Text integral · Pasaje · 6
Cumpătarea în cheltuieli, între risipă și zgârcenie
**A patra însușire.** Allah, Cel Atotputernic și Măreț, spune:
وَٱلَّذِينَ إِذَآ أَنفَقُوا۟ لَمْ يُسْرِفُوا۟ وَلَمْ يَقْتُرُوا۟ وَكَانَ بَيْنَ ذَٰلِكَ قَوَامًا
„Și cei care, atunci când cheltuiesc, nu risipesc și nici nu sunt zgârciți, ci păstrează o cale de mijloc între acestea.”
Coranul, 25:67
Printre însușirile robilor Celui Milostiv se află cumpătarea lor în cheltuieli, între risipă și zgârcenie. Ei știu că, în Ziua Învierii, Allah îi va întreba despre această binefacere pe care le-a dat-o. S-a transmis în mod autentic de la Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra lui, că a spus: „Picioarele unui rob nu se vor mișca în Ziua Învierii până ce nu va fi întrebat despre viața sa — în ce și-a petrecut-o; despre cunoașterea sa — ce a făcut cu ea; despre averea sa — de unde a dobândit-o și în ce a cheltuit-o; și despre trupul său — în ce l-a istovit.”11
Faptul că nu risipesc și nu sunt zgârciți în cheltuieli înseamnă că nu își irosesc averea depășind limita pe care Allah a îngăduit-o pentru nevoile lor obligatorii și recomandate. La polul opus zgârceniei, ei se îngrijesc să cheltuiască pentru ceea ce le este de neînlocuit, pentru ceea ce le susține viața și le este provizie și ajutor spre îndreptarea Vieții de Apoi.
Aceasta este datoria musulmanului: să păstreze calea de mijloc în toate treburile sale, între exagerare și neglijență, atât în această privință, cât și în celelalte treburi ale religiei și ale vieții lumești.
Kaʿb ibn Farrūkh a relatat de la Qatāda, de la Miṭraf ibn ʿAbd Allāh, că acesta a spus: „Cea mai bună cale în aceste treburi este cea de mijloc, iar fapta bună se află între două fapte rele.” L-am întrebat pe Qatāda: „Care este fapta bună dintre două fapte rele?” El a răspuns, recitând: „Și cei care, atunci când cheltuiesc, nu risipesc și nici nu sunt zgârciți.”12
Notele originale
Relatat de At-Tirmidhī în Al-Jāmiʿ, nr. 2416. Al-Albānī l-a declarat autentic în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ, nr. 7300.
Relatat de Aṭ-Ṭabarī în Tafsīr, 17/500.