Comentariu la cele șase principii

Lămurirea cunoașterii și a învățaților, a înțelegerii religiei și a celor care o posedă, precum și lămurirea celor care îi imită fără să facă parte dintre ei.

Acesta este un principiu măreț: lămurirea a ceea ce se înțelege prin cunoaștere. Este vorba despre cunoașterea Legii religioase, întemeiată pe Cartea lui Allah și pe Sunna Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Aceasta este cunoașterea folositoare. Cât despre cunoștințele lumești, precum meșteșugurile, industria, medicina și celelalte, acestea nu sunt numite „cunoaștere” fără vreo precizare.

Așadar, când se spune „cunoașterea” și se vorbește despre virtutea ei, se înțelege cunoașterea Legii religioase. Cunoașterea meșteșugurilor, industriilor și meseriilor este cunoaștere permisă, dar nu este numită „cunoaștere” fără o precizare. Se spune numai „cunoașterea ingineriei” sau „cunoașterea medicinei”. Din păcate, în înțelegerea oamenilor de acum, când se spune „cunoașterea”, se are în vedere știința modernă. Când aud ceva din Coran, spun: „Știința modernă confirmă aceasta.” Iar când vine un hadith, spun: „Știința confirmă aceasta.”

Numele de „cunoaștere” este folosit acum pentru cunoașterea meșteșugurilor, industriei, medicinei și a celorlalte, deși aceasta poate cuprinde neștiință și multe greșeli, fiind un efort omenesc. Spre deosebire de aceasta, cunoașterea Legii religioase vine de la Allah:

Allah Preaînaltul a spus:

Aceștia sunt învățații Legii religioase, care Îl cunosc pe Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Cât despre învățații ingineriei, industriei, invențiilor și medicinei, aceștia pot să nu cunoască dreptul lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, și să nu-L cunoască pe Allah; iar dacă Îl cunosc, cunoașterea lor este limitată. Cei care Îl cunosc pe Allah sunt însă învățații Legii religioase. Allah Preaînaltul a spus:

Ei Îl cunosc pe Allah prin Numele și Însușirile Sale și cunosc dreptul Său, Slavă Lui, Preaînaltul. Aceasta nu se dobândește prin medicină sau inginerie. Prin acestea se dobândește numai recunoașterea unicității stăpânirii; cât despre unicitatea adorării, ea se dobândește prin cunoașterea Legii religioase.

Se urmărește lămurirea celor care îi imită pe oamenii cunoașterii fără a face parte dintre ei. El doar se aseamănă cu oamenii cunoașterii și îi imită, fără a avea un temei de cunoaștere. Vătămarea sa asupra lui însuși și asupra comunității este mare, fiindcă vorbește despre Allah fără cunoaștere și îi rătăcește pe oameni fără cunoaștere. Allah Preaînaltul a spus:

S-a spus:

Patru jumătăți de om strică lumea: un jurist pe jumătate, un gramatician pe jumătate, un medic pe jumătate și un teolog speculativ pe jumătate. Acesta strică țările, acesta strică limba, acesta strică trupurile, iar acesta strică religiile.

Allah Preaînaltul a lămurit acest principiu la începutul surei „Vaca”, de la cuvintele Sale:

Până la cuvintele Sale de dinaintea pomenirii lui Ibrāhīm, pacea fie asupra lui:

Și restul versetului. Numeroasele cuvinte limpezi ale Sunnei, foarte clare chiar și pentru omul de rând cu puțină pricepere, îl fac și mai limpede.

Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a pogorât în sura „Vaca” multe versete despre fiii lui Israel, pentru a le aminti binefacerea lui Allah asupra lor. Le-a poruncit să-l urmeze pe Muḥammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a cărui profeție și misiune le cunoșteau din cărțile lor și a cărui venire le fusese vestită de profeții lor. A început cu vorbele Sale:

Și a încheiat cu vorbele Sale:

Apoi l-a pomenit pe Ibrāhīm, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, spunând:

Toate aceste versete dintre primul și ultimul sunt multe versete despre fiii lui Israel. Toate le amintesc binefacerea lui Allah prin trimiterea trimișilor și pogorârea Cărților, precum și obligația lor de a crede în Trimisul lui Allah, Muḥammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui.

