De ce diferă învățații

Învățatul urmează un hadith slab sau deduce o concluzie printr-un raționament slab.

Acest lucru este foarte frecvent. Un exemplu de folosire a unui hadith slab ca dovadă este opinia unor învățați care recomandă rugăciunea numită *ṣalāt al-tasbīḥ*. Potrivit descrierii ei, omul face două unități de rugăciune, recită al-Fātiḥah în ele și rostește formula de preamărire de cincisprezece ori, apoi o rostește și în înclinare și în prosternare și continuă după celelalte detalii ale acestei rugăciuni, pe care nu le-am reținut cu precizie, deoarece nu o consider prescrisă de Lege. Alți învățați consideră că această rugăciune este o inovație dezaprobată și că hadithul despre ea nu este autentic. Printre cei care susțin aceasta se numără imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el —, care a spus: „Nu există o relatare autentică despre ea de la Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa.”

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah — Allah să aibă milă de el — a spus: „Hadithul despre ea este o minciună atribuită Trimisului lui Allah.” Într-adevăr, cel care o cercetează observă în ea o abatere neobișnuită chiar în raport cu rânduiala Legii. Un act de adorare fie este folositor inimii și necesar pentru îndreptarea ei, caz în care este prescris în orice timp și loc, fie nu este folositor și atunci nu este prescris. În hadithul care o descrie se spune însă că omul o face în fiecare zi sau în fiecare săptămână, lună ori o singură dată în viață. Aceasta nu are un echivalent în Lege. Faptul arată caracterul neobișnuit al relatării, atât în lanțul transmiterii, cât și în textul ei, și că acela care a considerat-o o minciună, asemenea lui Shaykh al-Islām, a avut dreptate. De aceea Shaykh al-Islām a spus: „Niciunul dintre imami nu a recomandat-o.”

Am dat acest exemplu fiindcă mulți bărbați și femei întreabă despre ea și mă tem ca această inovație să nu ajungă să fie socotită un lucru prescris. O numesc inovație chiar dacă acest cuvânt le este greu de acceptat unora, deoarece credem că orice practică prin care cineva caută să Îl adore pe Allah, Preaslăvitul, fără să se afle în Cartea lui Allah sau în Sunnah Trimisului Său, este o inovație.

La fel se întâmplă și cu cel care folosește o dovadă într-un mod slab din punctul de vedere al deducției. Dovada este puternică, dar felul în care el deduce concluzia din ea este slab. Un exemplu este înțelegerea dată de unii învățați hadithului: „Sacrificarea fătului este sacrificarea mamei sale.”³⁴ Sensul cunoscut printre învățați este că, atunci când mama fătului este sacrificată potrivit rânduielii, sacrificarea ei este îndeajuns și pentru el. Fătul nu are nevoie de o sacrificare separată dacă este scos după sacrificarea mamei, deoarece a murit deja, iar sacrificarea sa după moarte nu ar avea niciun folos.

Unii învățați au înțeles însă că sensul hadithului este că fătul trebuie sacrificat la fel ca mama sa, prin tăierea celor două vene jugulare și scurgerea sângelui. Această interpretare este însă îndepărtată de sensul corect, deoarece după moarte nu mai poate avea loc scurgerea sângelui.

Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa, a spus: „Mâncați din ceea ce a fost sacrificat prin scurgerea sângelui și asupra căruia a fost pomenit numele lui Allah.”³⁵ Se știe că sângele nu poate fi făcut să curgă după moarte.