Talbiyah: înțelesuri și învățăminte

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Cu adevărat, toată lauda I se cuvine lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și căutăm adăpost la Allah de răul din noi înșine și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu îl poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu îl poate călăuzi. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, singur, fără niciun asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său ﷺ.

În cele ce urmează, cuvintele talbiyei sunt:

Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat; răspund chemării Tale! Cu adevărat, lauda și binefacerea Îți aparțin, precum și stăpânirea. Tu nu ai niciun asociat!

Sunt cuvinte mărețe, care au o însemnătate deosebită în pelerinaj. Talbiyah este semnul său distinctiv și cea mai aleasă faptă a lui.

Profetul ﷺ a fost întrebat: „Care pelerinaj este cel mai bun?” El ﷺ a răspuns:

„Ridicarea glasului în talbiyah și vărsarea sângelui jertfelor.”¹

Al-ʿajj înseamnă ridicarea glasului la rostirea talbiyei.

Mujāhid, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Semnul distinctiv al pelerinajului este talbiyah.”²

Talbiyah este podoaba pelerinajului și unul dintre cele mai însemnate semne ale sale. În al-Musnad se relatează de la Zayd ibn Khālid al-Juhanī, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Jibrīl a venit la mine și a spus: «O, Muḥammad, poruncește-le companionilor tăi să își ridice glasurile la rostirea talbiyei, căci ea se numără printre semnele rituale ale pelerinajului!»”³

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus:

„Podoaba pelerinajului este talbiyah.”⁴

Ea face parte și din practica trimișilor. În Ṣaḥīḥ Muslim, Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, relatează:

„Trimisul lui Allah ﷺ a trecut prin valea al-Azraq și a întrebat: «Ce vale este aceasta?» I s-a spus: «Aceasta este valea al-Azraq.» El a spus: «Parcă îl văd pe Mūsā, pacea fie asupra lui, coborând din trecătoare și chemându-L pe Allah cu glas puternic, rostind talbiyah.» Apoi a ajuns la trecătoarea Harshā și a întrebat: «Ce trecătoare este aceasta?» I s-a spus: «Trecătoarea Harshā.» El a spus: «Parcă îl văd pe Yūnus, fiul lui Mattā, pacea fie asupra lui, pe o cămilă roșcată, vânjoasă; el poartă o mantie de lână, frâul cămilei sale este făcut din fibre de palmier, iar el rostește talbiyah.»”⁵

Profetul ﷺ rostea adesea talbiyah în pelerinajul său și își ridica glasul cu ea. A continuat să o rostească până când a aruncat pietricelele la jamrah.⁶

Companionii săi își ridicau glasurile la rostirea talbiyei și nici nu ajungeau la al-Rawḥāʾ fără ca glasurile lor să fi răgușit din pricina rostirii ei puternice.⁷

Printre virtuțile talbiyei și semnele măreției sale se află faptul că tot ceea ce îl înconjoară pe cel care o rostește — pietre, copaci ori bulgări de pământ — rostește talbiyah împreună cu el.

Sahl ibn Saʿd, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Nu există musulman care să rostească talbiyah fără ca și pietrele, copacii ori bulgării de pământ din dreapta sau din stânga lui să rostească talbiyah, până la extremitățile pământului, într-o parte și în cealaltă.”⁸

Talbiyah are, așadar, o însemnătate deosebită și un efect profund asupra celui căruia Allah îi dăruiește să o împlinească așa cum se cuvine: cunoscându-i înțelesul, punând în practică ceea ce ea cere și împlinindu-i scopul.

Însă, dacă cel care rostește talbiyah se mărginește numai la cuvintele ei, fără să le înțeleagă sensul și scopul și fără să le împlinească cerințele, efectul ei asupra lui va fi slab, ba chiar poate fi inexistent. Astfel, el nu se bucură de folosul ei și nu beneficiază de ea.

La fel stau lucrurile cu toate pomenirile prescrise. Musulmanul trebuie să le rostească înțelegându-le și având credință și convingere în ceea ce ele exprimă: afirmarea unicității lui Allah, preamărirea Sa, recunoașterea faptului că El este mai presus de orice imperfecțiune și lauda adusă Lui. Toate pomenirile prescrise cuprind înțelesuri mărețe și învățături înalte.

Oricine proclamă aceste cuvinte este dator să le cunoască înțelesul, să aibă în minte ceea ce ele exprimă și să le împlinească prin convingere și faptă. Astfel va fi sincer în rostirea talbiyei, iar cuvintele sale vor corespunde stării sale adevărate: se va ține de monoteism, îl va păzi, îi va respecta drepturile și se va îndepărta de ceea ce îl contrazice și îl anulează, adică asocierea altora cu Allah. Să se ferească pe deplin de căderea în ea, precum și de oricare dintre cauzele, mijloacele și căile care duc la ea, căci este cel mai mare păcat și cea mai gravă nelegiuire pe care omul o săvârșește față de Allah.

Allah să ne ferească pe toți de asocierea altora cu El, să ne păzească de mijloacele și căile care duc la ea și să ne dăruiască monoteism și devotament curat! El, Slăvitul, aude ruga, este Cel în Care se pune nădejdea, ne este de ajuns și este Cel mai bun Ocrotitor.