Cum se conduce musulmanul în vremuri de tulburare

Al doilea principiu este acesta: când apar tulburări și se schimbă împrejurările, nu judeca nimic din acele tulburări sau schimbări înainte de a le înțelege. Respectă principiul: judecarea unui lucru depinde de înțelegerea sa.

Toți oamenii înțelepți au respectat acest principiu, înainte și după venirea Islamului. Dovada sa în Lege se află în Cartea lui Allah. Allah, slăvit și preaînalt este El, a spus:

Adică: ferește-te să vorbești despre ceea ce nu cunoști, nu înțelegi și nu îți este limpede. Cu atât mai mult să conduci, să urmezi sau să judeci în acea privință. Judecarea unui lucru depinde de înțelegerea sa.

Folosiți acest principiu în treburile voastre obișnuite și în feluritele voastre situații. Mintea trebuie să țină seama de el; nicio conduită nu este potrivită decât dacă îl respectă. Cine nu îl respectă va greși, fără îndoială. Legea l-a întărit și l-a explicat cât se poate de limpede. Voi da câteva exemple pentru a-l lămuri.

De pildă, dacă l-aș întreba pe unul dintre voi care este judecata Islamului despre vânzarea murābaḥa, cineva ar putea răspunde: „Profitul este dorit și Legea nu îl interzice, deci vânzarea murābaḥa nu are nimic rău.” Judecata lui ar fi cu totul greșită, fiindcă nu a înțeles la ce se referea întrebarea „Care este judecata Islamului despre vânzarea murābaḥa?”. A crezut că murābaḥa înseamnă pur și simplu profitul obținut din vânzare și, din pricina acestei înțelegeri greșite, a greșit judecata Legii.

Judecata Legii trebuie întemeiată pe o înțelegere corectă. Forma de murābaḥa avută aici în vedere este o vânzare nepermisă, folosită de unele bănci islamice și neislamice ca stratagemă pentru dobândă. Ea se desfășoară prin împuternicirea altcuiva, după care promisiunea trebuie îndeplinită: cel care împuternicește este obligat să respecte promisiunea făcută împuternicitului său. Acest lucru nu este permis în Lege; de aceea, această vânzare murābaḥa nu este permisă.

Alt exemplu care îți lămurește principiul „Judecarea unui lucru depinde de înțelegerea sa”: dacă l-aș întreba pe unul dintre voi care este judecata despre gruparea Martorii lui Iehova, ce ar răspunde? Dacă o cunoaște, va spune că este o grupare cu anumite însușiri și că judecata Islamului despre ea este cutare.

Altul ar putea spune: „Nu știu ce este această grupare, Martorii lui Iehova, și nu am mai auzit de ea.” În acel caz nu poți să o judeci și nici să arăți o judecată a Legii despre ea, fiindcă nu ai înțeles ce este, care îi sunt principiile și dacă este islamică, creștină sau iudaică. Nu o poți judeca decât după ce ai înțeles-o.

Dacă ai înțeles aceasta, atunci judecătorul, muftiul sau cel care vorbește despre chestiunile Legii nu are dreptul să vorbească decât după împlinirea a două lucruri. Aceasta îi păzește propriul drept și îl ferește de păcat, păzește drepturile tuturor musulmanilor și îl depărtează de a vorbi despre Allah fără cunoaștere.

Primul: să înțeleagă pe deplin problema pusă în discuție, fără să o confunde cu alta și fără să amestece în înțelegerea ei o altă chestiune. Uneori, problemele au elemente comune și forme foarte apropiate. Mintea se mută atunci la o problemă asemănătoare și greșești.

Al doilea: să cunoască judecata lui Allah și a Trimisului Său ﷺ despre această problemă anume, nu despre una asemănătoare.

Dacă acest lucru este stabilit, apare o întrebare însemnată. Cineva ar putea spune: „Cum ajung la această înțelegere? Cum îmi formez o imagine despre problemă și de la cine o primesc? Problemele sunt neclare și asemănătoare; unele se confundă cu altele și poate nu găsesc pe cineva care să mi le explice și să mi le înfățișeze corect.”

Răspundem: înțelegerea pe care se întemeiază judecata Legii se dobândește astfel. Întâi, de la cel care cere verdictul: el se află în situația respectivă; când întreabă și își explică problema, se formează imaginea ei, iar muftiul îi arată judecata potrivit întrebării sale.

În al doilea rând, înțelegerea se dobândește din relatarea unor musulmani drepți și de încredere, a căror transmitere nu este tulburată de ceva care îi face să greșească și să greșească apoi și judecata asupra lucrului. Este nevoie ca problema să fie transmisă de un om drept și de încredere.

Când apar tulburări și se schimbă împrejurările, nu ne este permis să ne sprijinim, de pildă, pe cuvintele unui necredincios care și-a înfățișat opinia sau analiza la un post de radio, într-o revistă ori într-un raport. Legea nu îngăduie să întemeiem o judecată a ei pe aceasta. Judecata Legii se întemeiază pe transmiterea unui musulman drept și de încredere.

Hadithurile Trimisului lui Allah ﷺ nu sunt primite de la cel care le aduce decât dacă lanțul lor este alcătuit din transmițători drepți și exacți, fiecare de la unul asemenea lui, până la capătul său. Dacă în lanț este un om abătut, integritatea lui este știrbită; dacă este cineva lipsit de precizie, care aduce un lucru și îl amestecă cu altul, relatarea nu este primită și pe ea nu se întemeiază o judecată a Legii.

Trebuie, așadar, să ținem seama de această chestiune.

Din toate acestea rezultă că principiul „Judecarea unui lucru depinde de înțelegerea sa” are ca temei înțelegerea lucrului. Din perspectiva Legii, aceasta nu poate fi corectă decât dacă provine de la un musulman drept și de încredere sau chiar de la cel care cere verdictul, chiar dacă acesta este abătut.