Cele patru principii

Primul principiu: să știi că necredincioșii împotriva cărora a luptat Trimisul lui Allah ﷺ recunoșteau că Allah Preaînaltul este Creatorul și Cel care rânduiește toate lucrurile, însă aceasta nu i-a făcut să intre în Islam. Dovada este cuvântul Preaînaltului: «Spune: „Cine vă dă cele de trebuință din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine îl scoate pe cel viu din cel mort și îl scoate pe cel mort din cel viu? Și cine rânduiește toate lucrurile?” Ei vor spune: „Allah!” Spune atunci: „Oare nu vă temeți?”» [Yūnus 10:31].

Comentariul

«Primul principiu»: să știi că necredincioșii împotriva cărora a luptat Trimisul lui Allah ﷺ recunoșteau unicitatea lui Allah în stăpânire, tawḥīd ar-rubūbiyyah. Cu toate acestea, recunoașterea ei nu i-a făcut să intre în Islam și nu a făcut ca sângele și averile lor să fie inviolabile.

Aceasta arată că monoteismul nu înseamnă doar recunoașterea stăpânirii lui Allah și că politeismul nu înseamnă doar asocierea cu El în stăpânire. De altfel, nu I-a asociat cineva lui Allah în stăpânire decât ca o excepție între făpturi. Altfel, toate comunitățile recunosc unicitatea lui Allah în stăpânire. Tawḥīd ar-rubūbiyyah înseamnă recunoașterea faptului că Allah este Creatorul, Dătătorul mijloacelor de trai, Cel care dă viață, Cel care aduce moartea și Cel care rânduiește toate lucrurile. Mai pe scurt: înseamnă a-L socoti pe Allah Preaînaltul unic în faptele Sale — Slăvit și Preaînalt este El.

Nicio făptură nu a pretins că altcineva creează împreună cu Allah Preaînaltul, că dă mijloace de trai împreună cu El, că dă viață sau aduce moartea. Dimpotrivă, politeiștii recunosc că Allah este Creatorul, Dătătorul mijloacelor de trai, Cel care dă viață, Cel care aduce moartea și Cel care rânduiește toate lucrurile:

Dacă îi întrebi cine a creat cerurile și pământul, vor spune cu siguranță: „Allah!”.

Spune: „Cine este Stăpânul celor șapte ceruri și Stăpânul Tronului măreț?” Ei vor spune: „Ale lui Allah sunt”.

Citiți versetele de la sfârșitul Surei Al-Muʾminūn și veți vedea că politeiștii recunoșteau unicitatea lui Allah în stăpânire. La fel, în Sura Yūnus:

Spune: „Cine vă dă cele de trebuință din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine îl scoate pe cel viu din cel mort și îl scoate pe cel mort din cel viu? Și cine rânduiește toate lucrurile?” Ei vor spune: „Allah!”.

Ei recunosc, așadar, aceasta.

Monoteismul nu înseamnă, prin urmare, simpla recunoaștere a unicității lui Allah în stăpânire, așa cum spun învățații teologiei speculative și teoreticienii în scrierile lor de credință. Ei stabilesc că monoteismul înseamnă recunoașterea faptului că Allah este Creatorul, Dătătorul mijloacelor de trai, Cel care dă viață și Cel care aduce moartea. Ei spun: «Unul în Ființa Sa, fără a fi împărțit; unic în însușirile Sale, fără asemănător; unic în faptele Sale, fără asociat.» Acesta este tawḥīd ar-rubūbiyyah. Întoarceți-vă la oricare dintre cărțile învățaților teologiei speculative și veți vedea că ei nu depășesc acest fel de monoteism. Însă acesta nu este monoteismul cu care Allah i-a trimis pe mesageri. Simpla recunoaștere a acestuia nu-i folosește celui care o face, fiindcă și politeiștii și căpeteniile necredincioșilor îl recunoșteau, fără ca aceasta să-i scoată din necredință sau să-i facă să intre în Islam. Aceasta este o greșeală imensă. Cel care are această credință nu a adăugat nimic la credința lui Abū Jahl și Abū Lahab. Unii oameni cu pregătire susțin astăzi numai unicitatea lui Allah în stăpânire și nu abordează unicitatea Lui în dreptul de a fi adorat, tawḥīd al-ulūhiyyah. Aceasta este o mare greșeală în definirea monoteismului.

Cât despre politeism, ei spun: «Înseamnă să crezi că cineva creează împreună cu Allah sau că dă mijloace de trai împreună cu Allah.» Noi spunem: aceasta nu au afirmat-o nici Abū Jahl, nici Abū Lahab! Ei nu au spus că cineva creează împreună cu Allah sau că dă mijloace de trai împreună cu El. Dimpotrivă, recunoșteau că Allah este Creatorul, Dătătorul mijloacelor de trai, Cel care dă viață și Cel care aduce moartea.