Text integral · Pasaje · 228
Întrebări și răspunsuri după lecție
Întrebare
Care este hotărârea referitoare la organizarea și participarea la conferințe care cheamă la unificarea religiilor?
Răspuns
Dacă aceste persoane cred că religiile respective sunt adevărate sau că adepții lor se află pe adevăr, atunci aceasta este necredință (kufr) și apostazie, iar noi căutăm refugiu la Allah.
Oricine cheamă la unificarea religiilor din convingerea că ele sunt corecte sau adevărate este necredincios, pentru că nu a respins ṭāghūt-ul (divinitățile și religiile false).
Cel care cheamă la unificarea religiilor nu respinge ṭāghūt-ul - el îi cheamă pe musulmani să se apropie de religiile evreilor și creștinilor, să fie asemenea lor, să fie de acord cu ei, sau să creadă că aceștia sunt pe adevăr.
O astfel de persoană nu a respins ṭāghūt-ul și aceasta este apostazie, adică a comis unul dintre lucrurile care anulează Islamul.
Întrebare
Referitor la regula takfīr-ului (considerarea unei persoane drept necredincioasă): cel care nu-i consideră pe politeiști drept necredincioși - de exemplu, Ibn Sīnā (Avicenna) —, dacă cineva spune: „Eu nu-l consider pe Ibn Sīnā necredincios, pentru mine este musulman”, această persoană comite necredință?
Răspuns
Dacă el este confuz în privința lui și nu cunoaște starea sa, atunci nu devine necredincios până când situația lui (a lui Ibn Sīnā) nu îi este clarificată.
Însă, cel care știe că Ibn Sīnā a fost necredincios și eretic, dar totuși nu îl consideră necredincios, atunci acesta intră sub incidența acestui Anulator al Islamului.
Totuși, pentru unii oameni această chestiune nu este clară, așa că cel care nu este conștient de starea lui trebuie mai întâi învățat și lămurit.
Întrebare
Dar dacă el refuză și spune: „Nu sunt obligat să fac asta.”?
Răspuns
El este obligat să facă asta. Aceasta înseamnă că a căzut într-unul dintre anulatoarele Islamului, și anume:
„Oricine nu-i consideră pe politeiști drept necredincioși, sau are îndoieli despre necredința lor, sau consideră că religiile și credințele lor sunt corecte, a comis necredință.”
Ești obligat să-i consideri pe politeiști drept necredincioși, să manifești vrăjmășie față de ei și să-i urăști de dragul lui Allah.
Allah a făcut aceasta o obligație asupra ta, așa cum a făcut tawḥīd-ul (monoteismul) o obligație asupra ta.
Iar tawḥīd-ul nu este valid decât dacă consideri politeiștii necredincioși.
Oricine nu-i consideră pe politeiști necredincioși, sau are îndoieli despre necredința lor, sau crede că religiile și convingerile lor sunt corecte - acesta este necredincios, la fel ca ei, deoarece nu a respins ṭāghūt-ul.
Oricine nu respinge ṭāghūt-ul și nu neagă religiile false, nu crede cu adevărat în Allah.
Credința în Allah și tawḥīd-ul nu sunt valide decât prin două condiții:
1. Respingerea ṭāghūt-ului (religii și divinități false);
2. Credința în Allah.
Respingerea ṭāghūt-ului este prima parte a mărturisirii Lā ilāha illā Allāh („Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah”).
- Lā ilāha („Nu există divinitate vrednică de adorare”): înseamnă negarea și respingerea ṭāghūt-ului;
- illā Allāh („în afară de Allah”): înseamnă credința în Allah.
Întrebare
Care este hotărârea asupra unei persoane care nu consideră pe cineva necredincios deoarece există o divergență de opinie în privința faptului dacă acel om este necredincios sau nu?
Răspuns
Persoana care este declarată necredincioasă trebuie să fie cineva care neagă un lucru care este cunoscut din religie în mod categoric, fie ca obligație, fie ca interdicție.
De exemplu:
Oricine neagă obligația rugăciunii a comis necredință, deoarece există consens unanim că rugăciunea este obligatorie - nimeni nu poate spune că rugăciunea nu este
obligație.
