Text integral · Pasaje · 37
Introducerea autorului
قال المؤلف رحمه الله تعالى: بسم الله الرحمن الرحيم أسأل الله الكريم ربّ العرش العظيم أن يتولاّك في الدنيا والآخرة، وأن يجعلك مبارَكًا أينما كنت، وأن يجعلك ممّن إذا أُعطيَ شكر، وإذا ابتُلي صبر، وإذا أذنب استغفر، فإنّ هؤلاء الثلاث عنوان السعادة.
Autorul — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — a spus: În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. Îl rog pe Allah Cel Generos, Stăpânul Tronului măreț, să te ocrotească în această viață și în Viața de Apoi, să te facă binecuvântat oriunde te-ai afla și să te facă dintre cei care, atunci când primesc, mulțumesc, atunci când sunt încercați, rabdă, iar atunci când păcătuiesc, cer iertare. Aceste trei însușiri sunt semnul fericirii.
Comentariul
Aceste Patru principii, alcătuite de învățatul Islamului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — fie ca Allah să aibă milă de el! — constituie o scriere de sine stătătoare. Ele sunt însă tipărite împreună cu Cele trei principii, deoarece este nevoie de ele, pentru a fi la îndemâna celor care caută cunoașterea.
Al-qawāʿid este pluralul cuvântului qāʿidah. Un principiu este un fundament din care se desprind numeroase chestiuni sau ramificații.
Conținutul acestor patru principii menționate de șeic — fie ca Allah să aibă milă de el! — privește cunoașterea monoteismului și cunoașterea politeismului.
Care este principiul referitor la monoteism și care este principiul referitor la politeism? Mulți oameni sunt dezorientați în aceste două privințe: sunt dezorientați cu privire la înțelesul monoteismului și la înțelesul politeismului, fiecare explicându-le potrivit propriei înclinații.
Noi avem însă obligația de a ne întoarce la Coran și la Sunnah atunci când stabilim aceste principii, pentru ca ele să fie corecte și sănătoase, întemeiate pe Cartea lui Allah și pe Sunnah Trimisului Său ﷺ, mai ales în aceste două chestiuni atât de însemnate: monoteismul și politeismul.
Șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — nu a formulat aceste principii din propria minte sau din propria cugetare, așa cum fac mulți dintre cei dezorientați, ci le-a luat din Cartea lui Allah și din Sunnah Trimisului lui Allah ﷺ, precum și din viața sa.
Dacă vei cunoaște și vei înțelege aceste principii, îți va fi apoi ușor să cunoști monoteismul cu care Allah Și-a trimis mesagerii și pentru care a pogorât Cărțile Sale, precum și politeismul împotriva căruia a avertizat și al cărui pericol și a cărui vătămare, în această viață și în Viața de Apoi, le-a arătat. Acest lucru este foarte important. Este mai necesar pentru tine decât cunoașterea rânduielilor rugăciunii, zakāt-ului, a actelor de adorare și a celorlalte chestiuni religioase, fiindcă el este primul lucru și temelia. Rugăciunea, zakāt-ul, pelerinajul și celelalte acte de adorare nu sunt valide dacă nu sunt clădite pe fundamentul credinței corecte, adică pe monoteismul curat, consacrat numai lui Allah Atotputernicul și Mărețul.
El — fie ca Allah să aibă milă de el! — a așezat înaintea acestor patru principii o introducere de mare însemnătate, care cuprinde o rugă pentru cei care caută cunoașterea și atrage atenția asupra celor ce urmează să spună: «Îl rog pe Allah Cel Măreț, Stăpânul Tronului nobil, să te ocrotească în această viață și în Viața de Apoi, să te facă binecuvântat oriunde te-ai afla și să te facă dintre cei care, atunci când primesc, mulțumesc, atunci când sunt încercați, rabdă, iar atunci când păcătuiesc, cer iertare. Aceste trei însușiri sunt semnul fericirii.»
