Blândețe între oamenii Sunnei

Nimeni nu este ferit de greșeală după Trimisul lui Allah ﷺ. Niciun învățat nu este lipsit de greșeli. Cel care greșește nu este urmat în greșeala sa, dar nici nu trebuie făcută din acea greșeală un pretext pentru a-l defăima și a avertiza împotriva lui. Dimpotrivă, puținele sale greșeli sunt iertate în raport cu numeroasele lucruri în care are dreptate. Dacă un asemenea învățat a murit, se beneficiază de știința lui, având grijă să nu fie urmat în greșeală, se fac rugi pentru el și se cere îndurare pentru el. Celui care este în viață, fie învățat, fie căutător al cunoașterii, i se atrage atenția asupra greșelii sale cu blândețe, bunătate și dorința ca el să fie ferit de greșeală și să revină la adevăr.

Printre învățații care au murit și care au avut greșeli în unele chestiuni de credință, dar de a căror știință învățații și căutătorii cunoașterii nu se pot lipsi, se numără imamii al-Bayhaqī, al-Nawawī și Ibn Ḥajar al-ʿAsqalānī. Lucrările lor se află între referințele importante ale celor care se ocupă cu studiul.

Despre imamul Aḥmad ibn Ḥusayn Abū Bakr al-Bayhaqī, al-Dhahabī a spus în al-Siyar (18/163 și urm.): „Este memoratorul de hadith, marele învățat, cel sigur în transmitere, juristul, Șeicul Islamului.” Și a spus: „Știința sa a fost binecuvântată, iar el a alcătuit lucrări folositoare.” A mai spus: „S-a retras în satul său, dedicându-se adunării și alcătuirii lucrărilor, și a întocmit al-Sunan al-Kabīr în zece volume, fără ca cineva să aibă ceva asemănător.” A menționat multe alte cărți ale lui. Cartea sa al-Sunan al-Kubrā este tipărită în zece volume mari. El a citat și cuvintele memoratorului de hadith ʿAbd al-Ghāfir ibn Ismāʿīl: „Lucrările sale se apropie de o mie de fascicule, în domenii în care nimeni nu l-a precedat. A îmbinat știința hadithului cu jurisprudența, lămurirea defectelor ascunse ale hadithurilor și arătarea felului în care se împacă hadithurile.” Al-Dhahabī a mai spus: „Lucrările lui al-Bayhaqī au o mare valoare și sunt bogate în foloase. Puțini și-au alcătuit lucrările cu măiestria imamului Abū Bakr. Învățatul trebuie să le acorde atenție, mai ales lucrării sale al-Sunan al-Kubrā.”

Despre imamul Yaḥyā ibn Sharaf al-Nawawī, al-Dhahabī a spus în Tadhkirat al-Ḥuffāẓ (4/259): „Imamul, memoratorul de hadith fără seamăn, pilda de urmat, Șeicul Islamului, un reper între cei apropiați de Allah… autorul lucrărilor folositoare.” Și a spus: „Pe lângă străduința sa împotriva propriului suflet, grija pentru cele mai fine cerințe ale evlaviei, conștiința supravegherii lui Allah, curățirea sufletului de impurități și înlăturarea dorințelor lui, era memorator al hadithului, cunoscător al ramurilor sale, al transmițătorilor, al relatărilor autentice și al celor cu defecte ascunse, fiind o autoritate în cunoașterea școlii juridice.”

