Condițiile, stâlpii și obligațiile rugăciunii

Shurūṭ este pluralul lui sharṭ, «condiție». Condiția este lucrul a cărui absență impune absența lucrului condiționat, fără ca prezența ei să impună prezența acestuia. Aceasta înseamnă că, dacă omul nu este în stare de puritate rituală, rugăciunea lui nu este valabilă, fiindcă puritatea este o condiție a rugăciunii. Profetul ﷺ a spus: «Allah nu primește rugăciunea niciunuia dintre voi dacă și-a pierdut starea de puritate rituală, până când nu face abluțiunea.» Relatat de Al-Bukhārī (6954) și de Muslim (225), de la Abū Hurayrah.

Omul poate însă să facă abluțiunea, apoi să-și piardă starea de puritate fără să fi împlinit vreo rugăciune cu acea abluțiune. Așadar, existența stării de puritate nu impune existența rugăciunii.

Spusele sale: «Prima condiție: Islamul, al cărui opus este necredința. Fapta necredinciosului este respinsă, oricare ar fi ea. Dovada este cuvântul Preaînaltului: „Nu se cuvine politeiștilor să întrețină moscheile lui Allah, mărturisind ei înșiși despre necredința lor. Faptele acestora sunt zadarnice, iar ei vor rămâne veșnic în Foc” [At-Tawbah 9:17]. Și cuvântul Său: „Și Ne vom îndrepta spre faptele pe care le-au făcut și le vom preface în pulbere risipită” [Al-Furqān 25:23].»

Nicio faptă prin care cineva din această comunitate caută apropierea de Allah nu-i este de folos decât dacă este precedată de mărturisirea că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah și dacă se întemeiază pe aceste două mărturisiri. Este, așadar, necesar ca fapta să-I fie consacrată sincer lui Allah, după cum cere mărturisirea că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah. Este, de asemenea, necesară urmarea Trimisului lui Allah ﷺ, după cum cere mărturisirea că Muḥammad este Trimisul lui Allah ﷺ. Nicio faptă săvârșită de necredincios nu-i este de folos înaintea lui Allah Atotputernicul și Mărețul, fiindcă lipsește condiția Islamului. Pentru respingerea faptelor necredincioșilor și neprimirea lor, șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a adus drept dovezi cele două versete din sura At-Tawbah și din sura Al-Furqān. Versetul din At-Tawbah se încheie arătând zădărnicirea faptelor necredincioșilor, iar versetul din Al-Furqān arată că faptele lor nu au valoare și sunt asemenea pulberii risipite: au devenit deșarte și s-au pierdut.

Spusele sale: «A doua: integritatea facultăților mintale, al cărei opus este nebunia. Pentru cel lipsit de aceste facultăți, condeiul este ridicat până când își revine. Dovada este hadithul: „Condeiul este ridicat de la trei: de la cel adormit până când se trezește, de la cel lipsit de facultățile mintale până când își revine și de la copil până când ajunge la pubertate.”»

Cel care se roagă trebuie să aibă judecata prezentă în rugăciune, fără să o fi pierdut din pricina nebuniei sau a beției. De la cel lipsit de facultățile mintale condeiul este ridicat, iar el nu are răspunderea îndatoririlor religioase. Cel beat s-a lipsit singur de judecată și s-a alăturat astfel celor care nu o au, încât nu-și înțelege rugăciunea. Șeicul — fie ca Allah să aibă milă de el! — a adus drept dovadă hadithul: «Condeiul este ridicat de la trei.» Acesta este un hadith autentic, relatat de Abū Dāwūd (4398), de An-Nasāʾī (3432) și de Ibn Mājah (2041), de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea! Vezi și Irwāʾ al-Ghalīl de Al-Albānī (297).

Spusele sale: «A treia: discernământul, al cărui opus este vârsta fragedă. Limita sa este de șapte ani, apoi copilului i se poruncește rugăciunea, potrivit spuselor Profetului ﷺ: „Porunciți-le copiilor voștri rugăciunea la șapte ani, pedepsiți-i pentru neîmplinirea ei la zece ani și despărțiți-i în așternuturi.”»

Când copilul ajunge la vârsta discernământului, adică la șapte ani, i se poruncește rugăciunea, fără ca aceasta să fie încă obligatorie pentru el, fiindcă obligația începe abia după pubertate. I se poruncește rugăciunea la această vârstă ca să se obișnuiască să o împlinească potrivit rânduielii Legii. Când ajunge la zece ani, porunca devine mai stăruitoare, iar el este disciplinat pentru neîmplinirea ei printr-o lovire care să nu fie vătămătoare. Profetul ﷺ a spus: «Porunciți-le copiilor voștri rugăciunea la șapte ani.» Acesta este un hadith autentic, relatat de Aḥmad (6756, 6689) și de Abū Dāwūd (495), de la ʿAbd Allāh ibn ʿAmr — Allah să fie mulțumit de amândoi! Abū Dāwūd l-a relatat și de la Sabrah ibn Maʿbad al-Juhanī — Allah să fie mulțumit de el! — la numărul 494. Vezi și Irwāʾ al-Ghalīl (247).

Spusele sale: «A patra condiție: înlăturarea stării de impuritate rituală. Ea se face prin abluțiunea cunoscută, iar ceea ce impune abluțiunea este pierderea stării de puritate rituală.»

Al-ḥadath cuprinde tot ceea ce iese prin cele două căi de eliminare, precum și orice alt lucru care anulează abluțiunea. Al-ḥadath este ceea ce impune abluțiunea. Starea de impuritate rituală este de două feluri: impuritatea majoră, care impune baia rituală, cum sunt janābah, menstruația și sângerarea de după naștere, și impuritatea minoră, care impune abluțiunea. Înlăturarea stării de impuritate rituală se face prin baia rituală și prin abluțiune, atunci când apa este disponibilă și poate fi folosită. Dacă apa nu se găsește ori se găsește, dar nu poate fi folosită, atât impuritatea majoră, cât și cea minoră se înlătură prin tayammum. Dacă omul face tayammum pentru impuritatea majoră, apoi găsește apă, trebuie să facă baia rituală, potrivit spuselor Profetului ﷺ: «Pământul curat este un mijloc de purificare pentru musulman, chiar dacă nu găsește apă timp de zece ani. Când găsește însă apă, să o pună în contact cu pielea sa, fiindcă aceasta este mai bine.» Relatat de At-Tirmidhī (124) și de alții, de la Abū Dharr — Allah să fie mulțumit de el! At-Tirmidhī a spus: «Un hadith ḥasan ṣaḥīḥ.» Vezi și Irwāʾ al-Ghalīl (153). Dacă omul aflat în stare de impuritate majoră face baia rituală cu intenția de a înlătura atât impuritatea majoră, cât și pe cea minoră, amândouă sunt înlăturate. Dacă însă își toarnă apă pe trup pentru baia de vineri sau pentru a se răcori și intenționează astfel să înlăture impuritatea minoră, aceasta nu este înlăturată, fiindcă acea îmbăiere nu înlătură o stare de impuritate rituală.