- La fel, oricine neagă interdicția adulterului (zinā) sau a dobânzii (ribā) a comis necredință, pentru că musulmanii sunt de acord în unanimitate că acestea sunt interzise.
Însă, în privința lucrurilor asupra cărora există divergență de opinie sau care sunt neclare, dacă cineva le respinge, nu devine necredincios.
De exemplu:
- Dacă cineva neagă interdicția fumatului, el nu devine necredincios, deoarece această chestiune este ambiguă - unii savanți (în afara Arabiei Saudite) au emis fatwa-uri greșite spunând că este permis, deși această opinie este incorectă.
De asemenea, dacă cineva neagă obligația de a face wuḍūʾ (abluțiune) după ce a mâncat carne de cămilă, nu devine necredincios, pentru că și asupra acestui aspect există
diferență de opinie între savanți.
Întrebare
Este scuzat un musulman din cauza ignoranței?
Răspuns
O persoană nu este scuzată prin ignoranță dacă are posibilitatea să înlăture această ignoranță și poate întreba pe cineva despre chestiunea respectivă.
De asemenea, el nu este scuzat în privința unor lucruri care sunt cunoscute din religie în mod clar și general.
De exemplu, dacă un om trăiește printre musulmani și face tranzacții cu dobândă, iar când i se spune că dobânda este ḥarām (interzisă) răspunde: „Nu știam, sunt ignorant” - aceasta nu este o scuză acceptabilă, pentru că acest lucru este clar și cunoscut de toată lumea. Totuși, dacă persoana trăiește într-o societate neislamică, unde dobânda este o normă și nimeni nu practică Islamul, de exemplu într-o țară ca America, și el crede că este permis să se folosească de dobândă - atunci este posibil ca o astfel de persoană să fie scuzată prin ignoranță.
Dacă această persoană devine musulman, dar continuă să practice dobânda și spune: „Nu știam, sunt ignorant” - atunci este posibil ca el să fie scuzat prin ignoranță, pentru că aceasta este o chestiune subtilă și necunoscută pentru el.
Dar în chestiunile clare și evidente, în care nu există confuzie, ignoranța nu este o scuză.
Acest lucru este ilustrat de povestea relatată în cele două colecții autentice (Ṣaḥīḥ al-Bukhārī și Ṣaḥīḥ Muslim) despre omul care, pe patul morții, le-a spus familiei sale:
„Când mor, ardeți-mi trupul și împrăștiați-mi cenușa în mare și pe uscat, căci dacă Allah va putea să mă prindă, cu siguranță mă va pedepsi cu o pedeapsă grea.”
El a făcut aceasta din ignoranță, dar motivul a fost frica sa de Allah, de aceea Allah l-a iertat și a avut milă de el.
Notă a traducătorului: Vezi acest ḥadīth în Ṣaḥīḥ Muslim (trad. engleză, Cartea 37, nr. 6638).
El nu a făcut aceasta din negare voită a puterii lui Allah, ci din lipsă de cunoaștere. Nu a negat Învierea și nici Puterea lui Allah, ci doar nu înțelesese în detaliu perfecțiunea puterii Sale. Nu a fost din aroganță sau încăpățânare, ci din teamă de Allah.
Aceasta este o situație de natură subtilă, în care ignoranța poate fi scuzată.
Dar, în privința lucrurilor evidente, situația este diferită:
De exemplu, dacă un om trăiește printre musulmani, dar nu se roagă, și când este sfătuit spune: „Nu știam că rugăciunea este obligatorie, sunt ignorant” - o astfel de scuză nu este acceptată.
La fel, dacă spune: „Nu știu dacă alcoolul este interzis” sau „Nu știu dacă adulterul (zina) este interzis.” - nici aceasta nu este o scuză acceptată, pentru că acestea sunt lucruri evidente și cunoscute de toți musulmanii.
Întrebare
Ce spunem despre cel care nu face diferența între necredința majoră și cea minoră în privința judecării după altceva decât ceea ce a revelat Allah?