Aceasta este o introducere de mare însemnătate. Șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — se roagă pentru fiecare căutător al cunoașterii care își învață credința, urmărind astfel adevărul și dorind să se ferească de rătăcire și de politeism. Un astfel de om este îndreptățit să spere că Allah îl va ocroti în această viață și în Viața de Apoi. Iar dacă Allah îl ocrotește în această viață și în Viața de Apoi, lucrurile vătămătoare nu au cum să ajungă la el, nici în religia sa, nici în viața sa lumească. Allah Preaînaltul a spus:
﴿ٱللَّهُ وَلِىُّ ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ يُخْرِجُهُم مِّنَ ٱلظُّلُمَـٰتِ إِلَى ٱلنُّورِ ۖ وَٱلَّذِينَ كَفَرُوٓا۟ أَوْلِيَآؤُهُمُ ٱلطَّـٰغُوتُ﴾
Allah este Ocrotitorul celor care cred. El îi scoate din întunecimi la lumină. Cât despre cei care nu cred, ocrotitorii lor sunt ṭāghūt.
Coran, 2:257 · fragment
Dacă Allah te ocrotește, te scoate din întunecimi — întunecimile politeismului, necredinței, îndoielilor și ateismului — la lumina credinței, a cunoașterii folositoare și a faptelor bune.
﴿ذَٰلِكَ بِأَنَّ ٱللَّهَ مَوْلَى ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ وَأَنَّ ٱلْكَـٰفِرِينَ لَا مَوْلَىٰ لَهُمْ﴾
Aceasta pentru că Allah este Ocrotitorul celor care cred, iar necredincioșii nu au niciun ocrotitor.
Coran, 47:11
Dacă Allah te cuprinde cu grija, ajutorul și călăuzirea Sa în această viață și în Viața de Apoi, vei avea parte de o fericire după care nu mai urmează niciodată nefericirea. În această viață, El te ocrotește prin călăuzire, ajutor și îndrumarea pe calea dreaptă. În Viața de Apoi, te ocrotește făcându-te să intri în Paradisul Său, unde vei rămâne veșnic, fără teamă, boală, nefericire, bătrânețe sau vreun lucru neplăcut. Aceasta este ocrotirea lui Allah pentru robul Său credincios, în această viață și în Viața de Apoi. Ibn al-Qayyim a spus:
Dacă omul Îl alege pe El drept Ocrotitor în locul făpturilor,
Cel cu măreție nemăsurată îl va ocroti.
El a spus: «Să te facă binecuvântat oriunde te-ai afla.» Dacă Allah te face binecuvântat oriunde te-ai afla, acesta este lucrul cel mai de preț pe care îl poți cere. El pune binecuvântare în viața ta, în mijloacele tale de trai, în cunoașterea ta, în faptele tale și în urmașii tăi. Oriunde te afli și oriîncotro te îndrepți, binecuvântarea te însoțește. Acesta este un bine imens și un har din partea lui Allah Atotputernicul și Mărețul.
El a spus: «Să te facă dintre cei care, atunci când primesc, mulțumesc.» Aceasta este atitudinea opusă celei a omului care, atunci când primește, tăgăduiește binefacerea și se îngâmfă din pricina ei. Mulți oameni, atunci când primesc o binefacere, o tăgăduiesc, o neagă și o folosesc în alte scopuri decât ascultarea de Allah Atotputernicul și Mărețul. Astfel, ea devine un motiv al nefericirii lor. Cât despre cel care mulțumește, Allah îi dăruiește și mai mult:
﴿وَإِذْ تَأَذَّنَ رَبُّكُمْ لَئِن شَكَرْتُمْ لَأَزِيدَنَّكُمْ﴾
Și când Domnul vostru a vestit: „Dacă veți fi mulțumitori, vă voi dărui și mai mult”.
