Calitățile robilor Celui Milostiv

**A cincea însușire.** Allah, Cel Atotputernic și Măreț, spune:

„Și cei care nu cheamă alături de Allah o altă divinitate, nu ucid sufletul pe care Allah l-a făcut sacru, decât cu drept, și nu săvârșesc desfrânare.”

Una dintre cele mai vădite însușiri ale robilor evlavioși ai Celui Milostiv este evitarea păcatelor și fărădelegilor mari. În acest pasaj, Allah a amintit în mod deosebit trei păcate mari, fiindcă ele sunt cele mai grave și mai cumplite dintre toate: **asocierea unor părtași lui Allah**, **uciderea unui suflet ocrotit** și **desfrânarea**.

Asocierea unor părtași ține de dreptul lui Allah asupra robilor Săi. Ea este păcatul pe care Allah nu îl iartă celui care moare în această stare, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Allah nu iartă să I se asocieze ceva, însă iartă ceea ce este mai puțin decât aceasta cui voiește. Iar cel care Îi asociază ceva lui Allah a născocit un păcat imens.”

Dacă robul îndreaptă vreun fel de adorare către altcineva în afară de Allah — precum ruga, cererea de izbăvire, legământul de consacrare, jertfa și altele asemenea —, el săvârșește cea mai mare dintre faptele pierzătoare și cea mai gravă dintre fărădelegi: asocierea unor părtași lui Allah, Preaînaltul.

Uciderea unui suflet ocrotit este o fărădelege îngrozitoare. Drepturile legate de ea îl privesc pe ucigaș, care s-a nedreptățit pe sine prin această fărădelege, pe cel ucis, a cărui viață a fost luată fără drept, și pe apropiații celui ucis.

De aceea, Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a spus: „Pieirea întregii lumi este mai ușoară înaintea lui Allah decât uciderea fără drept a unui credincios.”¹³

Desfrânarea se numără printre cele mai cumplite fapte rușinoase care îmbolnăvesc și strică inima. Ea aduce individului și societății numeroase și felurite vătămări: în credință, în trup, în suflet și în viața socială.

Profetul, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, a spus: „Când omul săvârșește desfrânare, credința iese din el și rămâne deasupra lui asemenea unei umbrele. Când încetează, credința se întoarce la el.”¹⁴

Allah și Trimisul Său au avertizat împotriva tuturor mijloacelor care apropie de această faptă rușinoasă ori pot duce la săvârșirea ei. Astfel, a fost interzis ca un bărbat să rămână singur cu o femeie care îi este străină; ca femeia să arate ceva din podoaba ei altora decât celor care îi sunt maḥram; și ca ea să iasă parfumată din casă, astfel încât bărbații să îi simtă mirosul. Bărbaților și femeilor li s-a poruncit să-și coboare privirea. Acestea și celelalte rânduieli dumnezeiești păzesc societatea de acest păcat mare, tocmai din pricina gravității sale și a urmărilor sale rele.

După ce Allah a menționat că robii Săi se feresc de aceste trei păcate mari, a urmat amenințarea cu o pedeapsă aspră, înmulțită, în Gheena pentru cel care le săvârșește — căutăm adăpost la Allah. El spune:

„Iar cel care face aceasta va întâlni pedeapsa păcatului.”

„Pedeapsa îi va fi înmulțită în Ziua Învierii și va rămâne în ea, umilit.”

Apoi Allah l-a exceptat de la această amenințare aspră pe cel care se grăbește să se căiască pentru asemenea păcate mari, se întoarce cu supunere la Domnul său și revine la El pentru a dobândi îngăduința și iertarea Lui. El sporește în fapte bune și în feluritele acte de ascultare care apropie de Cel Milostiv, pentru ca rangul său să se înalțe la Domnul său și faptele sale rele să fie preschimbate în fapte bune. Allah, Preaslăvitul, spune:

„Afară de cel care se căiește, crede și săvârșește fapte bune. Acelora Allah le va preschimba faptele rele în fapte bune. Allah este Iertător, Îndurător.”