Text integral · Pasaje · 14
Cheile feluritelor căi ale binelui
Orice lucru căutat are o cheie cu care se deschide. Cheia Paradisului, după cum s-a arătat, este tawḥīdul, iar cheia rugăciunii este purificarea, așa cum este dovedit în hadith. Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a spus:
„Allah, Cel Slăvit, a rânduit pentru orice lucru căutat o cheie cu care se deschide. A făcut din purificare cheia rugăciunii, așa cum a spus Profetul ﷺ: «Cheia rugăciunii este purificarea.»42 A făcut din iḥrām cheia pelerinajului, din veridicitate cheia facerii de bine, din tawḥīd cheia Paradisului, iar din întrebarea bună și ascultarea atentă cheia cunoașterii. Răbdarea este cheia ajutorului și a biruinței, recunoștința este cheia sporirii darurilor, iubirea și pomenirea lui Allah sunt cheia apropierii de El, iar evlavia este cheia izbândei. Dorința și teama sunt cheia ajutorului spre împlinirea binelui, ruga este cheia răspunsului, iar desprinderea de această lume este cheia dorinței pentru Viața de Apoi.
Cugetarea la lucrurile asupra cărora Allah i-a chemat pe robii Săi să cugete este cheia credinței. Predarea inimii, curățenia ei și sinceritatea ei față de Allah, în iubire și ură, în faptă și în abținerea de la faptă, sunt cheia venirii înaintea Lui. Cugetarea la Coran, ruga smerită în ceasurile de dinaintea zorilor și părăsirea păcatelor sunt cheia vieții inimii. Bunătatea în adorarea Creatorului și strădania de a le fi de folos robilor Săi sunt cheia dobândirii îndurării. Strădania, împreună cu cererea iertării și evlavia, sunt cheia mijloacelor de trai. Ascultarea de Allah și de Trimisul Său este cheia demnității. Scurtarea speranțelor legate de această lume este cheia pregătirii pentru Viața de Apoi. Dorința pentru Allah și pentru sălașul de apoi este cheia oricărui bine, iar iubirea acestei lumi și speranțele îndelungate sunt cheia oricărui rău.
Acesta este un capitol măreț și una dintre cele mai folositoare ramuri ale cunoașterii: să cunoști cheile binelui și ale răului. Nu este călăuzit să îl cunoască și să țină seama de el decât acela a cărui parte și al cărui ajutor de la Allah sunt mari.”43
De la înaintași — Allah să aibă milă de ei — s-au transmis mai multe spuse cu acest înțeles. Amintesc câteva.
ʿAwn ibn ʿAbd Allāh a spus: „Grija robului față de păcatul său îl îndeamnă să-l părăsească, iar părerea sa de rău este o cheie a pocăinței. Robul continuă să se îngrijoreze de păcatul pe care l-a săvârșit până când acesta ajunge să-i fie mai folositor decât unele dintre faptele sale bune.”44
Sufyān ibn ʿUyaynah a spus: „Cugetarea este cheia îndurării. Nu vezi că omul cugetă și apoi se căiește?”45
Wahb a spus: „Tăcerea este înțelegerea cugetării, cugetarea este cheia vorbirii, iar rostirea adevărului este o călăuză către Paradis.”46
Muḥammad ibn ʿAlī i-a spus fiului său: „Fiule, ferește-te de lene și de lehamite, fiindcă sunt cheia oricărui rău! Dacă ești leneș, nu îți vei îndeplini o îndatorire, iar dacă te lași cuprins de lehamite, nu vei stărui în împlinirea ei.”47
Al-Ḥasan a spus: „Cheia mărilor sunt corăbiile, cheia pământului sunt drumurile, iar cheia cerului este ruga.”48
Sahl ibn ʿAbd Allāh a spus: „Părăsirea poftelor este cheia Paradisului”, potrivit cuvintelor Preaînaltului:
وَأَمَّا مَنْ خَافَ مَقَامَ رَبِّهِۦ وَنَهَى ٱلنَّفْسَ عَنِ ٱلْهَوَىٰ فَإِنَّ ٱلْجَنَّةَ هِىَ ٱلْمَأْوَىٰ
Cât despre cel care s-a temut de înfățișarea înaintea Domnului său și și-a oprit sufletul de la pofte, Paradisul îi va fi sălaș.4950
Coranul 79:40–41
Sufyān a spus: „Se spunea că tăcerea îndelungată este cheia adorării.”51
Notele originale
Relatat de Abū Dāwūd, nr. 61, și de al-Tirmidhī, nr. 3. Al-Albānī l-a declarat autentic în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ, nr. 5885.
Al-Jawāb al-kāfī, p. 100.
Relatat de Abū Nuʿaym în al-Ḥilyah, 4/251.
Relatat de Abū al-Shaykh în al-ʿAẓamah, nr. 39.
Relatat de Abū al-Shaykh în al-ʿAẓamah, nr. 55.
Relatat de Abū Nuʿaym în al-Ḥilyah, 3/183.
Al-Qurṭubī l-a amintit în tafsīr-ul său, 14/53.
Sūrat al-Nāziʿāt, versetele 40–41.
Al-Qurṭubī l-a amintit în tafsīr-ul său, 19/135.
Relatat de Ibn Abī al-Dunyā în al-Ṣamt, nr. 136.
Al-Istiqāmah, 1/467.
Vezi Majmūʿ al-fatāwā, 10/661.