Text integral · Pasaje · 26
Al doilea principiu
القاعدة الثانية: أنّهم يقولون: ما دعوناهم وتوجّهنا إليهم إلا لطلب القُرْبة والشفاعة، فدليل القُربة قوله –تعالى-: ﴿وَٱلَّذِينَ ٱتَّخَذُوا۟ مِن دُونِهِۦٓ أَوْلِيَآءَ مَا نَعْبُدُهُمْ إِلَّا لِيُقَرِّبُونَآ إِلَى ٱللَّهِ زُلْفَىٰٓ إِنَّ ٱللَّهَ يَحْكُمُ بَيْنَهُمْ فِى مَا هُمْ فِيهِ يَخْتَلِفُونَ ۗ إِنَّ ٱللَّهَ لَا يَهْدِى مَنْ هُوَ كَـٰذِبٌ كَفَّارٌ﴾ [الزمر:٣] .
Al doilea principiu: ei spun: «Nu i-am invocat și nu ne-am îndreptat către ei decât pentru a căuta apropierea și mijlocirea.» Dovada referitoare la apropiere este cuvântul Preaînaltului: «Cei care și-au luat ocrotitori în afara Lui spun: „Nu-i adorăm decât pentru ca ei să ne apropie de Allah.” Allah va judeca între ei în cele asupra cărora se deosebesc. Allah nu-l călăuzește pe cel care este mincinos și stăruie în necredință» [Az-Zumar 39:3].
Comentariul
«Al doilea principiu»: politeiștii pe care Allah i-a numit politeiști și despre care a hotărât că vor rămâne veșnic în Foc nu I-au asociat pe cineva în stăpânire, ci în dreptul de a fi adorat. Ei nu spun că divinitățile lor creează și dau mijloace de trai împreună cu Allah, că aduc folos sau vătămare ori că rânduiesc lucrurile împreună cu El, ci le-au luat drept mijlocitori. Allah Preaînaltul a spus despre ei:
﴿وَيَعْبُدُونَ مِن دُونِ ٱللَّهِ مَا لَا يَضُرُّهُمْ وَلَا يَنفَعُهُمْ وَيَقُولُونَ هَـٰٓؤُلَآءِ شُفَعَـٰٓؤُنَا عِندَ ٱللَّهِ﴾
Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate nici dăuna, nici folosi și spun: „Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah”.
Coran, 10:18 · fragment
«Ceea ce nu le poate nici dăuna, nici folosi» (﴿مَا لَا يَضُرُّهُمْ وَلَا يَنفَعُهُمْ﴾): ei recunosc aceasta, anume că aceia nu pot aduce folos sau vătămare, dar i-au luat drept mijlocitori, adică intermediari la Allah pentru împlinirea nevoilor lor. Înjunghie jertfe pentru ei și le fac legăminte, nu fiindcă ar crede că ei creează, dau mijloace de trai, aduc folos sau vătămare, ci fiindcă intermediază pentru ei la Allah și mijlocesc la El. Aceasta este credința politeiștilor.
Când discuți astăzi cu unul dintre cei care practică adorarea la morminte, el spune exact același lucru: «Știu că acest apropiat al lui Allah sau acest om drept nu aduce nici vătămare, nici folos, dar este un om drept și doresc de la el să mijlocească pentru mine la Allah.»
În privința mijlocirii există atât adevăr, cât și neadevăr. Mijlocirea adevărată și validă este cea care îndeplinește două condiții:
Prima condiție: să fie cu îngăduința lui Allah.
A doua condiție: cel pentru care se mijlocește să fie dintre monoteiști, adică dintre monoteiștii păcătoși.
Dacă una dintre aceste două condiții lipsește, mijlocirea este nevalidă. Preaînaltul a spus:
﴿مَن ذَا ٱلَّذِى يَشْفَعُ عِندَهُۥٓ إِلَّا بِإِذْنِهِۦ﴾
Cine poate mijloci la El fără îngăduința Lui?
Coran, 2:255 · fragment
﴿وَلَا يَشْفَعُونَ إِلَّا لِمَنِ ٱرْتَضَىٰ﴾
Ei nu mijlocesc decât pentru cel de care El este mulțumit.
Coran, 21:28 · fragment
Aceștia sunt monoteiștii păcătoși. Cât despre necredincioși și politeiști, mijlocirea mijlocitorilor nu le va folosi.
﴿مَا لِلظَّـٰلِمِينَ مِنْ حَمِيمٍ وَلَا شَفِيعٍ يُطَاعُ﴾
Cei nedrepți nu vor avea nici prieten apropiat, nici mijlocitor care să fie ascultat.
