Condițiile, stâlpii și obligațiile rugăciunii

Spusele sale: «Lucrurile care o anulează sunt opt: ceea ce iese prin cele două căi de eliminare; eliminarea din trup a unei cantități mari de materie impură; pierderea facultăților mintale; atingerea femeii cu dorință; atingerea cu mâna a părților intime, din față sau din spate; consumul cărnii de cămilă; spălarea mortului; și apostazia de la Islam — Allah să ne ferească de aceasta!»

Primul lucru care anulează abluțiunea: ceea ce iese prin cele două căi de eliminare. Este orice iese prin ele: materii fecale, urină, gaze, sânge, spermă, lichid preseminal sau altceva. Profetul ﷺ a spus: «Allah nu primește rugăciunea niciunuia dintre voi dacă și-a pierdut starea de puritate rituală, până când nu face abluțiunea.» Relatat de Al-Bukhārī (6954) și de Muslim (225), de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el!

Al doilea: eliminarea din trup a unei cantități mari de materie impură. Învățații au avut păreri diferite dacă sângele care iese prin alt loc decât cele două căi anulează sau nu abluțiunea. Unii învățați au susținut că nu o anulează, fiindcă nu s-a stabilit nimic în această privință de la Trimisul lui Allah ﷺ. Alți învățați au susținut că abluțiunea este anulată dacă sângele este într-o cantitate mare, însemnată. Aceasta a fost relatată de la unii companioni și de la unii dintre cei care i-au urmat și este părerea aleasă aici de șeic — fie ca Allah să aibă milă de el! Ea înseamnă alegerea precauției și ieșirea din deosebirea de părere. Vezi Al-Mughnī (1/247), Majmūʿ Fatāwā al șeicului Ibn Bāz — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — (10/159) și Fatāwā al-Lajnah ad-Dāʾimah li-l-Iftāʾ (5/261).

Al treilea: pierderea facultăților mintale. Abluțiunea este anulată prin pierderea judecății din pricina nebuniei, beției, leșinului sau a somnului adânc. Dacă somnul este însă numai o ațipire în care simțirea nu se pierde — de pildă, omul stă așezat sau în picioare, ațipește, îi cade capul, apoi se trezește —, aceasta nu anulează abluțiunea. Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său (376) de la Anas — Allah să fie mulțumit de el! — că a spus: «Companionii Trimisului lui Allah ﷺ dormeau, apoi se rugau fără să facă abluțiunea.» Formularea lui Abū Dāwūd (200) este: «Companionii Trimisului lui Allah ﷺ așteptau rugăciunea de noapte până când li se plecau capetele, apoi se rugau fără să facă abluțiunea.» Aceasta arată că pierderea facultăților mintale nu este în sine o stare de impuritate rituală, ci o împrejurare în care se presupune că aceasta s-ar putea produce. Acest înțeles este arătat și de spusele Profetului ﷺ: «Ochii sunt precum legătura care ține închis orificiul anal; cel care doarme să facă abluțiunea.» Relatat de Abū Dāwūd (203), de la ʿAlī — Allah să fie mulțumit de el! Lanțul său de transmitere este ḥasan. Vezi Irwāʾ al-Ghalīl (113), unde această apreciere este transmisă de la An-Nawawī, Al-Mundhirī și Ibn aṣ-Ṣalāḥ.

Al patrulea: atingerea femeii cu dorință. Părerea aleasă de șeic este una dintre cele trei păreri asupra chestiunii. A doua părere este că atingerea anulează abluțiunea în toate cazurile, iar a treia este că nu o anulează deloc, fie că este însoțită de dorință sau nu, atât timp cât dorința nu este însoțită de vreo eliminare. Această ultimă părere este cea mai întemeiată, fiindcă nu s-a stabilit o dovadă că atingerea ar anula abluțiunea. Vezi Fatāwā al șeicului Ibn Bāz — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — (10/132–138).

Al cincilea: atingerea cu mâna a părților intime, din față sau din spate. Această părere aleasă de șeic este părerea majorității învățaților și este cea corectă atunci când atingerea este directă, fără ceva care să despartă mâna de piele. Nu contează dacă omul își atinge propriile părți intime sau pe ale altcuiva și nici dacă persoana atinsă este copil sau adult, vie sau moartă. Dovada este hadithul lui Busrah bint Ṣafwān — Allah să fie mulțumit de ea! — în care Profetul ﷺ a spus: «Cel care își atinge organul genital să facă abluțiunea.» Relatat de At-Tirmidhī (82) și de alții. El a spus: «Un hadith ḥasan ṣaḥīḥ.» Vezi Irwāʾ al-Ghalīl (116) și Fatāwā al-Lajnah ad-Dāʾimah li-l-Iftāʾ (5/263–266).

