovațiile potrivnice oamenilor Sunnei și ai comunității.”

A mai spus (3/415): „La fel sunt dezbinarea comunității și punerea ei la încercare prin ceea ce Allah și Trimisul Său ﷺ nu au poruncit.”

A spus (20/164): „Nimeni nu are dreptul să așeze în fața comunității o persoană la a cărei cale să cheme și pe baza căreia să arate prietenie și dușmănie, în afara Profetului ﷺ, nici să așeze pentru ea un cuvânt pe baza căruia să arate prietenie și dușmănie, în afara cuvintelor lui Allah și ale Trimisului Său și a ceea ce comunitatea a acceptat în unanimitate. Aceasta este fapta adepților inovațiilor, care își așază o persoană ori o vorbă prin care dezbină comunitatea și pe baza acelei vorbe ori apartenențe arată prietenie și dușmănie.”

A spus (28/15–16): „Dacă profesorul ori îndrumătorul poruncește părăsirea unei persoane, nesocotirea, discreditarea, îndepărtarea ei ori ceva asemănător, trebuie cercetat: dacă a săvârșit un păcat potrivit Legii revelate, este pedepsită pe măsura păcatului, fără sporire; dacă nu a săvârșit un păcat potrivit Legii revelate, nu este îngăduit să fie pedepsită în vreun fel pentru dorința profesorului ori a altuia.

Profesorii nu au dreptul să-i împartă pe oameni în tabere și să facă ceea ce aduce între ei dușmănie și ură. Să fie, dimpotrivă, ca niște frați care se ajută în bine și evlavie, după cum Allah Preaînaltul a spus:

Al-Ḥāfiẓ Ibn Rajab a spus în comentariul hadithului „Din buna practicare a Islamului de către om face parte părăsirea a ceea ce nu-l privește”, în Jāmiʿ al-ʿulūm wa-l-ḥikam (1/288): „Acest hadith este unul dintre marile fundamente ale bunei purtări. Imamul Abū ʿAmr ibn aṣ-Ṣalāḥ a relatat de la Abū Muḥammad ibn Abī Zayd, imamul mālikiților din vremea sa, că a spus: «Toată buna purtare și principiile ei se ramifică din patru hadithuri: cuvintele Profetului ﷺ „Cine crede în Allah și în Ziua de Apoi să spună bine sau să tacă”, „Din buna practicare a Islamului de către om face parte părăsirea a ceea ce nu-l privește”, cuvintele sale către cel căruia i-a dat un sfat scurt: „Nu te mânia!” și „Credinciosul îi dorește fratelui său ceea ce își dorește sieși”.»”

Eu spun: câtă nevoie au căutătorii cunoașterii să se deprindă cu această purtare, care le aduce lor și altora bine și folos, și să se țină departe de răceala și asprimea care nu dau ca rod decât înstrăinare, dezbinare, respingerea inimilor și sfâșierea unirii!

**5.** Fiecare căutător al cunoașterii care își dorește binele trebuie să se întoarcă de la urmărirea a ceea ce se publică pe internet despre vorbele unora împotriva altora. Când folosește internetul, să se îndrepte către site-uri precum cel al șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el, citind cercetările și hotărârile sale, ajunse până acum la douăzeci și unu de volume, și hotărârile Comitetului Permanent, ajunse până acum la douăzeci de volume; precum și către site-ul șeicului Muḥammad ibn ʿUṯaymīn, Allah să aibă milă de el, citind numeroasele și întinsele sale cărți și hotărâri.

La încheiere îi sfătuiesc pe căutătorii cunoașterii să-I mulțumească lui Allah pentru izbânda pe care le-a dat-o, făcându-i dintre cei care o caută; să se îngrijească de sinceritate în căutarea ei; să-și dăruiască sufletul și tot ce au prețios pentru a o dobândi și să-și păstreze timpul pentru ea. Cunoașterea nu se dobândește prin dorințe deșarte și prin lăsarea în voia lenei și trândăviei. Yaḥyā ibn Abī Kaṯīr al-Yamāmī a spus: „Cunoașterea nu se poate dobândi cu odihna trupului.” Muslim a relatat aceasta în Ṣaḥīḥ, cu lanț până la el, între hadithurile despre timpurile rugăciunii. În Cartea lui Allah se află versete, iar în Sunna Profetului Său ﷺ hadithuri care arată noblețea cunoașterii și meritul oamenilor ei. De pildă, cuvintele Preaînaltului:

Și:

Și:

Și:

