Cele patru principii

Al treilea principiu: Profetul ﷺ a venit între oameni care adorau lucruri diferite. Unii adorau îngerii, alții adorau profeții și oamenii drepți, alții adorau pietrele și copacii, iar alții adorau soarele și luna. Trimisul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor fără a face deosebire între ei.

Comentariul

Al treilea principiu: Profetul ﷺ a fost trimis la niște oameni politeiști. Unii adorau îngerii, alții soarele și luna, alții idolii, pietrele și copacii, iar alții apropiații lui Allah și oamenii drepți.

Aceasta arată urâțenia politeismului: adepții săi nu se adună în jurul unui singur lucru, spre deosebire de monoteiști, pentru care Cel pe care Îl adoră este unul singur — Slăvit și Preaînalt este El.

Oare stăpâni deosebiți sunt mai buni sau Allah Cel Unic, Atotstăpânitor? Nu adorați în afara Lui decât niște nume pe care voi le-ați dat.

Printre neajunsurile și neadevărurile politeismului se numără faptul că adepții săi sunt dezbinați în adorarea lor și nu există un principiu care să-i unească, fiindcă nu urmează un fundament, ci propriile înclinații și îndemnurile celor care îi duc în rătăcire. Astfel se înmulțesc dezbinările lor.

Allah dă drept pildă un om stăpânit de asociați care se ceartă între ei și un om aflat numai sub stăpânirea unui singur om. Oare sunt cei doi la fel? Laudă lui Allah! Dar cei mai mulți dintre ei nu știu.

Cel care Îl adoră numai pe Allah este asemenea unui rob pe care îl stăpânește o singură persoană: are liniște alături de ea, îi cunoaște scopurile și cerințele și este liniștit. Politeistul însă este asemenea celui care are mai mulți stăpâni și nu știe pe care să-l mulțumească: fiecare are propria înclinație, propria cerință și propria dorință, iar fiecare vrea ca el să vină la sine. De aceea, Allah — Slăvit este El — a spus: «Allah dă drept pildă un om stăpânit de asociați care se ceartă între ei» (﴿ضَرَبَ ٱللَّهُ مَثَلًا رَّجُلًا فِيهِ شُرَكَآءُ مُتَشَـٰكِسُونَ﴾), adică un om pe care îl stăpânesc mai multe persoane și care nu știe pe care să o mulțumească. «Și un om aflat numai sub stăpânirea unui singur om» (﴿وَرَجُلًا سَلَمًا لِّرَجُلٍ﴾): stăpânul său este unul singur și are liniște alături de el. Aceasta este pilda pe care Allah a dat-o pentru politeist și pentru monoteist.

Politeiștii sunt, așadar, dezbinați în adorarea lor. Profetul ﷺ a luptat împotriva lor fără a face deosebire între ei. A luptat împotriva închinătorilor la idoli, împotriva evreilor și creștinilor, împotriva zoroastrienilor, împotriva tuturor politeiștilor și împotriva celor care adorau îngerii, apropiații lui Allah și oamenii drepți. Nu a făcut deosebire între ei.

Aceasta este o respingere a celor care spun: «Cel care adoră un idol nu este asemenea celui care adoră un om drept sau un înger, fiindcă aceia adoră pietre, copaci și lucruri neînsuflețite, pe când cel care adoră un om drept, un apropiat al lui Allah, nu este asemenea celui care adoră idolii.»

Prin aceasta, ei vor să spună că judecata privind cel care adoră astăzi mormintele este diferită de judecata privind adoratorul idolilor: că primul nu este necredincios, că fapta lui nu este socotită politeism și că nu este îngăduit să se lupte împotriva lui. Noi spunem: Trimisul nu a făcut deosebire între ei, ci i-a socotit pe toți politeiști și a considerat îngăduite sângele și averile lor, fără a-i deosebi. Sunt și cei care îl adoră pe Mesia, deși Mesia este Trimisul lui Allah; totuși, a luptat împotriva lor. Evreii îl adoră pe ʿUzayr, care este dintre profeții sau dintre oamenii lor drepți; Trimisul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor și nu i-a deosebit. În politeism nu se face deosebire între cel care adoră un om drept și cel care adoră un idol, o piatră sau un copac, fiindcă politeismul înseamnă adorarea altcuiva în afară de Allah, oricine ar fi acela. De aceea, El a spus:

Adorați-L pe Allah și nu-I asociați nimic.

