Talbiyah: înțelesuri și învățăminte

Am arătat mai înainte meritul talbiyei și faptul că ea cuprinde proclamarea unicității lui Allah și respingerea asocierii. De aceea, cel care o rostește cu adevărat nu Îi închină niciun fel de adorare altcuiva decât lui Allah: nu cere decât de la Allah, nu cere salvare decât de la El, nu își pune încrederea decât în El și nu cere sprijin, ajutor și izbândă decât de la Allah, în mâinile Căruia se află dăruirea și oprirea darului, restrângerea și lărgirea, folosul și paguba:

Cine îi răspunde celui aflat în nevoie când Îl cheamă, îndepărtează răul și vă face urmași pe pământ? Există vreo divinitate alături de Allah? Puțin vă mai amintiți!

Așadar, când musulmanul spune în talbiyah „Tu nu ai niciun asociat”, el trebuie să cunoască realitatea asocierii și să îi înțeleagă primejdia, ferindu-se pe deplin de a cădea în ea sau în vreuna dintre cauzele, mijloacele și căile care duc la ea. Căci ea este cel mai mare păcat prin care este neascultat Allah. De aceea i-au fost rânduite pedepse în această lume și în Viața de Apoi cum nu au fost rânduite pentru alte păcate. Allah Preaînaltul a spus:

Allah nu iartă să I se facă asociați, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește. Iar cel care Îi face asociați lui Allah a născocit un păcat imens.

El, Preaînaltul, a mai spus:

Allah nu iartă să I se facă asociați, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește. Iar cel care Îi face asociați lui Allah s-a rătăcit departe de calea dreaptă.

El, Preaînaltul, a mai spus:

Celui care Îi face asociați lui Allah, Allah i-a interzis Raiul, iar adăpostul lui va fi Focul. Cei nedrepți nu vor avea ajutoare.

El, Preaînaltul, a mai spus:

Iar cel care Îi face asociați lui Allah este ca și cum ar cădea din cer și l-ar răpi păsările ori l-ar arunca vântul într-un loc îndepărtat.

El, Preaînaltul, a mai spus:

Ție și celor de dinaintea ta vi s-a revelat: „Dacă vei face asociați, fapta ta va fi zadarnică și vei fi dintre cei pierduți. Ci adoră-L pe Allah și fii dintre cei recunoscători!”

Versetele din Nobilul Coran care au acest înțeles sunt numeroase. În ele, Stăpânul îi avertizează pe robii Săi împotriva asocierii, le arată primejdia ei cumplită, urmările ei grele, sfârșitul ei rău și soarta dureroasă pe care o va avea cel care o săvârșește în această lume și în Viața de Apoi.

Primejdiile asocierii sunt, așadar, uriașe. Cel care o săvârșește nu culege de pe urma ei decât dezamăgire, lipsire de bine, înjosire și pierdere. Ea este, fără excepție, cel mai mare păcat prin care este neascultat Allah și cea mai nedreaptă dintre nedreptăți, din numeroase motive:

**Unul dintre ele** este că ea înseamnă înjosirea rangului Stăpânului lumilor: un drept care Îi aparține numai Lui este îndreptat către una dintre făpturile Sale și altcineva este pus pe aceeași treaptă cu El.

**Un altul** este că ea contrazice și se împotrivește scopului creației și poruncii.

**Un altul** este că ea cuprinde cea mai mare împotrivire față de Stăpânul lumilor, trufie față de ascultarea Lui și refuzul smeririi înaintea Lui.

**Un altul** este că ea înseamnă asemănarea făpturii cu Creatorul, Preaînaltul, Cel Preasfânt. Cum să fie pus cel care nu deține pentru sine și pentru alții nici pagubă, nici folos, nici viață, nici moarte, nici înviere pe aceeași treaptă cu Cel căruia Îi aparține întreaga creație, întreaga stăpânire, întregul bine și la care se întoarce întreaga cârmuire?! Frâiele tuturor lucrurilor sunt în mâinile Sale și toate se întorc la El. Ceea ce voiește se întâmplă, iar ceea ce nu voiește nu se întâmplă. Nimeni nu poate opri ceea ce dăruiește și nimeni nu poate dărui ceea ce oprește. Când deschide pentru oameni o milă, nimeni nu o poate opri; iar ceea ce oprește, nimeni nu poate trimite după El.

Fiecare musulman are datoria de a se feri cu cea mai mare grijă de asociere și de a se teme cu tărie pentru sine să nu cadă în ea. Chiar profetul lui Allah și prietenul Său apropiat, Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, spune în rugăciunea sa:

Ferește-mă pe mine și pe fiii mei de a adora idolii! Stăpâne, ei i-au rătăcit pe mulți dintre oameni.

Dacă Ibrāhīm, prietenul apropiat al lui Allah, Îl ruga pe Stăpânul său să îi ferească pe el și pe fiii săi de asociere și să îi țină departe de adorarea idolilor, fiindcă știa că numai Allah o îndepărtează de la el, prin călăuzirea și ajutorul Său, nu prin puterea și forța lui proprie, atunci ce se poate crede despre altcineva?!

Așa cum a spus Ibrāhīm al-Taymī, Allah să aibă milă de el: „Cine s-ar mai putea socoti ferit de încercare după Ibrāhīm, prietenul apropiat al lui Allah?!”¹⁸

Toate acestea cer o teamă puternică de asociere, o grijă deosebită de a te feri de ea și rugarea lui Allah să te ocrotească de a cădea în ea.

De asemenea, robului credincios i se cere să cunoască realitatea asocierii, cauzele, începuturile și felurile ei, ca să nu cadă în ea și astfel să piardă atât viața aceasta, cât și Viața de Apoi.

