Însemnătatea chemării la Allah și principiile invitării nemusulmanilor la Islam

Din cele arătate se înțelege că este necesar să se țină seama de starea celor chemați la Allah și că este important să i se vorbească fiecăruia în felul potrivit lui, care îl poate înrâuri cel mai mult. Scopul chemătorului sincer, care le dorește binele, este să le aducă binele prin calea cea mai reușită și prin mijlocul cel mai apropiat, ținând seama de ceea ce i se potrivește fiecăruia și are cea mai mare putere de a-l mișca.

În linii mari, se poate spune că treptele chemării, atunci când ținem seama de starea celor cărora ne adresăm, sunt trei: înțelepciunea, buna povățuire și discuția purtată în cel mai bun chip. La aceste trei feluri a arătat Allah în nobilul Coran, spunând:

«Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și bună povățuire și discută cu ei în cel mai bun chip!»⁵¹

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a explicat înțelesul acestui verset:

„El, Preaslăvitul, a pomenit treptele chemării și le-a împărțit în trei, potrivit stării celui chemat. Acesta fie caută adevărul, îl dorește, îl iubește și îl preferă altor lucruri atunci când îl cunoaște — iar un asemenea om este chemat prin înțelepciune și nu are nevoie de povățuire sau de dezbatere; fie este întors de la adevăr, fiind prins de ceea ce i se împotrivește, dar l-ar prefera și l-ar urma dacă l-ar cunoaște — iar acesta are nevoie, pe lângă înțelepciune, și de povățuire, prin îndemn la bine și avertizare; fie se împotrivește cu încăpățânare — iar cu acesta se discută în cel mai bun chip.”⁵²

Acest verset nobil trasează, așadar, liniile mari ale treptelor reușite ale chemării, potrivit stării celor cărora li se adresează. Căci „aceștia sunt de multe feluri și se află în stări diferite:

**1.** Printre ei se află cel care dorește binele, dar este nepăsător și are puțină înțelegere. El trebuie chemat prin înțelepciune: să i se explice adevărul, să fie îndrumat către el și să i se atragă atenția asupra binelui pe care îl aduce aici și în Viața de Apoi. Atunci primește chemarea, se trezește din nepăsare și din neștiință și se grăbește către adevăr.

**2.** Printre ei se află cel care se îndepărtează de adevăr, fiind prins de altceva. Un asemenea om are nevoie de bună povățuire, de îndemn la bine și avertizare: să i se arate foloasele, grabnice și de mai târziu, ale ținerii de adevăr, precum și nenorocirea, stricăciunea și urmările rele ale împotrivirii față de el. Poate că, prin aceasta, va răspunde adevărului și va părăsi falsitatea în care se află.

**3.** A treia categorie o alcătuiesc cei pe care o îndoială îi împiedică să înțeleagă adevărul și să i se supună. Un asemenea om are nevoie de discuție și dezbatere în cel mai bun chip, până când înțelege adevărul și îndoiala este îndepărtată. Față de el, chemătorul trebuie să arate mai multă blândețe decât față de cei de mai înainte și să rabde discutarea îndoielii lui și smulgerea rădăcinilor ei din inimă. Aceasta se face prin lămurirea și diversificarea dovezilor care arată adevărul, prin explicarea lor deplină și limpede, potrivit limbii și uzanțelor celui chemat.”⁵³

Fără îndoială, toate acestea îi cer chemătorului o cunoaștere mai adâncă a religiei, o bună înțelegere a rânduielilor Legii și cunoașterea stării celor cărora li se adresează.