Metoda lui Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb în alcătuirea scrierilor sale

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Toată lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor. Allah să-l binecuvânteze, să-i dăruiască pace și binecuvântare robului și Trimisului Său, Profetul nostru Muḥammad, precum și familiei sale și tuturor companionilor săi.

În cele ce urmează: despre șeicul Islamului, Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah să aibă milă de el —, se poate scrie și se pot alcătui lucrări din multe perspective. Această prelegere privește una dintre ele: metoda sa de alcătuire a scrierilor¹. Înainte de a intra în subiect, voi prezenta câteva scurte repere despre șeic — Allah să aibă milă de el — și despre chemarea sa.

Primul reper: șeicul și imamul este Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb ibn Sulaymān ibn ʿAlī at-Tamīmī. S-a născut în anul 1115 H și a murit în anul 1206 H. Face parte din tribul Banū Tamīm, despre care Trimisul ﷺ a spus:

„Ei sunt cei mai aprigi dintre oameni împotriva lui ad-Dajjāl.”

Aceasta arată că tribul va dăinui până în vremea lui ad-Dajjāl și că membrii săi vor fi cei mai aprigi dintre oameni împotriva lui. După cum acest trib va fi, la sfârșitul vremurilor, cel mai aprig împotriva marelui înșelător, ad-Dajjāl, tot astfel șeicul Islamului, Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, fiii, nepoții, elevii săi, elevii acestora și elevii elevilor lor sunt printre cei mai aprigi împotriva înșelătorilor rătăciți și abătuți de la adevăr care au apărut în vremurile lor.

Al doilea reper: șeicul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah să aibă milă de el — se numără printre imamii înnoitori prin care Allah a făcut religia vădită și a sprijinit adevărul în secolul al XII-lea de la Hijra și după acesta. El este un dar al lui Allah, Puternic și Măreț, pentru Peninsula Arabică și pentru alte ținuturi. În al-Yamāma și în ținuturile care i s-au alăturat au fost înlăturate manifestările asocierii și ale inovațiilor religioase, iar unicitatea lui Allah a devenit vădită. Înainte de vremea șeicului — Allah să aibă milă de el —, aceste ținuturi nu se deosebeau de altele, care continuă să fie amăgite de cei aflați în morminte, să-i invoce și să le ceară împlinirea nevoilor. Allah să-l răsplătească în cel mai bun chip pentru binele adus Islamului și musulmanilor din aceste ținuturi și din altele și să-i dăruiască răsplata cea mai deplină.

Al treilea reper: chemarea șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah să aibă milă de el — se întemeiază pe urmarea Cărții și a Sunnei și pe calea înaintașilor acestei comunități: companionii Trimisului lui Allah ﷺ și cei care i-au urmat cu bună purtare. El nu a adus nimic nou care să contravină acestora. De aceea, chemarea sa și cei care au beneficiat de ea nu trebuie numiți „wahhabiți”: atribuirea unei orientări unei persoane se face atunci când acea persoană a adus ceva nou, iar el nu a adus nimic nou. Unii dintre cei cărora nu le-a fost dat să urmeze calea dreaptă îi ponegresc numindu-i „wahhabiți”, pentru a-i îndepărta pe oameni de folosul acestei chemări binecuvântate, întemeiate pe Carte, pe Sunna și pe calea înaintașilor comunității.

Al patrulea reper: unul dintre cele mai mari roade ale chemării șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah să aibă milă de el —, întemeiată pe Carte, pe Sunna și pe calea înaintașilor comunității, este întemeierea unui stat pe această temelie. Primul său imam a fost imamul Muḥammad ibn Saʿūd — Allah să aibă milă de el —, care l-a sprijinit pe șeic și a aplicat Legea lui Allah în ținutul aflat sub autoritatea sa. Conducerea a rămas în această familie până în vremea noastră, trecând de atunci aproape trei secole. Este cunoscut că, prin îngăduința lui Allah, temeiul puternic al dăinuirii acestui stat de-a lungul acestor secole a fost folosul dobândit din această chemare binecuvântată, întemeiată pe aplicarea Legii și pe urmarea Cărții și a Sunnei. Tot acesta este și cel mai puternic temei al dăinuirii sale în viitor. Allah să-l statornicească în acest adevăr și să-l ajute să-l înfăptuiască în chipul plăcut Lui, Preaslăvitul și Preaînaltul.

