Blândețe între oamenii Sunnei

Aproape de inovația punerii oamenilor la încercare prin anumite persoane este ceea ce s-a petrecut în vremea noastră: un mic grup dintre oamenii Sunnei s-a lăsat prins în defăimarea și declararea drept inovatori a unora dintre frații lor, oameni ai Sunnei. De aici au urmat boicotul, ruperea legăturilor și tăierea căilor prin care s-ar putea beneficia de ei. Unele dintre aceste defăimări și declarații se întemeiază pe socotirea drept inovație a ceea ce nu este inovație. De pildă, cei doi mari șeici ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și Ibn ʿUthaymīn — Allah să aibă milă de amândoi — au dat unei grupări o hotărâre juridică prin care îi îngăduiau să se implice într-o chestiune în care vedeau un folos. Printre cei cărora nu le-a plăcut această hotărâre se afla acel mic grup. A blamat acea grupare pentru aceasta, dar lucrul nu s-a oprit aici: blamul s-a mutat asupra celor care colaborau cu ea prin prelegeri, descriindu-i drept oameni care diluează metodologia înaintașilor, deși acești doi mari șeici țineau pentru acea grupare prelegeri prin telefon.

Tot astfel se avertizează împotriva participării la lecțiile cuiva fiindcă nu vorbește împotriva cutărui om ori a cutărei grupări. Partea cea mai mare în aceasta a avut-o unul dintre foștii mei elevi de la Facultatea de Șaria a Universității Islamice, pe care a absolvit-o în anul 1395–1396 h., fiind al o sută patrulea din promoția sa de 119 absolvenți.³ Nu este cunoscut ca preocupându-se de studiu, nu cunosc să aibă lecții științifice înregistrate și nici vreo lucrare de știință, mică ori mare. Cea mai mare parte a îndeletnicirii sale este defăimarea, declararea drept inovatori și avertizarea împotriva multora dintre oamenii Sunnei. Acest critic nu ajunge nici la călcâiul unora dintre cei pe care i-a defăimat, pentru mulțimea folosului pe care aceștia îl aduc prin lecții, prelegeri și lucrări. Uimirea nu se mai sfârșește când un om cu judecată ascultă o înregistrare a lui, cu o lungă convorbire telefonică între Medina și Algeria. Cel întrebat a mâncat acolo carnea multor oameni ai Sunnei, iar cel care întreba și-a risipit banii pe nedrept. Numărul persoanelor despre care s-a întrebat în acea înregistrare a trecut de treizeci: între ele se aflau ministrul, cel mare și cel mic și un mic număr pentru care nu este de regretat. A scăpat de acea înregistrare cine nu a fost pomenit în ea, iar unii dintre cei care au scăpat nu au scăpat de alte înregistrări ale lui, cuprinse pe internet. El trebuie să înceteze să mănânce carnea învățaților și a căutătorilor cunoașterii, iar tinerii și căutătorii cunoașterii nu trebuie să dea atenție acelor defăimări și declarații de inovație, care vatămă și nu folosesc. Să se ocupe de știința folositoare, care le aduce bine și un sfârșit lăudabil în această viață și în Viața de Apoi. Memoratorul de hadith Ibn ʿAsākir — Allah să aibă milă de el — a spus în cartea sa Tabyīn kadhib al-muftarī (p. 29): „Să știi, fratele meu — Allah să ne îndrume pe noi și pe tine spre mulțumirea Sa și să ne facă dintre cei care se tem de El și Îi arată evlavia cuvenită — că trupurile învățaților, Allah să aibă milă de ei, sunt otrăvite pentru cei care îi vorbesc de rău și că felul în care Allah îi dă în vileag pe cei care îi micșorează este cunoscut.” În broșura mea Rifqan ahl al-sunnah bi-ahl al-sunnah am adunat multe versete, hadithuri și relatări despre păzirea limbii de atacarea oamenilor Sunnei, mai ales a învățaților dintre ei. Totuși, ea nu i-a plăcut acestui critic. A descris-o ca nepotrivită pentru publicare și a avertizat împotriva ei și a răspândirii ei. Fără îndoială, cel care citește această critică și cercetează broșura vede că judecata este într-o vale, iar broșura în alta, după cum a spus poetul:

Ochiul poate tăgădui lumina soarelui din pricina bolii, iar gura poate tăgădui gustul apei din pricina suferinței.

Cât despre cuvintele elevului care critică broșura Rifqan ahl al-sunnah bi-ahl al-sunnah: „De pildă, în ea se spune că metodologia șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și a șeicului Ibn ʿUthaymīn este deosebită de metodologia celorlalți oameni ai Sunnei. Aceasta este, fără îndoială, o greșeală; adică nu dau multe răspunsuri și îi răspund celui care se opune. Dacă aceasta ar fi adevărat, ar fi împotriva metodologiei oamenilor Sunnei și ai comunității și, în realitate, o atacare a celor doi șeici și a altora despre care s-ar putea spune asemenea vorbe!!!”