Cuvântul «nimic» (﴿شَيْـًٔا﴾) este o formă nehotărâtă într-un context de interdicție și cuprinde totul: orice este asociat cu Allah Atotputernicul și Mărețul dintre îngeri, mesageri, oameni drepți, apropiați ai lui Allah, pietre și copaci.

Dovada este cuvântul Preaînaltului: «Luptați împotriva lor până când nu va mai exista ispitire și religia va fi consacrată lui Allah» [Al-Baqarah 2:193].

Comentariul

Spusele sale: Dovada este cuvântul Preaînaltului:

Luptați împotriva lor până când nu va mai exista ispitire.

Adică dovada referitoare la lupta împotriva politeiștilor, fără deosebire după cele pe care le adoră, este cuvântul Preaînaltului: «Luptați împotriva lor.» (﴿وَقَـٰتِلُوهُمْ﴾) Acesta îi cuprinde pe toți politeiștii, fără nicio excepție. Apoi a spus: «Până când nu va mai exista ispitire.» (﴿حَتَّىٰ لَا تَكُونَ فِتْنَةٌ﴾) Ispitirea, fitnah, este politeismul; adică să nu mai existe politeism. Expresia are sens general: orice fel de politeism, fie că privește apropiații lui Allah și oamenii drepți, fie pietrele, copacii, soarele sau luna.

«Și religia va fi consacrată lui Allah» (﴿وَيَكُونَ ٱلدِّينُ لِلَّهِ﴾): toată adorarea să fie numai pentru Allah, fără ca altcineva, oricine ar fi el, să aibă vreo parte din ea. Nu există deosebire între a-I asocia lui Allah pe apropiații Săi și pe oamenii drepți, pietrele, copacii, diavolii sau pe alții.

Dovada referitoare la soare și la lună este cuvântul Preaînaltului: «Printre semnele Sale sunt noaptea și ziua, soarele și luna. Nu vă prosternați nici soarelui, nici lunii» [Fuṣṣilat 41:37].

Comentariul

Aceasta arată că există oameni care se prosternează soarelui și lunii. De aceea, a interzis Trimisul ﷺ rugăciunea la răsăritul și la apusul soarelui,⁶ pentru a închide calea care poate duce la rău, fiindcă există oameni care se prosternează soarelui atunci când răsare și atunci când apune. Ni s-a interzis, așadar, să ne rugăm în aceste două momente, chiar dacă rugăciunea este pentru Allah. Întrucât rugăciunea în acel timp seamănă cu fapta politeiștilor, a fost oprită pentru a închide calea care duce la politeism. Trimisul ﷺ a venit cu interzicerea politeismului și cu închiderea căilor care duc la el.⁷

Dovada referitoare la îngeri este cuvântul Preaînaltului: «Și nu v-ar porunci să-i luați pe îngeri și pe profeți drept stăpâni» [Āl ʿImrān 3:80].

Comentariul

Spusele sale: «Dovada referitoare la îngeri…» arată că există oameni care i-au adorat pe îngeri și pe profeți și că aceasta este politeism.

Cei care adoră astăzi mormintele spun: «Cel care adoră îngerii, profeții și oamenii drepți nu este necredincios.»

Dovada referitoare la profeți este cuvântul Preaînaltului: «Și când Allah va spune: „O, ʿĪsā, fiul lui Maryam! Tu le-ai spus oamenilor: «Luați-mă pe mine și pe mama mea drept două divinități în afara lui Allah»?” El va spune: „Slăvit ești Tu! Nu mi se cuvine să spun ceea ce nu am dreptul. Dacă aș fi spus-o, Tu ai fi știut. Tu știi ce este în sufletul meu, iar eu nu știu ce este în Sufletul Tău. Tu ești Cunoscătorul deplin al celor nevăzute”» [Al-Māʾidah 5:116].

Comentariul

Spusele sale: «Dovada referitoare la profeți…» cuprind o dovadă că adorarea profeților este politeism, asemenea adorării idolilor. Aceasta îi respinge pe cei dintre adoratorii mormintelor care fac o deosebire în această privință.

Ea îi respinge pe cei care spun că politeismul înseamnă adorarea idolilor și care nu-l socotesc pe cel care adoră idolii la fel cu cel care adoră un apropiat al lui Allah sau un om drept. Ei resping punerea lor pe aceeași treaptă și pretind că politeismul se limitează numai la adorarea idolilor. Aceasta este o amăgire vădită, din două perspective:

Prima perspectivă: Allah — Măreț și Preaînalt — i-a mustrat pe toți în Coran și a poruncit să se lupte împotriva tuturor.