Printre calitățile statului saudit din vremea noastră se află grija sa față de urmașii șeicului și imamului care se îndeletnicesc cu știința și încredințarea către ei a funcțiilor de emitere a fatwelor, de judecată, de chemare și de îndrumare.

Au apărut chemări moderne care nu s-au întemeiat pe o metodă corectă și pe o cale sănătoasă. Susținătorii lor și-au dorit cu ardoare să dobândească puterea, dar nu au ajuns să se bucure de ea. Altul este cazul acestui stat, căruia Allah i-a dăruit putere pe pământ datorită adevărului și călăuzirii pe care s-a întemeiat:

„Spuma se duce, fiind aruncată, iar ceea ce le este de folos oamenilor rămâne pe pământ.”

Allah, Puternic și Măreț, a spus:

„Allah îi va sprijini, cu siguranță, pe cei care Îl sprijină. Allah este Puternic, Atotputernic. Cei care, dacă le dăm putere pe pământ, împlinesc rugăciunea, dau zakāt, poruncesc ceea ce este bine și opresc ceea ce este rău. Iar de Allah ține sfârșitul tuturor lucrurilor.”

Al cincilea reper: unii dintre cei care urăsc chemarea șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb — Allah să aibă milă de el — aplică ținutului al-Yamāma, cunoscut în vremurile mai târzii sub numele de Najd, unele hadithuri despre tulburări, în care se spune că în Najd sunt cutremure și tulburări și că de acolo se ivește cornul lui Șayṭān. Ei urmăresc astfel să-i împiedice pe oameni să beneficieze de această chemare binecuvântată. Aplicarea pe care o pretind este falsă, fiindcă unele hadithuri și cuvintele învățaților arată că se are în vedere Irakul. Șeicul Muḥammad Nāṣir ad-Dīn al-Albānī — Allah să aibă milă de el — a menționat, în cercetarea hadithurilor din Faḍāʾil aș-Șām wa-Dimașq de ar-Rabaʿī, pp. 9–10, precum și în As-Silsila aṣ-ṣaḥīḥa (2246), mai multe căi de transmitere ale hadithului lui ʿAbd Allāh ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi. Unele arată ce se are în vedere, și anume Irakul. În As-Silsila aṣ-ṣaḥīḥa a spus:

„Am cercetat pe larg transmiterea acestui hadith autentic și am menționat căile sale de transmitere și unele dintre formulările sale, deoarece unii inovatori care luptă împotriva Sunnei și sunt abătuți de la unicitatea lui Allah îl atacă pe imamul Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, înnoitorul chemării la unicitatea lui Allah în Peninsula Arabică. Ei aplică hadithul asupra lui fiindcă provine din ținutul Najd, cunoscut astăzi cu acest nume. Nu știu sau se prefac că nu știu că nu acesta este ținutul avut în vedere în hadith, ci Irakul, după cum arată cele mai multe căi de transmitere. Așa au spus și învățații din vechime, precum imamul al-Khaṭṭābī, Ibn Ḥajar al-ʿAsqalānī și alții. De asemenea, nu știu că, dacă un om provine dintr-un ținut criticat, aceasta nu înseamnă că și el este criticabil, dacă este drept în sine; și invers. Câți oameni nelegiuiți și desfrânați sunt în Mecca, Medina și aș-Șām și câți învățați și oameni drepți sunt în Irak! Cât de înțelepte sunt cuvintele lui Salmān al-Fārisī către Abū ad-Dardāʾ, atunci când acesta l-a chemat să se mute din Irak în aș-Șām:

«În cele ce urmează: ținutul sfânt nu sfințește pe nimeni; ceea ce îl sfințește pe om este fapta sa.»”

