Biblioteca · Ediție integrală HTML și EPUB

Drepturi și îndatoriri

حقوق دعت إليها الفطرة وقررتها الشريعة

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn

Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

O prezentare a drepturilor și îndatoririlor față de Allah și față de oameni: părinți, copii, soți, rude, vecini și comunitate. Autorul le explică în lumina firii omenești și a învățăturii islamice.

Cuprinsul cărții

Căutarea include textul și notele din toate capitolele.

Mărimea textului
20px

Text integral · Pasaje · 15

Dreptul al doilea — Dreptul Trimisului lui Allah ﷺ

Acesta este cel mai mare dintre drepturile făpturilor. Nicio făptură nu are un drept mai mare decât dreptul Trimisului lui Allah ﷺ. Allah Preaînaltul a spus:

إِنَّآ أَرْسَلْنَـٰكَ شَـٰهِدًا وَمُبَشِّرًا وَنَذِيرًا لِّتُؤْمِنُوا۟ بِٱللَّهِ وَرَسُولِهِۦ وَتُعَزِّرُوهُ وَتُوَقِّرُوهُ

„Noi te-am trimis ca martor, vestitor de bine și prevenitor, pentru ca voi să credeți în Allah și în Trimisul Său, să-l sprijiniți și să-l cinstiți.”

[Al-Fatḥ, 48:8–9 — fragment]

De aceea, iubirea pentru Profet ﷺ trebuie pusă înaintea iubirii pentru toți oamenii, chiar și înaintea iubirii pentru sine, pentru copii și pentru părinți.

Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

لا يؤمن أحدكم حتى أكون أحبَّ إليه من ولده ووالده والناس أجمعين

„Niciunul dintre voi nu crede până când eu nu-i sunt mai iubit decât copilul său, părintele său și toți oamenii.”2

Printre drepturile Profetului ﷺ se află cinstirea și respectarea sa, precum și preamărirea cuvenită lui, fără exagerare și fără lipsuri. În timpul vieții sale, cinstirea sa înseamnă cinstirea Sunnei și a persoanei sale nobile. După moartea sa, înseamnă cinstirea Sunnei și a Legii sale drepte. Cel care a văzut cum îl cinsteau și îl preamăreau companionii pe Trimisul lui Allah ﷺ știe cum își împlineau acești oameni nobili și virtuoși îndatoririle față de el.

ʿUrwah ibn Masʿūd le-a spus celor din Quraysh, când l-au trimis să negocieze pacea cu Profetul ﷺ în întâmplarea de la al-Ḥudaybiyah:

دخلت على الملوك، كسرى وقيصر والنجاشي فلم أرَ أحدًا يعظمه أصحابه مثل ما يعظم أصحاب محمد محمدًا، كان إذا أمرهم ابتدروا أمره، وإذا توضأ كادوا يقتتلون على وضوئه، وإذا تكلم خفضوا أصواتهم عنده، وما يُحدُّون إليه النظر تعظيمًا له

„Am intrat la regi — la Kisrā, la Cezar și la Negus — și nu am văzut pe nimeni pe care însoțitorii săi să-l preamărească așa cum îl preamăresc însoțitorii lui Muḥammad pe Muḥammad. Când le poruncea ceva, se grăbeau să-i împlinească porunca. Când făcea abluțiunea, aproape se încăierau pentru apa abluțiunii sale. Când vorbea, își coborau glasurile în preajma sa și nu-l priveau stăruitor, din respect pentru el.”3

Așa îl preamăreau, Allah să fie mulțumit de ei, deși Allah îl înzestrase cu un caracter nobil, blândețe și o fire lesnicioasă. Dacă ar fi fost aspru și cu inima împietrită, ei s-ar fi împrăștiat din jurul lui.

Printre drepturile Profetului ﷺ se află credința în cele pe care le-a vestit despre trecut și viitor, împlinirea a ceea ce a poruncit, îndepărtarea de ceea ce a oprit și de la care a prevenit și credința că îndrumarea sa este cea mai desăvârșită, iar Legea sa cea mai desăvârșită dintre legi. Nicio legislație sau rânduială să nu fie pusă înaintea ei, oricare ar fi izvorul acesteia. Preaînaltul a spus:

فَلَا وَرَبِّكَ لَا يُؤْمِنُونَ حَتَّىٰ يُحَكِّمُوكَ فِيمَا شَجَرَ بَيْنَهُمْ ثُمَّ لَا يَجِدُوا۟ فِىٓ أَنفُسِهِمْ حَرَجًا مِّمَّا قَضَيْتَ وَيُسَلِّمُوا۟ تَسْلِيمًا

„Nu, pe Domnul tău! Ei nu vor crede până când nu te vor lua judecător în neînțelegerile dintre ei, apoi nu vor mai găsi în sufletele lor nicio apăsare față de ceea ce ai hotărât și se vor supune pe deplin.”

[An-Nisāʾ, 4:65]

Și a spus:

قُلْ إِن كُنتُمْ تُحِبُّونَ ٱللَّهَ فَٱتَّبِعُونِى يُحْبِبْكُمُ ٱللَّهُ وَيَغْفِرْ لَكُمْ ذُنُوبَكُمْ ۗ وَٱللَّهُ غَفُورٌ رَّحِيمٌ

„Spune: «Dacă Îl iubiți pe Allah, urmați-mă! Allah vă va iubi și vă va ierta păcatele.» Allah este Iertător, Milostiv.”

[Āl ʿImrān, 3:31]

Printre drepturile Profetului ﷺ se află apărarea Legii și îndrumării sale cu puterea de care omul dispune și cu mijloacele de apărare pe care le cere împrejurarea. Dacă dușmanul atacă prin argumente și îndoieli, el este înfruntat prin cunoaștere, prin respingerea argumentelor și îndoielilor sale și prin arătarea netemeiniciei lor. Iar dacă atacă prin arme și tunuri, este înfruntat cu asemenea mijloace.

Niciun credincios nu poate auzi pe cineva atacând Legea Profetului ﷺ sau persoana sa nobilă și să tacă, deși are putința de a o apăra.

Notele originale

  1. Relatat de al-Bukhārī, Cartea credinței, capitolul „Iubirea pentru Trimis ﷺ face parte din credință”, nr. 15, și de Muslim, Cartea credinței, capitolul despre îndatorirea de a-l iubi pe Trimisul lui Allah ﷺ mai mult decât familia, copiii și toți oamenii, nr. 44.

  2. Relatat de al-Bukhārī, Cartea condițiilor, capitolul despre condițiile din luptă și încheierea păcii cu cei aflați în război, nr. 2731–2732.

Despre ediție și verificarea textului

Textul integral păstrează pasajele, citatele, referințele și notele manuscrisului românesc aprobat. Text integral în română, cu citatele arabe prezente în manuscrisul aprobat. Căutarea și acțiunile de studiu sunt instrumente ale acestei ediții digitale.

Textul și notele reproduc ediția PDF publicată.

Ediție în limba română publicată de Institutul Tawhid. Distribuție gratuită.

Texte arabe coranice: Tanzil Project, Uthmani v1.1, © 2007–2026 Tanzil Project, CC BY 3.0 · https://tanzil.net. Sunt păstrate limitele fragmentelor și ale versetelor indicate în sursele revizuite.