Comentariu la cele șase principii

Unirea nu se poate împlini fără a asculta și a te supune celui care a preluat conducerea asupra noastră, chiar dacă ar fi un sclav abisinian. Allah a lămurit aceasta în chip deplin și îndeajuns, prin felurite lămuriri, atât în Lege, cât și prin rânduiala Sa.

Al treilea principiu este supunerea față de conducătorul musulman. Această unire nu se împlinește decât prin supunerea față de conducător. Nu există unire fără un imam și nici conducere fără ascultare și supunere. Allah a făcut din conducătorul musulman o îndurare pentru musulmani: pentru aplicarea pedepselor legiuite, poruncirea binelui, oprirea răului, sprijinirea celui nedreptățit împotriva asupritorului și păstrarea siguranței.

Aceasta ține de îndurarea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Când Trimisul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a murit, companionii nu l-au înmormântat până când nu i-au jurat credință imamului lor. Se temeau de neînțelegere și de tulburare și știau că nu se cuvine să trăiască nici măcar o noapte fără imam, fiindcă aceasta ține de lucrurile neapărat necesare ale religiei.

Aceasta nu se poate împlini decât prin ascultarea și supunerea față de conducător. De aceea, El, Cel Măreț și Preaînalt, spune:

După ascultarea de Allah și ascultarea de Trimisul Său, este neapărat necesară ascultarea celor care dețin autoritatea. Cuvintele Sale:

Adică dintre musulmani. Ele arată că una dintre condițiile conducătorului este să fie musulman. Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Vă îndemn să aveți teamă de Allah, să ascultați și să vă supuneți, chiar dacă un sclav ajunge conducătorul vostru. Acela dintre voi care va trăi va vedea multă neînțelegere. Țineți-vă, așadar, de Sunna mea și de Sunna califilor bine călăuziți și îndrumați.

Acesta este al treilea principiu: ascultarea și supunerea.

Ascultați și supuneți-vă, chiar dacă un sclav ajunge conducătorul vostru.

Musulmanii nu pot avea o comunitate unită decât sub un conducător musulman, chiar dacă nu este de neam arab, ba chiar dacă este un sclav.

Apoi s-a ajuns ca acest principiu să nu mai fie cunoscut de cei mai mulți dintre cei care pretind cunoașterea. Atunci, cum să mai fie pus în practică?!

Acest principiu a ajuns să nu mai fie cunoscut de mulți dintre cei care pretind cunoașterea. Ei nu cunosc chestiunea ascultării și supunerii, virtutea și însemnătatea ei. Atunci, ce să mai spunem despre oamenii de rând, care o cunosc și mai puțin?

Astfel, pentru ei, omul curajos, care poruncește binele, oprește răul și nu se teme de mustrarea nimănui în privința lui Allah, este cel care se ridică împotriva conducătorului musulman, își retrage supunerea și cheamă la revoltă împotriva cârmuitorilor musulmani pentru simplul fapt că aceștia au comis o greșeală sau un păcat care nu ajunge la limita necredinței.

Discuțiile din adunări, seminare și prelegeri au ajuns să urmărească greșelile conducătorilor, să le mărească și să le umfle, până când se ajunge la dezbinare și la înlăturarea supunerii supușilor față de conducător, apoi la tulburarea siguranței și la vărsare de sânge. Lucrurile ajung la o stricăciune mai mare decât stricăciunea rezultată din răbdarea în supunerea față de conducătorul nelegiuit și asupritor, de la care nu s-a ivit o necredință vădită pentru care ei să aibă dovadă de la Allah.