Blândețe între oamenii Sunnei

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Toată lauda I se cuvine lui Allah! Allah să-l binecuvânteze și să le dăruiască pace și binecuvântare Profetului nostru Muḥammad, familiei sale, companionilor săi și celor care îi sunt apropiați, se țin de Sunnah lui și urmează călăuzirea sa până în Ziua Judecății.

În cele ce urmează: cu câțiva ani în urmă, după moartea nobilului nostru șeic, șeicul Islamului ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz, în anul 1420 h., și a șeicului învățat Muḥammad ibn Ṣāliḥ ibn ʿUthaymīn, în anul 1421 h. — Allah să aibă milă de amândoi —, între unii dintre oamenii Sunnei s-au ivit dezbinare și separare. Acestea au fost urmarea faptului că unii s-au apucat să urmărească greșelile fraților lor dintre oamenii Sunnei și apoi să avertizeze împotriva lor. Cei care au fost declarați greșiți le-au răspuns prin cuvinte asemănătoare. La răspândirea încercării acestei dezbinări a contribuit ușurința de a ajunge, prin internet, la învinuiri, avertismente și răspunsurile la ele: acolo poate fi aruncat tot ce dorește cineva, la orice ceas din zi ori din noapte. Oricine dorește le preia, iar prăpastia dezbinării și a separării se lărgește. Fiecare se înverșunează pentru persoanele și cuvintele care îi plac. Lucrurile nu s-au oprit la a-i socoti greșiți pe cei care au fost criticați dintre oamenii Sunnei, ci au trecut și la atacarea unora care nu susțin acea critică.

La începutul anului 1424 h. am scris un sfat despre acest subiect, intitulat „Oameni ai Sunnei, fiți blânzi unii cu alții”. Am spus în introducerea sa: „Fără îndoială, oamenilor Sunnei le revine, în orice vreme și în orice loc, să fie uniți, milostivi unii cu alții și să conlucreze în bine și în teama de Allah. Este dureros că în vremea noastră între unii dintre oamenii Sunnei au apărut înstrăinare și neînțelegere, în urma cărora au ajuns să se ocupe unii de alții prin critici, avertismente și îndepărtare. Eforturile lor ar fi trebuit să fie îndreptate împreună către ceilalți: necredincioșii și oamenii inovațiilor care se împotrivesc oamenilor Sunnei. Între ei ar fi trebuit să fie uniți și milostivi, amintindu-și unii altora adevărul cu blândețe și bunătate.”

După apariția acestei broșuri, câțiva dintre oamenii Sunnei au obiectat împotriva ei — Allah să ne ierte pe noi și pe ei. Am arătat aceasta în ceea ce am scris la sfârșitul broșurii „Îndemnul la urmarea Sunnei, avertizarea împotriva inovațiilor religioase și arătarea primejdiei lor”. Cei care au obiectat se află în fruntea celor cărora le-am cerut să fie blânzi cu frații lor dintre oamenii Sunnei. Prin „oamenii Sunnei”, în broșura „Oameni ai Sunnei, fiți blânzi unii cu alții”, nu am înțeles grupările și partidele abătute de la calea oamenilor Sunnei și a comunității, precum cei al căror partid a apărut în al-Manṣūrah din Egipt și al cărui întemeietor, adresându-se adepților, a spus: „Chemarea voastră este mai îndreptățită ca oamenii să vină la ea, nu ca ea să vină la cineva… Căci ea adună orice bine, iar celelalte nu sunt lipsite de neajunsuri!” — Ḥasan al-Bannā, „Mudhakkirāt al-daʿwah wa-l-dāʿiyah”, p. 232, ediția Dār al-Shihāb.

El a spus de asemenea: „Poziția noastră față de diferitele chemări care s-au înmulțit în această vreme, dezbinând inimile și tulburând gândurile, este să le cântărim cu balanța chemării noastre: ceea ce îi corespunde este binevenit, iar de ceea ce o contrazice suntem dezlegați. Credem că chemarea noastră este cuprinzătoare și nu lasă nicio parte bună din vreo chemare fără să o cuprindă și să o arate!” — „Majmūʿat rasāʾil Ḥasan al-Bannā”, p. 240, ediția Dār al-Daʿwah, 1411 h.

Aceste cuvinte implică faptul că îl primesc cu bucurie pe un rāfiḍī dacă este de acord cu ei și se dezic de cel care îi contrazice, chiar dacă este un sunnit care urmează calea înaintașilor.

La fel sunt cei stabiliți la Londra care îi combat pe oamenii Sunnei prin ceea ce publică în revista lor, pe care au numit-o „Al-Sunnah”. Printre acestea se află atacarea învățaților din Regatul Arabiei Saudite și numirea predicatorilor de acolo care le seamănă „oameni liberi”, fiindcă își arată împotrivirea față de învățați și îi atacă, mai ales pe cei socotiți autorități între ei!

Un om vrednic a scris o broșură cu titlul „Revista Al-Sunnah???” în care a adunat o parte dintre acestea din revista lor.