Coran, 14:7 · fragment
Allah — Măreț și Preaînalt — le dăruiește celor mulțumitori și mai mult din harul și binefacerea Sa. Dacă dorești sporirea binefacerilor, mulțumește-I lui Allah Atotputernicul și Mărețul; iar dacă dorești dispariția lor, fii nerecunoscător pentru ele.
El a spus: «Iar atunci când sunt încercați, rabdă.» Allah — Măreț și Preaînalt — îi încearcă pe robi: îi încearcă prin nenorociri, prin lucruri neplăcute și prin dușmani dintre necredincioși și ipocriți. Ei au, așadar, nevoie de răbdare și trebuie să nu deznădăjduiască și să nu-și piardă speranța în îndurarea lui Allah. Ei rămân statornici în religia lor, fără să șovăie în fața încercărilor sau să li se predea. Dimpotrivă, rămân statornici în religia lor și rabdă greutățile pe care le îndură pentru ea. Altul însă, atunci când este încercat, se neliniștește, se arată nemulțumit și își pierde speranța în îndurarea lui Allah Atotputernicul și Mărețul. Unui asemenea om i se adaugă încercare peste încercare și nenorocire peste nenorocire. Profetul ﷺ a spus:
إن الله إذا أحب قوماً ابتلاهم، فمن رضي فله الرضى ومن سخط فعليه السخط
Când Allah iubește un neam, îl încearcă. Cel care este mulțumit va avea parte de mulțumirea Sa, iar cel care este nemulțumit va avea parte de mânia Sa.1
Și:
وأعظم الناس بلاءً: الأنبياء، ثم الأمثل فالأمثل
Oamenii cei mai greu încercați sunt profeții, apoi cei mai vrednici, în ordinea vredniciei lor.2
Au fost încercați mesagerii, au fost încercați cei cu credință deplină și au fost încercați martirii și robii credincioși ai lui Allah, însă ei au răbdat. Cât despre ipocrit, Allah a spus despre el:
﴿وَمِنَ ٱلنَّاسِ مَن يَعْبُدُ ٱللَّهَ عَلَىٰ حَرْفٍ﴾
Printre oameni se află și cel care Îl adoră pe Allah pe o margine
Coran, 22:11 · fragment
— adică pe un hotar —
﴿فَإِنْ أَصَابَهُۥ خَيْرٌ ٱطْمَأَنَّ بِهِۦ ۖ وَإِنْ أَصَابَتْهُ فِتْنَةٌ ٱنقَلَبَ عَلَىٰ وَجْهِهِۦ خَسِرَ ٱلدُّنْيَا وَٱلْـَٔاخِرَةَ ۚ ذَٰلِكَ هُوَ ٱلْخُسْرَانُ ٱلْمُبِينُ﴾
dacă îi vine un bine, se liniștește cu el; dar dacă îl lovește o încercare, se întoarce pe fața sa, pierzând această viață și Viața de Apoi. Aceasta este pierderea vădită.
Coran, 22:11 · fragment
Viața lumească nu înseamnă mereu bunăstare, belșug, plăceri, bucurie și biruință. Nu este mereu așa. Allah face ca aceste stări să se succeadă între robi. Companionii sunt cei mai buni ai comunității; câte încercări și puneri la probă nu au trecut peste ei! Allah Preaînaltul a spus:
﴿وَتِلْكَ ٱلْأَيَّامُ نُدَاوِلُهَا بَيْنَ ٱلنَّاسِ﴾
Aceste zile le facem să se succeadă între oameni.
Coran, 3:140 · fragment
Robul trebuie să se pregătească sufletește, știind că, atunci când este încercat, acest lucru nu i se întâmplă numai lui: el li s-a întâmplat înainte și apropiaților lui Allah. Să-și întărească sufletul, să rabde și să aștepte izbăvirea de la Allah Preaînaltul. Sfârșitul bun este al celor cu frică de Allah.