Dintre hadithuri sunt cuvintele sale ﷺ: „Celui căruia Allah îi dorește bine îi dă înțelegere în religie.” Al-Buḫārī (71) și Muslim (1037). Hadithul arată că unul dintre semnele că Allah îi dorește bine robului este să-i dea înțelegere în religie, căci prin ea Îl adoră pe Allah cu înțelegere limpede și îi cheamă pe alții cu înțelegere limpede. Și cuvintele sale ﷺ: „Cel mai bun dintre voi este cel care învață Coranul și îl predă.” Al-Buḫārī (5027). Și: „Allah ridică prin această Carte unele neamuri și coboară prin ea altele.” Muslim (817). Și: „Allah să lumineze fața omului care a auzit cuvintele mele, le-a reținut și le-a transmis așa cum le-a auzit!” Este un hadith mutawātir, relatat de peste douăzeci de companioni; am menționat relatările lor în cartea mea „Studiu asupra hadithului «Allah să lumineze fața omului care a auzit cuvintele mele», din perspectiva transmiterii și înțelegerii”. Și: „Celui care merge pe o cale căutând cunoaștere, Allah, Atotputernicul și Preamăritul, îi deschide prin aceasta o cale dintre căile Paradisului. Îngerii își coboară aripile de mulțumire față de căutătorul cunoașterii. Pentru învățat cer iertare cei din ceruri, cei de pe pământ și peștii din adâncul apei. Meritul învățatului față de adorator este precum meritul lunii în noaptea plină față de celelalte astre. Învățații sunt moștenitorii profeților; profeții nu au lăsat moștenire nici dinar, nici dirham, ci au lăsat cunoașterea. Cine o ia a luat o parte îmbelșugată.” Este un hadith ḥasan prin susținerea altor relatări, consemnat de Abū Dāwūd (3628) și alții. Pentru cercetarea transmiterii sale vezi Ṣaḥīḥ at-Tarġīb wa-t-tarhīb (70) și comentariul la Musnad al-imām Aḥmad (21715). Al-Ḥāfiẓ Ibn Rajab a explicat acest hadith într-o scriere separată. Prima propoziție apare într-un hadith din Ṣaḥīḥ Muslim (2699). Și cuvintele sale ﷺ: „Când moare omul, fapta lui se întrerupe, în afară de trei: o milostenie continuă, o cunoaștere din care se ia folos ori un copil drept care se roagă pentru el.” Muslim (1631). Și: „Cel care cheamă la călăuzire are o răsplată asemenea răsplăților celor care îl urmează, fără ca aceasta să scadă ceva din răsplățile lor. Cel care cheamă la rătăcire poartă un păcat asemenea păcatelor celor care îl urmează, fără ca aceasta să scadă ceva din păcatele lor.” Muslim (2674).

Îi sfătuiesc pe toți să-și păstreze timpul și să-l umple cu ceea ce le aduce bine, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Sunt două binefaceri în privința cărora mulți oameni sunt în pierdere: sănătatea și timpul liber.” Al-Buḫārī, Ṣaḥīḥ (6412), primul hadith din Cartea îmblânzirii inimilor. În această carte (11/235, împreună cu Al-Fatḥ) a inclus o relatare de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el: „Lumea aceasta a pornit îndepărtându-se, iar Viața de Apoi a pornit apropiindu-se. Fiecare dintre ele are fii. Fiți dintre fiii Vieții de Apoi și nu fiți dintre fiii acestei lumi! Astăzi este faptă fără socoteală, iar mâine va fi socoteală fără faptă.”

Îi sfătuiesc să se ocupe cu ceea ce îi privește, în locul celor care nu îi privesc, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Din buna practicare a Islamului de către om face parte părăsirea a ceea ce nu-l privește.” Hadith ḥasan, relatat de at-Tirmiḏī (2317) și alții, al doisprezecelea din Cele patruzeci ale lui an-Nawawī.

Îi sfătuiesc la cumpătare și la calea de mijloc între exagerare și nepăsare, între exces și neglijență, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Feriți-vă de exagerare în religie! Pe cei dinaintea voastră i-a nimicit exagerarea în religie.” Hadith autentic, relatat de an-Nasāʾī și alții, dintre hadithurile Pelerinajului de Adio. Vezi cercetarea transmiterii în al-Albānī, As-Silsila aṣ-ṣaḥīḥa (1283).

Îi sfătuiesc să se ferească de nedreptate, potrivit hadithului qudsī: „O, robii Mei! Eu Mi-am interzis nedreptatea și am făcut-o interzisă între voi, așa că nu vă nedreptățiți unii pe alții!” Muslim (2577). Și potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Feriți-vă de nedreptate, căci nedreptatea va fi întunecimi în Ziua Învierii!” Muslim (2578).

Îi cer lui Allah să le dea tuturor izbândă în dobândirea cunoașterii folositoare, în aplicarea și chemarea la ea cu înțelegere limpede; să-i adune pe adevăr și călăuzire și să-i ferească de tulburările văzute și ascunse. El este Ocrotitorul acestui lucru și are putere asupra lui. Allah să-l binecuvânteze, să-i dăruiască pace și binecuvântare robului și Trimisului Său, Profetul nostru Muḥammad, familiei și companionilor săi și celor care îi urmează în bine până în Ziua Judecății!

Cele două teme următoare sunt consemnate la sfârșitul lucrării „Îndemn la urmarea Sunnei, avertizare împotriva inovațiilor și arătarea primejdiei lor”. Am socotit potrivit să le includ aici pentru legătura lor cu „Fiți blânzi unii cu alții, oameni ai Sunnei!”.