Ibn Kathīr a spus în al-Bidāyah wa-l-Nihāyah (17/540): „Apoi s-a îngrijit de alcătuirea lucrărilor și a adunat foarte mult. Pe unele le-a încheiat, pe altele nu. Între cele încheiate se numără Sharḥ Muslim, al-Rawḍah, al-Minhāj, al-Riyāḍ, al-Adhkār, al-Tibyān, Taḥrīr al-Tanbīh wa-Taṣḥīḥih, Tahdhīb al-Asmāʾ wa-l-Lughāt, Ṭabaqāt al-Fuqahāʾ și altele. Între cele neîncheiate — care, dacă ar fi fost încheiate, n-ar fi avut egal în domeniul lor — se află comentariul la al-Muhadhdhab, pe care l-a numit al-Majmūʿ. A ajuns în el până la cartea despre camătă. A lucrat cu măiestrie, a făcut bine, a adus foloase și a criticat temeinic. A precizat în el chestiunile de jurisprudență ale școlii sale și ale altor școli, a cercetat hadithul așa cum se cuvine, expresiile rare, limba și lucruri importante care nu se găsesc decât acolo… Nu cunosc între cărțile de jurisprudență una mai bună, deși are nevoie de multe lucruri care să-i fie adăugate și completate.”

Cu toată această bogăție a lucrărilor și măiestria lor, el nu a fost dintre cei care au trăit mult. Viața sa a durat patruzeci și cinci de ani: s-a născut în anul 631 h. și a murit în anul 676 h.

Cât despre memoratorul de hadith Aḥmad ibn ʿAlī ibn Ḥajar al-ʿAsqalānī, el este imamul cunoscut prin numeroasele sale lucrări. Cea mai importantă este Fatḥ al-Bārī, comentariul la Ṣaḥīḥ al-Bukhārī, o referință de mare însemnătate pentru învățați. Între ele se mai află al-Iṣābah, Tahdhīb al-Tahdhīb, prescurtarea sa al-Taqrīb, Lisān al-Mīzān, Taʿjīl al-Manfaʿah, Bulūgh al-Marām și altele.

Dintre contemporani îl amintesc pe marele învățat și specialist în hadith, șeicul Muḥammad Nāṣir al-Dīn al-Albānī. Nu cunosc pe nimeni asemenea lui în vremea noastră în grija pentru hadith și în întinderea cunoașterii lui. Totuși, nu a fost ferit de a ajunge la unele păreri pe care mulți le socotesc greșeli. De pildă, preocuparea sa pentru chestiunea acoperirii femeii și susținerea că acoperirea feței nu este obligatorie, ci recomandată. Chiar dacă ceea ce a spus ar fi adevărat, acesta ar fi dintre adevărurile care ar trebui ținute ascunse, din pricina faptului că unele femei care își doresc să-și descopere fața s-au sprijinit pe el. La fel, afirmația sa din cartea Ṣifat ṣalāt al-nabī ﷺ: „Așezarea mâinilor pe piept după înclinare este o inovație rătăcitoare”, deși aceasta este o chestiune asupra căreia există dezacord. La fel, ceea ce a menționat în al-Silsilah al-ḍaʿīfah (2355), anume că netăierea părului din barbă care depășește lungimea unui pumn este dintre inovațiile adăugate unei practici legitime, precum și interzicerea pentru femei a bijuteriilor de aur în formă de cerc. Deși dezaprob părerile sale în aceste chestiuni, eu nu mă pot lipsi de cărțile sale și de folosirea lor și socotesc că nici alții nu se pot lipsi de ele. Cât de frumoase sunt cuvintele imamului Mālik — Allah să aibă milă de el: „De la oricine se iau unele vorbe și se resping altele, în afară de cel aflat în acest mormânt”, arătând către mormântul Profetului ﷺ.

Urmează câteva citate de la un grup de învățați care stabilesc și lămuresc iertarea greșelilor învățatului în raport cu numeroasele lucruri în care are dreptate:

Saʿīd ibn al-Musayyab (93 h.) a spus: „Nu există învățat, om de neam ales sau om cu merite care să nu aibă vreun defect. Dar cel ale cărui merite sunt mai multe decât lipsurile vede cum lipsurile îi sunt acoperite de merite, după cum cel dominat de lipsuri își pierde meritele. Altcineva a spus: învățatul nu este ferit de greșeală. Cel care greșește puțin și are dreptate mult este un învățat; cel care are dreptate puțin și greșește mult este un neștiutor.” Jāmiʿ bayān al-ʿilm wa-faḍlih de Ibn ʿAbd al-Barr (2/48).

