Căsătoria

Căsătoria are numeroase efecte, între care se află următoarele.

**Întâi: obligativitatea darului nupțial.** Darul nupțial, *mahr* sau *sadaq*, este numit în vorbirea obișnuită *jahaz*. Femeia dobândește dreptul la el prin căsătorie, fie că este stipulat, fie că nu este pomenit. Este bunul dat soției datorită contractului de căsătorie. Dacă a fost stabilit, se dă ceea ce s-a stabilit, puțin sau mult. Dacă nu a fost stabilit — contractul s-a încheiat fără să se dea vreun dar și fără să se precizeze ceva — soțul trebuie să-i dea un dar nupțial asemenea celui care se dă, după obicei, femeilor de condiția ei.

Darul poate fi un bun material sau un folos. Profetul

„a căsătorit o femeie cu un bărbat, cu condiția ca acesta să o învețe ceva din Coran”.¹⁹

Legea recomandă ca darul să fie mic. Cu cât este mai mic și mai ușor de dat, cu atât este mai bine, urmând pilda Profetului și căutând binecuvântarea. Căsătoria cu cea mai mare binecuvântare este aceea cu cheltuiala cea mai ușoară. Muslim relatează în Sahih că un bărbat i-a spus Profetului: „M-am căsătorit cu o femeie.” L-a întrebat: „Cât i-ai dat ca dar nupțial?” A răspuns: „Patru uqiyya”, adică o sută șaizeci de dirhami. Profetul a spus:

„Patru uqiyya? Parcă ați ciopli argint din coasta acestui munte! Nu avem ce să-ți dăm, dar poate te vom trimite într-o expediție de pe urma căreia vei dobândi ceva.”²⁰

Umar, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Nu exagerați cu darurile nupțiale ale femeilor. Dacă ele ar fi o cinste în această lume sau o dovadă de evlavie pentru Viața de Apoi, Profetul ar fi fost cel mai îndreptățit dintre voi la ele. Profetul nu i-a dat niciuneia dintre soțiile sale și nici nu i s-a dat vreuneia dintre fiicele sale un dar mai mare de douăsprezece uqiyya. O uqiyya înseamnă patruzeci de dirhami.”

Creșterea darurilor nupțiale în ultimii ani a avut urmări rele, împiedicând mulți bărbați și multe femei să se căsătorească. Bărbatul ajunge să petreacă ani mulți până strânge darul. De aici au rezultat mai multe rele:

**1.** Mulți bărbați și multe femei rămân lipsiți de căsătorie. **2.** Familia femeii a ajuns să privească la mărimea darului. Pentru mulți dintre ei, darul reprezintă folosul pe care îl obțin de la bărbat pentru femeia lor. Dacă este mare, o mărită fără să privească urmările; dacă este mic, îl refuză pe pretendent, chiar dacă religia și purtarea lui sunt mulțumitoare. **3.** Dacă relația soților se înrăutățește, iar darul a fost atât de împovărător, de obicei bărbatul nu se îndură să o elibereze cu bunătate. O supără și o chinuiește, în speranța că îi va înapoia ceva din ceea ce i-a dat. Dacă darul ar fi fost mic, i-ar fi fost ușor să se despartă de ea.

Dacă oamenii ar fi cumpătați cu darul nupțial, ar colabora în această privință și cei cu vază ar începe să pună lucrul în practică, societatea ar dobândi mult bine și multă ușurare, iar mulți bărbați și multe femei și-ar păzi castitatea. Din păcate însă, oamenii au ajuns să se întreacă în mărirea darurilor, adăugând în fiecare an lucruri necunoscute mai înainte. Nu știm unde se vor opri.

Unii oameni, mai ales beduinii, urmau o cale ceva mai ușoară: amânau o parte din dar. De pildă, stabileau un dar de o anumită valoare, jumătate plătită pe loc și jumătate după un an, după mai puțin sau după mai mult. Aceasta îi aduce soțului o oarecare ușurare.

**Al doilea: întreținerea.** Soțul trebuie să-i asigure soției, după buna cuviință, hrană, băutură, îmbrăcăminte și locuință. Dacă, din zgârcenie, nu împlinește ceva obligatoriu, păcătuiește. Ea poate lua din averea lui cât îi este de ajuns sau se poate împrumuta pe seama lui, iar el trebuie să achite datoria.

Din întreținere face parte și ospățul de nuntă: mâncarea pe care soțul o pregătește în zilele nunții și la care îi cheamă pe oameni. Acesta este o Sunna poruncită, fiindcă Profetul l-a făcut și l-a poruncit. Dar trebuie ocolită risipa interzisă, iar ospățul trebuie să fie potrivit mijloacelor soțului. Exagerarea unora în cantitate și felul pregătirii nu se cuvine și duce la cheltuirea multor bani fără folos.

**Al treilea: legătura dintre soți și dintre familiile lor.** Allah a pus dragoste și îndurare între soț și soție. Această legătură naște drepturile recunoscute prin obicei, căci ori de câte ori se formează o legătură, se impun drepturi potrivite ei.

**Al patrulea: relația de mahram.** Soțul devine mahram pentru mamele și bunicile soției sale, oricât de departe s-ar urca. Devine mahram și pentru fiicele ei, fiicele fiilor și fiicele fiicelor ei, oricât de departe ar coborî, dacă a consumat căsătoria cu mama lor, soția sa. Tot astfel, soția intră între femeile mahram pentru tații soțului, oricât de departe s-ar urca, și pentru fiii săi, oricât de departe ar coborî.

**Al cincilea: moștenirea.** De îndată ce un bărbat încheie cu o femeie un contract de căsătorie valabil, cei doi se moștenesc reciproc. Allah Preaînaltul spune:

„Vouă vă revine jumătate din ceea ce lasă soțiile voastre, dacă nu au copii. Dacă au copii, vouă vă revine un sfert din ceea ce lasă, după împlinirea unui legat pe care l-au făcut sau după achitarea unei datorii. Lor le revine un sfert din ceea ce lăsați, dacă nu aveți copii. Dacă aveți copii, lor le revine o optime din ceea ce lăsați, după împlinirea unui legat pe care l-ați făcut sau după achitarea unei datorii.”

Nu există nicio deosebire dacă a consumat căsătoria și a rămas singur cu ea sau nu.