Talbiyah: înțelesuri și învățăminte

Cuvintele talbiyei au o însemnătate măreață și semnificații adânci. Fără îndoială, sunt cuvinte mărețe, care cuprind înțelesuri nobile, scopuri înalte și numeroase învățăminte. Învățații au atras atenția asupra rangului acestor cuvinte și asupra foloaselor și învățămintelor cuprinse în ele. Printre cei care au tratat acest subiect pe larg, cu explicații amănunțite și lămuriri, este imamul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, în cartea sa Tahdhīb al-Sunan. El a spus:

„Cuvintele talbiyei cuprind principii mărețe și învățăminte nobile.

**Prima:** expresia labbayk — «Răspund chemării Tale» — cuprinde răspunsul dat chemării Celui Care te-a chemat și strigării Celui Care ți S-a adresat. Nici limba, nici rațiunea nu îngăduie să se vorbească despre răspuns dat cuiva care nu vorbește și nu cheamă.

**A doua:** ea cuprinde iubirea, după cum s-a arătat. Labbayk nu se spune decât cuiva pe care îl iubești și îl cinstești. De aceea, înțelesul ei a fost explicat prin: «Mă îndrept către Tine cu ceea ce iubești.» S-a mai spus că provine din expresia imraʾah labbah, adică o femeie iubitoare față de copilul ei.

**A treia:** ea cuprinde angajamentul de a stărui în slujirea lui Allah. De aceea s-a spus că provine din iqāmah, adică statornicirea: «Rămân în ascultarea Ta.»

**A patra:** ea cuprinde supunerea și smerirea, adică supunere după supunere înaintea Ta. Se leagă de expresia anā mulibbun bayna yadayka: «Mă aflu înaintea Ta supus și smerit.»

**A cincea:** ea cuprinde sinceritatea. De aceea s-a spus că provine din al-lubb, care înseamnă ceea ce este curat, neamestecat.

**A șasea:** ea cuprinde recunoașterea auzului Domnului. Este cu neputință ca un om să spună labbayk cuiva care nu îi aude chemarea.

**A șaptea:** ea cuprinde apropierea de Allah. De aceea s-a spus că provine din al-ilbāb, care înseamnă apropiere.

**A opta:** în starea de iḥrām, talbiyah a fost rânduită ca semn al trecerii dintr-o stare în alta și de la un ritual la altul, după cum takbīr a fost rânduit în rugăciune ca semn al trecerii de la un stâlp la altul. De aceea, Sunnah este ca pelerinul să rostească talbiyah până începe înconjurarea Casei, când o întrerupe. Apoi, când pornește la drum, o rostește până se oprește la ʿArafah, când o întrerupe; apoi o rostește până se oprește la Muzdalifah, când o întrerupe; apoi o rostește până aruncă pietricelele la Jamrat al-ʿAqabah, când o întrerupe.

Talbiyah este, așadar, semnul pelerinajului și al trecerii între actele ritualurilor sale. Ori de câte ori pelerinul trece de la un stâlp la altul, spune: «Răspund chemării Tale, o, Allah, răspund chemării Tale!» Tot astfel, cel care se roagă spune «Allah este Cel mai Mare» atunci când trece de la un stâlp al rugăciunii la altul. Când pelerinul iese din starea sa de consacrare, întrerupe talbiyah, după cum salutul de încheiere al celui care se roagă pune capăt rostirii takbīrului său.

**A noua:** ea este semnul monoteismului și al religiei lui Ibrāhīm, pacea fie asupra lui, care este sufletul și scopul pelerinajului, ba chiar sufletul tuturor actelor de adorare și ținta lor. De aceea, talbiyah este cheia prin care se intră în acest act de adorare.

**A zecea:** ea cuprinde cheia Paradisului și poarta Islamului prin care se intră în el: cuvântul închinării sincere și mărturisirea că El nu are niciun asociat.

**A unsprezecea:** ea cuprinde lauda lui Allah, care se numără printre lucrurile cele mai iubite prin care robul se apropie de El. Cei care Îl laudă pe Allah sunt primii care vor fi chemați în Paradis. Lauda deschide și încheie rugăciunea.

**A douăsprezecea:** ea cuprinde recunoașterea tuturor binefacerilor lui Allah. De aceea, termenul arab pentru «binefacere» este articulat cu al-, articol care cuprinde întregul gen: toate binefacerile Îți aparțin și vin de la Tine, iar Tu ești Cel Care le dă și le revarsă.

**A treisprezecea:** ea cuprinde recunoașterea faptului că întreaga stăpânire Îi aparține numai lui Allah; nimeni altul nu are stăpânire în sens deplin.

**A paisprezecea:** acest înțeles este întărit prin particula inna — «cu adevărat» — care afirmă și statornicește enunțul, astfel încât în el nu încape îndoială sau nesiguranță.

