De ce diferă învățații

Acestea sunt cauzele asupra cărora am dorit să atrag atenția, deși ele sunt numeroase, asemenea unei mări fără țărm. Dar, după toate acestea, care trebuie să fie poziția noastră?

Așa cum am spus la început, din pricina mijloacelor de informare audio, scrise și vizuale și a diferențelor dintre învățați sau dintre cei care vorbesc prin aceste mijloace, oamenii au început să se îndoiască și să întrebe: „Pe cine să urmăm?”

Atâtea gazele s-au adunat în fața lui Khirāsh,

încât Khirāsh nu mai știe pe care să o vâneze.

Spunem așadar că poziția noastră față de aceste divergențe — și mă refer la diferențele dintre învățații despre care știm că sunt de încredere în cunoaștere și credință, nu la cei care sunt socotiți oameni ai științei fără să fie dintre ei — trebuie privită din două perspective. Pe cei din urmă nu îi considerăm învățați și nu socotim afirmațiile lor printre opiniile învățaților care merită păstrate. Ne referim la învățații cunoscuți pentru grija lor sinceră față de comunitate și Islam și pentru cunoașterea lor. Poziția noastră față de ei privește două lucruri:

**1. Cum au ajuns acești imami să susțină o opinie diferită de ceea ce cer Cartea lui Allah și Sunnah Trimisului Său?** Răspunsul poate fi înțeles din cauzele divergențelor pe care le-am amintit și din cele pe care nu le-am amintit. Acestea sunt multe și îi devin limpezi celui care caută cunoașterea, chiar dacă nu a ajuns la un nivel foarte înaintat.

**2. Care trebuie să fie poziția noastră în privința urmării lor și pe care dintre ei să îl urmăm?** Trebuie omul să urmeze un imam fără să se abată vreodată de la opinia lui, chiar dacă adevărul se află la altul, așa cum fac cei care se atașează fanatic de școlile juridice? Sau trebuie să urmeze ceea ce, după cercetarea dovezii, îi apare mai întemeiat, chiar dacă diferă de opinia imamului la a cărui școală se raportează?

Răspunsul este a doua variantă. Cel care cunoaște dovada este dator să o urmeze, chiar dacă se află în dezacord cu unul sau altul dintre imami, câtă vreme nu contrazice consensul comunității. Cine crede că spusele altcuiva decât Trimisul lui Allah trebuie urmate în toate situațiile și în orice vreme, atât în ceea ce privește săvârșirea unei fapte, cât și renunțarea la ea, îi atribuie acelei persoane o însușire proprie misiunii profetice. Numai cuvintele Trimisului lui Allah pot avea un asemenea statut. Din spusele oricărui om se pot accepta unele și respinge altele, în afară de spusele Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa.

Rămâne însă o chestiune care cere atenție, fiindcă ne confruntăm în continuare cu aceeași dificultate: cine este capabil să deducă hotărârile din dovezi? Aceasta este o problemă, deoarece fiecare a început să spună: „Eu sunt capabil.” În realitate, acest lucru nu este bun. Desigur, în privința scopului și a principiului este bine ca omul să aibă drept călăuză Cartea lui Allah și Sunnah Trimisului Său. Dar dacă deschidem această ușă oricui știe să rostească un text folosit ca dovadă, fără să îi cunoască sensul și implicațiile, și îi spunem: „Ești mujtahid; spune ce dorești!”, aceasta va duce la stricarea înțelegerii Legii și la vătămarea oamenilor și a societății. În această privință, oamenii sunt de trei feluri:

**Primul:** învățatul căruia Allah i-a dăruit cunoaștere și înțelegere.

**Al doilea:** cel care caută cunoașterea și deține o parte din ea, dar nu a ajuns la nivelul învățatului cu o cunoaștere aprofundată.

**Al treilea:** omul de rând care nu are cunoaștere.

**Cât despre primul**, el are dreptul să cerceteze și să formuleze o opinie; mai mult, este dator să spună ceea ce, în înțelegerea sa, este cerut de dovadă, indiferent cine i se împotrivește. El a primit această poruncă. Allah Preaînaltul spune:

Acesta face parte dintre cei capabili să deducă hotărârile și care cunosc ceea ce arată cuvintele lui Allah și cuvintele Trimisului Său.

**Cât despre al doilea**, căruia Allah i-a dăruit cunoaștere, dar care nu a ajuns la nivelul primului, nu este nicio vină asupra lui dacă urmează textele generale, formulările necondiționate și ceea ce a ajuns la el. Trebuie însă să fie prudent și să nu neglijeze să îi întrebe pe cei mai învățați decât el. Poate greși și poate să nu cunoască un text care particularizează ceea ce era general, condiționează ceea ce era necondiționat sau abrogă ceea ce el consideră încă în vigoare, fără să știe aceasta.

