Text integral · Pasaje · 13
Binefacerea vorbirii și a exprimării
نعمةُ النُّطق والبيان
Binefacerile lui Allah asupra robilor Săi nu pot fi numărate ori cuprinse. Printre cele mai mari se află vorbirea, prin care omul își arată intenția, rostește cuvântul drept, poruncește binele și oprește răul. Cel lipsit de ea nu îndeplinește aceste lucruri și nu se poate înțelege cu altul decât prin semne ori prin scris, dacă știe să scrie. Allah, Atotputernicul și Preamăritul, a spus:
وَضَرَبَ ٱللَّهُ مَثَلًا رَّجُلَيْنِ أَحَدُهُمَآ أَبْكَمُ لَا يَقْدِرُ عَلَىٰ شَىْءٍ وَهُوَ كَلٌّ عَلَىٰ مَوْلَىٰهُ أَيْنَمَا يُوَجِّههُّ لَا يَأْتِ بِخَيْرٍ ۖ هَلْ يَسْتَوِى هُوَ وَمَن يَأْمُرُ بِٱلْعَدْلِ ۙ وَهُوَ عَلَىٰ صِرَٰطٍ مُّسْتَقِيمٍ
Allah a dat pilda a doi bărbați: unul este mut, nu este în stare de nimic și este o povară pentru stăpânul său; oriunde îl trimite, nu aduce niciun bine. Este el deopotrivă cu cel care poruncește dreptatea și se află pe o cale dreaptă?
Coran 16:76
În explicarea lui s-a spus că este o pildă dată de Allah despre Sine și despre idol; s-a mai spus că este o pildă despre necredincios și credincios. Al-Qurṭubī (9/149) a spus: „S-a relatat de la Ibn ʿAbbās, iar aceasta este o explicație bună, fiindcă este cuprinzătoare.” Este limpede neajunsul robului mut care nu-i folosește altuia și de la care stăpânul său nu capătă folos, oriunde l-ar trimite.
Allah, Atotputernicul și Preamăritul, a spus:
فَوَرَبِّ ٱلسَّمَآءِ وَٱلْأَرْضِ إِنَّهُۥ لَحَقٌّ مِّثْلَ مَآ أَنَّكُمْ تَنطِقُونَ
Pe Stăpânul cerului și al pământului! Acesta este un adevăr tot atât de sigur ca faptul că voi vorbiți.
Coran 51:23
Allah a jurat pe Sine Însuși că învierea și răsplătirea faptelor sunt adevărate, așa cum vorbirea celor cărora li se adresează este un fapt real. Aceasta pune în lumină binefacerea vorbirii.
Slăvitul a spus:
خَلَقَ ٱلْإِنسَـٰنَ عَلَّمَهُ ٱلْبَيَانَ
L-a creat pe om și l-a învățat exprimarea.
Coran 55:3-4
Al-Ḥasan a explicat exprimarea prin vorbire. Aceasta scoate în lumină binefacerea vorbirii, prin care omul arată ceea ce dorește.
Preaînaltul a spus:
أَلَمْ نَجْعَل لَّهُۥ عَيْنَيْنِ وَلِسَانًا وَشَفَتَيْنِ
Oare nu i-am dat doi ochi, o limbă și două buze?
Coran 90:8-9
Ibn Kaṯīr a spus în exegeza sa: „«Oare nu i-am dat doi ochi?» — cu care vede; «o limbă» — cu care vorbește și exprimă ceea ce are în suflet; «și două buze» — de care se ajută la vorbire și la mâncat și care îi înfrumusețează fața și gura.”
Se știe că această binefacere este cu adevărat o binefacere numai când vorbirea este folosită pentru bine. Dacă este folosită pentru rău, devine o nenorocire pentru stăpânul ei, iar cel lipsit de această binefacere se află într-o stare mai bună decât el.