A doua perspectivă: Profetul ﷺ nu a făcut deosebire între un adorator de idoli și cel care adoră un înger sau un om drept.

Dovada referitoare la oamenii drepți este cuvântul Preaînaltului: «Aceia pe care îi invocă ei caută mijlocul de apropiere de Domnul lor, întrecându-se care să fie mai aproape, nădăjduiesc în îndurarea Lui și se tem de pedeapsa Lui» [Al-Isrāʾ 17:57].

Comentariul

«Dovada referitoare la oamenii drepți»: adică dovada că există oameni care i-au adorat pe oamenii drepți este cuvântul Preaînaltului:

Aceia pe care îi invocă ei caută mijlocul de apropiere de Domnul lor, întrecându-se care să fie mai aproape.

S-a spus că acest verset a fost revelat despre cei care îi adorau pe Mesia, pe mama sa și pe ʿUzayr. Allah — Slăvit este El — a arătat că Mesia, mama sa Maryam și ʿUzayr sunt cu toții robi ai lui Allah: se apropie de Allah, nădăjduiesc în îndurarea Lui și se tem de pedeapsa Lui. Ei sunt robi care au nevoie de Allah, depind de El, Îl roagă și caută apropierea de El prin ascultare. «Caută mijlocul de apropiere de Domnul lor» (﴿يَبْتَغُونَ إِلَىٰ رَبِّهِمُ ٱلْوَسِيلَةَ﴾), adică apropierea de El — Slăvit este El — prin ascultare și adorare. Aceasta arată că nu sunt vrednici să fie adorați, fiindcă sunt oameni nevoiași și lipsiți de putere prin ei înșiși, care Îl roagă pe Allah, nădăjduiesc în îndurarea Lui și se tem de pedeapsa Lui. Cine este astfel nu este vrednic să fie adorat împreună cu Allah Atotputernicul și Mărețul. A doua explicație este că versetul a fost revelat despre niște politeiști care adorau un grup de djinni. Djinnii au îmbrățișat Islamul, iar oamenii aceia nu au aflat că ei deveniseră musulmani. Djinnii au început să se apropie de Allah prin ascultare și rugă stăruitoare, nădăjduind în îndurarea Sa și temându-se de pedeapsa Sa. Ei sunt, așadar, robi nevoiași, lipsiți de putere prin ei înșiși, care nu sunt vrednici să fie adorați.

Oricare ar fi sensul urmărit în acest verset nobil, el arată că nu este îngăduită adorarea oamenilor drepți, fie ei profeți și oameni cu credință deplină, fie apropiați ai lui Allah și oameni drepți. Adorarea lor nu este îngăduită, fiindcă toți sunt robi ai lui Allah, care au nevoie de El. Cum să fie adorați împreună cu Allah — Măreț și Preaînalt?

Al-wasīlah înseamnă ascultare și apropiere. În limbă, este lucrul prin care se ajunge la scopul urmărit. Ceea ce te conduce la mulțumirea lui Allah și la Paradisul Său este mijlocul de apropiere de Allah. Aceasta este al-wasīlah îngăduită de Lege în cuvântul Preaînaltului:

Și căutați mijlocul de apropiere de El.

Cei care răstălmăcesc și urmează superstițiile spun însă că al-wasīlah înseamnă să așezi între tine și Allah un intermediar dintre apropiații lui Allah, oamenii drepți și cei morți, luându-i drept intermediari între tine și Allah pentru ca ei să te apropie de El:

Nu-i adorăm decât pentru ca ei să ne apropie de Allah.

Pentru acești superstițioși, al-wasīlah înseamnă să așezi între tine și Allah un intermediar care să te facă cunoscut lui Allah, să-I transmită nevoile tale și să-L înștiințeze despre tine, ca și cum Allah — Măreț și Preaînalt — nu ar ști sau ca și cum ar fi zgârcit și nu ar dărui decât după ce ar fi rugat stăruitor prin intermediari. Allah este mai presus de ceea ce spun ei! Ei invocă:

Aceia pe care îi invocă ei caută mijlocul de apropiere de Domnul lor,

pretinzând că aceasta arată că luarea unor făpturi drept intermediari către Allah este îngăduită, fiindcă Allah i-a lăudat pe cei care fac astfel. În celălalt verset:

O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah, căutați mijlocul de apropiere de El și străduiți-vă pe calea Sa.