La fel sunt cei a căror chemare a apărut în Delhi, India. Ea nu depășește șase puncte, iar între adepții ei predomină neștiința și lipsa înțelegerii religiei. În chemarea lor nu se opresc asupra celui mai important dintre lucruri: adorarea numai a lui Allah și îndepărtarea de asocierea altora cu El. Aceasta este chemarea tuturor trimișilor, după cum spune Allah Preaînaltul:

„Am trimis în fiecare comunitate un trimis: «Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!»”

Cei încercați cu invocarea celor din morminte, cererea ajutorului lor și sacrificarea pentru ei nu au parte de chemarea acestor oameni!

În această prefață întăresc îndemnul către tinerii dintre oamenii Sunnei să se îngrijească de cunoaștere și să-și ocupe timpul dobândind-o, ca să aibă câștig și să scape de pierderea arătată în cuvântul Trimisului ﷺ: „Două binefaceri sunt pierdute de mulți oameni: sănătatea și timpul liber.” Relatat de al-Bukhārī în Ṣaḥīḥ-ul său (6412), fiind primul hadith din Cartea despre înduioșarea inimii. Dintre cele mai importante cărți ale învățaților contemporani de a căror citire trebuie să se îngrijească sunt: fatwā-urile adunate ale șeicului nostru, imamul oamenilor Sunnei și a comunității în vremea sa, șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz — Allah să aibă milă de el —; fatwā-urile Comisiei permanente pentru cercetare științifică și emiterea de fatwā; lucrările șeicului nostru, învățatul Muḥammad al-Amīn al-Shinqīṭī, mai ales „Aḍwāʾ al-bayān fī īḍāḥ al-Qurʾān bi-l-Qurʾān”; și lucrările celor doi mari învățați, șeicul Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn și șeicul Muḥammad Nāṣir al-Dīn al-Albānī — Allah să aibă milă de amândoi.

Îi îndemn de asemenea pe studenții în știința religioasă din fiecare țară să învețe de la cei care se ocupă de cunoaștere dintre oamenii Sunnei din țara lor, precum elevii șeicului al-Albānī din Iordania, care au întemeiat după el un centru purtându-i numele; șeicul Muḥammad al-Maghrāwī din Maroc; șeicul Muḥammad ʿAlī Farkūs și șeicul al-ʿĪd Sharīfī din Algeria, și alții dintre oamenii Sunnei. Sfatul bun pentru oamenii Sunnei cere ca acela dintre ei care greșește să fie atenționat asupra greșelii și să nu fie urmat în ea, însă oamenii să nu se dezică de el din pricina ei și să poată avea folos din cunoașterea lui, mai ales dacă nu există cineva mai îndreptățit decât el în cunoaștere și merit.

Îi îndemn pe tineri să se ferească de preocuparea cu urmărirea scăpărilor studenților în știința religioasă și a paginilor de internet care adună aceste scăpări și avertizează împotriva lor din pricina lor. Șeicul Muḥammad ibn Sulaymān al-Ashqar a făcut o greșeală gravă atacându-l pe companionul Abū Bakrah și relatările sale și preocupându-se de problema conducerii de către femeie și a participării ei la alegerea altor conducători. I-am răspuns într-o broșură intitulată „Apărarea companionului Abū Bakrah și a relatărilor sale și argumentarea interzicerii conducerii femeilor asupra bărbaților”. Când avertizez împotriva scăpării sale urâte, nu avertizez împotriva scrierilor sale folositoare. Printre transmițătorii celor două Ṣaḥīḥ-uri și ai altor lucrări se află oameni descriși printr-o inovație religioasă, ale căror relatări au fost primite, învățații atrăgând totodată atenția asupra acelor inovații pentru a fi evitate.

La începutul Ramadanului din anul 1423 h., cu șase luni înainte de apariția broșurii „Oameni ai Sunnei, fiți blânzi unii cu alții”, am trimis o scrisoare de sfat unuia dintre cei care îi influențaseră pe unii tineri dintre oamenii Sunnei. El a răspuns printr-o scrisoare frumoasă în care L-a rugat pe Allah să-i dea folos prin acest sfat și a arătat că îl sfătuise pe cel la care făcusem trimitere în scrisoare. Îi cer lui Allah Preaputernicul și Mărețul să-mi dea mie, lui și tuturor fraților noștri dintre oamenii Sunnei izbândă spre tot ceea ce aduce bine și un sfârșit lăudabil și să ne ferească pe toți de tot ceea ce aduce rău și un sfârșit urât în această viață și în Viața de Apoi. El este Cel care aude și răspunde.

În acea scrisoare se aflau următoarele:

„În cele ce urmează: vă scriu aceste cuvinte, nădăjduind să le luați în seamă. «Religia este sfat sincer», iar «credinciosul este pentru credincios asemenea unei clădiri ale cărei părți se întăresc unele pe altele». Dintre drepturile musulmanului asupra musulmanului sunt sfatul și conlucrarea în bine.