ʿAbd Allāh ibn al-Mubārak (181 h.) a spus: „Când însușirile bune ale unui om sunt mai multe decât cele rele, nu sunt pomenite cele rele; când cele rele sunt mai multe decât cele bune, nu sunt pomenite cele bune.” Siyar aʿlām al-nubalāʾ de al-Dhahabī (8/352, ediția întâi).

Imamul Aḥmad (241 h.) a spus: „Nu a trecut podul venind din Khurāsān cineva asemenea lui Isḥāq — adică Ibn Rāhawayh —, chiar dacă nu este de acord cu noi în unele lucruri. Oamenii nu au încetat să aibă păreri diferite unii de alții.” Siyar aʿlām al-nubalāʾ (11/371).

Abū Ḥātim ibn Ḥibbān (354 h.) a spus: „ʿAbd al-Malik — adică Ibn Abī Sulaymān — era dintre oamenii aleși ai Kūfei și dintre memoratorii ei de hadith. Celui care memorează și relatează din memorie i se întâmplă, de obicei, să greșească. Nu este drept să fie părăsit hadithul unui șeic sigur în transmitere, a cărui integritate este stabilită, din pricina unor greșeli în relatările lui. Dacă am urma această cale, ar trebui să părăsim hadithurile lui al-Zuhrī, Ibn Jurayj, al-Thawrī și Shuʿbah, căci erau oameni ai memorării și ai preciziei și relatau din memorie, fără a fi feriți de greșeli în relatări. Dimpotrivă, precauția și calea mai potrivită într-un asemenea caz sunt acceptarea relatărilor transmițătorului sigur și lăsarea deoparte a celor în care s-a dovedit că a greșit, atât timp cât greșelile nu se înmulțesc până ajung să depășească relatările sale corecte. Dacă se întâmplă aceasta, atunci merită să fie părăsit.” Al-Thiqāt (7/97–98).

Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah (728 h.) a spus: „Trebuie știut că grupările care se raportează la anumiți conducători în temeliile religiei și în teologia speculativă se află pe trepte diferite. Unii au contrazis Sunnah în principii mari, iar alții nu au contrazis-o decât în chestiuni fine.

Unii au răspuns altor grupări mai îndepărtate de Sunnah decât ei. Sunt de lăudat pentru falsitatea pe care au respins-o și pentru adevărul pe care l-au spus, dar au depășit dreptatea în răspunsul lor, negând o parte a adevărului și afirmând o parte a falsității. Au respins astfel o inovație mare printr-o inovație mai ușoară și o falsitate printr-o falsitate mai ușoară. Aceasta este starea celor mai mulți adepți ai teologiei speculative care se raportează la Sunnah și la comunitate.

Dacă asemenea oameni nu fac din ceea ce au inovat o doctrină prin care se despart de comunitatea musulmanilor, întemeindu-și pe ea prietenia și dușmănia, atunci aceasta face parte din greșelile pentru care Allah, Slăvitul și Preaînaltul, îi iartă pe credincioși.

De aceea, mulți dintre înaintașii și imamii comunității au căzut în asemenea lucruri: au rostit, în urma efortului de judecată, păreri care contrazic ceea ce este stabilit în Carte și în Sunnah. Ei se deosebesc de cel care se aliază cu acela care este de acord cu el și îl dușmănește pe cel care îl contrazice, desparte comunitatea musulmanilor, îl declară necredincios ori păcătos pe cel care îl contrazice, dar nu și pe cel care este de acord cu el, în chestiuni de opinie și de efort de judecată, și socotește îngăduită lupta împotriva celui care îl contrazice, dar nu și împotriva celui care este de acord cu el. Aceștia sunt dintre oamenii dezbinării și ai neînțelegerilor.” Majmūʿ al-Fatāwā (3/348–349).

