Blândețe între oamenii Sunnei

În vremea noastră, unii oameni ai Sunnei s-au preocupat de defăimarea altora și de avertizarea împotriva lor. Aceasta a dus la dezbinare, neînțelegere și boicot reciproc. Ceea ce li s-ar fi cuvenit — ba chiar era obligatoriu — era să se iubească, să fie milostivi unii cu alții și să stea într-un singur rând în fața oamenilor inovațiilor și ai patimilor, care se opun oamenilor Sunnei și ai comunității. Această stare are două cauze:

**Prima:** între oamenii Sunnei din vremea noastră sunt unii a căror obișnuință și preocupare de căpetenie este să urmărească și să caute greșelile, fie în lucrări, fie în înregistrări, apoi să avertizeze împotriva celui care a săvârșit vreuna dintre ele. Printre „greșelile” pentru care o persoană este defăimată și împotriva căreia se avertizează se află, de exemplu, colaborarea ei cu o anumită asociație prin prelegeri ori participarea la seminare. Or, șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz și șeicul Muḥammad ibn ʿUthaymīn — Allah să aibă milă de amândoi — țineau prelegeri pentru acea asociație prin telefon. Ei îi reproșează asociației că s-a implicat într-o chestiune pentru care acești doi mari învățați îi dăduseră o hotărâre juridică. Omul ar trebui să-și pună la îndoială propria părere înainte de a pune la îndoială părerea altuia, mai ales când este vorba de o părere pentru care marii învățați au dat o hotărâre juridică. După cele petrecute la pacea de la al-Ḥudaybiyah, unii companioni ai Profetului ﷺ spuneau: „O, oameni! Puneți-vă la îndoială propria părere în religie!”

Între cei defăimați sunt oameni cu un folos mare, fie prin lecții, fie prin lucrări, fie prin predici. Se avertizează împotriva unuia fiindcă, de exemplu, nu este cunoscut să fi vorbit împotriva cutărui om ori a cutărei grupări. Ba defăimarea și avertizarea au ajuns până la puținii oameni rămași în unele țări arabe, al căror folos este larg răspândit și ale căror eforturi sunt mari în arătarea Sunnei, răspândirea ei și chemarea la ea. Fără îndoială, avertizarea împotriva unor asemenea oameni taie calea dintre căutătorii cunoașterii și cei de la care ar putea dobândi știință și bune purtări.

**A doua:** unii oameni ai Sunnei, când văd greșelile cuiva dintre oamenii Sunnei, scriu un răspuns împotriva lui. Cel vizat răspunde, la rândul său, printr-un alt răspuns. Apoi fiecare se ocupă de citirea lucrărilor vechi și noi ale celuilalt și de ascultarea înregistrărilor lui, pentru a culege greșeli și a vâna defecte; unele pot fi simple scăpări de limbă. Face aceasta singur ori o face altcineva pentru el. Fiecare caută apoi să adune cât mai mulți susținători care să-l condamne pe celălalt. Susținătorii fiecăruia se străduiesc să laude vorbele celui pe care îl sprijină și să-l blameze pe celălalt, cerând oricui întâlnesc să ia o poziție față de cel pe care ei nu-l sprijină. Dacă nu o face, îl declară inovator, urmând declarația celeilalte părți, apoi îl boicotează. Lucrarea acestor susținători ai unei părți, care o blamează pe cealaltă, este una dintre cele mai mari cauze ale ivirii acestei încercări și ale răspândirii ei pe scară largă. Situația se înrăutățește când cele două părți și susținătorii lor publică pe internet ceea ce îl ponegrește pe celălalt. Tinerii dintre oamenii Sunnei, din țări diferite, ba chiar de pe continente diferite, se preocupă apoi să urmărească vorbele și zvonurile publicate pe site-urile care îi susțin pe unii sau pe alții. Acestea nu aduc bine, ci vătămare și dezbinare. Susținătorii celor două părți au ajuns astfel asemenea celor care se întorc mereu la panourile de anunțuri ca să vadă ce s-a mai publicat. Se aseamănă și cu cei pătimași pentru cluburile sportive, fiecare încurajând o echipă, iar din aceasta se nasc între ei ceartă, înstrăinare și dispută.