**A cincisprezecea:** particula poate fi rostită în două feluri: cu a, anna, sau cu i, inna. Rostirea cu a cuprinde un înțeles cauzal: «Răspund chemării Tale fiindcă lauda și binefacerea Îți aparțin.»

Rostirea cu i formează o propoziție nouă și de sine stătătoare, prin care începe lauda lui Allah. Când enunțurile de laudă sunt mai numeroase și mai felurite, aceasta este mai frumos decât atunci când sunt mai puține.

Când particula se rostește cu a, se subînțelege, prin analogie, particula cauzală li, omisă înaintea ei. Înțelesul este: «Răspund chemării Tale pentru că lauda Îți aparține.» Este limpede deosebirea dintre enunțuri de laudă puse drept motiv pentru altceva și enunțuri de sine stătătoare, urmărite pentru ele însele. De aceea, Thaʿlab a spus: «Cel care spune inna, cu i, a dat un sens cuprinzător; iar cel care spune anna, cu a, l-a restrâns.»¹³

Un exemplu asemănător al acestor două construcții, al celor două explicații și al preferinței dintre ele este cuvântul lui Allah, în care sunt redate vorbele credincioșilor:

«Noi Îl chemam, cu adevărat, și mai înainte. Cu adevărat, El este Cel Binefăcător, Îndurător.»

Particula din innahu poate fi citită cu i sau cu a. În lectura cu a, annahu, sensul este: «Îl chemăm fiindcă El este Cel Binefăcător, Îndurător.» În lectura cu i, textul formează două propoziții: prima este «Îl chemăm», după care începe un nou enunț, «Cu adevărat, El este Cel Binefăcător, Îndurător.» Abū ʿUbayd a spus: «Rostirea cu i este mai frumoasă» și a preferat-o din motivul pe care l-am arătat.

**A șaisprezecea:** talbiyah cuprinde afirmarea împreună a stăpânirii, a binefacerii și a laudei lui Allah. Acesta este un alt fel de laudă adusă Lui, deosebit de lauda fiecăruia dintre aceste atribute înalte luat separat. Pentru atributele Sale cele mai înalte, Lui I se cuvin două feluri de laudă:

**Primul:** lauda legată de fiecare atribut în parte.

**Al doilea:** lauda legată de întrunirea lor, o desăvârșire alăturată altei desăvârșiri, care reprezintă culmea desăvârșirii.

Allah alătură între atributele Sale stăpânirea și lauda. Din aceasta se naște un alt înțeles, căci alăturarea unuia cu celălalt este dintre cele mai mari desăvârșiri. Stăpânirea este, singură, o desăvârșire, iar lauda este o desăvârșire; alăturarea lor este încă o desăvârșire. Când se întrunesc stăpânirea, care cuprinde puterea, binefacerea, care cuprinde binele, bunătatea și mila în cel mai înalt grad, și lauda, care cuprinde măreția și cinstirea desăvârșite, acestea cheamă la iubirea Lui. În aceasta se află măreția, desăvârșirea și slava care I se cuvin și de care El este vrednic.

Pomenirea laudei ce I se cuvine și cunoașterea Lui prin ea atrag inima către Allah, o îndreaptă către El și îndrumă toate pornirile iubirii spre El. În acestea se află ținta și miezul slujirii Lui. Acesta este harul lui Allah, pe care îl dă cui voiește.

Un exemplu asemănător este alăturarea lipsei oricărei nevoi cu generozitatea în cuvintele Sale:

«Căci Domnul meu este, cu adevărat, Cel fără nicio nevoie, Generosul.»

Lui I se cuvine desăvârșirea lipsei oricărei nevoi, a generozității și a întrunirii lor. Un alt exemplu este alăturarea puterii cu mila:

«Domnul tău este, cu adevărat, Cel Atotputernic, Îndurător.»

La fel este alăturarea iertării cu puterea:

«Căci Allah este, cu adevărat, Iertător, Atotputernic.»

La fel este alăturarea cunoașterii cu îngăduința:

«Allah este Atoateștiutor, Îngăduitor.»

La fel este alăturarea milei cu puterea:

«Allah este Atotputernic, iar Allah este Iertător, Îndurător.»

Allah deschide prin aceasta, pentru omul înzestrat cu înțelegere, grădini bogate ale cunoașterii și îi deschide poarta iubirii și a cunoașterii Sale. La Allah căutăm ajutor și în El ne încredem.

**A șaptesprezecea:** Profetul ﷺ a spus:

«Cel mai bun lucru pe care l-am spus eu și profeții de dinaintea mea este: Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat. Lui Îi aparține stăpânirea și Lui I se cuvine lauda, iar El are putere asupra tuturor lucrurilor.»¹⁴

Talbiyah cuprinde tocmai aceste cuvinte și înțelesurile lor. Cuvintele «El are putere asupra tuturor lucrurilor» pot fi cuprinse în «Tu nu ai niciun asociat», pot fi cuprinse în «Cu adevărat, lauda Îți aparține» și pot fi cuprinse în afirmarea faptului că stăpânirea Îi aparține Lui, Preaînaltul. Dacă ar exista unele lucruri în afara puterii și a stăpânirii Sale, create de altcineva, negarea oricărui asociat nu ar fi cuprinzătoare, după cum nici afirmarea stăpânirii și a laudei pentru El nu ar fi cuprinzătoare. Aceasta este dintre cele mai mari imposibilități. Întreaga stăpânire Îi aparține, întreaga laudă I se cuvine și El nu are niciun asociat sub nicio formă.