**Cât despre al treilea**, care nu are cunoaștere, el este dator să îi întrebe pe învățați, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Iar într-un alt verset se spune:

Datoria acestuia este, așadar, să întrebe. Dar pe cine să întrebe? În ținut există mulți învățați și fiecare spune despre sine că este învățat sau alții spun despre el că este învățat. Pe cine trebuie să întrebe? Îi spunem: „Trebuie să cauți pe cel despre care crezi că este mai aproape de adevăr, să îl întrebi și apoi să îi urmezi opinia”? Sau îi spunem: „Întreabă pe oricine dorești dintre cei pe care îi consideri învățați; un învățat de rang mai mic poate fi călăuzit spre răspunsul corect într-o anumită chestiune, în vreme ce unul mai virtuos și mai învățat decât el poate să nu îl găsească”? Învățații au avut opinii diferite asupra acestei chestiuni.

Unii consideră că omul de rând este dator să îl întrebe pe acela dintre învățații ținutului său în a cărui cunoaștere are cea mai mare încredere. Așa cum omul care suferă de o boală trupească îl caută pe cel pe care îl consideră cel mai priceput în medicină, tot astfel trebuie să procedeze și aici, deoarece cunoașterea este leacul inimilor. Așa cum pentru boala ta îl alegi pe cel pe care îl consideri mai priceput, tot astfel trebuie să îl alegi și aici pe cel pe care îl consideri mai învățat. Nu există deosebire.

Alții consideră că aceasta nu este o obligație, deoarece cel care are mai multă cunoaștere în general poate să nu fie cel mai cunoscător în fiecare chestiune în parte. Această opinie este sprijinită de faptul că, în vremea companionilor — Allah Preaînaltul să fie mulțumit de ei —, oamenii îi întrebau și pe cei de rang mai mic, deși existau alții mai vrednici decât ei.

Eu consider că omul trebuie să îl întrebe pe cel pe care îl socotește mai vrednic în credință și cunoaștere, însă nu ca pe o obligație. Cel mai vrednic poate greși într-o anumită chestiune, iar cel de rang mai mic poate găsi în ea răspunsul corect. Este, așadar, o chestiune de preferință. Opinia mai întemeiată este să îl întrebe pe cel care, datorită cunoașterii, scrupulozității și credinței sale, este mai aproape de răspunsul corect.

În încheiere, mă sfătuiesc mai întâi pe mine însumi și apoi pe frații mei musulmani, în special pe cei care caută cunoașterea: dacă cineva se confruntă cu o chestiune ce ține de cunoașterea religioasă, să nu se grăbească să vorbească. Să verifice mai întâi și să dobândească înțelegerea necesară, apoi să vorbească, pentru a nu spune despre Allah ceea ce nu știe.

Cel care dă o fatwa este un mijlocitor între oameni și Allah, în sensul că transmite Legea lui Allah. S-a transmis în mod autentic de la Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa: „Învățații sunt moștenitorii profeților.”³⁹

Profetul a spus de asemenea: „Judecătorii sunt de trei feluri. Un singur fel de judecător este în Paradis: cel care cunoaște adevărul și judecă potrivit lui.”⁴⁰

De asemenea, când te confrunți cu o asemenea chestiune, este important să îți legi inima de Allah și să Îi arăți nevoia ta de El, cerându-I să te facă să înțelegi și să te învețe. Aceasta este cu atât mai important în chestiunile mari și însemnate, care le rămân neclare multor oameni.

Unii dintre șeicii noștri mi-au spus că acela căruia i se pune o întrebare ar trebui să Îi ceară frecvent iertare lui Allah. Ei au dedus aceasta din cuvintele Sale:

Cererea frecventă de iertare înlătură urmele păcatelor, care sunt o cauză a uitării cunoașterii și a neștiinței. Allah Preaînaltul spune:

S-a relatat despre al-Shāfiʿī că a spus:

M-am plâns lui Wakīʿ de slaba mea memorie,

iar el m-a îndrumat să părăsesc păcatele.

Și mi-a spus: „Să știi că știința este lumină,

iar lumina lui Allah nu îi este dăruită celui care păcătuiește.”

Fără îndoială, cererea de iertare este astfel o cauză pentru ca Allah să îi deschidă omului calea înțelegerii.

Îi cer lui Allah să ne dăruiască mie și vouă izbândă și îndreptare, să ne întărească prin cuvântul statornic în această viață și în Viața de Apoi, să nu ne abată inimile după ce ne-a călăuzit și să ne dăruiască îndurare de la El. Cu adevărat, El este Dăruitorul!

Lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor, la început și la sfârșit.

Binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei și companionilor săi.