Răspuns
Cum să nu facă diferența, când Allah Însuși face diferența?
Textele religioase aduc dovezi clare că există o diferență între cele două.
Persoana care judecă într-o anumită chestiune contrar Sharīʿah, dar crede că este obligatoriu să se judece după legea lui Allah, însă a cedat în fața dorințelor sale și a fost învins de șeitan, - acea persoană este păcătoasă, nu necredincioasă.
Ea nu a respins judecata Sharīʿah, ci doar a încălcat-o din slăbiciune și neascultare.
Întrebare
Este permis ca oricine să aplice în mod absolut aceste hotărâri (legate de judecarea după altceva decât ceea ce a revelat Allah) sau această chestiune trebuie lăsată în seama savanților (ʿulamāʾ)?
Răspuns
Aceste chestiuni trebuie întoarse la savanți, deoarece ei sunt cei care le pot analiza și înțelege corect.
Oamenii de rând și studenții în științele islamice trebuie să se raporteze la savanți în astfel de chestiuni. Nu le este permis lor să emită hotărâri (fatāwā) sau să declare takfīr (că cineva a devenit necredincios), pentru că nu și-au finalizat studiile și nu dețin nivelul necesar de cunoaștere.
Cât despre oamenii de rând, ei nu sunt calificați pentru astfel de chestiuni. Iar în privința studenților în științele islamice - și aceștia trebuie să se refere la savanți, nu să dea ei înșiși verdicte de necredință în mod pripit și bazat pe dorințe.
Poate fi cineva care a dobândit puțină știință, a memorat Coranul sau anumite texte, și apoi începe să dea verdicte de takfīr asupra oamenilor. Aceasta nu îi este permisă - el trebuie să lase această chestiune în seama savanților.
Pentru că s-ar putea ca el să considere un lucru ca fiind necredință, deși în realitate nu este, iar aceasta se datorează lipsei sale de cunoaștere, de înțelegere și grabei în emiterea verdictelor.
Întrebare
Dacă un conducător musulman sprijină un lucru păcătos dintr-un motiv anume sau pentru un interes specific, iar apoi unii oameni spun că sprijinul său dovedește că el consideră acel lucru permis - este corectă această judecată?
Răspuns
Aceasta nu este corectă. Ai verificat tu inima lui? Ți-a spus el că consideră acel lucru permis?
Sprijinul unui lucru poate avea diverse cauze - chiar și păcătoșii se sprijină unii pe alții, dar aceasta nu înseamnă că devin necredincioși.
De asemenea, lucrurile pe care conducătorul le sprijină pot conține atât aspecte permise, cât și interzise. Așadar, nu se poate concluziona automat că el consideră acel lucru ḥalāl (permis) doar pentru că l-a sprijinit dintr-un motiv politic sau strategic.
Întrebare
Se limitează comiterea necredinței doar la negare (takdhīb) și la convingerea interioară (iʿtiqād) în fals?
Răspuns
Nu, necredința nu se limitează la negare.
Ea poate apărea în mai multe forme:
1. Prin negare (takdhīb) - când cineva neagă existența lui Allah sau respinge
Mesagerul Său, ori neagă un lucru cunoscut din religie în mod categoric.
2. Prin faptă - de exemplu:
- dacă cineva se prosternează în fața unui idol, chiar dacă nu crede în el,
- dacă calcă intenționat pe mushaf (Coran),
- sau îl murdărește cu impurități ori urină - toate acestea sunt acte de necredință.
3. Prin vorbă - cum ar fi:
- dacă cineva Îl insultă pe Allah sau pe Mesager,
- blestemă Islamul,
- sau își bate joc de Allah și de Mesagerul Său - toate acestea sunt forme de kufr (necredință).
4. Prin îndoială - de exemplu:
- dacă cineva are dubii despre Allah, despre îngeri, Cărțile revelate, Mesageri, Paradis sau Iad, și spune: „Nu știu dacă există Paradis” sau „Nu știu dacă există Iad” -
- astfel de persoană a comis necredință din cauza îndoielii și ezitării sale.
