Condițiile, stâlpii și obligațiile rugăciunii

Spusele sale: «Îndatoririle ei obligatorii sunt șase: spălarea feței, care cuprinde clătirea gurii și introducerea apei în nas; întinderea feței este, în lungime, de la rădăcinile părului capului până la bărbie, iar în lățime, până la marginile urechilor; spălarea mâinilor și a brațelor până la coate; ștergerea întregului cap, inclusiv a urechilor; spălarea picioarelor până la glezne; respectarea ordinii și continuitatea. Dovada este cuvântul Preaînaltului: „O, voi cei care credeți! Când vă ridicați pentru rugăciune, spălați-vă fețele și mâinile până la coate, ștergeți-vă capetele și spălați-vă picioarele până la glezne” [Al-Māʾidah 5:6]. Dovada pentru respectarea ordinii este hadithul: „Începeți cu ceea ce Allah a început.” Dovada pentru continuitate este hadithul despre omul cu o porțiune rămasă uscată: când Profetul ﷺ a văzut pe piciorul unui om o porțiune de mărimea unui dirham pe care apa nu o atinsese, i-a poruncit să refacă abluțiunea.»

Felul în care se face abluțiunea a fost lămurit în Cartea lui Allah și în Sunnah Trimisului Său ﷺ. În Cartea lui Allah Atotputernicul și Mărețul, acesta apare în sura Al-Māʾidah, în cuvântul Preaînaltului:

O, voi cei care credeți! Când vă ridicați pentru rugăciune, spălați-vă fețele și mâinile până la coate, ștergeți-vă capetele și spălați-vă picioarele până la glezne.

Spusele Sale, «când vă ridicați pentru rugăciune», înseamnă: când doriți să vă ridicați pentru ea și nu sunteți în stare de puritate rituală. Este asemenea cuvântului Preaînaltului:

Când reciți Coranul, caută ocrotire la Allah împotriva Satanei cel alungat,

adică atunci când dorești să reciți. Cât despre Sunnah Trimisului ﷺ, ea a venit prin cuvintele și faptele sale ﷺ. Dintre acestea face parte relatarea lui Ḥumrān, fostul rob al lui ʿUthmān ibn ʿAffān: el l-a văzut pe ʿUthmān cerând apă pentru abluțiune, apoi turnând din vas peste mâini și spălându-le de trei ori. A introdus apoi mâna dreaptă în apă, și-a clătit gura, a tras apă în nas și a suflat-o afară. Și-a spălat apoi fața de trei ori și mâinile și brațele până la coate de trei ori, și-a șters capul și a spălat fiecare picior de trei ori. A spus apoi: «L-am văzut pe Profet ﷺ făcând abluțiunea asemenea acestei abluțiuni a mele și spunând: „Celui care face abluțiunea asemenea acestei abluțiuni a mele, apoi se roagă două rakʿah fără să-și lase gândurile să-l abată în timpul lor, Allah îi iartă păcatele de mai înainte.”» Relatat de Al-Bukhārī (164) și de Muslim (226). Spălarea mădularelor de trei ori este forma deplină a abluțiunii și nu este îngăduită depășirea acestui număr. A fost relatată și abluțiunea cu spălarea fiecărui mădular de două ori sau o singură dată. Pentru împlinirea obligației este suficientă o singură spălare care să cuprindă în întregime toate mădularele abluțiunii. Îndatoririle obligatorii ale abluțiunii sunt șase:

Prima: spălarea feței. Întinderea ei este, în lungime, de la rădăcinile părului capului până la capătul bărbii care atârnă, iar în lățime, până înaintea urechilor. În abluțiune, urechile țin de cap și se șterg; ele nu țin de față, ca să fie spălate. Trecerea degetelor prin barbă este recomandată. Ceea ce este obligatoriu la spălarea feței este spălarea părții cu care omul stă înaintea celuilalt, iar trecerea degetelor prin barbă nu intră în această obligație. Spălarea feței cuprinde clătirea gurii și introducerea apei în nas, după cum a fost lămurit în hadithul lui ʿUthmān — Allah să fie mulțumit de el! — și în alte relatări.

A doua: spălarea mâinilor și a brațelor până la coate. Aceasta se face de la vârfurile degetelor până la capătul coatelor, coatele fiind cuprinse în spălare. Pentru spălarea mâinilor în abluțiune nu este suficientă spălarea lor înainte de începerea abluțiunii, fiindcă acea spălare este recomandată, în afară de trezirea din somn, când este obligatorie. Spălarea mâinilor și a brațelor se face după spălarea feței, așa că spălarea de dinaintea acesteia nu este suficientă.

A treia: ștergerea capului. Aceasta se face o singură dată, pornind din partea din față a capului spre ceafă, apoi revenind la locul de unde s-a început. Partea din părul femeii care atârnă dincolo de cap nu se șterge; este suficientă ștergerea până la partea din spate a capului. Împreună cu capul se șterg și urechile.

A patra: spălarea picioarelor până la glezne. Gleznele sunt cuprinse în spălare, iar fiecare picior are două proeminențe ale gleznei. Prin cele două glezne nu se înțeleg oasele ieșite în relief pe partea de sus a piciorului, după cum pretind unele grupări rătăcite, care șterg până acolo. Îndatorirea obligatorie privitoare la picioare este spălarea, nu ștergerea. Aceasta este arătată de recitarea expresiei «și picioarele voastre până la glezne», wa-arjulakum ilā al-kaʿbayn, cu vocala a la litera lām, precum și de Sunnah Trimisului ﷺ, care a lămurit felul abluțiunii.

Cât despre recitarea cu vocala i în wa-arjulikum, ea este înțeleasă ca o spălare ușoară, pentru a împăca cele două recitări. A se sprijini numai pe aceasta și a lăsa spălarea picioarelor, arătată de recitarea cu vocala a și de Sunnah, înseamnă a urma ceea ce poate fi înțeles în mai multe feluri și a lăsa ceea ce este limpede. Pentru a vedea rătăcirea celor care s-au îndepărtat de adevăr în privința spălării picioarelor și s-au mulțumit cu ștergerea părții lor de sus, este suficient că s-au lipsit de semnul strălucirii membrelor, despre care Profetul ﷺ a spus: «Cei din comunitatea mea vor fi chemați în Ziua Învierii cu fețele și membrele strălucitoare de pe urma abluțiunii.» Relatat de Al-Bukhārī (136) și de Muslim (246), de la Abū Hurayrah.

De asemenea, s-au expus amenințării din spusele Profetului ﷺ: «Vai călcâielor de Foc!» Relatat de Al-Bukhārī (165) și de Muslim (242), de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el!

A cincea: respectarea ordinii. Mădularele abluțiunii trebuie spălate în ordinea arătată în verset și în felul în care Profetul ﷺ își făcea abluțiunea. Nu este îngăduit să fie spălate mâinile și brațele înaintea feței ori să fie șters capul înainte de spălarea mâinilor și a brațelor și așa mai departe. Dacă însă mâna stângă este spălată înaintea celei drepte sau piciorul stâng înaintea celui drept, abluțiunea este valabilă potrivit consensului învățaților, deși aceasta se împotrivește felului mai potrivit. Al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar a spus în Fatḥ al-Bārī (1/270): «An-Nawawī a spus: „Regula statornică a Legii este că se recomandă începerea cu partea dreaptă în tot ceea ce ține de cinstire și înfrumusețare, iar în ceea ce le este opus se recomandă începerea cu partea stângă. Învățații au căzut de acord că începerea cu partea dreaptă în abluțiune este Sunnah; cine procedează altfel pierde meritul ei, însă abluțiunea sa este împlinită.”» Apoi a citat din Al-Mughnī cuvintele lui Ibn Qudāmah: «Nu cunoaștem vreo deosebire de părere asupra faptului că aceasta nu este obligatorie.»

Șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a adus drept dovadă pentru respectarea ordinii hadithul: «Începeți cu ceea ce Allah a început.» Profetul ﷺ a spus aceasta când a început cu Aṣ-Ṣafā în saʿy. Hadithul cu formularea de poruncă se găsește în Sunan An-Nasāʾī (2962), iar în Ṣaḥīḥ Muslim (1218) apare cu o formulare enunțiativă. El face parte din hadithul lung al lui Jābir despre felul pelerinajului Profetului ﷺ, în care se spune: Când s-a apropiat de Aṣ-Ṣafā, a recitat:

Aṣ-Ṣafā și Al-Marwah sunt dintre însemnele lui Allah.

