Cum se conduce musulmanul în vremuri de tulburare

Al șaptelea principiu: Allah a poruncit loialitatea față de credincioși, îndeosebi față de învățați. Credincioșii și credincioasele sunt, așa cum Allah a spus:

Fiecărui credincios îi este obligatoriu să îi iubească pe credincioși, să îi sprijine și să se ferească de batjocorirea lor. Cu atât mai mult când acești credincioși sunt sprijinitorii Legii lui Allah, cei care le arată oamenilor ce este permis și ce este interzis, adevărul și falsul. Este, așadar, interzis ca învățații să fie pomeniți altfel decât cu bine. Adunările în care sunt vorbiți de rău sunt adunări rele.

De ce? Fiindcă învățații sunt moștenitorii profeților. Profeții nu au lăsat moștenire nici dinari, nici dirhami, ci cunoașterea; cine o primește a primit o parte îmbelșugată. Cine îi respectă și îi cinstește pe învățați și primește cuvintele învățaților oamenilor Sunnei și ai comunității, oamenii unicității lui Allah, primește moștenirea profeției și nu o lasă pentru altceva.

Învățații la ale căror cuvinte ne întoarcem, cărora le suntem loiali și pe care îi iubim au următoarele însușiri.

Întâi: sunt învățații de seamă ai oamenilor Sunnei și ai comunității din vremea lor, învățații unicității lui Allah, la ale căror cuvinte ne întoarcem în această privință.

Al doilea: cunosc cuprinzător judecățile Legii, dreptul religios în toate capitolele sale, principiile Legii și fundamentele care trebuie respectate. Nu confundă o chestiune cu alta și nici o problemă cu alta.

Trebuie aici să amintim o chestiune însemnată în care mulți au greșit: afirmația că învățații noștri de astăzi nu înțeleg realitatea. Unul a mers până la a spune, într-o mică adunare cu unii dintre frații săi: „Din aceste împrejurări și întâmplări am învățat să îi deosebim pe învățații care înțeleg realitatea și își întemeiază pe ea judecățile Legii de învățații care nu înțeleg realitatea!”

Pe Allah, este o vorbă rea. Arată că nu sunt înțelese temeiurile judecăților Legii, cele pe care se sprijină învățații, ce fel de înțelegere iau în considerare și ce nu iau în considerare.

Pentru oamenii cunoașterii, înțelegerea realității este de două feluri. Prima categorie: înțelegerea unei situații pe care se întemeiază judecata Legii. Aceasta este indispensabilă și obligatorie. Cine judecă o problemă fără să îi înțeleagă situația greșește. Dacă realitatea influențează judecata, trebuie cunoscută.

A doua categorie: o situație care nu influențează judecata Legii. Există întâmplări felurite și povești lungi, dar înțelegerea acelor povești și împrejurări nu are niciun efect asupra judecății Legii. Învățații nu se sprijină pe ele, chiar dacă le înțeleg. Nu orice realitate cunoscută este un temei pentru judecățile Legii.

Voi da exemple pentru ambele categorii, ca să le cunoașteți și să le înțelegeți.

Din prima categorie — înțelegerea realității pe care se întemeiază judecata Legii — face parte, de pildă, întrebarea când este un om socotit mort: când îi moare inima sau când îi moare creierul? Este o problemă nou apărută. Oricine ar vorbi despre ea fără să îi cunoască realitatea și împrejurările ar greși judecata, fiindcă înțelegerea situației are efect asupra hotărârii Legii.

Alt exemplu: judecarea statelor și a situațiilor ca musulmane sau nemusulmane. Cum mi-aș putea îngădui să judec un stat ca musulman ori nemusulman fără să îi cunosc adevărata situație și fără să îi înțeleg realitatea? Trebuie să înțeleg acea realitate pentru ca învățatul să dea judecata Legii; după ce a înțeles-o, hotărăște pe baza acestei înțelegeri.

Un alt exemplu sunt numeroasele grupări islamice apărute în vremea noastră. Sunt diferite și se deosebesc unele de altele. Poate învățatul Legii să le judece ori să le aprecieze fără să înțeleagă realitatea lor, credințele, fundamentele, metodele, ideile, opiniile și felul în care își fac chemarea?

Nu poate. Trebuie să înțeleagă realitatea lor, fiindcă aceasta influențează judecata Legii. Cine judecă fără să înțeleagă acea realitate nu va da o judecată corectă.

Din a doua categorie fac parte împrejurări și probleme în care înțelegerea realității nu influențează judecata Legii. De pildă, ce discută două părți aflate în litigiu înaintea judecătorului. Vin doi oameni, iar unul povestește pe larg cele întâmplate între el și adversarul său. Judecătorii cunosc asemenea vorbiri lungi. Dar judecătorul nu se întoarce la toate acele amănunte: deși sunt reale, ele nu influențează judecata și nu sunt un temei al hotărârii.

De aceea, muftiul ori judecătorul spune în asemenea cazuri: „Chiar dacă ar fi așa și așa.” Adică: realitatea pe care ai pomenit-o nu are, potrivit Legii, efect asupra hotărârii.

Alt exemplu din vremea noastră, mai apropiat pentru a vă lămuri chestiunea: mulți dintre cei care cheamă la Islam, ceva mai în vârstă, se întâlnesc cu tineri, îi îndeamnă și îi îndrumă, făcându-i să iubească îndreptarea și călăuzirea, în adunări publice, în librării sau în locuri asemănătoare.

Știm că din amestecul celor mai mari cu cei mai mici pot apărea rele, chiar lucruri interzise. Unele situații vă sunt cunoscute în amănunt. Dar înțelegerea acelor situații nu ne face să judecăm drept nepermisă chemarea celor mai mari adresată tinerilor. Realitatea rea a acelor cazuri nu influențează judecata generală a permisiunii acestei chemări.

Cunoașterea acelei situații conduce însă la altceva: să fie sfătuit și îndrumat cel care a greșit, a căzut într-un lucru interzis ori s-a îmbrăcat într-un fel nepotrivit Legii sau neplăcut lui Allah. Să îl sfătuim să se căiască. Așadar, acea realitate nu schimbă judecata generală despre permis și nepermis, dar are efect asupra sfatului dat celui implicat, ca să urmeze adevărul fără să săvârșească răul și fără să facă ceea ce Allah și Trimisul Său nu iubesc.

Nu dezvolt aceste exemple; ele sunt numai pentru a vă apropia înțelesul. Alt exemplu care trebuie amintit: există judecăți ale Legii despre care oamenii de rând au o credință greșită. De pildă, în relatarea autentică este stabilit că Profetul ﷺ a urinat stând în picioare.

Este permis să urinezi stând în picioare dacă ești la adăpost de stropirea trupului ori a hainelor cu urină și necurăție, fiindcă Profetul ﷺ a făcut aceasta. Cei neștiutori și oamenii de rând pot crede însă că omul care o face greșește, încalcă buna-cuviință sau altceva asemenea.

Această părere a celor neștiutori nu înseamnă că judecata este greșită ori că nu trebuie urmată. Permisiunea este stabilită și autentică, fără îndoială. Greșeala celui neștiutor în credință sau în înțelegerea acelei judecăți se tratează prin lămurirea lui, nu prin schimbarea a ceea ce învățatul a recunoscut ca judecată corectă a Legii.