Cum se conduce musulmanul în vremuri de tulburare

Al șaselea principiu: în vreme de tulburare, vorbele și faptele au reguli. Nu orice cuvânt care ți se pare bun trebuie rostit și nu orice faptă care ți se pare bună trebuie făcută. Spusele și faptele tale din timpul tulburării au urmări.

Nu este, așadar, de mirare să îl auzim pe Abū Hurayra, Allah să fie mulțumit de el, spunând:

Învățații au explicat că, prin „mi-ar fi tăiat gâtul acesta”, Abū Hurayra se referea la hadithurile despre tulburări, despre neamul Umayya și altele asemenea, pe care nu le răspândise. A spus aceasta în vremea lui Muʿāwiya, Allah să fie mulțumit de el, în jurul căruia oamenii se uniseră după dezbinare și lupte. Cunoașteți cele petrecute și istoria lui.

De ce a păstrat Abū Hurayra unele hadithuri, deși erau cuvintele Trimisului lui Allah ﷺ? Ele nu priveau judecățile Legii, ci altceva. Le-a păstrat pentru a nu se produce tulburare între oameni. Nu a spus că hadithul este adevărat și că este interzis să ascunzi cunoașterea. De ce? În vremea despre care vorbea era necesar să nu răspândească acea cunoaștere, ca oamenii să nu se dezbine după ce se adunaseră, în anul unității, în jurul lui Muʿāwiya ibn Abī Sufyān, Allah să fie mulțumit de el.

Ibn Masʿūd spune, potrivit relatării lui Muslim în Ṣaḥīḥ-ul său: „Ori de câte ori le vorbești unor oameni despre un lucru pe care mințile lor nu îl cuprind, acesta devine o încercare pentru unii dintre ei.”

În toate chestiunile tulburărilor, oamenii nu înțeleg orice spune vorbitorul. Pot auzi de la el lucruri pe care mințile lor nu le cuprind și pot înțelege altceva, întemeind pe acea înțelegere credințe, fapte, atitudini și cuvinte cu urmări rele. De aceea, înaintașii puneau adesea în practică acest principiu.

Privește-l pe al-Ḥasan al-Baṣrī, Allah să aibă milă de el: l-a mustrat pe Anas ibn Mālik, Allah să fie mulțumit de el, când acesta i-a relatat lui al-Ḥajjāj ibn Yūsuf hadithul despre uciderea celor din ʿUrayna de către Profet ﷺ. I-a spus lui Anas, dezaprobând: „De ce i-ai relatat lui al-Ḥajjāj acest hadith?”

A spus aceasta fiindcă al-Ḥajjāj se năpustea asupra sângelui oamenilor și ar fi putut folosi hadithul pentru a-și justifica faptele. Era, așadar, necesar să nu îi fie transmis, ca înțelegerea și mintea lui, care nu erau drepte și sănătoase, să nu socotească hadithul o susținere ori o dovadă pentru el și să îl înțeleagă greșit.

Al-Ḥasan, Allah să aibă milă de el, a dezaprobat astfel transmiterea făcută de Anas, Allah să fie mulțumit de el, deși acesta era companion. Anas a regretat ulterior că i-a relatat lui al-Ḥajjāj hadithul despre cei din ʿUrayna.

Mai înainte de Abū Hurayra, Ḥudhayfa păstrase fără să le răspândească unele hadithuri despre tulburări, socotind că oamenii nu aveau nevoie de ele. Imamul Aḥmad a dezaprobat și el transmiterea hadithurilor care pomenesc răzvrătirea împotriva conducătorului și a cerut să fie șterse din Musnad-ul său, spunând: „Nu este bine în tulburare și nu este bine în răzvrătire.” Abū Yūsuf a dezaprobat transmiterea relatărilor neobișnuite.

Mālik, Allah să aibă milă de el, a dezaprobat transmiterea unor hadithuri în care sunt pomenite anumite atribute. Ideea este că, în vreme de tulburare, nu se spune tot ceea ce se știe și nu tot ceea ce poate fi spus se spune în orice împrejurare.

Cuvintele trebuie ținute în frâu: nu știi ce vor produce spusele, judecata sau înțelegerea ta. Înaintașii, Allah să aibă milă de ei, au căutat să fie feriți de tulburări și au tăcut asupra multor lucruri, dorind să își păstreze religia nevătămată și să Îl întâlnească pe Allah astfel.

Este transmis că, atunci când s-a pus problema implicării în tulburare, Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, Allah să fie mulțumit de el, i-a spus fiului său: „Omule! Vrei să fiu un cap al tulburării? Nu! Nu, pe Allah!” Saʿd a respins astfel ca el sau fiul său să devină un cap al tulburării, chiar prin cuvinte sau fapte pe care le-ar fi socotit bune și corecte. Nu era la adăpost de urmări rele. Oamenii trebuie să cântărească lucrurile cu măsura dreaptă a Legii, pentru a fi feriți și a nu greși.

Și faptele, și conduita au reguli care trebuie respectate. Nu orice faptă lăudată într-o anumită împrejurare este lăudată în vreme de tulburare, dacă oamenii îi vor da alt înțeles decât cel intenționat.

Profetul ﷺ, după cum a transmis al-Bukhārī în Ṣaḥīḥ-ul său, i-a spus ʿĀʾishei: „Dacă neamul tău nu ar fi părăsit necredința de puțină vreme, aș fi dărâmat Kaʿba, aș fi zidit-o pe temeliile lui Ibrāhīm și i-aș fi făcut două porți.”

Profetul ﷺ s-a temut ca necredincioșii din Quraysh care abia primiseră Islamul să înțeleagă greșit dărâmarea Kaʿbei, reconstruirea ei pe temeliile lui Ibrāhīm și cele două porți — una pentru intrare și alta pentru ieșire. S-a temut să nu creadă că urmărește să se mândrească ori să disprețuiască religia lor, religia lui Ibrāhīm, sau altceva asemenea. A renunțat, așadar, la acea faptă.

De aceea, al-Bukhārī, Allah să aibă milă de el, a întemeiat pe acest hadith un capitol însemnat, numit „Cel care renunță la unele lucruri alese, de teamă că oamenii nu le vor înțelege și vor cădea în ceva mai grav”. „Renunță la unele lucruri alese” înseamnă că ai libertatea să amintești ori să nu amintești un anumit lucru; renunți „de teamă că oamenii vor cădea în ceva mai grav”. Al-Bukhārī a inclus sub acest capitol hadithul Profetului.

Înțelegem astfel că este nevoie de judecată și de înțelegere. Iuțeala și pripirea nu sunt lăudabile. Cine te obligă să vorbești la fiecare întâlnire și în fiecare adunare despre ceea ce socotești adevărat în privința tulburărilor?

Învățații oamenilor Sunnei și ai comunității lămuresc adevărul. Dacă ai o opinie ori o înțelegere, înfățișează-le lor. Dacă le primesc, bine; dacă nu, ți-ai împlinit datoria fără să îți expui opinia înaintea tuturor musulmanilor.