Al șaselea: consumul cărnii de cămilă. În privința abluțiunii după consumul cărnii de cămilă, învățații au două păreri. Prima este părerea majorității: omul nu trebuie să facă abluțiunea după ce consumă carnea lor. A doua părere este că abluțiunea este obligatorie, fie că acea carne este crudă sau gătită. Cât despre laptele lor, zeama cărnii și mâncarea gătită împreună cu acea carne, consumarea lor nu anulează abluțiunea. Dovada pentru abluțiunea după consumul cărnii de cămilă este hadithul lui Jābir ibn Samurah — Allah să fie mulțumit de el!: Un om l-a întrebat pe Trimisul lui Allah ﷺ: „Să fac abluțiunea după consumul cărnii de oaie?”

El a spus: „Dacă dorești, fă abluțiunea, iar dacă nu dorești, nu o face.” A întrebat: „Să fac abluțiunea după consumul cărnii de cămilă?” El a spus: „Da, fă abluțiunea după consumul cărnii de cămilă.” A întrebat: „Să mă rog în țarcurile oilor?” El a spus: „Da.” A întrebat: „Să mă rog în locurile unde se odihnesc cămilele?” El a spus: „Nu.” Relatat de Muslim (360). Există și hadithul lui Al-Barāʾ ibn ʿĀzib — Allah să fie mulțumit de el! — care a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a fost întrebat despre abluțiunea după consumul cărnii de cămilă și a spus: „Faceți abluțiunea după ea.”

A fost întrebat despre carnea de oaie și a spus: „Nu faceți abluțiunea după ea.” A fost întrebat despre rugăciunea în locurile unde se odihnesc cămilele și a spus: „Nu vă rugați în locurile unde se odihnesc cămilele, fiindcă ele sunt dintre diavoli.” A fost întrebat despre rugăciunea în țarcurile oilor și a spus: „Rugați-vă în ele, fiindcă ele sunt o binecuvântare.” Relatat de Abū Dāwūd (184) și de alții, cu un lanț autentic de transmitere. Regula de bază este că porunca exprimă obligația, iar prin abluțiune se înțelege abluțiunea în sensul Legii.

Porunca nu este înțeleasă ca o simplă recomandare și nici abluțiunea în sensul ei lingvistic, de spălare a mâinilor și clătire a gurii, fiindcă nu există o dovadă care să abată de la sensul de bază. Vezi Irwāʾ al-Ghalīl (118). An-Nawawī a menționat în Sharḥ Ṣaḥīḥ Muslim (4/49) deosebirea de părere a învățaților asupra abluțiunii după carnea de cămilă și a spus: Aḥmad ibn Ḥanbal și Isḥāq ibn Rāhawayh au spus: „În această privință — adică abluțiunea după carnea de cămilă — există două hadithuri: hadithul lui Jābir și hadithul lui Al-Barāʾ.”

Această părere are o dovadă mai puternică, deși majoritatea susține contrariul. Vezi Majmūʿ Fatāwā al șeicului Ibn Bāz — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — (10/156–158) și Fatāwā al-Lajnah ad-Dāʾimah li-l-Iftāʾ (5/273–277).

Al șaptelea: spălarea mortului. Învățații au avut două păreri asupra abluțiunii după spălarea mortului: prima este că abluțiunea este obligatorie, iar a doua, că este recomandată. Ibn Qudāmah le-a menționat în Al-Mughnī (1/256) și a dat întâietate părerii că este recomandată. Abū Dāwūd (3161) și alții au relatat de la Abū Hurayrah, cu atribuirea la Profet ﷺ: «Cel care spală un mort să facă baia rituală, iar cel care îl poartă să facă abluțiunea.» Al-Albānī l-a inclus în Irwāʾ al-Ghalīl (144) și în cartea Aḥkām al-Janāʾiz (53), transmițând aprecierea autenticității sale de la Ibn al-Qayyim, Ibn al-Qaṭṭān, Ibn Ḥazm și Ibn Ḥajar al-ʿAsqalānī. A menționat că porunca exprimă recomandarea, nu obligația, datorită unui hadith ḥasan de la Ibn ʿAbbās în această privință și unei relatări de la Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de ei!

Dacă însă cel care spală mortul îi atinge părțile intime direct, fără ceva care să-l despartă de piele, trebuie să facă abluțiunea pentru atingerea părților intime, nu pentru spălarea mortului. Vezi Fatāwā al șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — fie ca Allah Preaînaltul să aibă milă de el! — (10/165).

Al optulea, spusele sale: «Apostazia de la Islam — Allah să ne ferească de aceasta!» Ceea ce șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a menționat despre anularea abluțiunii prin apostazie este părerea pe care Ibn Qudāmah, în Al-Mughnī (1/238), a atribuit-o școlii imamului Aḥmad. Celorlalți trei imami le-a atribuit părerea că abluțiunea nu este anulată. Dacă un om face abluțiunea, apoi părăsește Islamul și revine la el înainte să săvârșească alt lucru care anulează abluțiunea, în afară de apostazie, potrivit celei de-a doua păreri el rămâne în starea de abluțiune și nu trebuie să o refacă. Potrivit primei păreri, trebuie să refacă abluțiunea. În ceea ce a menționat șeicul se află precauția și ieșirea din deosebirea de părere, potrivit spuselor Profetului ﷺ: «Lasă ceea ce îți provoacă îndoială pentru ceea ce nu îți provoacă îndoială.»