5. Prin abandon - de exemplu, dacă cineva se întoarce de la religie, nu o învață și nu-L adoră pe Allah - aceasta este, de asemenea, o formă de necredință.
Așadar, afirmația murjiʿiților (grup deviant) că necredința există doar prin negare și respingere este falsă.
Întrebare
Să presupunem că o persoană are un litigiu și își duce cazul în fața unei curți religioase. Judecătorul pronunță o hotărâre, dar acea persoană urăște verdictul dat. Care este hotărârea asupra sa?
Răspuns
Dacă nu urăște verdictul pentru că este judecata lui Allah, ci dintr-un motiv lumesc - de exemplu, pentru că decizia nu i-a fost favorabilă —, atunci nu devine necredincios.
El trebuie totuși să fie supus judecății lui Allah și a Mesagerului, atâta timp cât știe că este o hotărâre religioasă. Chiar dacă decizia este împotriva lui, trebuie să fie mulțumit cu ea.
Profetul ﷺ a spus:
„Cine îl face pe altul să jure pe Allah în prezența lui, să fie mulțumit de jurământul acela; iar cine nu este mulțumit, nu este dintre cei ai lui Allah.” Așadar, credinciosul trebuie să fie mulțumit de judecata Mesagerului ﷺ, chiar dacă verdictul este împotriva sa.
Allah spune:
„Dar nu! Pe Domnul tău jur, ei nu vor crede până ce nu te vor lua pe tine (O, Muhammad) drept judecător în toate neînțelegerile dintre ei, și nu vor simți niciun disconfort în inimile lor față de hotărârea ta, și o vor accepta cu supunere deplină.” (Sura An-Nisāʾ, 4:65)
Însă, dacă persoana urăște judecata pentru că este judecata lui Allah și a Mesagerului, și iubește și preferă legile omenești în locul legii divine, aceasta este apostazie (riddah) - căutăm refugiu la Allah —, pentru că el a preferat judecata ṭāghūt-ului în locul judecății lui Allah și a Mesagerului Său ﷺ.
Însă, în cazul în care o persoană urăște judecata ṭāghūt-ului (a religiilor și legilor false), dar nu este mulțumită de hotărârea religioasă dintr-un motiv lumesc - de exemplu, pentru că a fost jignit, a pierdut bani sau a suferit o pierdere materială —, și nu pentru că urăște judecata lui Allah și a Mesagerului Său, atunci această persoană nu cade în necredință.
Întrebare
Ce spunem despre cel care afirmă că versetul lui Allah:
„Spune: «Oare de Allah, de versetele Sale și de Mesagerul Său vă băteați joc?» Nu vă scuzați! Ați devenit necredincioși după credința voastră.” (Sura At-Tawbah, 9:65–66)
a fost revelat cu privire la ipocriți, iar expresia „după credința voastră” se referă doar la credința exterioară (nu cea din inimă)?
Răspuns
Aceasta contrazice semnificația aparentă a versetului. O astfel de interpretare forțată necesită dovezi clare, deoarece Allah spune explicit:
„Nu vă scuzați! Ați devenit necredincioși după credința voastră.”
Aceasta arată că iman-ul (credința) menționat aici este real, și nu doar exterior.
Întrebare
Atunci înseamnă că versetul a fost revelat cu privire la unii dintre companionii Profetului ﷺ?
Răspuns
Da, el a fost revelat cu privire la un grup dintre ei, în timpul expediției de la Tabūk.
Ipocriții nu erau toți la același nivel:
- Unii nu aveau deloc credință,
- unii aveau credință slabă,
- iar alții aveau credință care s-a pierdut.
Ei erau, așadar, de diferite categorii.
Întrebare
Care este hotărârea privind mersul la vrăjitori?
Răspuns
Nu este permis să mergi la vrăjitori, ghicitori sau astrologi, și nu este permis nici măcar să-i întrebi.
Textele religioase menționează un avertisment aspru în această privință.
Profetul ﷺ a spus:
„Cine merge la un ghicitor și îl întreabă despre ceva, rugăciunea lui nu va fi acceptată timp de patruzeci de zile.”