**1.** La întâlnirea pe care am avut-o de curând cu dumneavoastră, mi-ați spus că sunteți mai vârstnic decât mine. Eu am intrat în aceste zile în al optulea deceniu al vieții, iar dumneavoastră sunteți, prin urmare, mai înaintat în acest deceniu. Așadar, faptul că v-am predat în anul 1381 h. și după el este de felul relatării celor mai vârstnici de la cei mai tineri.¹ Atât eu, cât și dumneavoastră avem nevoie să ne ocupăm de cunoașterea folositoare și să lăsăm ceea ce duce la dezbinare între oamenii Sunnei.

**2.** V-am auzit demult spunând că studiul hadithului și al transmițătorilor lui v-a abătut de la preocuparea pentru Coran și meditația asupra înțelesurilor sale. Spun acum: ați ajuns să fiți abătut de la Coran și hadith de vorbirea despre unii dintre oamenii Sunnei și despre alții. Aceasta v-a îndepărtat de știința Cărții și a Sunnei, astfel încât lucrările dumneavoastră științifice din ultima vreme s-au împuținat. Fără îndoială, combaterea celor care nu sunt dintre oamenii Sunnei, a celor care stârnesc încercări și îi micșorează pe învățați pretinzând că aceștia nu înțeleg realitatea este la locul ei. Ceea ce nu este la locul său este urmărirea greșelilor celor care sunt dintre oamenii Sunnei și atacarea lor fiindcă nu sunt de acord cu unele dintre părerile dumneavoastră. Nu trebuie să vă ocupați mult cu asemenea oameni. Când sunt pomenite unele greșeli ale lor, nu trebuie să rămâneți preocupat de ele, să le repetați și să le faceți subiectul adunărilor. Mai ales că, atunci când sunt discutate, vă cuprind mânia și ridicarea glasului. Pe lângă aspectele primejdioase pe care le cuprinde aceasta, ea vă afectează sănătatea.

**3.** În aceste zile s-au răspândit vorbirea despre criticarea și declararea transmițătorilor ca demni de încredere, vorbirea despre unii dintre oamenii Sunnei și despre alții și publicarea lor pe internet. Au început astfel să vină întrebări din Europa, America, Africa de Nord și din alte locuri despre unii dintre cei criticați de dumneavoastră și de șeicul… Acest șeic… vorbește pe larg împotriva onoarei unor șeici și studenți în știința religioasă din țară și din afara ei, prin ale căror prelegeri și lucrări Allah a adus folos, și avertizează împotriva lor. De aici au urmat îndepărtare și respingere reciprocă. Trimisul ﷺ spune: «Dați vești bune și nu-i îndepărtați pe oameni! Ușurați și nu îngreunați!» Cel care greșește dintre oamenii Sunnei trebuie încurajat în bine, atrăgându-i-se atenția asupra greșelii dacă aceasta este limpede. Apoi nu trebuie tratat ca un adversar, îndepărtat ori împiedicați oamenii să aibă folos de la el.

Din pricina apropierii dintre dumneavoastră și șeicul… și a atribuirii criticii atât dumneavoastră, cât și lui, s-ar putea să vă fie puse în seamă lucruri care nu vă aparțin, deși cred că nu sunteți de acord cu unele dintre spusele sale despre persoane. Nădejdea este, așadar, să nu vă ocupați cu criticarea celor care sunt dintre oamenii Sunnei și să luați față de el o poziție care să-l oprească la limita cuvenită. Astfel, studenții în știința religioasă și ceilalți, din țară și din afara ei, vor fi feriți de zvonuri și de întrebările fără sfârșit: «Ce spuneți despre critica lui cutare ori cutare împotriva lui cutare ori cutare?» Între dumneavoastră și acest om nu există însă comparație: sunteți cunoscut pentru seriozitate în învățare și predare, aveți lucrări folositoare, v-ați depășit colegii în anii de studiu și aveți scrieri de știință folositoare. El, în schimb, se afla printre ultimii colegilor săi, iar calificativul său la absolvire a fost «bine». Nu are un loc statornic în cunoaștere și nici lucrări; cea mai mare parte a preocupării lui este vorbirea împotriva onoarei oamenilor. Aveți în companionii Trimisului lui Allah ﷺ din ziua de la al-Ḥudaybiyah o pildă. Mai târziu, unii dintre ei, căindu-se pentru ceea ce se petrecuse, au spus: «O, oameni, puneți sub semnul îndoielii părerea proprie în religie!»”

Îi cer lui Allah Preaputernicul și Mărețul să le dea tuturor izbândă spre ceea ce Îl mulțumește, să ne arate adevărul drept adevăr și să ne ajute să-l urmăm și să ne arate neadevărul drept neadevăr și să ne ajute să-l evităm. El este Cel care aude și răspunde.

Toată lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor! Allah să-l binecuvânteze și să le dăruiască pace și binecuvântare robului și Trimisului Său, Profetul nostru Muḥammad, familiei sale și companionilor săi.