El a spus: «Iar atunci când păcătuiesc, cer iertare.» Cel care, atunci când păcătuiește, nu cere iertare, ci își înmulțește păcatele, este nefericit — Allah să ne ferească! Robul credincios însă, ori de câte ori săvârșește un păcat, se grăbește să se căiască:
﴿وَٱلَّذِينَ إِذَا فَعَلُوا۟ فَـٰحِشَةً أَوْ ظَلَمُوٓا۟ أَنفُسَهُمْ ذَكَرُوا۟ ٱللَّهَ فَٱسْتَغْفَرُوا۟ لِذُنُوبِهِمْ وَمَن يَغْفِرُ ٱلذُّنُوبَ إِلَّا ٱللَّهُ﴾
Și cei care, atunci când săvârșesc o faptă rușinoasă sau își nedreptățesc sufletele, Își amintesc de Allah și cer iertare pentru păcatele lor — și cine iartă păcatele în afară de Allah?
Coran, 3:135 · fragment
﴿إِنَّمَا ٱلتَّوْبَةُ عَلَى ٱللَّهِ لِلَّذِينَ يَعْمَلُونَ ٱلسُّوٓءَ بِجَهَـٰلَةٍ ثُمَّ يَتُوبُونَ مِن قَرِيبٍ﴾
Allah primește căința doar a celor care săvârșesc răul din nechibzuință, apoi se căiesc curând.
Coran, 4:17 · fragment
Nechibzuința de aici nu înseamnă lipsa cunoașterii, fiindcă neștiutorul nu este tras la răspundere; aici, ea este opusul cumpătării. Oricine nu ascultă de Allah este neștiutor în sensul că îi lipsesc cumpătarea, judecata și omenia. Poate fi un om învățat, dar este socotit neștiutor prin lipsa de cumpătare și de statornicie în treburi. «Apoi se căiesc curând» (﴿ثُمَّ يَتُوبُونَ مِن قَرِيبٍ﴾) înseamnă că, ori de câte ori păcătuiesc, cer iertare. Nimeni nu este ferit de păcate; însă, laudă lui Allah, El a deschis ușa căinței. Robul trebuie, așadar, să se grăbească să se căiască atunci când păcătuiește. Dar dacă nu se căiește și nu cere iertare, acesta este un semn al nefericirii. Se poate să-și piardă speranța în îndurarea lui Allah, iar Satana să vină la el și să-i spună: «Nu mai există căință pentru tine.»
Aceste trei lucruri — să mulțumească atunci când primește, să rabde atunci când este încercat și să ceară iertare atunci când păcătuiește — sunt semnul fericirii. Cel căruia i se dă izbândă în ele dobândește fericirea, iar cel care este lipsit de ele sau de unele dintre ele este nefericit.
Notele originale
Relatat de At-Tirmidhī, în Cartea despre ascetism, capitolul despre răbdarea în fața încercării (4/601), și de Ibn Mājah, în Cartea despre încercări, capitolul despre răbdarea în fața încercării (nr. 4031), din relatarea lui Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el! At-Tirmidhī a spus: «Acesta este un hadith gharīb.» Relatat și de Aḥmad (5/428), din relatarea lui Maḥmūd ibn Labīd — Allah să fie mulțumit de el!
Fragment dintr-un hadith relatat de At-Tirmidhī, în Cartea despre ascetism, capitolul despre răbdarea în fața încercării (4/601–602), de Ibn Mājah, în Cartea despre încercări, capitolul despre răbdarea în fața încercării (nr. 4023), de Aḥmad (1/172, 173, 174, 180, 185), de Ad-Dārimī (2/320), de Ibn Ḥibbān în Ṣaḥīḥ-ul său (7/131, ediția Al-Iḥsān), de Al-Ḥākim (1/41) și de Al-Bayhaqī (3/372). At-Tirmidhī a spus: «Acesta este un hadith ḥasan ṣaḥīḥ.»