Răspunsul la aceasta are mai multe aspecte:

**Primul aspect:** în broșură nu se spune că șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el — nu dă multe răspunsuri. Dimpotrivă, răspunsurile sale sunt numeroase. În broșură (p. 51) se află: „Răspunsul să fie dat cu blândețe, bunătate și dorința puternică de a-l feri pe cel care a greșit de greșeală, atunci când greșeala este limpede și vădită. Trebuie consultate răspunsurile șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el —, pentru a învăța din ele felul în care trebuie dat un răspuns.”

**Al doilea aspect:** nu am abordat metodologia șeicului Ibn ʿUthaymīn — Allah să aibă milă de el — în privința răspunsurilor, căci nu cunosc să aibă vreo lucrare, mică ori mare, dedicată răspunsurilor. L-am întrebat despre aceasta pe unul dintre elevii săi care îl însoțea îndeaproape, iar el mi-a spus că nu cunoaște să aibă asemenea răspunsuri. Aceasta nu este o lipsă a lui, căci era ocupat cu stabilirea și răspândirea științei și cu alcătuirea lucrărilor.

**Al treilea aspect:** metodologia șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el — se deosebește de metodologia elevului care critică și a celor asemenea lui. Metodologia șeicului este caracterizată prin blândețe, bunătate și grija ca cel sfătuit să se folosească și să fie luat de mână pe calea izbăvirii. Criticul și cei asemenea lui se caracterizează prin asprime, îndepărtarea oamenilor și avertizare. Pe mulți dintre cei pe care el i-a defăimat în înregistrări, șeicul ʿAbd al-ʿAzīz îi lăuda, făcea rugi pentru ei, îi îndemna să cheme la Allah și să-i învețe pe oameni și îi îndemna pe alții să beneficieze de ei și să ia știință de la ei.

În concluzie, nu i-am atribuit șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el — lipsa răspunsurilor către alții. Cât despre Ibn ʿUthaymīn, nu l-am pomenit în chestiunea răspunsurilor. Ceea ce a spus criticul nu corespunde celor din broșură și este una dintre dovezile cele mai limpezi ale confuziei și lipsei sale de verificare. Dacă aceasta se întâmplă cu vorbe scrise, cum va fi cu ceea ce nu este scris?!

Cât despre cuvintele celui care critică broșura: „Eu am citit, în realitate, broșura și am cunoscut poziția oamenilor Sunnei față de ea. Poate că ați văzut răspunsurile unor învățați și șeici. Nu cred că răspunsurile se vor opri aici, ci vor mai fi și alții care vor răspunde, căci, după cum spune poetul:

Shaqīq a venit, întinzându-și sulița; și fiii unchiului tău au sulițe.”

Așa a rostit: „ʿāriḍun”; forma corectă este „ʿāriḍan”.

Răspunsul este că oamenii Sunnei la care se referă sunt aceia a căror metodologie este deosebită de metodologia șeicului ʿAbd al-ʿAzīz — Allah să aibă milă de el — pe care am arătat-o mai înainte. Prin aceste vorbe, el îi ațâță pe cei pe care nu-i cunoaște să atace broșura, după ce i-a ațâțat pe cei pe care îi cunoaște. În realitate, eu nu am întins o suliță, ci am oferit un sfat, pe care criticul și cei asemenea lui nu l-au primit. Sfatul este pentru cel sfătuit asemenea medicamentului pentru bolnav: unii bolnavi iau medicamentul, chiar dacă este amar, pentru folosul pe care îl așteaptă de la el. Pe unii dintre cei sfătuiți, patima îi împiedică să primească sfatul; nu-l acceptă și chiar avertizează împotriva lui. Îi cer lui Allah să-i îndrume și să-i călăuzească pe toți și să-i ferească de uneltirea și viclenia Satanei.

Elevului care critică i s-au alăturat trei persoane:⁴ două în Mecca și Medina, care au fost elevii mei la Universitatea Islamică din Medina; primul a absolvit în anul 1384–1385 h., iar al doilea în anul 1391–1392 h. Al treilea se află în extremitatea sudică a țării. Al doilea și al treilea l-au descris pe cel care răspândește broșura drept inovator. Aceasta este o declarare generală, cuprinzătoare, drept inovatori. Nu știu dacă au știut ori nu că au răspândit-o învățați și căutători ai cunoașterii care nu sunt descriși prin inovație. Nădăjduiesc să-mi trimită observațiile pe care au întemeiat această declarație generală, dacă există, ca să le cercetez.

Șeicul ʿAbd al-Raḥmān al-Sudays, imamul și predicatorul Moscheii Sfinte, a ținut de la amvonul Moscheii Sfinte o predică în care a avertizat împotriva atacării oamenilor Sunnei unii pe alții. Atragem atenția asupra ei, căci este importantă și folositoare.

Îi cer lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, să-i îndrume pe toți spre ceea ce Îl mulțumește, spre înțelegerea religiei, statornicia pe adevăr și preocuparea de ceea ce îi privește, în locul a ceea ce nu îi privește. El este Ocrotitorul acestora și are putere asupra lor. Allah să-l binecuvânteze, să-i dăruiască pace și binecuvântare Profetului nostru Muḥammad, familiei și companionilor săi!