Ei spun: «Allah ne-a poruncit să căutăm al-wasīlah către El, iar al-wasīlah înseamnă intermediar.» Așa răstălmăcesc cuvintele, scoțându-le din locul lor. Al-wasīlah îngăduită în Coran și Sunnah este ascultarea care apropie de Allah și căutarea apropierii de El prin Numele și Însușirile Sale. Aceasta este al-wasīlah îngăduită. Cât despre căutarea apropierii de Allah prin făpturi, aceasta este un mijloc oprit, un mijloc politeist, pe care l-au folosit politeiștii de odinioară:

Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate nici dăuna, nici folosi și spun: „Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah”.

Cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: „Nu-i adorăm decât pentru ca ei să ne apropie de Allah”.

Acesta este același politeism al celor de odinioară și al celor de mai târziu. Chiar dacă îl numesc al-wasīlah, el este politeismul însuși, nu mijlocul de apropiere rânduit de Allah — Slăvit și Preaînalt. Allah nu a făcut niciodată din politeism un mijloc de apropiere de El; dimpotrivă, politeismul îndepărtează de Allah — Slăvit și Preaînalt:

Celui care Îi asociază ceva lui Allah, Allah i-a oprit Paradisul, iar sălașul său va fi Focul. Cei nedrepți nu vor avea ajutoare.

Cum ar putea fi politeismul un mijloc de apropiere de Allah? Allah este mai presus de ceea ce spun ei!

Dovada urmărită în verset este că printre politeiști există oameni care îi adoră pe cei drepți. Allah a arătat aceasta și a arătat că aceia pe care îi adorați sunt robi nevoiași, care «caută mijlocul de apropiere de Domnul lor» (﴿يَبْتَغُونَ إِلَىٰ رَبِّهِمُ ٱلْوَسِيلَةَ﴾), adică se apropie de El prin ascultare. «Întrecându-se care să fie mai aproape» (﴿أَيُّهُمْ أَقْرَبُ﴾): se întrec în adorare către Allah — Măreț și Preaînalt —, fiindcă au nevoie de El și depind de El. «Nădăjduiesc în îndurarea Lui și se tem de pedeapsa Lui.» (﴿وَيَرْجُونَ رَحْمَتَهُۥ وَيَخَافُونَ عَذَابَهُۥٓ﴾) Cine este astfel nu poate fi o divinitate invocată împreună cu Allah Atotputernicul și Mărețul.

Dovada referitoare la pietre și copaci este cuvântul Preaînaltului: «Ce spuneți despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā și despre Manāt, cealaltă, a treia?» [An-Najm 53:19–20].

Comentariul

«Dovada referitoare la pietre și copaci…» Acest verset arată că printre politeiști există oameni care adoră pietrele și copacii.

Cuvântul Său: «Ce spuneți?» (﴿أَفَرَءَيْتُمُ﴾) este o întrebare de mustrare. Adică: spuneți-Mi! Este o întrebare prin care îi dezaprobă și îi mustră.

Al-Lāt (﴿ٱللَّـٰتَ﴾), cu litera tāʾ nedublată, este numele unui idol din Aṭ-Ṭāʾif. Era o piatră cioplită, deasupra căreia fusese ridicată o clădire cu perdele, care imita Kaʿbah. În jurul ei se afla o curte, iar lângă ea slujeau păzitori. Ei o adorau în afara lui Allah Atotputernicul și Mărețul. Ea aparținea tribului Thaqīf și triburilor aliate, care se făleau cu ea.

S-a recitat și «Ce spuneți despre Al-Lātt?» (﴿أَفَرَأَيْتُمْ اللَّاتَّ﴾), cu litera tāʾ dublată: un participiu activ de la latta, yaluttu, «a amesteca». Era un om drept care amesteca sawīq-ul și îl oferea pelerinilor drept hrană. Când a murit, au ridicat o clădire peste mormântul lui, au lăsat perdele peste ea și au început să-l adore în afara lui Allah Atotputernicul și Mărețul. Acesta este Al-Lāt.

«Și Al-ʿUzzā» (﴿وَٱلْعُزَّىٰ﴾): erau niște arbori de salam din valea Nakhlah, între Makkah și Aṭ-Ṭāʾif, înconjurați de o construcție și de perdele, lângă care slujeau păzitori. Acolo se aflau diavoli care le vorbeau oamenilor. Cei neștiutori credeau că arborii înșiși sau clădirea pe care o ridicaseră le vorbeau, deși cei care le vorbeau erau diavolii, ca să-i ducă departe de calea lui Allah. Acest idol aparținea tribului Quraysh, locuitorilor din Makkah și celor din împrejurimi.