Calea de a fi ferit de aceste încercări este următoarea:

În primul rând: în privința defăimării și a avertizării, trebuie avute în vedere cele ce urmează:

**1.** Cel care se ocupă cu defăimarea învățaților și a căutătorilor cunoașterii și cu avertizarea împotriva lor să se teamă de Allah. Să caute propriile defecte pentru a scăpa de ele, în loc să se ocupe de defectele altora. Să-și păstreze faptele bune și să nu se poarte de parcă i-ar fi devenit o povară, împărțindu-le celor pe care este încercat să-i defăimeze și să-i atace. El are mai multă nevoie decât alții de acele fapte bune în Ziua în care nici averea, nici copiii nu vor folosi, în afară de cel care vine la Allah cu o inimă curată.

**2.** În loc să defăimeze și să avertizeze, să se ocupe de dobândirea științei folositoare, cu seriozitate și străduință, pentru a învăța și a-i învăța pe alții, pentru a se folosi și a aduce folos. Este bine pentru om să se preocupe de știință, învățând, predând, chemând la ea și scriind, dacă poate, astfel încât să fie dintre cei care construiesc. Să nu se preocupe de defăimarea învățaților și a căutătorilor cunoașterii dintre oamenii Sunnei și de tăierea căilor prin care s-ar putea beneficia de ei, ajungând astfel dintre cei care distrug. Un asemenea om preocupat de defăimare nu lasă, după moartea sa, o știință folositoare. Prin moartea lui, oamenii nu pierd un învățat care le aduce folos; dimpotrivă, sunt feriți de răul lui.

**3.** Căutătorii cunoașterii dintre oamenii Sunnei, de pretutindeni, să se îndrepte spre studiu, citind cărți folositoare și ascultând înregistrările învățaților Sunnei, precum șeicul Ibn Bāz și șeicul Ibn ʿUthaymīn, în loc să se ocupe de a-l suna pe cutare ori pe cutare, întrebând: „Ce părere ai despre cutare?” ori „Ce spui despre vorbele lui cutare împotriva lui cutare și despre vorbele celuilalt împotriva lui?”

**4.** Când căutătorii cunoașterii întreabă despre starea unor persoane care se ocupă cu știința, să se adreseze conducerii instituției de fatwa din Riyad pentru a afla dacă se poate apela la ele pentru hotărâri juridice și dacă se poate lua știință de la ele. Cel care cunoaște starea unor anumite persoane poate scrie conducerii instituției de fatwa, lămurind ceea ce știe despre ele, pentru ca lucrul să fie cercetat. Astfel, dacă este emisă o critică ori o avertizare, ea vine dintr-o parte pe care te poți sprijini în hotărârile juridice și în lămurirea celor de la care se ia știința și la care se apelează pentru fatwa. Fără îndoială, instituția la care se revine pentru fatwa în diferite chestiuni este și aceea la care trebuie revenit pentru a ști cui i se poate cere o fatwa și de la cine se poate lua știința. Nimeni să nu se așeze pe sine drept autoritate în asemenea treburi însemnate. Din buna practicare a Islamului de către om face parte să lase ceea ce nu-l privește.

În al doilea rând: în privința răspunsului celui care greșește, trebuie avute în vedere cele ce urmează:

**1.** Răspunsul să fie dat cu blândețe, bunătate și dorința puternică de a-l feri pe cel care a greșit de greșeală, atunci când greșeala este limpede și vădită. Trebuie consultate răspunsurile șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el —, pentru a învăța din ele felul în care trebuie dat un răspuns.

**2.** Dacă greșeala împotriva căreia s-a răspuns nu este limpede, ci este dintre chestiunile în care cel care răspunde poate avea dreptate sau poate greși, trebuie revenit la conducerea instituției de fatwa pentru a hotărî în această privință. Dacă greșeala este limpede, cel vizat de răspuns trebuie să renunțe la ea, căci întoarcerea la adevăr este mai bună decât stăruirea în falsitate.

**3.** Dacă un om i-a răspuns altuia, și-a îndeplinit datoria. Să nu se ocupe apoi de urmărirea celui căruia i-a răspuns, ci să se preocupe de știința care îi aduce lui și altora un mare folos. Aceasta era calea șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el.