Iar dacă cineva merge la un prezicător și crede în ceea ce îi spune, atunci el a necrezut în ceea ce i-a fost revelat lui Muhammad ﷺ.
Definiții:
kāhin (ghicitor) -
persoană care primește informații de la jinni, care îl informează despre anumite lucruri ascunse (ghayb) ce urmează să se întâmple.
- Sāḥir (vrăjitor) - cel care colaborează cu diavolii, comițând necredință prin pocțiuni, incantații, noduri și vrăji.
- munajjim (astrolog) - cel care pretinde cunoașterea celor ascunse privind viitorul, prin observarea stelelor, afirmând că acestea au influență asupra evenimentelor pământești.
- ʿarrāf (clarvăzător/divinator) - cel care pretinde că știe despre lucrurile pierdute sau furate și locul unde se află acestea.
De asemenea, și cei care folosesc literele „abjad” (valorile numerice ale alfabetului arab - abjad ḥawwaz ḥuṭṭī kalaman saʿfaṣ qarashat thakhadh ḍaẓagh) pentru a pretinde cunoașterea lucrurilor ascunse, fac parte din aceeași categorie. Însă, dacă cineva scrie aceste litere doar pentru a le învăța și nu le folosește pentru a pretinde știința invizibilului, precum aflarea morților sau a viitorului, nu intră în această categorie.
La fel, cei care „deschid cărți”, „vorbesc cu jinni”, „citesc în ceașcă” sau „ghicesc în palmă”, dacă pretind cunoașterea celor nevăzute (ghayb), sunt cu toții necredincioși, indiferent de metoda lor.
- Dacă pretinde că știe ascunsul prin vrăji, incantații, noduri, pocțiuni, este un Sāḥir
(vrăjitor).
- Dacă pretinde că știe viitorul, este un kāhin (ghicitor).
- Dacă pretinde că știe ascunsul prin stele, este un munajjim (astrolog).
- Dacă pretinde că știe unde este un bun pierdut sau furat, este un ʿarrāf
- (clarvăzător).
De asemenea, cei care aruncă pietre sau scriu pe pământ, pretinzând cunoașterea celor ascunse, sunt și ei necredincioși - toți aceștia intră în categoria astrologilor (munajjimūn).
Întrebare
Dorim o explicație detaliată despre cererea de ajutor de la jinnii drepți.
Răspuns
Referitor la cererea de ajutor de la jinni, Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah (rahimahullah) a menționat că interacțiunea omului cu jinni poate avea trei forme:
Prima situație:
Când omul îi cheamă pe jinni la Allah, le poruncește binele și le interzice răul - acest lucru este permis și chiar recomandat. Chemarea la Allah (daʿwah), poruncirea binelui și interzicerea răului sunt obligații atât pentru oameni, cât și pentru jinni.
Totuși, aceasta se întâmplă numai dacă Allah hotărăște ca acest contact să aibă loc. Așadar, omul poate să le vorbească jinnilor doar pentru a-i invita la Islam și a-i îndruma spre bine, fără a depăși aceste limite. Uneori, se poate întâmpla ca unii jinni drepți să fie prezenți în adunări de știință și să asculte sau chiar să comunice cu cei prezenți. Dar scopul trebuie să fie doar chemarea lor la Islam și poruncirea binelui, nimic mai mult - și aceasta este o acțiune permisă și lăudabilă.
A doua situație:
Când o persoană cere ajutor jinnilor în chestiuni permise, cum ar fi:
- să-l ajute la repararea unei mașini, - la muncile câmpului, - sau la construcția unei case.
Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah (rahimahullah) a spus:
„Originea în această privință este că acest lucru este permis.”
Totuși, chiar și așa, nu este potrivit ca un om să ceară ajutor jinnilor, nici măcar în lucruri permise.
De ce? Pentru că nu îi putem vedea, nu știm ce parte din spusele lor este adevărată și ce parte este falsă. În plus, jinnii au o capacitate de judecată mai slabă decât oamenii și nu sunt de încredere, iar în final îl pot duce pe om către un rezultat neplăcut.