«Și Manāt» (﴿وَمَنَوٰةَ﴾): se afla într-un loc apropiat de muntele Qudayd, între Makkah și Al-Madīnah. Aparținea triburilor Khuzāʿah, Al-Aws și Al-Khazraj. Ei intrau lângă ea în starea de iḥrām pentru pelerinaj și o adorau în afara lui Allah. Acești trei idoli erau cei mai mari idoli ai arabilor. Allah Preaînaltul a spus:

Ce spuneți despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā și despre Manāt?

V-au adus vreun folos? V-au ajutat? V-au sprijinit? Creau ele, dădeau mijloace de trai, dădeau viață sau aduceau moartea? Ce ați găsit la ele? Aceasta este o mustrare și o chemare adresată minților să-și revină. Ele sunt doar niște pietre și niște copaci creați, care nu au puterea de a aduce folos sau vătămare.

Când Allah a adus Islamul și Trimisul lui Allah ﷺ a cucerit nobila Makkah, i-a trimis pe Al-Mughīrah ibn Shuʿbah și Abū Sufyān ibn Ḥarb la Al-Lāt, în Aṭ-Ṭāʾif, iar ei au dărâmat-o la porunca Trimisului lui Allah ﷺ. L-a trimis pe Khālid ibn al-Walīd la Al-ʿUzzā; acesta a dărâmat-o, a tăiat copacii, a ucis făptura feminină dintre djinni care se afla acolo, le vorbea oamenilor și îi ducea în rătăcire și a șters-o cu totul — laudă lui Allah! L-a trimis pe ʿAlī ibn Abī Ṭālib la Manāt, iar acesta a dărâmat-o și a șters-o.⁸ Ea nu s-a putut salva pe sine; cum să-i salveze, așadar, pe adepții și adoratorii săi?

Ce spuneți despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā și despre Manāt, cealaltă, a treia?

Unde au dispărut? V-au folosit? S-au putut apăra de ostașii lui Allah și de armatele monoteiștilor?

Aceasta arată că există oameni care adoră copacii și pietrele. Mai mult, acești trei idoli erau cei mai mari idoli ai lor, dar Allah i-a șters din existență. Ei nu s-au apărat pe sine și nu le-au folosit adepților lor: Trimisul lui Allah ﷺ a pornit împotriva lor și a luptat cu ei, iar idolii lor nu i-au apărat. Aceasta cuprinde ceea ce a urmărit șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — prin dovada sa: există oameni care adoră pietrele și copacii.

Slavă lui Allah! Oameni înzestrați cu judecată adoră copaci și pietre neînsuflețite, care nu au judecată, nici mișcare și nici viață! Unde este judecata oamenilor? Allah este cu mult mai presus de ceea ce spun ei!

Și hadithul lui Abū Wāqid al-Laythī — Allah să fie mulțumit de el! —, care a spus: «Am ieșit cu Profetul ﷺ către Ḥunayn, la puțin timp după ce părăsiserăm necredința. Politeiștii aveau un arbore sidr lângă care zăboveau și în care își atârnau armele, numit Dhāt Anwāṭ. Am trecut pe lângă un arbore sidr și am spus: „O, Trimis al lui Allah! Rânduiește-ne și nouă un Dhāt Anwāṭ, așa cum au și ei un Dhāt Anwāṭ…”» — până la sfârșitul hadithului.⁹

Comentariul

Abū Wāqid al-Laythī — Allah să fie mulțumit de el! — a fost, potrivit părerii cunoscute, dintre cei care au îmbrățișat Islamul în anul cuceririi, anul opt al Hijrei. Spusele sale: «numit Dhāt Anwāṭ»: anwāṭ este pluralul lui nawṭ, care înseamnă atârnare. Adică un arbore cu lucruri atârnate: își atârnau în el armele pentru a căuta binecuvântarea de la el. Unii dintre companionii care îmbrățișaseră Islamul de curând și nu cunoscuseră pe deplin monoteismul au spus:

«Rânduiește-ne și nouă un Dhāt Anwāṭ, așa cum au și ei un Dhāt Anwāṭ.» Aceasta este nenorocirea imitării și a asemănării cu alții, una dintre cele mai mari nenorociri. Atunci, Profetul ﷺ s-a mirat și a spus: «Allah este Cel mai Mare! Allah este Cel mai Mare! Allah este Cel mai Mare!» Când ceva îl uimea sau când dezaproba un lucru, el ﷺ rostea takbīr-ul ori spunea «Slavă lui Allah!» și repeta aceasta.

