Blândețe între oamenii Sunnei

Allah Preaînaltul spune:

O, voi cei care credeți! Feriți-vă de multe bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat, și nu vă iscodiți!

Acest verset nobil poruncește să ne ferim de multe bănuieli, arată că unele dintre ele sunt păcat și interzice iscodirea. Iscodirea înseamnă căutarea defectelor oamenilor și apare ca urmare a gândului rău despre ei.

Profetul ﷺ a spus: „Feriți-vă de bănuială, căci bănuiala este cea mai mincinoasă vorbire! Nu căutați veștile ascunse unii despre alții, nu vă iscodiți, nu vă invidiați, nu vă urâți, nu vă întoarceți spatele unii altora și fiți, robi ai lui Allah, frați!” Relatat de al-Bukhārī (6064) și Muslim (2563).

Conducătorul credincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb, a spus: „Să nu gândești decât de bine despre un cuvânt rostit de fratele tău credincios, cât timp îi poți găsi o interpretare bună.” Ibn Kathīr l-a menționat în comentariul versetului din sura al-Ḥujurāt.

Bakr ibn ʿAbd Allāh al-Muzanī a spus, după cum este consemnat în biografia sa din Tahdhīb al-Tahdhīb: „Ferește-te de vorba pentru care, dacă ai dreptate, nu primești răsplată, iar dacă greșești, săvârșești un păcat: anume, gândul rău despre fratele tău.”

Abū Qilābah ʿAbd Allāh ibn Zayd al-Jarmī a spus, după cum apare în al-Ḥilyah de Abū Nuʿaym (2/285): „Dacă auzi despre fratele tău ceva ce nu-ți place, caută-i o scuză pe cât poți. Dacă nu-i găsești nicio scuză, spune-ți: «Poate că fratele meu are o scuză pe care eu nu o cunosc.»”

Sufyān ibn Ḥusayn a spus: „Am vorbit de rău un om în prezența lui Iyās ibn Muʿāwiyah. El m-a privit în față și m-a întrebat: «Ai luptat împotriva romanilor?» Am răspuns: «Nu.» M-a întrebat: «Dar împotriva celor din Sind, din India și a turcilor?» Am răspuns: «Nu.» Atunci a spus: «Așadar, romanii, cei din Sind, din India și turcii sunt feriți de tine, dar fratele tău musulman nu este ferit de tine?!» După aceasta n-am mai repetat-o.” Al-Bidāyah wa-l-Nihāyah de Ibn Kathīr (13/121).

Spun: cât de frumos este acest răspuns al lui Iyās ibn Muʿāwiyah, care era cunoscut pentru inteligența sa! Acest răspuns este o dovadă a inteligenței lui.

Abū Ḥātim ibn Ḥibbān al-Bustī a spus în Rawḍat al-ʿUqalāʾ (p. 131): „Omul cu judecată trebuie să caute să rămână nevătămat, renunțând la iscodirea defectelor oamenilor și preocupându-se de îndreptarea propriilor defecte. Cel care se ocupă de propriile defecte, în locul defectelor altuia, își odihnește trupul și nu-și obosește inima. Ori de câte ori descoperă un defect al său, îi este mai ușor să suporte unul asemănător pe care îl vede la fratele său. Iar cel care se ocupă de defectele oamenilor, în locul propriilor defecte, ajunge cu inima oarbă și trupul obosit, iar renunțarea la propriile defecte îi devine grea.”

Tot el a spus (p. 133): „Iscodirea face parte dintre ramurile ipocriziei, după cum gândul bun face parte dintre ramurile credinței. Omul cu judecată gândește de bine despre frații săi și își poartă singur grijile și tristețile; omul neștiutor gândește de rău despre frații săi și nu se gândește la propriile fărădelegi și necazuri.”