Allah spune:
„O, voi cei care credeți! Dacă un stricat (fāsiq) vine la voi cu o veste, verificați-o!” (Sura Al-Ḥujurāt, 49:6)
Dacă acest verset se referă la un stricat dintre oameni, atunci jinnii sunt chiar mai răi în această privință.
Unii dintre cei care fac ruqyah (citiri coranice asupra celor posedați) cer ajutor jinnilor în acest fel.
Unii spun:
„Vorbesc cu un jinn și îi cer anumite lucruri; el mi-a spus despre cutare lucru și mi-a arătat unde se află magia.”
Unii dintre acești jinni pretind chiar că sunt musulmani.
Însă noi spunem:
- Cine te-a informat?
- Știi tu care este starea lui?
- Poți tu să-l crezi?
Acest jinn este un fāsiq (păcătos, neascultător) - a atacat un om musulman prin posedare, deci este un păcătos.
Prin urmare, nu trebuie acceptate vorbele lui și nu trebuie cerut ajutorul lui.
Ceea ce trebuie făcut este doar:
- să-l chemi la Allah, - să-i citești Coranul și - să-i ceri să iasă din trupul musulmanului și să nu-i mai facă rău.
Cât despre ceea ce fac unii oameni, spunând:
„Am cerut cutare lucru de la jinn și el mi-a spus despre cutare și cutare magie,” și stau de vorbă cu el ore întregi - aceasta este o mare greșeală, pentru că jinnul minte, iar omul nu are cum să știe dacă spune adevărul. Apoi, treptat, îl conduce către consecințe grave, chiar și atunci când este vorba despre lucruri aparent permise, deoarece jinnul îl va duce pas cu pas până ce-l va face să cadă în shirk (asociere de parteneri cu Allah).
Notă a traducătorului: Shaykh-ul nu a detaliat a treia situație, care se referă la cazul în care omul interacționează cu jinnii în chestiuni interzise, așa cum a fost menționat în întrebarea și răspunsul anterior.
Întrebare
Care este hotărârea privind citirea horoscoapelor și credința în ele?
Răspuns
Dacă cineva pretinde că știe lucrurile ascunse (al-ghayb) prin intermediul acestor practici (astrologie, horoscop etc.), atunci acesta a comis necredință și apostazie. Aceasta se numește „tanjīm” - adică prezicerea viitorului prin astrologie.
Întrebare
Și dacă cineva crede în horoscoape?
Răspuns
Dacă cineva crede că horoscoapele dețin cunoașterea lucrurilor ascunse, atunci el este necredincios, deoarece a tăgăduit cuvântul lui Allah, care spune:
„Spune: Nimeni din ceruri și de pe pământ nu cunoaște cele ascunse (al-ghayb) în afară de Allah.” (Sura An-Naml, 27:65)
Întrebare
Care este sfatul dumneavoastră pentru cel care dorește să îndepărteze magia prin magie, spunând: „Sunt constrâns, trebuie să fac asta”?
Răspuns
Înlăturarea magiei este numită de către savanți „an-nushrah”. Opinia corectă, adoptată de savanții care au analizat această problemă, este că vindecarea prin nushrah se împarte în două categorii:
Prima categorie:
Înlăturarea magiei prin magie asemănătoare - aceasta este interzisă.
A doua categorie:
Înlăturarea magiei prin incantații prescrise în religie sau prin medicamente permise - aceasta este permisă.
Omul poate:
- să recite Āyat al-Kursī (versetul Tronului),
- al-Muʿawwidhatayn
Notă a traducătorului: al-Muʿawwidhatayn sunt cele două sure de protecție: Sura al-Falaq și Sura an-Nās.
- sau versetele care vorbesc despre magie;
- să spună rugăciunile profetice precum:
„O, Allah, Stăpânul oamenilor, îndepărtează această suferință și vindecă-mă. Tu ești Vindecătorul; nu există vindecare în afară de vindecarea Ta - o vindecare care nu lasă nicio boală.”
sau: „În Numele lui Allah, îți fac ruqyah împotriva a tot ceea ce te vatămă, și împotriva oricărui om invidios sau a oricărui ochi rău. Fie ca Allah să te vindece.”