**A optsprezecea:** cuvintele talbiyei cuprind răspunsul împotriva oricărui susținător al unor concepții false despre atributele lui Allah și despre monoteism. Ele anulează afirmațiile celor care Îi asociază alții, oricât de felurite ar fi grupările și învățăturile lor, precum și afirmațiile filosofilor și ale fraților lor dintre Jahmiyyah, care neagă atributele desăvârșirii de care este legată lauda. El, Preaslăvitul, este lăudat pentru Ființa Sa, pentru atributele Sale și pentru faptele Sale. Cel care Îi neagă atributele și faptele I-a negat lauda.

Ele anulează și afirmația celor numiți «magii comunității», dintre Qadariyyah, care au scos faptele robilor Săi — îngeri, djinni și oameni — de sub stăpânirea și puterea Domnului. Ei nu I-au atribuit putere asupra acestor fapte și nu L-au socotit Creatorul lor.

Potrivit afirmației lor, aceste fapte nu intră sub stăpânirea Lui. Căci acela care nu are putere asupra unui lucru, cum l-ar putea avea sub stăpânirea sa? Ei nu I-au atribuit, așadar, lui Allah întreaga stăpânire și nu L-au socotit Atotputernic asupra tuturor lucrurilor.

Cât despre filosofi, potrivit lor El nu are putere asupra niciunui lucru. Cel care înțelege sensul acestor cuvinte, îl vede limpede și este încredințat de el se deosebește de toate grupările care susțin concepții false.

**A nouăsprezecea:** în adăugarea «stăpânirii» după «laudă și binefacere», după ce enunțul despre acestea s-a încheiat, se află o învățătură deosebită. Formula spune:

«Cu adevărat, lauda și binefacerea Îți aparțin, precum și stăpânirea.»

Nu spune:

«Cu adevărat, lauda, binefacerea și stăpânirea Îți aparțin.»

Astfel, textul devine două propoziții de sine stătătoare. Dacă ar fi spus a doua formulare, cuvântul «stăpânirea» ar fi fost doar încă un termen coordonat cu cei dinainte. Dar, după ce prima propoziție s-a încheiat prin «Îți aparțin», iar apoi s-a adăugat «și stăpânirea», sensul subînțeles este: «Și stăpânirea Îți aparține.» Este asemenea cuvintelor «Lui Îi aparține stăpânirea și Lui I se cuvine lauda», în loc de «Lui Îi aparțin stăpânirea și lauda». Folosul acestei construcții este înmulțirea enunțurilor de laudă.

**A douăzecea:** faptul că binefacerea este alăturată laudei, fără ca predicatul să le despartă, arată că ele sunt împreună și inseparabile: niciuna nu o părăsește pe cealaltă. Dăruirea binefacerilor și lauda sunt, așadar, nedespărțite.

**A douăzeci și una:** în repetarea mărturisirii că El nu are niciun asociat se află un înțeles deosebit. Omul afirmă că El nu are niciun asociat îndată după răspunsul dat chemării Lui, spunând labbayk, apoi repetă această afirmație după cuvintele «Cu adevărat, lauda și binefacerea Îți aparțin, precum și stăpânirea. Tu nu ai niciun asociat.» A doua afirmă că El nu are niciun asociat în laudă, binefacere și stăpânire, iar prima afirmă că El nu are niciun asociat în răspunsul dat acestei chemări. Un exemplu asemănător este cuvântul Preaînaltului:

«Allah mărturisește că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de El, și la fel îngerii și cei înzestrați cu știință, El menținând dreptatea. Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de El, Cel Atotputernic, Înțelept.»

La începutul versetului a afirmat că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de El. Aceasta intră în mărturia Sa, în mărturia îngerilor Săi și în cea a oamenilor înzestrați cu știință: acesta este lucrul mărturisit. Apoi a afirmat că El menține dreptatea, adică dreptatea Sa, și a repetat mărturisirea că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de El, împreună cu afirmarea faptului că El menține dreptatea.”¹⁵

Acestea sunt câteva dintre marile învățăminte și roadele nobile pe care le cuprind aceste cuvinte înalte, cuvintele talbiyei. Fără îndoială, ele arată cât de important este să ne îngrijim de înțelegerea sensurilor lor și cât de mult îl ajută pe rob grija față de acestea să împlinească acest act de adorare în chipul cel mai deplin și în starea cea mai bună.