De aceea, nobilul companion Ḥudhayfah ibn al-Yamān, Allah să fie mulțumit de el, spune: „Oamenii Îl întrebau pe Trimisul lui Allah ﷺ despre bine, iar eu Îl întrebam despre rău, de teamă să nu mă ajungă.”¹⁹

Aceasta fiindcă acela care nu cunoaște decât binele poate cădea în rău atunci când acesta îl ajunge fără să își dea seama ori nu îl respinge așa cum îl respinge cel care îl cunoaște și îi știe primejdia.

De aceea, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Legăturile Islamului se desfac una câte una atunci când în Islam cresc oameni care nu cunosc ignoranța preislamică.”²⁰

Îndepărtarea de orice fel de asociere și închinarea sinceră a monoteismului lui Allah constituie un temei pe care trebuie să se întemeieze orice act de ascultare prin care robul se apropie de Allah. De aceea, Allah a spus în sura al-Ḥajj:

Și vestește-le oamenilor pelerinajul! Ei vor veni la tine pe jos și călare pe orice cămilă slabă, venind pe toate drumurile îndepărtate,

ca să fie martori la foloasele lor și să pomenească numele lui Allah în zile cunoscute, asupra vitelor cu care i-a înzestrat. Mâncați din ele și hrăniți-l pe cel nenorocit și sărac!

Apoi să își îndepărteze neîngrijirea, să își împlinească legămintele și să înconjoare Casa cea Veche!

Așa este! Iar pentru cel care cinstește cele sfinte ale lui Allah, aceasta este mai bine înaintea Stăpânului său. Vitele vă sunt îngăduite, în afară de ceea ce vi se recită. Feriți-vă de întinarea idolilor și feriți-vă de vorbirea mincinoasă,

închinându-vă cu sinceritate numai lui Allah, fără să Îi faceți asociați! Iar cel care Îi face asociați lui Allah este ca și cum ar cădea din cer și l-ar răpi păsările ori l-ar arunca vântul într-un loc îndepărtat.

În șirul acestor versete nobile legate de pelerinaj, El a avertizat împotriva asocierii, a poruncit evitarea ei și a arătat urâțenia și sfârșitul ei rău: cel care o săvârșește este ca unul căzut din cer, pe care îl răpesc păsările ori îl aruncă vântul într-un loc îndepărtat.

Înaintea acestor versete, după ce i-a arătat locul Casei, Allah i-a poruncit profetului Său Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, să o curețe și i-a interzis să Îi facă asociați. Aceasta se află în cuvintele Sale:

Și când i-am arătat lui Ibrāhīm locul Casei: „Nu-Mi face niciun asociat și curăță Casa Mea pentru cei care o înconjoară, pentru cei care stau în rugăciune și pentru cei care se înclină și se prosternează!”

Asociatorii din vremea ignoranței preislamice înconjurau Casa și săvârșeau pelerinajul, spunând în talbiyah: „Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, în afară de un asociat al Tău, pe care Tu îl stăpânești, pe el și ceea ce stăpânește el.” Ei adăugau, așadar, cuvintele „în afară de un asociat al Tău, pe care Tu îl stăpânești, pe el și ceea ce stăpânește el”. Începeau talbiyah prin sinceritate față de Allah, apoi făceau excepție pentru un asociat aflat sub stăpânirea lui Allah. Prin acesta îi aveau în vedere pe idolii pe care îi adorau alături de Allah, pretinzând că aceștia le sunt ocrotitori și îi apropie de Allah. De aceea, Trimisul lui Allah ﷺ le respingea această talbiyah.

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, a relatat: „Asociatorii spuneau: «Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat!» Atunci Trimisul lui Allah ﷺ spunea: «Vai vouă! Ajunge! Ajunge!» Ei însă spuneau: «În afară de un asociat al Tău, pe care Tu îl stăpânești, pe el și ceea ce stăpânește el.» Spuneau aceasta în timp ce înconjurau Casa.”²¹

Cuvintele sale ﷺ, „Ajunge! Ajunge!”, înseamnă: opriți-vă la „Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat”, pentru că aceasta este monoteism, și nu îi adăugați ceea ce urmează, fiindcă aceea este asociere.

Pelerinul trebuie, așadar, să compare talbiyah acelora cu talbiyah monoteismului pe care o repetă în ritualurile sale și să Îl laude pe Allah pentru această mare binefacere de care se bucură: că l-a călăuzit spre unicitatea Sa și i-a dat putința să proclame sinceritatea și dezicerea de asociere, fără să o facă asemenea celei a asociatorilor, care I-au pus lui Allah egali și asociați, deși recunoșteau că nu au alt Creator și alt Dătător de hrană decât Allah.

ʿAbd al-Raḥmān ibn Zayd ibn Aslam, Allah să aibă milă de el, a spus: „Nimeni nu adoră pe altcineva alături de Allah fără să creadă în Allah și să știe că Allah este Stăpânul, Creatorul și Dătătorul său de hrană, deși Îi face asociați! Nu vezi cum a spus Ibrāhīm:

Ați văzut ceea ce adorați, voi și înaintașii voștri cei vechi? Ei sunt dușmani pentru mine, în afară de Stăpânul lumilor.

El știa că Îl adoră pe Stăpânul lumilor alături de cele pe care le adoră.” Apoi a spus: „Nimeni nu Îi face asociați fără să creadă în El! Nu vezi cum arabii rosteau talbiyah, spunând: «Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale! Răspund chemării Tale, Tu nu ai niciun asociat, în afară de un asociat al Tău, pe care Tu îl stăpânești, pe el și ceea ce stăpânește el.» Asociatorii spuneau acestea!”²²