Căsătoria

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Toată lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne căim înaintea Lui. Căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de relele faptelor noastre. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și mărturisesc că Muhammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze, pe el, familia și companionii săi și să le dăruiască pace din belșug.

Mă bucur că mi s-a înlesnit participarea la seria culturală de prelegeri a Facultăților de Șaria și de Limbă Arabă din al-Qasim¹. Nădăjduiesc, cu voia lui Allah Preaînaltul, ca aceasta să-mi folosească atât mie, cât și celor care îmi ascultă sau îmi citesc prelegerile. Îl rog pe Allah să facă lucrarea noastră, a tuturor, sinceră pentru Fața Sa și potrivită cu ceea ce Îl mulțumește.

Înainte de a intra în subiectul prelegerii, doresc însă să spun câteva cuvinte care vor fi potrivite, cu voia lui Allah. Știți, frați și șeici, că Islamul este atacat în vremea noastră din mai multe direcții: în privința ideilor, a moravurilor și a credinței. Cu cât atacurile se înmulțesc și se întăresc, cu atât trebuie să existe o împotrivire care să le înfrunte și chiar să le depășească. Dacă aceasta lipsește, înseamnă nimicirea Islamului.

Aceasta este o răspundere a oamenilor de știință și de religie. Ei trebuie să depună toate eforturile de care sunt în stare pentru a împiedica aceste curente venite asupra noastră din toate părțile, în fața cărora omul, chiar și cel cumpătat, rămâne nedumerit și nu știe cum să se poarte.

Am auzit adesea că dușmanii musulmanilor spun că trebuie să-și concentreze eforturile asupra Regatului Arabiei Saudite, deoarece este leagănul Islamului, locul către care se îndreaptă musulmanii în rugăciune și pilda lor. De aceea îi vedeți lansând atacuri înverșunate, pregătind uneltiri bine ticluite și punându-și eforturile în slujba războiului împotriva acestui regat. Dacă învățații și oamenii sinceri din această țară nu le închid poarta, aceștia vor străbate ținuturile, iar voi veți vedea lucruri pe care le veți respinge cu cea mai mare tărie.

În fața acestor curente, frați ai mei, avem datoria: **1.** Să unim chemarea la Allah. **2.** Să unim eforturile. **3.** Să nu lăsăm între noi niciun loc în care dușmanii să-și poată pune piciorul.

În realitate, vă spun că lucrăm de parcă fiecare ar lucra singur. Cu excepția celor pe care Allah voiește să-i ferească, nu găsim doi oameni uniți în același țel sau, mai bine spus, urmând aceeași cale, chiar dacă țelul este comun.

De aceea socotesc că învățații acestui regat, fie din Riyad, Hijaz, al-Qasim sau din alte regiuni, au datoria să se unească asupra unui cuvânt și să cerceteze serios această chestiune, pe care o socotesc primejdioasă. Să o cerceteze temeinic: în mijloacele de informare, în mijloacele de educație, în programele și manualele școlare, precum și în abaterile oamenilor de rând și în îndepărtarea lor de temeiurile și ramurile religiei.

Găsim mulți căutători de știință preocupați de altceva decât de îndatoririle lor: caută viața lumească, se îndreaptă spre ea și se adună în jurul ei. Aceasta slăbește chemarea lor la bine și primirea ei de către oamenii de rând. Purtarea învățatului are o mare înrâurire asupra celor din jur. Dacă oamenii văd la cei învățați numai aceeași goană după lume pe care o văd la oamenii de rând din piețe, nu vor avea încredere în îndrumările și cunoștințele lor.

Tot astfel, frați ai mei, trebuie să le dăm sfat sincer conducătorilor. Profetul, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus de trei ori:

„Religia este sfatul sincer.”

Ei au întrebat: „Față de cine, Trimis al lui Allah?” A răspuns:

„Față de Allah, Cartea Sa, Trimisul Său, conducătorii musulmanilor și oamenii lor de rând.”²

Avem datoria să-i sfătuim sincer pe conducători, fără să ne bizuim pe unul, doi, trei sau patru oameni care să facă aceasta. Când cei care îi sfătuiesc sunt numeroși, când adevărul le este arătat din toate părțile și sfatul vine din orice direcție, ei vor lua seama și vor urma calea pentru care Îl rugăm pe Allah să le dea izbândă: calea Profetului, în cele văzute și în cele lăuntrice.