De asemenea, se pot folosi medicamente permise și tratamente benefice - în toate acestea nu este nicio problemă.
Aceasta este opinia corectă, adoptată de savanții care au cercetat problema, și este părerea lui Ibn al-Qayyim, precum și a imāmului și mujaddidului Muhammad ibn ʿAbd al-Wahhāb (rahimahullah) în cartea sa Kitāb at-Tawḥīd, în capitolul:
„Ceea ce s-a relatat despre an-nushrah.”
Așadar, an-nushrah se împarte în două tipuri:
- an-nushrah permisă,
- și an-nushrah interzisă.
Nushrah înseamnă vindecarea sau înlăturarea magiei făcute asupra cuiva. Dacă este făcută prin magie asemănătoare, este interzisă; dacă este făcută prin rugăciuni prescrise sau leacuri permise, este permisă.
Întrebare
Este considerat că crede în vrăjitori cel care merge la ei spunând: „Este o urgență”?
Răspuns
Nu este permis. El nu trebuie să facă asta, potrivit savanților care au verificat această chestiune. Nu are voie să meargă la un vrăjitor.
Cât despre a crede în el, aceasta este altceva. Dacă crede în el, atunci a comis necredință. Însă simplul fapt de a merge la el este interzis, fiind o cale blocată de religie (sadd ad- dharāʾiʿ).
Întrebare
Dar dacă cineva îi ajută pe necredincioși împotriva musulmanilor din teamă pentru bunurile sale lumești?
Răspuns
Această persoană comite necredință, chiar dacă o face din frică pentru bunurile sale lumești, după cum Allah spune: „Aceasta pentru că au preferat viața acestei lumi în locul Vieții de Apoi.” (Sura An-Naḥl, 16:107) Adică: a avut o posesiune lumească pe care a preferat-o în detrimentul religiei sale.
Această persoană a necrezut, pentru că a pus interesele sale lumești deasupra religiei. Religia lui Allah are întâietate asupra oricărui beneficiu lumesc; iar cel care își pune viața lumească mai presus decât Religia, a căzut în necredință.
Întrebare
Sunt anulatoarele Islamului limitate (adică doar zece)?
Răspuns
Lucrurile care anulează și invalidează Islamul unei persoane sunt numeroase.
Savanții din toate madhhab-urile - Ḥanbalī, Shāfiʿī, Mālikī și Ḥanafī - au inclus în cărțile lor de fiqh capitole intitulate:
„Capitol: Hotărârea privind apostatul (Ahkām al-Murtadd).”
Aceasta se referă la o persoană care a devenit necredincioasă după ce a fost musulmană.
Ei au menționat numeroase categorii și forme de apostazie. Dintre toate școlile juridice, hanafiții au fost cei mai detaliați în enumerarea lucrurilor care anulează Islamul.
De fapt, ei au spus:
„Dacă cineva se referă la o moschee (masjid) sau la un mushaf (Coran scris) într-un mod batjocoritor, spunând musayjid (moscheiuță / moschee mică, mică moschee) sau musayhif (mushaf mic / Coran mic), intenționând prin aceasta să le disprețuiască, atunci el a comis necredință.”
Întrebare
Imamul (rahimahullah) a menționat, pentru unele dintre aceste anulatoare, că există consensul savanților (ijmāʿ), dar nu a spus asta pentru toate.
Răspuns
Este cunoscut că toate aceste anulatoare sunt acceptate prin consensul unanim al savanților. Nu există nicio îndoială în această privință.
El a menționat explicit ijmāʿ-ul doar la unele dintre ele pentru a clarifica, dar toate aceste lucruri fac parte dintre cele cunoscute din religie în mod necesar (maʿlūm min ad-dīn bi-ḍ-ḍarūrah).
Întrebare
Ce înseamnă „întoarcerea” în afirmația autorului:
„Al zecelea: Îndepărtarea de religia lui Allah, fără a o învăța sau a o aplica…”?
Răspuns
Prin „întoarcere” (al-iʿrāḍ) se înțelege că persoana se îndepărtează complet de religie - nu o învață și nu acționează conform ei.
Sfârșitul tratatului