**4.** Niciunui căutător al cunoașterii nu-i este îngăduit să-l pună la încercare pe altul, cerându-i să ia o poziție față de cutare, fie cel căruia i s-a răspuns, fie cel care a răspuns: dacă este de acord, este lăsat în pace, iar dacă nu este de acord, este declarat inovator și boicotat. Nimeni nu are dreptul să atribuie oamenilor Sunnei un asemenea haos în declararea altora drept inovatori și în boicot. Nimeni nu are nici dreptul să-l descrie pe cel care nu urmează această cale haotică drept unul care diluează metodologia înaintașilor. Boicotul folositor între oamenii Sunnei este acela care îi aduce folos celui boicotat, precum boicotarea copilului de către tată sau a elevului de către profesor, ori un boicot venit de la cineva cu un rang înalt și o poziție de seamă. Boicotul unor asemenea oameni îi poate fi folositor celui boicotat. Dar dacă unii elevi îi boicotează pe alții, mai ales în chestiuni pentru care boicotul nu este îngăduit, aceasta nu-i folosește cu nimic celui boicotat, ci aduce înstrăinare, întoarcerea spatelui și ruperea legăturilor. Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah a spus în Majmūʿ al-Fatāwā (3/413–414), vorbind despre Yazīd ibn Muʿāwiyah: „Corect este ceea ce au susținut imamii: să nu i se arate o iubire deosebită și să nu fie blestemat. Totodată, dacă a fost păcătos ori nedrept, Allah îl iartă pe cel păcătos și pe cel nedrept, mai ales dacă are fapte bune mari. Al-Bukhārī a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la Ibn ʿUmar că Profetul ﷺ a spus: «Prima oștire care va porni împotriva Constantinopolului este iertată.» Conducătorul primei oștiri care a pornit împotriva lui a fost Yazīd ibn Muʿāwiyah, iar alături de el se afla Abū Ayyūb al-Anṣārī…

Datoria este, așadar, să se păstreze măsura în această chestiune și să se renunțe la pomenirea lui Yazīd ibn Muʿāwiyah și la punerea musulmanilor la încercare prin el, căci aceasta este dintre inovațiile potrivnice oamenilor Sunnei și ai comunității.”

El a mai spus (3/415): „La fel este și dezbinarea comunității și punerea ei la încercare prin ceea ce nici Allah, nici Trimisul Său ﷺ nu au poruncit.”

Și a spus (20/164): „Nimeni nu are dreptul să așeze în fața comunității o persoană la a cărei cale să cheme și pe temeiul căreia să întemeieze prietenia și dușmănia, în afară de Profet ﷺ. Nici să așeze în fața ei vorbe pe temeiul cărora să întemeieze prietenia și dușmănia, în afară de cuvintele lui Allah și ale Trimisului Său și de ceea ce comunitatea a hotărât în unanimitate. Aceasta este, mai degrabă, fapta oamenilor inovațiilor, care își aleg o persoană ori niște vorbe prin care despart comunitatea, făcând din acele vorbe ori din acea apartenență temeiul prieteniei și al dușmăniei.”

Și a spus (28/15–16): „Dacă dascălul ori profesorul a poruncit boicotarea cuiva, desconsiderarea, înlăturarea, îndepărtarea lui ori ceva asemănător, lucrul trebuie cercetat. Dacă acela a săvârșit un păcat potrivit Legii, este pedepsit pe măsura păcatului său, fără adaos. Dacă nu a săvârșit un păcat potrivit Legii, nu este îngăduit să fie pedepsit în vreun fel pentru interesul profesorului ori al altcuiva.

Profesorii nu au dreptul să-i împartă pe oameni în tabere și să facă ceea ce seamănă între ei dușmănie și ură. Ei trebuie să fie asemenea fraților care se ajută la bine și la evlavie, după cum Allah Preaînaltul spune:

Ajutați-vă unii pe alții la bine și la evlavie și nu vă ajutați la păcat și la nedreptate!