Ibn Ḥajar a spus în Al-Fatḥ (13/47), după ce a redat cuvinte ale lui al-Khaṭṭābī: „Altcineva a spus: oamenii din răsărit erau atunci necredincioși. Profetul ﷺ a vestit că tulburările aveau să vină din acea parte, iar lucrurile s-au petrecut așa cum a vestit… Primele tulburări au venit dinspre răsărit și au pricinuit dezbinarea musulmanilor, ceea ce lui Șayṭān îi place și îl bucură. Tot din acea parte au apărut și inovațiile religioase. Al-Khaṭṭābī a spus: Najd este înspre răsărit. Pentru cel aflat în Medina, najd-ul său era deșertul Irakului și împrejurimile lui, care se află la răsărit de locuitorii Medinei. În sensul său de bază, najd înseamnă un ținut înalt, opus lui ghawr, care înseamnă un ținut jos. Întreaga Tihāma este un ținut jos, iar Mecca face parte din Tihāma.”

Mai înainte, în Al-Fatḥ (6/352), explicând hadithul:

„Vârful necredinței este înspre răsărit”

a spus: „Aceasta indică necredința puternică a magilor, fiindcă regatul perșilor și arabii care le dădeau ascultare se aflau, în raport cu Medina, înspre răsărit. Erau cât se poate de cruzi și de trufași, până acolo încât regele lor a rupt scrisoarea Profetului ﷺ, după cum se va arăta la locul potrivit. Tulburările au continuat să vină dinspre răsărit, așa cum se va explica limpede în capitolul despre tulburări.”

An-Nawawī a spus în Șarḥ Ṣaḥīḥ Muslim (2/34): „Se are în vedere faptul că răsăritul se deosebește printr-o mai mare stăpânire a lui Șayṭān și prin necredință, după cum spune celălalt hadith:

«Vârful necredinței este înspre răsărit.»

Așa stăteau lucrurile în vremea sa ﷺ, când a spus aceasta, și așa va fi când ad-Dajjāl va ieși din răsărit. Între aceste două momente, răsăritul este locul de unde pornesc marile tulburări și de unde se ridică necredincioșii turci, asupritori, trufași și deosebit de puternici.”

În cuvintele lui Ibn Ḥajar amintite mai sus s-a arătat că inovațiile religioase au apărut din acea parte, adică dinspre răsărit. Printre exemple se numără apariția khawārijilor, a șiiților, a qadariților și a jahmiților, care au pornit din acea parte. Și venirea tătarilor pentru a pune capăt califatului abbasid, precum și căderea Bagdadului au venit dinspre răsărit. La sfârșitul vremurilor, ad-Dajjāl va ieși din acea parte, căci, după cum se relatează în Ṣaḥīḥ Muslim (2937):

„El va ieși printr-o trecătoare dintre aș-Șām și Irak.”

Tot în Ṣaḥīḥ-ul său (2944) se relatează:

„Pe ad-Dajjāl îl vor urma șaptezeci de mii dintre evreii din Iṣfahān, purtând ṭayālisān.”

După cum acea parte a lumii a fost locul de unde au pornit multe inovații religioase și unde au apărut multe rele, tot acolo se află mulți învățați care i-au combătut pe inovatori, precum și mari învățați ai hadithului și ai dreptului islamic. Printre ei sunt autorii celor șase culegeri: Muḥammad ibn Ismāʿīl al-Bukhārī, Muslim ibn al-Ḥajjāj an-Naysābūrī, Abū Dāwud as-Sijistānī, Abū ʿĪsā at-Tirmidhī, Abū ʿAbd ar-Raḥmān an-Nasāʾī și Ibn Mājah al-Qazwīnī. Șeicul Muḥammad Așraf Sindhū, mort în anul 1373 H, a alcătuit o epistolă în care a lămurit acest subiect, numită Akmal al-bayān fī șarḥ ḥadīth Najd qarn aș-Șayṭān.