În privința oamenilor de rând, vedem, din păcate, că imamii celor mai multe moschei sunt neștiutori: nu îndrumă, nu sfătuiesc și nu vorbesc. Înaintea vremii noastre, înainte ca belșugul lumesc să li se deschidă, imamul lua unele cărți de încredere, chiar dacă nu era căutător de știință, și le citea celor veniți la rugăciune, iar ei trăgeau folos. Astăzi însă, în cele mai multe moschei nu se citește nimic, iar imamul nu-și îndrumă comunitatea spre cele folositoare. De aceea vedeți atâta îndepărtare a oamenilor de chestiunile religioase. Toate acestea vin din neglijența învățaților și a celor cărora le pasă de această treabă. Frați ai mei, trebuie să ne reunim, să ne unim eforturile, să-i sfătuim pe conducători și să ne străduim, pe cât putem, să-i povățuim pe musulmanii de rând în moschei, pe drumuri și în alte locuri.

Mai există un lucru foarte însemnat: ruptura dintre tineri și vârstnici. Din cauza acestei rupturi, tinerii au ajuns dezorientați și nu găsesc calea. Aceasta vine, în realitate, din neglijența celor vârstnici și din faptul că unii nu se preocupă deloc de tineri; nici măcar nu-i ascultă când spun ceva drept. Aceasta este o greșeală. Trebuie să fim alături de tineri, să vedem în ce stare se află, să urmărim ce-i înconjoară și îi influențează și să aflăm cauza îndepărtării lor de religie. Când cunoaștem boala, putem da leacul.

Dacă, auzind ceva nepotrivit despre unii dintre ei, ne întoarcem de la toți, îi respingem, îi ocărâm peste tot, nu ne preocupăm de starea lor și îi privim cu dispreț, aceasta aduce un mare rău: tinerii se îndepărtează de vârstnici și de oamenii științei și religiei, până când șeitanii îi duc unde vor. Trebuie să luăm seama la această chestiune primejdioasă, să-i dăm atenție și să o socotim cum se cuvine.

Profesorii, îndeosebi, trebuie să se străduiască să le dea elevilor o educație religioasă, să le trezească dorința pentru ceea ce a adus Profetul din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său, să le arate religia în adevărata ei înfățișare și să le explice limpede rânduielile Legii, împreună cu înțelesurile și înțelepciunea ei. Socotesc că învățământului, mai ales celui universitar, îi lipsește ceva: unii profesori țin lecția într-un chip sec; „nu le arată studenților dovada unei hotărâri și nici înțelepciunea ei”. Credinciosul se supune poruncii lui Allah și a Trimisului Său, fie că îi cunoaște înțelepciunea, fie că nu. Allah Preaînaltul spune:

„Nu se cuvine niciunui credincios și niciunei credincioase ca, atunci când Allah și Trimisul Său au hotărât un lucru, să mai aibă alegere în treaba lor.”

Dar atunci când cunoaște înțelepciunea, liniștea lui sufletească sporește, aplică mai bine Legea și o dorește mai mult. De aceea îi îndemn pe frații mei profesori să le împărtășească studenților o știință bogată și vie, care mișcă inimile, șlefuiește sufletele, deschide pieptul și aduce liniște sufletească.

Revin acum la subiectul prelegerii. Tema ei este „Contractul de căsătorie, efectele sale, urmările sale și alte chestiuni legate de el”. Am ales această temă datorită însemnătății ei, fiindcă mulți oameni nu cunosc multe dintre rânduielile sale și fiindcă de ea sunt legate probleme sociale a căror rezolvare ar dori s-o înlesnească orice om sincer, preocupat de religia și comunitatea sa. Cu cât problemele sunt discutate și lămurite, cu atât rezolvarea lor devine mai ușoară. Dacă oamenii le uită și închid ochii, ele rămân cum sunt sau devin și mai neclare și mai greu de rezolvat.

Am împărțit subiectul în zece capitole: **1.** Înțelesul căsătoriei în limbă și în Legea islamică. **2.** Statutul juridic al căsătoriei. **3.** Condițiile căsătoriei. **4.** Însușirile femeii cu care este bine să te căsătorești. **5.** Femeile cu care căsătoria este interzisă. **6.** Numărul îngăduit de soții. **7.** Înțelepciunea căsătoriei. **8.** Efectele căsătoriei: darul nupțial, întreținerea, legătura de afinitate, relația de mahram și moștenirea. **9.** Statutul divorțului și ceea ce trebuie respectat în privința lui. **10.** Urmările divorțului. Începem, așadar, cerând ajutorul lui Allah Preaînaltul, implorându-L să ne dea izbândă și îndreptare și nădăjduind să le fie de folos robilor Săi.