«Acestea sunt căile urmate», adică drumurile pe care merg oamenii, urmându-se unii pe alții. Lucrul care v-a împins la aceasta este urmarea căilor celor de dinainte și asemănarea cu politeiștii.

Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu, ați spus precum i-au spus fiii lui Isrāʾīl lui Mūsā: „Fă-ne o divinitate, așa cum au și ei divinități!” El a spus: „Voi sunteți un neam de neștiutori” [Al-Aʿrāf 7:138].

Când Mūsā — pacea fie asupra sa! — a trecut marea cu fiii lui Isrāʾīl, iar Allah le-a înecat dușmanul sub privirile lor, au trecut pe lângă niște politeiști care zăboveau lângă idolii lor. Aceștia i-au spus lui Mūsā — pacea fie asupra sa! —:

Fă-ne o divinitate, așa cum au și ei divinități! El a spus: Voi sunteți un neam de neștiutori.

I-a mustrat și a spus: «Ceea ce urmează aceștia va fi nimicit» (﴿إِنَّ هَـٰٓؤُلَآءِ مُتَبَّرٌ مَّا هُمْ فِيهِ﴾), adică este neadevăr, «iar ceea ce făceau ei este deșert» (﴿وَبَـٰطِلٌ مَّا كَانُوا۟ يَعْمَلُونَ﴾), fiindcă este politeism.

El a spus: „Să vă caut altă divinitate în afară de Allah, după ce El v-a ales mai presus de lumi?”.

El — binecuvântarea și pacea fie asupra sa! — i-a mustrat, așa cum Profetul nostru Muḥammad ﷺ i-a mustrat pe acești companioni. Însă nici unii, nici ceilalți nu au săvârșit politeism. Fiii lui Isrāʾīl, când au rostit aceste cuvinte, nu au săvârșit politeism, fiindcă nu au pus lucrul în faptă. La fel, dacă acești companioni și-ar fi luat un Dhāt Anwāṭ, ar fi săvârșit politeism; dar Allah i-a ocrotit. Când Profetul lor le-a interzis, s-au oprit. Au spus acele cuvinte din neștiință, nu cu bună știință. Când au aflat că era politeism, s-au oprit și nu au făcut-o. Dacă ar fi făcut-o, I-ar fi asociat pe cineva lui Allah Atotputernicul și Mărețul.

Dovada urmărită în verset este că există oameni care adoră copacii, fiindcă acei politeiști își luaseră un Dhāt Anwāṭ. Acești companioni, în ale căror inimi cunoașterea nu se statornicise încă, au încercat să se asemene cu ei, însă Allah i-a ocrotit prin Trimisul Său ﷺ.

Dovada urmărită este că există oameni care caută binecuvântarea de la copaci și zăbovesc lângă ei. Al-ʿukūf înseamnă să rămâi lângă ei un timp, pentru a căuta apropierea de ei. Așadar, al-ʿukūf înseamnă rămânerea într-un loc. Aceasta arată câteva chestiuni de mare însemnătate:

Prima chestiune: pericolul necunoașterii monoteismului. Cel care nu cunoaște monoteismul poate foarte ușor să cadă în politeism fără să-și dea seama. De aceea, trebuie învățat monoteismul și trebuie învățat ceea ce i se opune, politeismul, pentru ca omul să aibă înțelegere limpede și să nu fie prins prin propria neștiință, mai ales atunci când vede pe cineva făcând un asemenea lucru și, din neștiință, îl socotește adevăr. Aici se arată pericolul neștiinței, mai ales în chestiunile de credință.

În al doilea rând: hadithul arată pericolul asemănării cu politeiștii și faptul că ea poate duce la politeism. Profetul ﷺ a spus:

Cel care se aseamănă unui neam este dintre ei.¹⁰

Nu este, așadar, îngăduită asemănarea cu politeiștii.

A treia chestiune: căutarea binecuvântării de la pietre, copaci și clădiri este politeism, chiar dacă este numită altfel. Ea înseamnă căutarea binecuvântării de la altcineva în afară de Allah, de la pietre, copaci, morminte și mausolee. Aceasta este politeism, chiar dacă o numesc altfel.