„Încep cu ceea ce Allah a început.” A început cu Aṣ-Ṣafā și a urcat pe ea până când a văzut Casa. Vezi și Irwāʾ al-Ghalīl (1120). Spusele Profetului ﷺ, «Încep cu ceea ce Allah a început», înseamnă că, atunci când Allah a menționat Aṣ-Ṣafā și Al-Marwah, a pus Aṣ-Ṣafā înaintea lui Al-Marwah. Ceea ce Allah a menționat mai întâi a fost și ceea ce Trimisul lui Allah ﷺ a împlinit mai întâi în saʿy.

A șasea: continuitatea. Aceasta înseamnă spălarea mădularelor unul după altul, fără ca omul să spele o parte dintre ele, apoi să fie distras de la continuarea abluțiunii. O întrerupere scurtă, precum deschiderea unei uși apropiate, nu are însă acest efect. Obligația continuității este dovedită de hadithul lui ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el!: «Un om a făcut abluțiunea, lăsând pe picior o porțiune de mărimea unei unghii. Profetul ﷺ a văzut-o și i-a spus: „Întoarce-te și fă-ți bine abluțiunea!” El s-a întors, apoi s-a rugat.» Relatat de Muslim (243). De asemenea, există hadithul unui companion al Profetului ﷺ: «Profetul ﷺ a văzut un om rugându-se, iar pe partea de sus a piciorului său se afla o porțiune de mărimea unui dirham pe care apa nu o atinsese. Profetul ﷺ i-a poruncit să refacă abluțiunea și rugăciunea.» Relatat de Abū Dāwūd (175). Vezi și Irwāʾ al-Ghalīl (86). Felul în care aceste două hadithuri dovedesc obligația continuității este că Profetul ﷺ nu i-a poruncit celui pe piciorul căruia văzuse o porțiune neatinsă de apă să spele numai acea porțiune, ci i-a poruncit să refacă abluțiunea. Dacă continuitatea nu ar fi fost obligatorie, ar fi fost suficient să spele locul pe care apa nu îl atinsese.

Rostirea Numelui lui Allah la abluțiune

Spusele sale: «Obligația ei este rostirea Numelui lui Allah atunci când omul își amintește.»

Aceasta este una dintre părerile asupra chestiunii și o relatare de la imamul Aḥmad. Al-Ḥasan și Isḥāq s-au numărat printre cei care au susținut-o. A doua părere este că rostirea Numelui lui Allah este recomandată; aceasta este părerea majorității învățaților și una dintre cele două relatări de la imamul Aḥmad, după cum este menționat în Al-Mughnī (1/145). Despre rostirea Numelui lui Allah în abluțiune a fost relatat hadithul: «Nu are abluțiune cel care nu rostește Numele lui Allah asupra ei.» Relatat de Abū Dāwūd (101) și de alții, de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el! Șeicul Al-Albānī a menționat că este ḥasan și a spus: «Al-Ḥāfiẓ Al-Mundhirī și Al-ʿAsqalānī l-au întărit, iar Ibn aṣ-Ṣalāḥ, Ibn Kathīr și Al-ʿIrāqī l-au socotit ḥasan.» Vezi Irwāʾ al-Ghalīl (81). Alegerea de către șeic a părerii că rostirea este obligatorie atunci când omul își amintește cuprinde precauția și ieșirea din deosebirea de părere. Este asemenea cuvintelor sale — fie ca Allah să aibă milă de el! — din Ādāb al-Mashy ilā aṣ-Ṣalāh: «Takbīr-ul de intrare în rugăciune ține locul takbīr-ului pentru înclinare, potrivit faptei lui Zayd ibn Thābit și a lui Ibn ʿUmar; nu se cunoaște vreun companion care să li se fi împotrivit. Rostirea amândurora este însă mai bună, pentru a ieși din deosebirea cu cei care au socotit-o obligatorie.»