Memoratorul de hadith Ibn Rajab a spus, în comentariul hadithului „Din buna practicare a Islamului de către om face parte să lase ceea ce nu-l privește”, în cartea sa Jāmiʿ al-ʿUlūm wa-l-Ḥikam (1/288): „Acest hadith este un mare principiu al bunei purtări. Imamul Abū ʿAmr ibn al-Ṣalāḥ a transmis de la Abū Muḥammad ibn Abī Zayd, imamul mālikiților din vremea sa, că a spus: «Întreaga bună purtare și călăuzirea ei se ramifică din patru hadithuri: cuvintele Profetului ﷺ: ‹Cel care crede în Allah și în Ziua de Apoi să spună bine sau să tacă›; cuvintele sale ﷺ: ‹Din buna practicare a Islamului de către om face parte să lase ceea ce nu-l privește›; cuvintele sale către cel pentru care a cuprins sfatul în puține vorbe: ‹Nu te mânia›; și cuvintele sale ﷺ: ‹Credinciosul iubește pentru fratele său ceea ce iubește pentru sine.›»”

Spun: câtă nevoie au căutătorii cunoașterii să deprindă aceste bune purtări, care le aduc lor și altora bine și folos, ferindu-se de răceala și asprimea care nu dau decât înstrăinare, dezbinare, respingere între inimi și destrămarea unității!

**5.** Orice căutător al cunoașterii care își dorește binele să renunțe la urmărirea a ceea ce se publică pe internet despre vorbele unora împotriva altora. Când folosește internetul, să se îndrepte spre site-uri precum cel al șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el — și să citească cercetările și hotărârile sale juridice, care au ajuns până acum la douăzeci și unu de volume, precum și hotărârile Comitetului Permanent, care au ajuns până acum la douăzeci de volume. La fel, site-ul șeicului Muḥammad ibn ʿUthaymīn — Allah să aibă milă de el — și numeroasele și întinsele sale cărți și hotărâri juridice.

În încheiere, îi îndemn pe căutătorii cunoașterii să-I mulțumească lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, pentru că i-a îndrumat și i-a făcut dintre cei care o caută. Să se îngrijească de sinceritatea intenției în căutarea ei, să-și dăruiască persoana și ceea ce au de preț pentru dobândirea ei și să-și păstreze timpul pentru studiu. Știința nu se dobândește prin dorințe, prin lăsarea în voia lenei și a nepăsării. Yaḥyā ibn Abī Kathīr al-Yamāmī a spus: „Știința nu poate fi dobândită cu trupul odihnit.” Muslim l-a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său, cu lanțul de transmitere până la el, în timpul prezentării hadithurilor despre timpurile rugăciunii. În Cartea lui Allah sunt versete, iar în Sunnah Profetului Său ﷺ sunt hadithuri care arată noblețea științei și meritul oamenilor ei, precum cuvintele Celui Preaînalt:

Allah mărturisește că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de El, și la fel îngerii și cei înzestrați cu știință.

Spune: „Oare sunt egali cei care știu și cei care nu știu?”

Allah îi va ridica în trepte pe aceia dintre voi care cred și pe cei cărora li s-a dat știință.

Și spune: „Domnul meu, sporește-mi știința!”

Dintre hadithurile despre aceasta sunt cuvintele sale ﷺ: „Celui căruia Allah îi voiește binele îi dă înțelegere în religie.” Relatat de al-Bukhārī (71) și Muslim (1037). Hadithul arată că unul dintre semnele că Allah îi voiește binele robului este să-i dea înțelegere în religie, căci prin aceasta Îl adoră pe Allah cu cunoaștere limpede și îi cheamă și pe alții cu cunoaștere limpede. De asemenea, cuvintele sale ﷺ: „Cel mai bun dintre voi este cel care învață Coranul și îl predă.” Relatat de al-Bukhārī (5027). Și: „Allah ridică prin această Carte unele neamuri și le coboară pe altele.” Relatat de Muslim (817). Și: „Allah să-i lumineze chipul celui care a auzit cuvintele mele, le-a păstrat și le-a transmis așa cum le-a auzit!” Acesta este un hadith transmis de un număr atât de mare de relatatori încât exclude înțelegerea asupra unei minciuni, venit de la mai mult de douăzeci de companioni. Am menționat relatările lor în cartea mea Dirāsat ḥadīth «Naḍḍara Allāhu imraʾan samiʿa maqālatī» riwāyatan wa-dirāyatan.