Fiii lui Israel sunt urmașii lui Yaʿqūb. Israel este Yaʿqūb, fiindcă ei sunt urmașii săi. Ei sunt douăsprezece seminții: fiecare fiu dintre fiii săi a avut urmași, iar fiecare ramură de urmași este numită o seminție. Seminția este precum tribul la arabi. Allah Preaînaltul a spus:

Da, au venit multe relatări care îndeamnă la învățarea cunoașterii și o fac dorită, precum și la lămurirea cunoașterii folositoare și a cunoașterii care nu folosește. Dacă cercetezi cartea *Jāmiʿ bayān al-ʿilm wa-faḍlih* a lui Ibn ʿAbd al-Barr ori altele, vei cunoaște aceasta.

Apoi acestea au ajuns să fie cele mai străine lucruri. Cunoașterea și înțelegerea religiei au ajuns să fie socotite inovațiile și rătăcirile; iar cei mai buni dintre ei amestecă adevărul cu falsitatea. Cunoașterea pe care Allah Preaînaltul a făcut-o obligatorie asupra făpturilor și pe care a lăudat-o a ajuns să fie rostită, după ei, numai de un eretic ori de un nebun! Iar cel care o respinge, i se împotrivește și scrie lucrări prin care avertizează împotriva ei și o interzice este cel socotit jurist și învățat.

La unii dintre cei de mai târziu, cunoașterea și înțelegerea religiei au ajuns să însemne inovațiile și rătăcirile, fiindcă au părăsit cunoașterea corectă, întemeiată pe Cartea lui Allah și pe Sunna Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Cunoașterea lor a devenit: cutare a spus, cutare a spus și istorisiri.

De pildă, spun că mormântul cutăruia este de folos pentru cutare lucru ori că într-un anumit loc un anumit om a văzut în vis cutare lucru. Aceasta este cunoașterea acestora. Sau caută relatări născocite și mincinoase, pe care oamenii cunoașterii le-au criticat și le-au arătat mincinoase. Îi găsești însă pe răspânditorii de superstiții declarându-le autentice, înfrumusețându-le lanțurile de transmitere, relatându-le și spunând: „Acestea sunt relatări autentice.” Părăsesc relatările autentice din al-Bukhārī, Muslim, cele patru culegeri *Sunan* și culegerile de tip *Musnad* recunoscute; le părăsesc fiindcă nu sunt în interesul lor.

Este obligatoriu să se deosebească adevărul de falsitate și să fie despărțite unul de celălalt. Dacă le amestecă, aceasta înseamnă încurcare a lucrurilor, înșelare și inducere în eroare a oamenilor.

Fiindcă acea cunoaștere este potrivnică lucrurilor pe care le urmează, cunoașterea pe care Allah a lăudat-o, împreună cu oamenii ei, a ajuns la ei să fie socotită neștiință. Cel care o rostește, adică vorbește despre ea, este socotit nebun, fiindcă ei spun: „Cunoașterea pe care Allah a făcut-o obligatorie schimbă ceea ce urmează oamenii și schimbă religia părinților și strămoșilor noștri!”

Despre cel care scrie lucrări de avertizare împotriva cunoașterii folositoare și care laudă și răspândește între oameni cunoașterea condamnabilă spun: „Acesta este juristul! Acesta este învățatul!” În schimb, despre cel care răspândește cunoașterea corectă spun: „Acesta nu este bun, acesta este neștiutor și acesta vrea să-i dezbine pe oameni. Noi vrem unirea, nu vrem dezbinarea”, adică adunarea laolaltă, chiar și în jurul falsității. Nu vor deosebirea prin care adevărul este separat de falsitate și binele de rău. Aceasta este însă cu neputință: nu se poate dobândi unirea în jurul falsității; unirea se dobândește numai în jurul adevărului. Poetul spune:

Dacă rana se închide peste putreziciune, În ea se vede nepăsarea medicului.