Tot el a spus (19/191–192): „Mulți dintre cei capabili de efort de judecată, dintre înaintași și dintre cei de după ei, au spus și au făcut lucruri care sunt inovații fără să știe că sunt inovații: fie din pricina unor hadithuri slabe pe care le-au crezut autentice, fie din pricina unor versete din care au înțeles altceva decât sensul lor, fie din pricina unei păreri la care au ajuns, în timp ce existau texte în acea chestiune care nu le parveniseră. Dacă omul se teme de Domnul său pe cât poate, este cuprins în cuvintele Sale:

Domnul nostru, nu ne lua la socoteală dacă uităm sau greșim!

Iar în relatarea autentică se află că Allah a spus: «Am făcut aceasta.»”

Imamul al-Dhahabī (748 h.) a spus: „Dacă un mare imam al științei are dreptate în multe lucruri, este cunoscut pentru căutarea adevărului, are o știință întinsă, o inteligență vădită și este cunoscut pentru îndreptarea sa, evlavie și urmarea adevărului, îi sunt iertate alunecările. Nu-l declarăm rătăcit, nu-l aruncăm deoparte și nu-i uităm meritele. Da, nici nu-l urmăm în inovația și greșeala sa și nădăjduim să se căiască pentru ele.” Siyar aʿlām al-nubalāʾ (5/271).

El a mai spus: „Dacă, ori de câte ori un imam ar greși prin efortul său de judecată într-o chestiune particulară, o greșeală care îi este iertată, ne-am ridica împotriva lui, l-am declara inovator și l-am boicota, n-ar mai rămâne alături de noi nici Ibn Naṣr, nici Ibn Mandah, nici cei mai mari decât ei. Allah este Cel care călăuzește făpturile către adevăr și El este Cel mai Milostiv dintre cei milostivi. Căutăm adăpost la Allah de patimă și de asprime.” Al-Siyar (14/39–40).

A mai spus: „Dacă l-am desconsidera și l-am declara inovator pe oricine greșește în efortul său de judecată, deși credința lui este sănătoasă și el caută să urmeze adevărul, puțini imami ar mai rămâne alături de noi. Allah să aibă milă de toți, prin bunătatea și generozitatea Sa!” Al-Siyar (14/376).

Și a spus: „Iubim Sunnah și pe oamenii ei. Îl iubim pe învățat pentru urmarea adevărului și însușirile sale lăudabile, dar nu iubim ceea ce a inovat printr-o interpretare care poate fi scuzată. Ceea ce se ia în seamă este mulțimea însușirilor bune.” Al-Siyar (20/46).

Ibn al-Qayyim (751 h.) a spus: „Recunoașterea meritelor imamilor Islamului, a valorii, drepturilor și treptelor lor și a faptului că meritul, știința și sinceritatea lor față de Allah și de Trimisul Său nu obligă la acceptarea tuturor vorbelor lor; iar faptul că în răspunsurile lor juridice se găsesc chestiuni în care le-a rămas ascuns ceea ce a adus Trimisul și în care au vorbit potrivit științei la care au ajuns, deși adevărul era altul, nu îngăduie respingerea tuturor părerilor lor, micșorarea lor și vorbirea împotriva lor. Acestea sunt două extreme care se abat de la calea dreaptă, iar calea dreaptă este între ele: nu-i socotim păcătoși și nici infailibili.” Apoi a spus: „Cel care cunoaște Legea și realitatea știe cu certitudine că un om de seamă, care are merite și urme bune în Islam și o poziție însemnată în Islam și între oamenii săi, poate avea o scăpare și o alunecare pentru care este scuzat, ba chiar răsplătit pentru efortul său de judecată. Nu este îngăduit să fie urmat în ea și nu este îngăduit să i se șteargă locul, autoritatea și rangul din inimile musulmanilor.” Iʿlām al-Muwaqqiʿīn (3/295).

Ibn Rajab al-Ḥanbalī (795 h.) a spus: „Allah nu a voit infailibilitate pentru nicio carte în afară de Cartea Sa. Drept este cel care iartă puținele greșeli ale omului în mulțimea lucrurilor în care acesta are dreptate.” Al-Qawāʿid (p. 3).