Și cuvintele sale ﷺ: „Cel care merge pe o cale căutând prin ea știință, Allah, Atotputernicul și Mărețul, îl face să meargă pe una dintre căile Paradisului. Îngerii își coboară aripile, mulțumiți de căutătorul cunoașterii. Pentru învățat cer iertare cei din ceruri și cei de pe pământ, până și peștii din adâncul apei. Meritul învățatului față de cel care se dedică adorării este precum meritul lunii în noaptea plină față de celelalte astre. Învățații sunt moștenitorii profeților, iar profeții nu au lăsat moștenire nici dinari, nici dirhami, ci au lăsat știința. Cel care o ia a luat o parte îmbelșugată.” Este un hadith acceptabil prin relatările care îl întăresc, relatat de Abū Dāwūd (3628) și alții. Pentru cercetarea surselor sale, vezi Ṣaḥīḥ al-Targhīb wa-l-Tarhīb (70) și comentariul la Musnad al-Imām Aḥmad (21715). Memoratorul de hadith Ibn Rajab a explicat acest hadith într-o lucrare separată. Prima propoziție apare într-un hadith din Ṣaḥīḥ Muslim (2699).

Și cuvintele sale ﷺ: „Când omul moare, fapta sa se întrerupe, în afară de trei: o milostenie care continuă, o știință de care se beneficiază ori un copil drept care se roagă pentru el.” Relatat de Muslim (1631). Și cuvintele sale ﷺ: „Cel care cheamă la călăuzire are o răsplată asemenea răsplăților celor care îl urmează, fără să se micșoreze cu nimic răsplățile lor. Cel care cheamă la rătăcire poartă un păcat asemenea păcatelor celor care îl urmează, fără să se micșoreze cu nimic păcatele lor.” Relatat de Muslim (2674).

Îi îndemn pe toți și să-și păstreze timpul și să-l umple cu ceea ce le aduce bine, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Două binefaceri în privința cărora mulți oameni sunt în pierdere: sănătatea și timpul liber.” Relatat de al-Bukhārī în Ṣaḥīḥ-ul său (6412); este primul său hadith din Cartea despre înmuierea inimilor. În această carte (11/235, împreună cu al-Fatḥ), a consemnat o relatare de la ʿAlī ibn Abī Ṭālib, care a spus: „Viața lumească a pornit, îndepărtându-se, iar Viața de Apoi a pornit, apropiindu-se. Fiecare dintre ele are fii. Fiți dintre fiii Vieții de Apoi și nu fiți dintre fiii vieții lumești! Astăzi este faptă fără socoteală, iar mâine este socoteală fără faptă.”

Îi îndemn să se ocupe de ceea ce îi privește și să lase ceea ce nu îi privește, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Din buna practicare a Islamului de către om face parte să lase ceea ce nu-l privește.” Hadith acceptabil, relatat de al-Tirmidhī (2317) și alții. Este al doisprezecelea hadith din cele Patruzeci ale lui al-Nawawī.

Îi îndemn la măsură și la calea de mijloc între exagerare și răceală, între exces și neglijență, potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Feriți-vă de exagerare în religie! Cei de dinaintea voastră nu au pierit decât din pricina exagerării în religie.” Este un hadith autentic, relatat de al-Nasāʾī și alții, dintre hadithurile Pelerinajului de Adio. Vezi cercetarea surselor sale în al-Silsilah al-ṣaḥīḥah de al-Albānī (1283).

Îi îndemn să se ferească de nedreptate, potrivit hadithului în care Allah spune: „O, robii Mei! Mi-am interzis Mie Însumi nedreptatea și am făcut-o interzisă între voi. Nu vă nedreptățiți, așadar, unii pe alții!” Relatat de Muslim (2577). Și potrivit cuvintelor sale ﷺ: „Feriți-vă de nedreptate, căci nedreptatea este întunecimi în Ziua Învierii!” Relatat de Muslim (2578).

Îi cer lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, să-i îndrume pe toți spre dobândirea științei folositoare, punerea ei în practică și chemarea la ea cu cunoaștere limpede; să-i unească pe adevăr și călăuzire și să-i ferească de încercările văzute și ascunse. El este Ocrotitorul acestora și are putere asupra lor. Allah să-l binecuvânteze, să-i dăruiască pace și binecuvântare robului și Trimisului Său, Profetului nostru Muḥammad, familiei și companionilor săi și celor care i-au urmat în bine până în Ziua Judecății!

Următoarele două teme sunt consemnate la sfârșitul broșurii al-Ḥathth ʿalā ittibāʿ al-sunnah wa-l-taḥdhīr min al-bidaʿ wa-bayān khaṭarihā. Am socotit potrivit să le includ aici pentru legătura lor cu broșura Rifqan ahl al-sunnah bi-ahl al-sunnah.