Text integral · Pasaje · 16
Deosebirea dintre alianță, atașament și cererea de ajutor
Al optulea principiu este însemnat și trebuie să îl ai în vedere: regulile privitoare la tawallī și muwālā față de necredincioși. În Lege și în învățăturile învățaților unicității lui Allah sunt doi termeni, cu două înțelesuri, pe care mulți îi confundă: tawallī și muwālā. Tawallī este necredință; muwālā nu este permisă. Al treilea lucru, cererea de ajutor unui necredincios și angajarea lui, este permis în condițiile sale. Sunt, așadar, trei chestiuni.
Tawallī: sprijinirea părții necredincioase împotriva musulmanilor
Despre tawallī au fost pogorâte cuvintele lui Allah:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ لَا تَتَّخِذُوا۟ ٱلْيَهُودَ وَٱلنَّصَـٰرَىٰٓ أَوْلِيَآءَ ۘ بَعْضُهُمْ أَوْلِيَآءُ بَعْضٍ ۚ وَمَن يَتَوَلَّهُم مِّنكُمْ فَإِنَّهُۥ مِنْهُمْ ۗ إِنَّ ٱللَّهَ لَا يَهْدِى ٱلْقَوْمَ ٱلظَّـٰلِمِينَ
„O, voi care credeți! Nu îi luați pe iudei și pe creștini ca aliați: ei sunt aliați unii altora. Cine dintre voi se aliază cu ei este dintre ei. Allah nu călăuzește neamul celor nedrepți.”
Coran 5:51
Criteriul pentru tawallī este sprijinirea necredinciosului împotriva musulmanului în vreme de război între musulmani și necredincioși, cu intenția ca necredincioșii să îi biruie pe musulmani.
Temeiul tawallī este iubirea deplină ori sprijinirea necredinciosului împotriva musulmanului. Cine îl iubește pe necredincios pentru religia sa i s-a alăturat prin tawallī, iar aceasta este necredință.
Muwālā: atașamentul din interes lumesc
Muwālā față de necredincioși înseamnă afecțiunea și atașamentul față de ei pentru cele lumești ale lor, a-i pune înainte și a-i înălța. Este o abatere păcătoasă, nu necredință. Allah Preaînaltul a spus:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ لَا تَتَّخِذُوا۟ عَدُوِّى وَعَدُوَّكُمْ أَوْلِيَآءَ تُلْقُونَ إِلَيْهِم بِٱلْمَوَدَّةِ
„O, voi care credeți! Nu îi luați pe dușmanii Mei și pe dușmanii voștri ca aliați, arătându-le afecțiune.”
Coran 60:1 · Fragment coranic
Până la cuvintele Sale:
وَمَن يَفْعَلْهُ مِنكُمْ فَقَدْ ضَلَّ سَوَآءَ ٱلسَّبِيلِ
„Cine dintre voi face aceasta s-a abătut de la calea cea dreaptă.”
Coran 60:1 · Fragment coranic
Învățații au spus: Allah li S-a adresat numindu-i credincioși, iar chemarea îl cuprinde și pe cel care le-a arătat afecțiune necredincioșilor. Aceasta dovedește că fapta lui nu este necredință, ci abatere de la calea cea dreaptă. Le-a arătat afecțiune și le-a făcut o destăinuire dintr-un motiv lumesc, nu din îndoială față de religie.
De aceea, Profetul ﷺ l-a întrebat pe cel care făcuse aceasta: „Ce te-a îndemnat să faci ceea ce ai făcut?” El a răspuns: „Pe Allah, nu este altceva decât că eu cred în Allah și în Trimisul Său. Am vrut să am față de acei oameni un serviciu de invocat, prin care Allah să îmi ocrotească familia și averea.” Hadithul se află în cele două Ṣaḥīḥ-uri.
De aici se vede că afecțiunea și înclinarea față de necredincios din interes lumesc nu sunt necredință, dacă temelia credinței și încredințarea inimii se păstrează la cel care a manifestat acea formă de muwālā.
Cererea de ajutor și angajarea
În privința cererii de ajutor unui necredincios ori a angajării lui, învățații au spus că sunt permise în diferite împrejurări. În fiecare situație și întâmplare, ei dau verdictul pe care îl socotesc potrivit. Dăruirea de bani necredincioșilor ca milostenie, pentru apropierea inimilor sau pentru îndepărtarea relelor are o discuție aparte: este altă categorie decât cele trei amintite.