Condițiile, stâlpii și obligațiile rugăciunii

Spusele sale: «Condițiile ei sunt zece: Islamul; integritatea facultăților mintale; discernământul; intenția; menținerea intenției, fără hotărârea de a o întrerupe înainte de încheierea purificării; încetarea cauzei care impune abluțiunea; curățarea cu apă sau cu pietre înaintea ei; folosirea unei ape purificatoare și îngăduite; îndepărtarea a ceea ce împiedică apa să ajungă la piele; iar pentru cel a cărui stare de impuritate rituală este continuă, intrarea timpului rugăciunii obligatorii.»

Am vorbit deja despre condițiile Islamului, integrității facultăților mintale și discernământului. Cât despre intenție, atunci când face abluțiunea omul intenționează în inima sa înlăturarea stării de impuritate rituală, fără să rostească aceasta cu limba. La fel, în toate actele de adorare intenționează în inimă, fără să rostească intenția, cu excepția pelerinajului ḥajj și a ʿumrah, când poate rosti ceea ce a intenționat: «Labbayka ʿumratan», «Labbayka ḥajjan» sau «Labbayka ḥajjan wa-ʿumratan». Dacă, după ce s-a trezit din somn, și-a spălat fața fără să urmărească abluțiunea, apoi s-a hotărât să o facă, trebuie să-și spele din nou fața pentru abluțiune. Nu este suficientă spălarea de dinainte, fiindcă atunci nu exista intenția abluțiunii. Dacă un om aflat în stare de janābah se îmbăiază ca să se răcorească, uitând de această stare, îmbăierea nu ține locul băii rituale pentru janābah, fiindcă a lipsit intenția. Împreună cu intenția purificării, trebuie să-i mențină valabilitatea până când purificarea se încheie. Dacă, în timpul abluțiunii, intenționează să întrerupă intenția, apoi dorește să continue abluțiunea, nu poate face aceasta: trebuie să o ia de la început, fără să împlinească numai ceea ce mai rămăsese, fiindcă a anulat ceea ce făcuse. Aceasta este a cincea condiție. A șasea condiție este încetarea cauzei care impune abluțiunea, adică încetarea pierderii stării de puritate rituală. Omul trebuie, așadar, să aștepte, când își face nevoile, până când încetează ceea ce iese prin cele două căi, fără să înceapă abluțiunea înainte de această încetare.

A șaptea condiție: curățarea cu apă, istinjāʾ, sau cu pietre, istijmār, înaintea abluțiunii. Aceasta se aplică atunci când prin cele două căi de eliminare ies urină sau materii fecale. Pentru eliminarea gazelor nu se face nici istinjāʾ, nici istijmār. Curățarea cu pietre este suficientă în locul curățării cu apă dacă impuritatea nu a depășit locul obișnuit. Dacă l-a depășit, este necesară și curățarea cu apă pentru îndepărtarea impurității.

A opta condiție: apa să fie purificatoare și folosirea ei să fie îngăduită. Acestea sunt două lucruri, însă șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a stabilit zece condiții și a menționat după aceasta încă două. Înseamnă că a socotit puterea purificatoare a apei și îngăduința folosirii ei drept o singură condiție. Apa pentru abluțiune trebuie să fie purificatoare; nu se face purificarea cu apă devenită impură. De asemenea, apa trebuie să fie îngăduită, fără să fi fost luată pe nedrept. Această ultimă cerință este însă o chestiune asupra căreia există deosebiri de părere, iar socotirea ei drept condiție merită cercetată. Părerea mai întemeiată este că abluțiunea celui care folosește apă luată pe nedrept este valabilă, însă el păcătuiește prin însușirea ei. La fel, rugăciunea celui care se roagă pe un teren luat pe nedrept sau într-un veșmânt de mătase este valabilă, însă el păcătuiește prin însușirea nedreaptă sau prin purtarea mătăsii.

A noua condiție: îndepărtarea a ceea ce împiedică apa să ajungă la piele. În abluțiune, apa trebuie să ajungă la mădularele care se spală. Trebuie îndepărtat tot ceea ce împiedică apa să ajungă la ele: lutul, aluatul, vopseaua și alte lucruri asemenea lor, care acoperă pielea. Ceea ce schimbă însă numai culoarea, fără să acopere pielea, precum henna, nu are acest efect.

A zecea condiție: pentru cel a cărui stare de impuritate rituală este continuă, să fi intrat timpul rugăciunii obligatorii. Aceasta înseamnă că omul care are incontinență urinară ori elimină gaze în mod continuu, precum și femeia cu sângerări în afara menstruației, istiḥāḍah, fac abluțiunea la intrarea timpului fiecărei rugăciuni obligatorii. Dacă unul dintre ei face abluțiunea pentru rugăciunea de amiază după intrarea timpului ei și o împlinește, apoi intră timpul rugăciunii de după-amiază, nu poate împlini rugăciunea de după-amiază cu abluțiunea de amiază. Trebuie să facă abluțiunea după intrarea timpului de după-amiază, pentru acea rugăciune. Dovada este porunca Profetului ﷺ către Fāṭimah bint Abī Ḥubaysh, care avea istiḥāḍah, să facă abluțiunea pentru fiecare rugăciune. Relatat de Al-Bukhārī (228), de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea!