Metoda lui Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb în alcătuirea scrierilor sale

Șeicul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah să aibă milă de el — nu are un comentariu complet al Nobilului Coran. S-au păstrat însă explicații ale unor sure. Uneori explică întreaga sură, precum al-Fātiḥa, al-Jinn, al-Falaq și an-Nās; alteori explică unele versete din sure. Acestea pot fi numeroase, ca în cazul Surei Yūsuf, sau puține, fără să depășească un verset ori trei, ca în Surele Yūnus și al-Muʾminūn.

Metoda sa se întemeiază, de obicei, pe deducerea unor învățături dintr-un verset sau din mai multe și pe prezentarea lor în ordine. De pildă, primul verset pe care l-a explicat din Sura al-Baqara este:

„Ei au urmat ceea ce recitau diavolii în vremea domniei lui Sulaymān…”

Din el a dedus cincizeci și una de chestiuni. Aceasta arată puterea înțelegerii șeicului, precizia deducțiilor sale și grija sa pentru înțelegerea religiei. În cele două Ṣaḥīḥ-uri s-a transmis în mod autentic, de la Muʿāwiya — Allah să fie mulțumit de el —, cuvântul Profetului ﷺ:

„Celui căruia Allah îi voiește binele îi dă înțelegerea religiei.”

La unele versete, șeicul menționează învățăturile deduse fără să le enumere, spunând: „În el se află aceasta și aceasta”, precum în cazul cuvântului Celui Preaînalt:

„Nu se cuvine unui om căruia Allah i-a dat Cartea, judecata și profeția…”

și al celor trei versete de după el. Uneori explică anumite cuvinte și fraze din sură, ca în Sura al-Jinn. Alteori explică într-o sură o istorisire despre profeți, apoi amintește cele spuse despre ea în alte sure. Așa a făcut la începutul comentariului Surei al-Qaṣaṣ: a vorbit despre istorisirea lui Mūsā și Hārūn din această sură, apoi a redat explicații despre istorisirea lor din alte sure ale Coranului.

Iată un exemplu din explicațiile șeicului și din deducerea învățăturilor din versete. În comentariul celor trei versete din Sura al-Muʾminūn, el — Allah să aibă milă de el — a spus: „Cuvântul lui Allah, Puternic și Măreț:

«O, trimiși! Mâncați din cele bune și săvârșiți fapte drepte…»

împreună cu versetul următor cuprinde mai multe învățături:

Prima: Allah le-a poruncit trimișilor aceste lucruri, deși vremurile și locurile lor erau diferite. Aceasta arată că ele țin de lucrurile de mare însemnătate.

A doua: dacă ele le-au fost poruncite trimișilor, ceilalți au cu atât mai multă nevoie de ele. De aici reiese că până și cei mai învățați oameni au mare nevoie de acestea.

A treia: dacă ele le-au fost impuse trimișilor, deși vremurile și locurile lor erau diferite, cum să fie atunci cu o singură comunitate, care are un singur profet și o singură Carte?!

A patra: cuvintele adresate trimișilor sunt valabile pentru toate comunitățile, după cum dovedește cuvântul Său:

«Dar ei și-au dezbinat credința…»

A cincea: porunca de a mânca din cele bune. Ea îi respinge pe cei care exagerează și se abțin de la ele, precum și pe cei nepăsători care nu se limitează la cele bune.

A șasea: porunca de a îndrepta faptele, împreună cu mâncatul din cele bune. Ea respinge trei categorii:

Întâi: cei care mănâncă din cele bune fără mulțumire; iar mulțumirea înseamnă fapta plăcută lui Allah.

Al doilea: cel care împlinește o faptă fără sinceritate, precum cel care o face pentru a fi văzut de oameni sau pentru un câștig lumesc.

Al treilea: cel care lucrează sincer, dar nu potrivit poruncii.

A șaptea: marea chestiune pentru care au fost rostite aceste cuvinte: obligația unității în calea urmată și interzicerea dezbinării. Dacă aceasta le-a fost impusă profeților, deși vremurile și locurile lor erau diferite, cum să fie atunci cu o singură comunitate, care are un singur profet, o singură Carte și o singură religie?!

A opta: Preaslăvitul a amintit ceea ce au făcut după ce au cunoscut această mare îndrumare privind unitatea și oprirea dezbinării: și-au dezbinat credința între ei în grupări, fiecare grupare fiind mulțumită cu ceea ce avea. El a arătat că, după ce au auzit îndrumarea, i-au răspuns cu tot ceea ce îi era mai potrivnic: au părăsit unitatea și s-au dezbinat. Apoi fiecare grupare și-a alcătuit cărți deosebite de cărțile celorlalți. Fiecare s-a bucurat de călăuzirea pe care o părăsise și de rătăcirea pe care o născocise. După cum a spus poetul:

«Ne-a jurat că nu-și va trăda legămintele, dar parcă ne-a jurat că nu le va împlini.»”

Aici se încheie cuvintele sale — Allah să aibă milă de el. Acest vers a ajuns asemenea unei zicători. La fel este și cuvântul poetului:

„Făgăduielile lui ʿUrqūb i-au slujit drept pildă; iar făgăduielile lui nu sunt decât deșertăciuni.”

Metoda urmată de obicei de șeic — Allah să aibă milă de el — în explicarea Coranului, aceea de a enumera învățăturile deduse din fiecare verset ori grup de versete, este aceeași pe care a urmat-o în Kitāb at-tawḥīd. Acolo prezintă la sfârșitul fiecărui capitol învățăturile deduse din versetele, hadithurile și relatările pe care le cuprinde, după cum s-a amintit atunci când am vorbit despre metoda sa în această mare carte.

Comentariul șeicului — Allah să aibă milă de el — asupra unor sure și versete din Nobilul Coran a fost tipărit în cadrul operelor lui Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, adunate și publicate prin grija Universității Islamice Imām Muḥammad ibn Saʿūd, într-un volum de trei sute optzeci și șapte de pagini.