Coran, 40:18 · fragment
Aceștia au auzit despre mijlocire, dar nu i-au cunoscut înțelesul și au început să o ceară de la aceia fără îngăduința lui Allah Atotputernicul și Mărețul. Mai mult, au cerut-o pentru cel care Îi asociază ceva lui Allah și căruia mijlocirea mijlocitorilor nu-i folosește. Ei nu cunosc, așadar, înțelesul mijlocirii adevărate și al celei nevalide.
ودليل الشفاعة قوله –تعالى-: ﴿وَيَعْبُدُونَ مِن دُونِ ٱللَّهِ مَا لَا يَضُرُّهُمْ وَلَا يَنفَعُهُمْ وَيَقُولُونَ هَـٰٓؤُلَآءِ شُفَعَـٰٓؤُنَا عِندَ ٱللَّهِ﴾ [يونس:١٨] ، والشفاعة شفاعتان: شفاعة منفيّة وشفاعة مثبَتة:
Dovada referitoare la mijlocire este cuvântul Preaînaltului: «Ei adoră în afara lui Allah ceea ce nu le poate nici dăuna, nici folosi și spun: „Aceștia sunt mijlocitorii noștri la Allah”» [Yūnus 10:18]. Mijlocirea este de două feluri: o mijlocire negată și o mijlocire confirmată.
فالشفاعة المنفيّة ما كانت تٌطلب من غير الله فيما لا يقدر عليه إلاّ الله، والدليل: قوله –تعالى-: ﴿يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوٓا۟ أَنفِقُوا۟ مِمَّا رَزَقْنَـٰكُم مِّن قَبْلِ أَن يَأْتِىَ يَوْمٌ لَّا بَيْعٌ فِيهِ وَلَا خُلَّةٌ وَلَا شَفَـٰعَةٌ ۗ وَٱلْكَـٰفِرُونَ هُمُ ٱلظَّـٰلِمُونَ﴾ [البقرة:٢٥٤] .
Mijlocirea negată este cea cerută altcuiva în afară de Allah în lucruri pe care numai Allah le poate împlini. Dovada este cuvântul Preaînaltului: «O, voi cei care credeți! Cheltuiți din ceea ce v-am dăruit înainte să vină o Zi în care nu vor mai fi nici negoț, nici prietenie, nici mijlocire. Necredincioșii sunt cei nedrepți» [Al-Baqarah 2:254].
والشفاعة المثبَتة هي: التي تُطلب من الله، والشّافع مُكْرَمٌ بالشفاعة، والمشفوع له: من رضيَ اللهُ قوله وعمله بعد الإذن كما قال –تعالى-: ﴿مَن ذَا ٱلَّذِى يَشْفَعُ عِندَهُۥٓ إِلَّا بِإِذْنِهِۦ﴾ [البقرة:٢٥٥] .
Mijlocirea confirmată este cea cerută de la Allah. Mijlocitorul este cinstit prin mijlocire, iar cel pentru care se mijlocește este acela de ale cărui cuvinte și fapte Allah este mulțumit, după ce El îngăduie mijlocirea, așa cum a spus Preaînaltul: «Cine poate mijloci la El fără îngăduința Lui?» [Al-Baqarah 2:255].
Comentariul
Mijlocirea are condiții și restricții; nu este necondiționată.
Mijlocirea este de două feluri. Există o mijlocire pe care Allah — Măreț și Preaînalt — a negat-o: mijlocirea fără îngăduința Lui — Slăvit și Preaînalt este El. Nimeni nu mijlocește la Allah decât cu îngăduința Sa. Cea mai bună dintre făpturi și ultimul dintre profeți, Muḥammad ﷺ, atunci când va dori să mijlocească în Ziua Învierii pentru cei aflați la locul adunării, va cădea în prosternare înaintea Domnului său, Îl va ruga, Îl va lăuda și Îl va preamări. Va rămâne prosternat până când i se va spune:
ارفع رأسك، وقل تُسمع، واشفع تشفّع
Ridică-ți capul! Vorbește și vei fi ascultat; mijlocește și mijlocirea ta va fi primită.5
El nu mijlocește, așadar, decât după ce primește îngăduința.
Mijlocirea confirmată este cea pentru monoteiști. Politeistului nu-i folosește mijlocirea. Cel care aduce jertfe mormintelor și face legăminte pentru ele este un politeist căruia mijlocirea nu-i folosește.
Pe scurt, mijlocirea negată este cea cerută fără îngăduința lui Allah sau cerută pentru un politeist.
Mijlocirea confirmată este cea care are loc după îngăduința lui Allah și pentru monoteiști.
Notele originale
Fragment dintr-un hadith lung relatat de Al-Bukhārī (nr. 7510), în Cartea despre monoteism, capitolul despre vorbirea Domnului Atotputernic și Măreț în Ziua Învierii cu profeții și cu alții, și de Muslim (nr. 193), în Cartea despre credință, capitolul despre locul celui cu rangul cel mai de jos dintre oamenii Paradisului, din relatarea lui Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el!